Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ORICE DRUM SE PARCURGE PAS CU PAS



de Octavian Lupu

Drumul prafuit se intindea serpuind printre dealuri pana departe in zare. Mergeam de multa vreme si totul parea lipsit de sens. Incercam sa imi coordonez fiecare pas pe care il faceam. Ma sileam sa nu dau atentie detaliilor si sa ma concentrez strict asupra traseului pe care il urmam aproape instinctiv. Harta o consultam din cand in cand cu scopul de a consemna pozitia mea ce se schimba de la o ora la alta.

„Ce se intampla cu tine?” m-a intrebat cu mirare Sebastian. „Inca putin si vom ajunge in vreun sat sau vreo comuna din imprejurimi. Nu ai de ce sa te ingrijorezi. Ai incredere in mine. Am mai trecut prin situatii similare. Crede-ma!”

In sinea mea nu imi venea sa ii dau crezare. De multe ori am auzit cuvinte de incurajare bazate pe asa numita „gandire pozitiva” si menite sa iti ofere suport moral cand treci prin momentele dificile. Realitatea este ca de multe ori am incercat astfel de tehnici, insa rezultatul nu a fost niciodata pe masura nevoii pe care o aveam.

„De unde sa stiu ca nu imi oferi din nou niste incurajari fara suport real?” i-am raspuns direct. „Mai degraba as dori sa imi spui care este parerea ta si mai putin ma intereseaza sa imi adresezi cuvinte de incurajare fara suport real.”

Increderea ca Reper al Sperantei

„Ar trebui sa ma crezi,” se limita sa imi spuna Sebastian. „Uneori increderea iti ramane singurul lucru de care te mai poti prinde cu nadejde,” continua enigmatic. „Nu stiu daca m-ai inteles, dar faptul ca am parcurs douazeci de kilometri pe jos nu inseamna mare lucru, daca nu ai ales si directia cea buna. In ceea ce ne priveste, te asigur ca ne indreptam spre o localitate care in curand va aparea la orizont.”

„Dar harta pare sa spuna altceva. Priveste punctele pe care le-am marcat. Nu este nicio asezare umana pe  o raza de saptezeci de kilometri, cel putin conform estimarilor mele facute pana in clipa de fata.”

Nu il intelegeam deloc pe Sebastian. El a insistat sa plecam la drum numai cu o harta turistica de uz general, fara busola, GPS sau ceva asemanator. De dimineata totul parea in regula, dar dupa ce am parcurs o anumita distanta am inceput sa sesizez o discrepanta tot mai mare dintre harta si ceea ce observam pe teren.

Mereu am cautat sa ocolesc, atat cat este posibil, situatiile de incertitudine. Nimic nu este mai suparator decat sa nu stii unde te afli si incotro te indrepti. Pierderea directiei are un impact direct asupra moralului indiferent de actiunea pe care o intreprinzi. Imi aduc aminte cum in timpul efectuarii stagiului militar am trecut prin multe situatii neclare cauzate de ordine confuze si lipsite de logica. Nu doream sa mai repet astfel de experiente.

„Nu este vorba de o aplicare a tehnicilor de gandire pozitiva,” continua Sebastian ca si cum mi-ar fi ghicit parerea pe care o aveam. „Eram convins ca drumul va dura mai mult decat am estimat initial. Tocmai de aceea, dupa cum poate ai observat, am luat o cantitate mai mare de hrana si apa decat ar fi fost normal pentru o distanta de douazeci de kilometri, cat parea initial pana la destinatie privind doar pe harta. Insa marja de eroare pe care mi-am asumat-o conducea la o distanta de treizeci de kilometri! De aceea, cred ca am parcurs doua treimi din drum si pana la asfintitul soarelui vom ajunge cu bine unde ne-am propus.”

Interiorul ca Obstacol in Cunoasterea Realitatii

M-am limitat sa-l ascult fara a mai da vreun raspuns. Cumva, prins de jocul „mersului automat”, adica fara sa ma mai gandesc la pasii pe care ii faceam, incepusem sa ma detasez de situatia prezenta si sa privesc la detaliile din jurul meu. Muntii se intindeau cat vedeai cu ochii la dreapta si la stanga mea. Dealurile inverzite veneau in intampinarea privirii sugerand calm si odihna prin forme unduitoare ce se pierdeau in zare. Vantul batea cu rafale scurte schimbandu-si directia la fiecare sfert de ora, luandu-ma de fiecare data prin surprindere.

„Imi place mult acest peisaj,” am schimbat brusc subiectul discutiei. „Formele de relief au o simplitate nobila indiferent de unghiul din care le privesti. Cand le contempli, ai impresia a ceva provizoriu si in acelasi timp finalizat. Este ca si cum temporarul si definitivul s-ar fi unit pentru totdeauna in structura unor obiecte pline de maretie.”

„Ma bucura faptul ca ai inceput sa nu mai privesti atat de mult catre tine si ai observat minunata realitate din jurul nostru,” imi raspunse zambind Sebastian. „Interiorul poate fi cel mai serios obstacol in a discerne exteriorul!” continua fara sa ofere alte amanunte.

Da, avea dreptate! Coplesit de ceea ce simteam, imi fusese imposibil sa observ lucrurile din jurul meu. Concentrat pe urmarirea atenta a traseului, pierdusem din vedere frumusetea naturii ce ma inconjura cu bunavointa. Ma aflam in mijlocul unui spectacol grandios, dar cu toate acestea acordam atentie exclusiva trairilor interioare, fiind incapabil sa primesc lectiile de valoare pe care universul mi le oferea cu mare generozitate.

„Credeam ca lucrurile stau invers. Mai precis, exteriorul te impiedica sa vezi interiorul,” i-am raspuns la randul meu. „Nu aceasta este regula de baza a intelepciunii? Sa discerni ce se afla dincolo de aparente reprezinta un demers plin de curaj si dificil de realizat!”

Exteriorul si Aparentele Inselatoare

„Depinde la ce anume aplici aceasta afirmatie,” incerca sa ma lamureasca Sebastian. „Cand este vorba despre un obiect pe care il observi, exteriorul se interpune intre tine si ceea ce se afla in interiorul sau. Este ca si cum ai avea in mana o conserva etichetata atractiv, sa zicem infatisand o mancare delicioasa, insa realitatea ce se afla in interior se va dezvalui privirii doar dupa ce ii vei deschide capacul.”

Si spunand aceste cuvinte, imi intinse o conserva din rucsacul pe care il purta. Eticheta parea sa indice un file de hering de cea mai buna calitate. Dar stiam din experienta ca de multe ori continutul era diferit ca aspect, fiind inferior din toate punctele de vedere „pozei” din reclama.

„Pe de alta parte,” continua el, „cand este vorba despre cel care contempla un anumit lucru, interiorul sau reprezinta cel mai mare obstacol in cunoasterea a ceea ce se afla in exteriorul sau. Astfel, intregul sau bagaj de trairi, emotii si ganduri se va interpune zgomotos incercarii de a discerne corect realitatea inconjuratoare.”

„Cu alte cuvinte, o astfel de persoana in loc sa realizeze o observare obiectiva a realitatii, de fapt va ajunge sa emita opinii subiective, superficiale si limitate de prejudecatile pe care le are. Corect?” am intrebat plin de entuziasm.

Valoarea Experientei Personale

Sebastian, la varsta sa onorabila de saptezeci de ani, avea o experienta de viata mult mai bogata decat a mea. Il admiram foarte mult. Era o persoana ce reunea armonios calmul si cutezanta. De regula, oamenii de actiune nu stiu sa aiba suficienta rabdare, fiind mereu in cautarea unor noi provocari. Dar in cazul lui Sebastian, lucrurile stateau diferit. Mai precis, chiar in mijlocul celei mai tumultoase actiuni, linistea sa interioara nu parea sa fie tulburata in vreun fel, asemenea unei stanci de neclintit in mijlocul furtunii.

„Ai inteles ideea!” se bucura el privindu-ma cu bunavointa. „Zgomotul interior al gandurilor, planurilor de tot felul si amintirilor te va distrage mereu de la cunoasterea autentica a ceea ce se afla in jurul tau. Vei ignora oameni de valoare. Iti vei pune increderea in persoane lipsite de caracter. Nu vei da atentie partii frumoase a lucrurilor. In schimb te vei hrani cu tot ce este rau, cu minciuni si zvonuri lipsite de fundament,” continua Sebastian plin de patos. „si stii de ce?”

Am ridicat din umeri cu nedumerire. In sfarsit discutia dintre noi devenise cu adevarat interesanta. De mult asteptam o astfel de ocazie sa il vad pe Sebastian spunand lucrurilor pe nume, fara sa mai afiseze acea politete distanta, ce il caracteriza cea mai mare parte a timpului.

 „Fiindca ignoranta se naste mereu din excesiva concentrare pe sine,” continua el. „De aceea, toate religiile autentice ale lumii au adus mereu in atentie nevoia renuntarii de sine pentru a putea cunoaste deopotriva pe Dumnezeu si pe semeni. Fara o inteleapta renuntare la sine, nu ar fi posibila existenta familiei, comunitatii si societatii. Insa cand egoismul pune stapanire pe inimi, atunci ordinea adevarata se prabuseste, valorile se inverseaza, raul se intinde, iar societatea devine cruda si lipsita de inima, fundamentele ei fiind puse in pericol. Asa au pierit natiuni si popoare puternice. Istoria consemneaza multe situatii de acest gen, insa din nefericire, ele se repeta periodic la intervale de timp ce nu pot fi niciodata estimate cu precizie.”

Dialogul nostru s-a incheiat la fel de brusc cum si incepuse. Am privit din nou in jurul meu. La orizont soarele se pregatea sa apuna. Stelele incepeau sa se vada pe cer ca niste mici luminite aprinse in departare scanteind intermitent. Vantul batea acum dintr-o singura directie, temperatura lui fiind intr-o continua scadere. Imi era tot mai somn si ma intrebam daca vom mai ajunge la destinatie. Din rutina am privit de-a lungul drumului, sa vad daca se zareste ceva la orizont. Nu mica mi-a fost mirarea cand am inceput sa disting luminile aprinse de pe strazile unei localitati ce fusese ignorata pe harta de uz general pe care o aveam la indemana. M-am intors catre Sebastian sa il intreb daca el stia acest lucru, dar din privirea sa mi-am dat seama imediat ca de la inceput el stiuse acest „amanunt” pe care l-a lasat, ca de obicei, sa il descopar de unul singur.

Octavian Lupu
Bucuresti
04.04.2013

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page