Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"Radacinile lui Gheza Vida”...




Centenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru a pune capat unor controverse, precizez ca Vida Gheza NU era maghiar, ci roman! S-a nascut intr-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare, si s-a inaltat la ceruri la 11 mai 1980, in acelasi oras. Tatal sau, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de tarani romani, iar mama sa, Rozalia, avea, dupa tata, origini slovace. Gheza Vida insusi povesteste, in cartea regretatului Raoul Sorban, "VIDA” (Ed. Meridiane, Bucuresti 1981): "Am mai avut sapte frati. Toti sapte au murit datorita conditiilor grele de viata. [...] Cand m-am nascut, fratii mei nu mai traiau. Si ca sa raman macar eu in viata, al optulea fecior, dupa un obicei taranesc din acele timpuri, s-a incercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru si s-a hotarat sa fiu «vandut» si «schimbat» in taina cu o papusa, prin fereastra, ca sa fie pacalita in acest chip ursita. Au cautat si un nume care sa nu fi fost purtat de nimeni in tot neamul nostru de romani. Mi s-a dat numele de Gheza, dupa un ortac al tatalui meu, care mi-a fost si nas. Era maghiar. Intre mineri, in special, nu existau probleme de nationalitate.”

Tatal sau moare, in 1916, in urma ranilor grave capatate in razboi. "Incurajat de invatatorii sai, incepe sa ciopleasca, inca din scoala primara, animale, pasari si figuri umane. Avea 10 ani cand ciopleste, din briceag, o nunta si o inmormantare taraneasca. Talentul sau deosebit l-a determinat pe patronul mamei sale sa ajute copilul, achitandu-i taxele scolare la Liceul «Gheorghe Sincai» din Baia Mare.” Spirit revolutionar si nestapanit, se implica in activitati politice de stanga inca din anul 1930, luptand pentru imbunatatirea vietii muncitorilor forestieri si a minerilor, de care se simtea legat prin originea sa. Este repede remarcat ca un talent promitator de catre colectionari si presa locala. Dar, fiindca facea parte din grupul artistilor desprinsi din Societatea Pictorilor Baimareni - la acel moment foarte conservatoare - va expune pentru prima data la Baia Mare abia in anul 1937, in cadrul unei expozitii colective organizate de acest grup. Sunt remarcate sculpturile "Miner” si "Taran legat de stalp”. In toamna aceluiasi an, Gheza Vida pleaca spre Spania, unde ajunge in luna ianuarie 1938, impreuna cu ceilalti voluntari romani, participand, in Brigazile Internationale, la Razboiul civil, timp de doi ani. In 1939, voluntarii romani din Armata Republicana spaniola, impreuna cu numerosi civili, se refugiaza, trecand Pirineii, in Franta.

Membrii Brigazilor Internationale au fost internati in lagarele de la Saint-Cyprien si Gurs. Vida ilustreaza cu desene si linogravuri Gazeta saptamanala a lagarului, linogravurile fiind semnate "Grigore” (aluzie la numele haiducului maramuresean Grigore Pintea Viteazul). Si, tot in Franta, in Lagarul de la Gurs, Vida a sculptat si a expus busturile eroilor nationali Horea, Closca si Crisan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu povesteste, in 1976, acest episod, relatat de insusi sculptorul Vida: "…pe unde a fost in lume, el a cioplit in lemn tot lumea morosenilor si chipurile zbuciumatei noastre istorii. In Franta, venind din razboiul din Spania, in lagar, ciopleste din trei butuci aruncati la bucatarie pe cei trei capi de rascoala: Horea, Closca si Crisan. Intr-o baraca, unde se face o expozitie, Horea, Closca si Crisan sunt o revelatie… Pana si conducatorul lagarului il felicita pe artist. Vine adjunctul lagarului si-l intreaba de unde a avut lemnul… «De la bucatarie»; «Deci l-ai furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ti l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile carcera!». Si Vida Gheza face in Franta, in lagar, zece zile de carcera pentru Horea, Closca si Crisan. Cand iese din carcera e purtat pe brate de ceilalti. …Zece zile de carcera pentru o fila din istoria noastra. De ani de zile, Vida Gheza da viata lemnului, intrand in istoria artei noastre!“.

"Traverseaza toata Europa si se intoarce la Baia Mare abia in 1941, orasul impreuna cu intreg Maramuresul fiind, in urma Diktatului de la Viena, sub ocupatie horthysta. Fiind roman si avand cetatenie romana, a fost atent supravegheat de politie, fiind de trei ori concentrat in detasamentele de munca fortata din Ungaria horthysta. In timpul sederii sale la Budapesta, urmeaza cursurile Academiei de BelleArte (1942-1944). Dupa eliberarea de sub ocupatia horthysta, Vida s-a inrolat voluntar in Armata Romana, luptand pe frontul antihitlerist pana la sfarsitul razboiului, ajungand pana in Cehoslovacia.” La 8 august 1944, se casatoreste cu pianista Elisabeta Kadar, fiica pictorului rutean Geza Kadar, din Sighetu Marmatiei, care a pictat icoane pentru tamplele si zidurile bisericilor din Racsa, Satu Mare, Sisesti, Fauresti – Chioar, Carpinis – Lapus, Sighet si Muncaci (acum Munkachevo, Ucraina). In 1946 se naste Gheorghe, fiul artistului.

Revenind, dupa razboi, acasa, Gheza Vida participa, in 1946, la Expozitia de arta plastica organizata, la Cluj, de Raoul Sorban, Emil Cornea si Carol Plesa. In anul urmator este prezent cu lucrari la Salonul de pictura si sculptura al Transilvaniei, organizat din initiativa lui Virgil Vatasianu, Sándor Szolnay, Raoul Sorban si Lászlo Gyula. Este prezent si la numeroase expozitii din strainatate (Moscova, Belgrad, Budapesta, Sofia, Cairo, Damasc, Paris, Bologna, Londra, Torino, Roma, Brno, Bruxelles, Haga, Copenhaga, Oslo, Helsinki etc.), participa la "Bienala de la Venetia”, 1958 si 1976. Este distins cu Premiul de Stat, pentru altorelieful "Pintea, judecand un boier”, iar in 1964 primeste titlul de Artist al Poporului, cand se inaugureaza, la Carei, Monumentul Ostasului Roman, la implinirea a 20 de ani de la eliberarea intregului teritoriu al tarii de sub ocupatia fascista. Monumentul a fost realizat de Vida in colaborare cu arhitectul Anton Damboianu. In 1968, este ales vicepresedinte al Uniunii Artistilor Plastici din Romania si i se decerneaza Ordinul Meritul Cultural cl. I, iar in 1971, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta. In anul 1974, a fost ales membru corespondent al Academiei Romane. In 1963, apare primul film realizat de Mirel Iliesiu despre Vida si opera sa, "Radacinile lui Gheza Vida”.

Asadar, in aceasta primavara se implinesc 100 de ani de la nasterea sculptorului Gheza Vida, unul din marii artisti ai secolului XX. Directia de Cultura a municipiului Carei, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Satu Mare, din subordinea Consiliului Judetean, si publicatia "Buletin de Carei” si-au propus sa organizeze ample manifestari, la care sa participe cat mai multi din cei care l-au cunoscut si i-au apreciat opera. Cu aceasta ocazie, Consiliul Municipal Carei a decis sa acorde titlul de Pro Urbe - post mortem, sculptorului Gheza Vida.

Foarte frumoas din partea lor! Numai ca, intre timp, creatia sa este lasata de izbeliste. De pilda, una dintre cele mai importante opere ale marelui sculptor – MONUMENTUL TARANILOR MARTIRI DE LA MOISEI a ajuns de nerecunoscut. Cioplit mai intai in lemn, in 1966, transpus apoi in piatra, in 1972, Monumentul este "o sinteza a spiritualitatii romanesti, atingand acea tensiune unica la care s-a afirmat vocatia ordinii, a echilibrului psihic si cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spatiile de evocare brancusiene” (Constantin Prut). "S-a ridicat acest monument in memoria celor 29 de patrioti romani ucisi miseleste de horthysti la 14 octombrie 1944. Glorie si vesnica recunostinta patriotilor care s-au jertfit pentru libertatea Romaniei!” - erau cuvintele inscriptionate pe o masiva placa de bronz, disparuta, ca prin farmec, intr-o noapte de iunie a anului 2012.

"Nu stiu cine sa fi furat acea placa. Poate tiganii, poate cei din zona, mai ales ca suntem in litigiu de ani buni pe acel teren si am primit amenintari ca ni se taie gatul si multe altele. Am fost amenintati ca vor merge si vor demola acele coloane de acolo... Am cerut parerea unei expert, pentru ca politia ne-a cerut sa estimam prejudiciul cauzat si pot sa va spun ca acea placa valoreaza 54.000 lei plus TVA, undeva la vreo 600 de milioane de lei vechi.” (…) "Nu am facut nimic in acest an pentru reabilitarea acelui monument. Stiti ca suntem in litigiu pe acel teren. Am fost amenintati ca vor scoate acele coloane din piatra din pamant si multe astfel de amenintari. Ne-am facut proprietari tabulari si ei nu sunt de acord cu anularea extrasului CF. Nu vom avea ce face decat sa platim acel teren la anul, si abia apoi sa ne putem apuca de reabilitat acel monument. Ar fi nevoie de aproximativ 450.000 lei pentru renovarea lui. S-a facut un proiect de renovare, dar deocamdata nu putem face nimic. Proiectul prevede turnarea de beton, consolidarea acelor coloane, dar si refacerea in totalitate a scarilor de acces, 44 la numar” - declara, pentru citynews.ro, primarul Toader Stetco.

"Maestre, i-ati cunoscut pe acei oameni impuscati?” – intreba cronicarul Coman Valean Cozacu. "Mai, coconi, eu nu i-am cunoscut, pe atunci eu eram in Franta. Figurile lor sunt niste masti populare, care au primit cate un nume, dar scriitorul Pop Simion le-a numit niste fastuoase si laice table de legi. Parca aud tasnind din stalpii-masca, din stalpii flacari, din stalpii rug, cele zece glasuri, psalmodiind ca intr-un cor antic de barbati motivele impotrivirii noastre fata de cel ce ne calca fruntariile cotropind: Intaia masca: sa nu se mai traga in oameni nevinovati! A doua masca: sa nu se mai prade granele din hambare si fructele din pomi! A treia masca: sa nu mai fie aruncati feciorii in razboaie! A patra masca: sa nu mai fie inchisa lumea in tarcuri! A cincea masca: sa nu se mai ia vitele din batatura! A sasea masca: sa nu mai fie pangarite fiicele omului! A saptea masca: sa nu mai fie spurcat meleagul cu transee, sarma ghimpata si icre ale mortii! A opta masca: sa nu mai piara oameni, in dorul lor de libertate, pe drumurile instrainarii! A noua masca: sa nu se mai dea foc caselor! A zecea masca: sa nu mai existe lagare ale mortii!”...

Calatorind prin Maramures, in 1967, Geo Bogza nota, in "Contemporanul”: "In vara trecuta, oamenii Maramuresului - acei oameni pe care nu mi-i pot inchipui decat falnici si mandri - nu s-au dezmintit si au ridicat la Moisei, din trainic si nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se mai gaseste, poate, in niciunul din satele tarii noastre. Un complex monumental, caruia i se poate spune asa pe buna dreptate, ca si aceluia ridicat de Brancusi la Targu Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri si semnificatii profunde, scotand de sub tristetea cimentului, si reintegrand in nobilele traditii ale Maramuresului, amintirea celor douazeci si noua de fii ai sai, ucisi de cea mai rea fiara ce si-a purtat pasii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Gradiste, este sculptorul Gheza Vida, a carui fapta merita lauda intregului nostru popor”.

Centenar Gheza Vida, asadar! E bine sa ne sarbatorim artistii. Si mai bine ar fi s-o facem din convingere, nu din complezenta, respectandu-le si protejandu-le opera lasata noua si urmasilor nostri mostenire.

MARIANA CRISTESCU
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page