Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Papa Francisc



Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio (76 de ani) este primul iezuit care ocupa Sfantul Scaun si va continua in Vest marea opera incununata de succes a predecesorilor sai in Est.  Un polonez, Fericitul Ioan Paul II si un german, Papa Benedict XVI au luptat impotriva degradarii conditiei umane in Lagarul moscovit si a ideologiei, minciunilor ortodoxo-comuniste, marxist-leniniste. (vezi anexa) Primul papa slav a supravietuit ca prin minune dupa un atentat la Roma organizat in vremea Razboiului Rece, in spatele Cortinei de Fier si executat de un criminal turco-musulman, iar al doilea a renuntat din cauza varstei inaintate la functie si este acum primul papa emerit din istorie.
Noul papa este primul care si-a ales numele Francisc - nomen este omen - in cinstea lui Francisc de Assisi (+1226), care a pus bazele Ordinului care-i poarta numele si a lui Francisc Xavier, care a fost, alaturi de Ignatius de Loyola (+1556), unul din cei sapte care au infiintat Societatea lui Iisus (SJ). Francisc ca si Dominicus au infiintat ordine cu misiunea apostolica de readucere pe calea cea dreapta a ereticilor albigenzi si au depasit astfel randuiala in care manastirile erau rupte de lume. Ignatius confruntat cu reforma protestanta face un pas mai departe si renunta complet la manastire si la vesminte deosebite de oamenii de rand. Omnia ad maiorem Dei gloria!
Daca aceste ordine sunt modele, atunci este de asteptat o confruntare a noului papa cu ereticii marxisti ai teologiei eliberarii, ca aceea cu albigenzii si cu protestantii. Discrepanta dintre saraci si bogati din America Latina si anglo-saxona din sec. XX a favorizat crearea unui amalgam teoretic quasi religios si ateu, marxist, in care Biblia (Vechiul Testament) era redescoperita si Liturghia anunta Revolutia Socialista. Nu-i de mirare ca ortodocsii si protestantii privesc cu simpatie aceasta miscare. Alianta lor dupa esecul de a fi model pentru intreaga lume in vremea Razboiului Rece este indispensabila pentru ambele tabere, iar esecul refacerii unitatii crestine a creat din nou un impas, o criza mondiala pe care Papa Francisc o va depasi motivand si mobilizand 1,2 miliarde de catolici, intreaga lume. Evanghelizarea a fost una din primele sale cerinte.
In aceasta miscare revolutionara teoria dependentei periferiei (colonia) de centru (imperiu) a lui Mihail Manoilescu a jucat la sfarsitul sec. XX un rol important, mai ales in Brazilia. Prabusirea Lagarului ortodoxo-comunist nu a dus, cum era de asteptat, si la descalificarea teologiei eliberarii. Vezi biografia catolicilor revolutionari Fidel Castro si Hugo Chavez.  Daca ortodocsii, mai ales moldo-valahii in general si cei socialisti in special, par a avea o inclinatie organica spre teologia eliberarii si revolutie (vezi Asociatiile si Federatiile de Revolutionari), trebuie sa pomenim ca Preafericitul Lucian cardinal Muresan, chiar daca nu a facut parte, din cauza varstei, din cei 115 cardinali ai conclavei, care l-au ales pe noul papa, este in continuare o garantie sigura si o speranta a intregii natiuni de a nu merge pe aceste cai gresite. (vezi anexa)
Sa ne reamintim ca vizita Fericitului Ioan Paul II la Bucuresti a deschis calea depasirii izolarii milenare si intrarii in Europa Occidentala. Dialogul atat de promitator, chemarea, mana intinsa a Romei a ramas, ca de atatea ori in trecut, fara un raspuns convingator. Va avea Papa Francisc energia de a lupta pe doua fronturi, in Vest si in Est? Totul depinde de moldo-valahi. Presedintii lor Ceausescu, Iliescu, Basescu, Antonescu si partidul ortodox PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL au avut si vor avea tot timpul posibilitatea de a continua dialogul in vederea unirii, conditio sine qua non a aderarii de facto, nu numai de jure, la valorile Europei. Pentru ca acquisul comunitar este dreptul roman, codul canonic romano-catolic modernizat, actualizat si astazi, tot asa cum au modernizat si actualizat Biserica si Europa Occidentala Fericitii Francisc, Ignatius, Ioan Paul II, Papa emerit Benedict XVI. Pe urmele lor calca acum Papa Francisc.

Prof. dr. Viorel Roman, Univerity of Bremen - Germania
Bremen, la 15 martie 2013

Anexa: Minciuna marxista dupa 20 de ani

Au trecut doua decenii de cand ideologia marxist-leninista a eliberarii exploatarii omului de catre om a Partidului Comunist s-a dovedit, langa ideologia rasista a Partidului national-socialist al muncitorilor germani (NSDAP), cea mai inumana forma de sclavie si exploatare moderna.  Dupa anul revolutionar 1989, cand s-au vazut dimensiunile criminale ale minciunii in estul Europei, nimeni nu s-a bucurat. Entuziasmul de parada, organizat de actori si regizori profesionisti, de la balconul CC al PCR si la TV avea rolul de a trece cat mai repede peste acest moment penibil pentru toti, dar mai ales pentru cei multi si obiditi, umiliti, siliti sa traiasca generatii de-a randul ca robi, fara libertatea de expresie, miscare, fara drept la adevar, justitie, la drepturile fundamentale ale omului.  Asta explica de ce PCR, FSN, PDSR, PSD, Ceausescu, Iliescu, au ramas la putere in mod democratic cu aceeasi ideologie si minciuni. Si in Occident, marxismul era la moda, partial finantat de ortodocsii comunisti din Est, si s-a altoit chiar si pe credinta dand nastere teologiei eliberarii, care la dezastrul din Est a intrat si ea oarecum in criza. Marxismul a fost o incercare mesianica de a salva intreaga lume, pe care pretindea a o analiza stiintific. Credinta crestina era inlocuita de materialismul dialectic si stiintific, de cunoasterea stiintifica. Oricum nu se mai punea problema numai a cunoasterii, cum fac din totdeauna filozofii, ci a transformarii societatii umane, chiar si a omului. Rezultatul a fost scoaterea lui Dumnezeu – ,,opium pentru popor"– din societate, decuplarea muncii de remunerare a ei si a sexualitatii de procreere. Libertatea, telul suprem al miscarii, era conditionata de egalitatea tuturora. Asa ca inca de la inceput libertatea era sacrificata pe altarul egalitatii si era determinata pe deasupra de structura intregului. Lupta se ducea pentru schimbarea structurii social-politice a intregii lumi.  Unde duce o astfel de insiruire de minciuni cusute cu ata alba? La un om nou (!), ne asigurau ideologii ortodoxo-comunisti, pentru ca se vedea cu ochiul liber lipsa de libertate, dreptate, pentru care se pretindea ca se fac sacrificii cu minciuni pe toate drumurile si pentru mai multa siguranta, cu granite inchise si o Cortina de Fier. Faptul ca atat ideologia lui Karl Marx, cat si teologia eliberarii s-au dovedit constructii intelectuale inumane, a generat, cum este poate si firesc, nihilismul si relativismul. Daca si aceste mari teorii eliberatoare, care voiau sa realizeze aspiratiile omului (nou!) spre adevar, libertate si progres, au esuat atat de lamentabil, atunci poate ca nici nu exista o teorie sau perspectiva, care sa valoreze mai mult.  Asa ca totu-i o apa si un pamant, totu-i relativ. Si daca oricum nu exista adevar, poate ca doctrina eliberarii n-a fost inca cum trebuie inteleasa si mai ales corespunzator aplicata. In acest context n-ar fi de mirare daca fantoma care a bantuit prin Europa apoi prin intreaga lume, marxismul, exilat in lumea civilizata in cimitirul ideilor, si-ar face din nou aparitia, desigur intr-un nou vesmant, la fel de demonic ca cel vechi.

Prof. dr. Viorel Roman, Univerity of Bremen - Germania
Bremen la 3 martie 2010

Anexa: Ghinionul de a fi moldo-valah, al treilea cardinal

Preafericitul Lucian cardinal Muresan este al treilea cardinal din Romania in Inaltul Senat de la Roma, ii reprezinta pe greco-catolici, pe milioanele de romani fugiti in Occident si in intreaga natiune. Romania este in UE, dar ortodocsii sunt inca nefamiliarizati cu normele si valorile europene. De aceea rolul noului cardinal este de a-i sprijini pe presedintele si patriarhul de la Bucuresti in continuarea dialogului cu Roma, inceput de Fericitul Papa Ioan Paul II, pentru ca ideea Statului fara Biserica s-a dovedit falsa si contraproductiva, pentru ca ea are la baza o falsa constiinta, generata de escamotarea valorilor, judecatilor religioase pe care le-a facut in prealabil. La incrucisarea intereselor a trei culturi, religii, imperii, greco-catolicii din Transilvania s-au unit cu Roma in 1697, fara o supraveghere austro-ungara. In 1701, a doua unire s-a realizat in conditii de subordonare cu consecinte pana astazi. Vezi rolul UDMR-ului.De trei secole se lupta greco-catolicii sa ridice nivelul intelectual al natiunii, sa formeze o patura de intelectuali la nivel occidental capabili sa articuleze si sa realizeze programul de emancipare nationala, sociala ca in tarile de origine latina, Italia, Franta, Spania. E greu de stiut ce linie va urma Preafericitul Lucian, cea a primei uniri, a episcopului romanilor Inocentiu Micu Klein, a Scolii Ardelene sau unirii a doua, a episcopilor Ioan Bob si Ioan Lemeni, mai cooperanti cu linia maghiara. Presedintele, patriarhul si cardinalul pot elibera neamul de lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, cum se exprimau cei care au esuat in perioada interbelica. Ideea contemplativa, tot din vremea aceea, ca trebuie asteptat pana cand moldo-valahii se coc, s-a dovediat la fel de gresita. Conditiile de emancipare a tuturor romanilor sunt azi in UE incomparabil mai favorabile decat cele din trecutul Bisericii unite cu Roma, dar asta nu inseamna ca afirmarea nationala, sociala se face cadou, va cadea, cum se spune in popor, ca para malaeata in gura lui natafleata. Acum nu se mai pune problema unirii cu Roma ca pe vremea marilor Imperii, ci o cooperare si coordonare a eforturilor comune occidentalo-romanesti in Europa unita, gratie Romei. Asta presupune si dialog si intransigenta in apararea propriilor interese, cum au facut episcopul si protopopii ardeleni la prima unire si apoi mai ales Scoala Ardeleana. Rezistente in efortul de emancipare au fost si sunt pe toate fronturile. Occidentalii n-au incredere in ortodocsii moldo-valahi, greco-pravoslavnicii n-au incredere in ortodocsii de origine latina. Moscova, Belgradul, Sofia nu vad cu ochi buni emanciparea Romaniei pentru ca le sta in calea unitatii lumii lor slave. Greco-fanariotii sunt si ei nostalgici. Budapesta ii vor pe romani de o mie de ani ori subordonati, ori maghiarizati. Pe de alta parte, daca ne reamintim de generozitatea Fericitului Papa Ioan Paul II fata de moldo-valahi, puteam avea nadejdea ca presedintele, patriarhul si al treilea cardinal vor schimba destinul Romaniei in UE si vor crea poate un model si pentru celelalte tari ortodoxe, cum a fost si prima vizita a unui papa in lumea ortodoxa, la Bucuresti, in mai 1999.

Prof. dr. Viorel Roman, Univerity of Bremen - Germania
Bremen la 6 martie 2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page