Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

COMPLETARE TRISTA LA UN JURNAL DIN 1949; CRITICA DE DIRECTIE A LAMURIRII SI DUMIRIRII (8)

Corneliu Leu


In memoria  generatiei de confrati mai mari, cea a lui  Mihu Dragomir,  Dimitrie Stelaru, Neculai Tautu, George Dan,Tudor Musatescu, Geo Dumitrescu, Radu Boureanu, Ghita Dinu, Lucian Grigoresccu, Ion Vlad, Spiru Chintila, Petru Dumitriu, Gellu Naum, Laurentiu Fulga, Sasa Pana, Radu Tudoran, Alexandru Balaci, Mati Aslan, Eugen Schileru, Nicolae Margeanu, Nicolae Crisan, Nicolae Jianu, Mircea Marc, de la care am apucat sa invat ceva din lupta cu poncifele vremii.

Asadar, nu mi-am mai permis sa-i banuiesc de pactizare sau asimilare intr-o masa mai mare, omogenizata prin critica de partid, pe cei care, in primele doua decenii ale secolului se considerasera a face parte din „ismele” ce cautau modalitatile noi ale expresiei artistice. Feodor Sologub, Leonid Andreev, Bagritki, Bezamenski, Blok, Furmanov, Hlebnikov, chiar Maiakovski si Kaverin se asociau in mintea mea cu intrebarile sau regretele, sau rabufnirile, sau macar nevoia de a medita la opera consecventa pe care si-o realizasera confratii ideilor lor din tinerete ajunsi in occidentul care nu le controla arta. Un Balmont sau un Bunin, plecati definitiv, ultimul ajuns la premiul Nobel; Gorki, presedinte al intregului conclav de scriitori sovietici autoexilat in Sicilia pana scapa de Lenin iar apoi, revenit, are Stalin nevoie sa scape de el si-l otraveste incet; Alexei Tolstoi, Ehremburg, Tvetaeva, intorsi din emigratie catre intimitatea patriei, si multi alti artisti originali, fiecare cu drama sa originala, capatau cu totul alte forme de intelegere sau comparatie, prin faptul ca patria incepea sa insemne mai mult decat regimul statal, exact cum, mai tarziu au confirmat Pasternak cersindu-si ramanerea si Soljenitin clamandu-si inadaptabilitatea la exil. Fedin, Solohov, Leonov, Kuprin, Paustovski, Fadeev, cu toate aparentele unor prezente editoriale consecvent triumfatoare, nu pot sa nu puna intrebari demonstrand ezitari si retrageri grave, prin care le tot descreste opera. Chiar esaloanele mari, ale celor care aveau vocatie descriind eroisme razboinice de inalta impatimire in continuarea revolutiei si a razboiului civil, ca si in cel de al doilea razboi mondial, precum Visnevski cu „Tragedia optimista”,Vsevolod Ivanov cu „Trenul blindat”, Furmanov cu ”Ceapaev”, Isaac Babel cu „Armata de cavalerie”, Novikov-Priboi cu „ Tushima”, Sergheev-Tenski cu „Stada Sevastopol”, Korneiciuc cu „Sfarsitul escadrei” si „Platon Crecet”, Kaverin cu „Doi capitani”, Oleg Gonciar cu „Praga de aur”, Fadeev cu declinul de la bijuteria care e „Infrangere” ca metafora a razboiului civil si foiletonistica tezista din „Tanara Garda”, romanul partizanatului antifascist. Asemenea Vasili Grossman „Pentru o cauza dreapta”, Margarita Aligher cu „Zoia”, A. Gaidar „Comandantul Timur”, V. Kataev „Pentru puterea Sovietelor” si, cu opera stabila, Constantin Simonov cronicar memorabil al aceluias razboi. Tot pe aici poeti ca Antokolski, Tihonov, Isakovski, Surkov, Dolmatovski, cu versuri mobilizatoare sau duioase puse pe muzica. Margareta Saghinian face legatura intre aceasta categorie de eroism armat si celelale exagerari proletcultiste, cu triumfalismul si maretia constructiei socialiste. Pentru ca ea a scris si despre revolutia din octombrie si o trilogie despre„Familia Ulianov” si „Hidrocentrala”, ilegalistele cu nume romanesti de la „Cartea rusa”, care erau si activiste la propaganda, dandu-ne-o de la inceput drept exemplu de „scriitor al comenzii sociale” care urma cu: Feodor Gladkov „Cimentul”, Boris Pilniak „Volga se varsa-n Caspica”si Boris Gorbatov ”Donbass”(tot hidrocentrale), V. Kocetov „Secretarul raional”, Alex. Serafimovici „Torentul de fier”, Iuri Libedinski „Nasterea unui erou”, N.Pogodin „Orologiul Kremlinului”, Bill-Beloterkovski „Viata sovietica”, Galina Nikolaeva „Batalie in mars”, Boris Polevoi „Noi, oamenii sovietici”, Vera Panova „Tovarasi de drum”, cu isonul tinut de poeti ca Gribaciov „Primavara in colhozul Pobeda”, Tvardovski ”Din zare-n Zare”, Vera Inber „Calea apelor”, Scipaciov „Cantec despre Moskova”.
La toti acestia, adaug lista acelor „neizvestnii”, a necunoscutilor cu nume sonore puse pe tapetul premiilor si a criticii de serviciu, fiindca reprezentau bizarele culturi adunate in mareata uniune, spunandu-ni-se ca si de la ei avem de invatat, doar ajunsesera in  raiul comunist inaintea noastra: Cazacul Muhtar Auezov, letonul Villis Latis, armeanul Derenic Demirgian, avarul Rasul Gamzatov, uzbecul Hamza Nijozi, azerul Mirza Ibrahimov, turcmenul Berdi Kerbabaev, belorusul Ianka Kupala , kabardinul Ali Sogentukov, ucraineanul Pavlo Ticina, tadjicul MirzaTursun Zade, tatarul Musa Djalil si, cu celebritate desavarsita, „akanul” Djambul Djabaev.
Daca o mai punem aici pe Ahmatova care in 1912 are o lirica intima, apoi oficial apare ca poeta pacii si a glorificarii patriei dar cine stie ce nemultumiri o fac sa se refugieze in traduceri, daca amintim intensitatea poetica si increderea avangardista cu care s-a propulsat maestria lui Pasternak, pana la modul cum si-a devoalat drama in „Jivago”, daca amintim ca Bulgakov facea parte dintre cei carora le-am citat unele titluri mai sus scriind „Garda alba” si  niste piese de teatru, pentru ca sa se sacrifice in marea satisfactie de a scrie „Maestrul si Margareta” ca pe o carte sortita sa nu si-o vada el trecuta prin furcile confratilor critici, atunci ajungem la hazul jalnic din  marea enciclopedie sovietica (si nu al lor, care era bun) in legatura cu Ilf si Petrov: Intrucat litera „I” a aparut in anii ’50, textele fiind redactate inainte de moartea lui Stalin, iar litera „P” in anii  ’60, la „Ilf si Petrov” cuplul umoristic e expediat in cateva randuri cu grave rezerve critice, la „Petrov si Ilf”, insa, au parte de un articol ca lumea, consacrandu-i drept „mari autori sovietici”.
Deci, valabila mai ales pentru tristetea celorlalti, e constatarea ca norocul lor a fost sa  scrie in cuplu si ca au avut nume cu initiale diferite; solitarii nu s-au bucurat de o asemenea iertare!... Din acest motiv, cu toate ca in ultima lista am selectionat cate un tilu semnificativ pentru ce inseamna decaderea literaturii prin dictatura actului critic de partid, subordonat nu atat ideologiei - care e mai relativa si, poate, chiar mai permisiva, ci direct actului grosier propagandistic ce impune minciuna laudativa, glorificarea nerusinata si triumfalismul nesimtit, manicheismul lipsit de nuante a condamnarii sau sanctificarii, in ultima instanta minciuna sinucigasa pentru profesionistul caruia ii alunga cititorii – nu indraznesc nici sa-mi para rau ca i-am citit si i-am studiat pe acesti autori si nici sa-i judec pentru ce-am citit; pentru ca nu stiu ce a fost in sufletul lor, cum s-au simtit: vanduti, sau cumparati, sau dusi de la spate de plutonul critic de executie.
Stiu numai un lucru: Ca acesta a existat sub cea mai abjecta forma a unei dictaturi sufletesti: A unor suflete murdare asupra unor suflete care ar fi putut ajunge creatoare de bucurii artistice, ca niste copii buni si recunoscatori ai lumii acesteia spre care se simteau atrasi sa arunce petalele delicate ale propriei lor infloriri. Si cu care, bagati in malaxorul dracesc al miciunii continue prin propaganda si al propagandei continue prin miciuni, au vrut sa faca din cuvantul tiparit al literaturii o masa cenusie si urat mirositoare, omogenizata cu cea prin care dictatura tiparea, cu toata convingerea ca e bine sa minti si ca omul pe care il conduci trebuie mintit, propriile ei cifre mincinos-triumfaliste despre productie si nivel de trai.
Scriu asta si pentru a ma face inteles de unii nostalgici, atata vreme cat, prin varsta, mai am cititori in diverse categorii de oameni. Pentru ca, oricat de rau ne-ar fi astazi, macar trebuie sa ne dam seama ca ii putem injura liber pe cei care ne mint. Si sa se gandeasca la faptul ca, unuia ca mine, Dumnezeu mi-a dat zilele ca sa o pot face. Dar cum ramane cu toti confratii mei in care s-a zdrobit urma de talent pe care ar fi putut-o avea?... Cine raspunde pentru disparitia lor dintr-o adevarata istorie a literaturii?!
decembrie 2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page