Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Alege-ti plaja, nisipul, vântul si stânca


   „Nu-i trandavie viata, ci truda si-alergare".
Cuviosul Serghie Sevici


Vietuim, adica existam. Despre viata noastra, Nicolae Iorga - istoricul care a pasit prin intreaga padure a istoriei poporului roman -, spunea ca ea este marginita in timp, in spatiu, in putinta de manifestare, ca reprezinta asa de putin, incat „trebuie s-o largim si s-o ridicam cat se poate mai sus".
Echilibrul dihotomic al vietii - egalitate – non egalitate – se realizeaza foarte greu in societate; inegalitatea in fata legii duce la abuz si coruptie, ea se mareste si datorita factorului educational; egalitatea de sanse oferita este si ea de multe ori nerespectata, asa incat, spusele filozofului  german Johann Gottfried Herder (1744-1803) devin valabile, si uneori „poporul cel mai nobil isi poate pierde nobletea; maduva ii este zdrobita in oase, si dorurile sale cele mai alese si frumoase sunt coborate pana la minciuna si inselaciune…".
Omul simte cand viata isi pierde demnitatea, cand ea este pusa in pericol, si incearca sa supravietuiasca. Supravietuirea poate fi de natura fizica sau psihica, poate fi de scurta sau de lunga durata, poate fi individuala sau colectiva. Metodele de supravietuire difera. Ele pot fi necivilizate, precum cersitul, hotia, prostitutia etc., sau pot alege o cale demna, civilizata. Oricum, cei ajunsi in preajma fenomenului – fiindca se poate numi fenomen -, bombardati fiind cu factori de stres, sunt cuprinsi de teama - un sentiment extrem de neplacut -, de anxietate, uneori furie, frustrare, depresie ori remuscare.   
Adeseori termenul de supravietuire este folosit gresit de unii oameni carora le place sa se tanguie, confundand greutatile inerente ale vietii, cu cele amenintatoare de infrangere, moarte. Pe de alta parte, este tot atat de adevarat ca ceea ce facem sau traim zilnic, in aceste vremuri, constituie de cele mai multe ori actiuni sau situatii de supravietuire si nu apartin unei vieti normale, in care s-ar desfasura corect toate actiunile noastre si ar avea raspunsuri corecte. De aceea, ne confruntam cu trecerea in aria adevaratei necesitati de supravietuire imediata, uneori dobandita in scurt timp, alteori angajata pe un termen lung.
Natura, cat si istoria, ne-a aratat si continua sa ne arate ca cei care nu lupta, cei slabi pier. Legislatii binevoitoare, mila, ideologie noua, nu pot inversa aceasta lege. Se poate obtine o pasuire – buna si ea -, dar nu o victorie. Se pune intrebarea: Cum trebuie actionat pentru supravietuirea biologica, in mod barbar sau civilizat? O perioada din istoria omenirii era in vigoare maxima: „La raison du plus fort est toujours la meilleure".(Dreptatea celui mai puternic este totdeauna cea mai buna) - primul vers din celebra fabula a lui La Fontaine - Le loup et l’agneau (Lupul si mielul); de aici au derivat expresiile: „Forta primeaza dreptului" sau „Dreptul pumnului". In razboi, de exemplu, conta enorm forta fizica si numarul luptatorilor. Barbarii au rapus colectivitatile civilizate (tari, imperii), de cele mai multe ori prin forta numarului celor participanti la actiune. Dar evolutia stiintei si civilizatiei din ultimul secol a schimbat radical situatia strategica. Cea mai evidenta si totodata trista manifestare a avantajelor stiintei o reprezinta capacitatea distructiva a armelor moderne cu care natiunile se apara sau sunt pregatite sa atace. In prezent lumea e altfel! Se pare ca a devenit valabila logica lui Kant privind moralitatea, „Nu trebuie sa ucizi" fiind un principiu, dar nu o lege morala, fiindca nu intruneste atributul universalitatii, permitand si exceptii, existand imprejurari cand trebuie sa ucizi, de exemplu intr-un razboi. „Nu trebuie sa furi", dar cand iti mor copiii de foame, te duci si furi o gaina sau un porc din curtea vecinului, sa-i poti hrani. Faci un pacat, dar ai cugetul impacat prin motivatie. Si aceasta pentru ca supravietuirea, se spune, include eroismul, curajul si uneori sacrificiul. Iata cum principiile se pot schimba, legile morale raman insa aceleasi. Dar, sacrificiul poate uneori suprima viata, cand vrem prea mult, ori vrem totul, neluand in seama ca nu putem totul (Non possumus!).
Pentru a supravietui – ni se atrage atentia - fiecare dintre noi trebuie sa se adapteze noilor conditii. Si ceea ce era bun inainte: atitudine, pregatire, efort, numar – nu mai e acum nici adecvat, nici suficient. Nu se mai poate supravietui „mioritic", sunt de parere unii. Metodele vechi, traditionale de supravietuire ale inaintasilor nostri erau bune, astazi ele nu mai sunt toate de mare folos. De exemplu, la sate oamenii lasau usile caselor descuiate, fiindca oamenii se cunosteau, respectau legile morale cu strictete si pe ulite nu patrundeau straini. Astazi pe sosele circula si opresc in sate, tot felul de oameni, unii certati cu legile. Altadata – si aceasta cu putini ani in urma - trebuia sa stii: sa inoti, sa mergi pe bicicleta si sa scrii la masina. In prezent e nevoie de alte invataturi: limbi straine, meserii noi, sofatul, folosirea calculatorului. Supravietuirea in viitor este conditionata de policalificare, de permanenta reorientare si adaptare, nu de clasica „meserie pentru viata". Solutia pentru vietuire si dezvoltare durabila este: munca, munca si iar munca, facuta cu capul, dar, de data aceasta si cu inima. Numai astfel ne putem salva din saracie sau din mizerie. Si sa nu ne „aflam in treaba" – vorba lui Petre Tutea si sa nu ne facem ca muncim!
 Socul emotional constientizat al saraciei sau inadaptabilitatii produs la nivel de ganduri are o mare forta care poate deteriora efectiv fiziologia organismului; omul se poate imbolnavi si moartea-l vaneaza. De aceea, poate, omului i se cere astazi sa fie mai constient ca oricand, prevazator, responsabil, sa nu alerge dupa satisfacerea instinctelor primare, pierzand timp si demnitate si acceptand compromisuri, nerespectand legile morale. Pentru aceasta omul mai are nevoie si de sprijin din exterior, adica de sprijinul societatii in care traieste, o societate cat de cat sanatoasa si nu una bolnava! Insa, obligatoriu e nevoie de participarea si vointa individului. Daca tu te incapatanezi si nu vrei sa lupti, sa razbesti, nu te mai poate ajuta nimeni. Un om rational si cu credinta in Dumnezeu, nu poate refuza lupta.
Cand incepi sa vezi ca viata pe care o iubesti se deterioreaza, ca refugiul in munca, in arta, in literatura, nu se mai produce ca o tamaduire, ca nu esti luat in seama si nici rasplatit cum se cuvine, uneori si blamat, incepi sa te gandesti la diverse cai de solutionare, de salvare a fiintei tale, printre ele si emigrarea – la moda astazi – ca o solutie pentru supravietuire. Ea trebuie sa fie insa, bine motivata constiintei tale. Sunt unii care emigreaza nu pentru a-si salva viata, nefiind in aceasta situatie, ci doar pentru a profita de unele avantaje materiale, neglijand partea cea mai importanta, cea a sufletului. Ce facem cu el? Nu ar trebui gandita si cantarita bine aceasta actiune, puse in balanta toate avantajele si dezavantajele, pentru ca mai tarziu sa nu-ti reprosezi tie insuti pasul facut? Oamenii la care partea sentimentala atarna mai greu la cantar, pot suferi toata viata in urma acestui pas facut. Daca esti un om rational, luptator, puternic si in masura sa realizezi supravietuirea in noul mediu, adaptandu-te, atunci nu vei suferi si vei fi multumit ca ai reusit sa te salvezi, ca ti-ai atins telul, caci "o viata fara tel e o moarte timpurie", spunea si Goethe. Este tot atat de valabil pentru un individ, cat si pentru o intreaga natie.
De multe ori, ideea de supravietuire ni se pare banala, dar ar trebui sa-i acordam o mai mare atentie. Importanta devine starea psihica in care ne aflam, priceperea si abilitatea de a folosi o cale buna de supravietuire din cele existente. Incepi prin a-ti pune intrebari tie insuti, devii mai realist, invingi temerile, adopti o atitudine pozitiva, intr-un cuvant te antrenezi, pana ti se inoculeaza aceasta dorinta de supravietuire. Crezi sau esti sigur ca ai gasit calea supravietuirii. Urmeaza sa te arunci intr-o lume despre care stii poate prea putin uneori, nu cunosti prea bine ce te asteapta, cu ce soc vei fi confruntat.
   Scriitorul si futurologul american Alvin Toffler (n.1928) ne spune ca societatea dispune de mijloace prin care leaga generatia actuala de cea trecuta, acest simt dezvoltandu-se prin cunoasterea istoriei, prin mostenirea acumulata in arta, muzica, literatura si stiinta, dar, noi nu dispunem de mijloace similare pentru viitor, neavand o mostenire a lui; poate fi insa trezita o constiinta a viitorului, in scopul atenuarii acestui soc al lui, ocupandu-ne de prevederi si gasirea unor solutii la problemele viitorului, pentru a putea dobandi deprinderea anticiparii lor. Probabil factorul imaginativ trebuie dezvoltat in acest moment si pentru aceasta avem nevoie de indrazneala. „In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea", putem citi intr-unul din cele mai frumoase capitole ale Evangheliei dupa Ioan. A indrazni inseamna a dobandi curajul de a actiona. Exista si riscul pe care trebuie sa-l luam in seama, adica sa fim constienti ca ne expunem unui posibil pericol. Dar, nu riscam imens daca nu avem curajul unui risc?
Viitorul ne preocupa. Femeia - filozof Hannah Arendt (1906-1975) spunea ca „ceea ce face cu adevarat diferenta dintre aceasta generatie si generatiile trecute, in toate tarile, este hotararea primei de a actiona, bucuria in actiune, garantia de a putea schimba lucrurile prin eforturi proprii". Si gandul m-a dus la cuvintele Fericitul Augustin: „Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca". Totul este, zic, sa-ti alegi plaja, nisipul, vantul si stanca.
   Umanitatea isi are mersul ei, inainteaza oricum, iar noi trebuie sa tinem pasii cu ea. In aceste conditii, poate oricine sa-si puna intrebarea: Dar eu ce si cum trebuie sa actionez? Raspunsul trebuie cautat in cuvintele lui Nietzsche, care propunea in drumul ascendent al omului, folosirea „propriilor picioare". Filozoful si poetul francez Jean-Marie Guyau (1854-1888) in scurta sa existenta, a avut un optimism care se apropia de cel al lui Nietzsche, dar, in plus, a avut si o mare sensibilitate, o adanca iubire si intelegere a omului. Vorbea despre puterea vietii si despre actiune, numai ele putand rezolva o mare parte a problemelor gandirii. Considera ca sacrificiul poate fi, in anumite cazuri, o extindere a vietii, preferand un elan de exaltare sublima unor ani intregi de banalitate. „Parintii, spunea el, sunt cei care ne feresc de erorile in care ei au cazut, noi ferim descendentii nostri de erorile noastre, fiindca in orice eroare exista putin adevar si aceasta mica parte de adevar merge crescand, intarindu-se". Sa ne bizuim asadar, mai intai pe noi insine, pe gandirea noastra, pe pasii nostri si apoi pe gandirea si pasii celorlalti oameni. Sa fim calauziti de sentimentul religios in tot ce intreprindem, intrucat el, acest sentiment, desemneaza dependenta, legatura reciproca cu divinitatea. Minunate sunt cuvintele acestui filozof, de care oricine isi va putea aminti candva: „Dumnezeu este prietenul pururi prezent al primei si al ultimei ore, pe care-l vom regasi chiar acolo unde ceilalti nu ne pot urma, pana si in moarte. Cui sa-i vorbim de fiintele care nu mai sunt si pe care le-am iubit? Printre acei ce ne inconjoara unii abia isi mai amintesc de ele, ceilalti nici nu le-au cunoscut…".
  Filozoful grec Epictet (50 d. H – 135 d. H.) spunea ca nu trebuie sa ne temem de saracie, de exil, de inchisoare sau de moarte, ci sa ne temem de propria noastra teama. Si pentru a nu ajunge sa ne temem de propria noastra teama, ne este necesara vointa si stabilirea unui ideal, in asa fel ca viata sa nu fie lasata la voia intamplarii. Mi-au placut doua fragmente din scrierile lui. Primul: „Viata la voia intamplarii este ca apa revarsata: tulbure, glodoasa, grea de razbatut, vajnica, zgomotoasa si repede trecatoare", cel de-al doilea: „Viata orientata dupa un ideal este ca izvorul nesecat: curat, limpede, gustos, racoritor, inviorator, cautat de toti, bogat si pururi fara de sfarsit".

Vavila Popovici – Raleigh, NC, USA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page