Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Benedict XVI (2005 - 2013)



Dupa ce Papa a anutat la 11 februarie 2013 in limba latina ca se retrage din lume la 28 februarie, ora 20, ceea ce este o adevarata revolutie in Biserica, deruta este totala. Un fulger din senin la Vatican! Poate un parinte sa renunte la functie? Ce consecinta va avea acest act pentru Biserica, pentru urmasi sai? Ce va face episcopul emeritus al Romei in continuare?
Iata un prim raspuns inspirat. Cardinalul Ravasi dupa ce isi exprima admiratia, recunostinta fata de Papa face o analogie a derutei actuale cu Ex. 17 din Vechiul Testament: noi ramanem in vale, unde-i Amalek, unde-i praf, unde domneste frica, rautatea, teroarea, dar unde este si speranta, unde a rezistat in ultimii opt ani Papa. Din acest moment noi stim ca pe munte el se roaga pentru noi.
In valea zilelor noastre, pontificatul marelui teolog si filozof este perceput diferit. Dupa esecul Lagarului ortodox, ei sunt acceptati in Europa latina, dar fara refacerea unitatii crestine, ei nu pot accepta in pectore realitatea. Neoprotestantii, care in conceptia Romei, nu au Biserica ci case de rugaciune, sunt la fel de nemultumiti, ca si ortodocsii, ca modelul lor de mantuire a lumii a esuat in Razboiul Rece. Musulmanii, periferizati de rationalitatea occidentala, sunt revoltati. Evreii, poporul ales, cred ca sunt mantuiti de la nastere, si astfel iritati de rugaciunile Papei pentru ei. Confruntarea religiilor asiatice cu lumea moderna, latina nu este mai putin plina de surprize, chiar daca europenii sunt mai ales familiarizati cu disensiunile religiilor abrahamice din fostul Imperiu Roman.
Daca ni se arunca permanent praf in ochi si frica, rautatea, teroarea sunt omni prezente nu-i deloc surprinzator ca - in vale - domneste confuzia si este greu de a evaluat mostenirea Papei care se urca pe munte, dar ramane cu noi, chiar daca nu-l mai vedem, dupa cum ne-a asigurat el insusi. Repere gasim in vasta sa opera, in enciclicile sale, in faptul ca a ales numele Sf. Benedict, patronul Europei.
Determinant pentru decizia Papei trebuie sa fie, pe langa varsta inaintata, esecul refacerii unitatii crestine dupa anul de gratie 1989, care apasa acum asupra noastra, a tuturora, ca o mantie de plumb, generand, frica, rautate, teroare si o quasi jena inexplicabila, dar dominanta. La 50 de ani de la Conciliul Vatican II, unde Joseph Ratzinger a fost unul din teologi, insasi lumea catolica mai are nevoie de timp pentru a-i realiza dezideratele. Ridicarea excomunicarii reciproce, de la Marea Schisma 1054, de catre papa Paul al VI-lea si patriarhului Athenagoras 1965 este la fel o revolutie neterminata. De exemplu, in 1967 Biserica Ortodoxa Romana era inpotriva uniri bisericilor.
Va fi urmatorul papa un traditionalist, fundamentalist sau un reformator? Ortodocsii si protestantii, uniti in cuget si simtiri, vor un papa din lumea treia, de preferinta de culoare, ca Barack Hussein Obama II, un reformator ecumenic si daca-i posibil un adept al teologiei eliberarii (inacceptabila pentru Benedict XVI). Evreii se indoiesc ca urmatorul papa, traditionalist sau reformator, va avea nivelul profesorului de teologie fundamentala ajuns urmas al Sf. Petru si astfel dialogul cu Roma va suferi. La fel musulmanii, preocupati de revoltele lor, ca si evreii, vor regreta probabil pe actualul Papa cu care au avut totusi un diferend privind ratiunea si credinta.

Mult peste un miliard de fideli, sute de mii de preoti, calugari, calugarite catolice si dupa cum am vazut mai sus, toti crestinii, chiar si israelitii, nusulamanii, asiaticii asteapta ca pana la Sf. Pasti cei 117 cardinali in varsta de pana la 80 de ani (Ratzinger are deja 85 de ani) din 50 de tari sa aleaga din mijlocul lor pe cel de al 266 papa in Capela Sixtina din Vatican. Se vehiculeaza fireste deja mai multe nume, care vor iesi, in mod traditional, din conclava cum au intrat, cardinalii si noul papa se va confrunta imediat cu exigentele exprimate de Benedikt XVI putin inainte de 11 feb.: refacerea unitatii crestine, denuntarea individualismului, (dictaturii) relativismului si falsa credinta.

De la inceputul pontificatului am publicat mai multe articole cu aceasta tema pe care indraznesc sa le anexez cu speranta ca ar putea fi utile intalegerii importantei dialogului romanilor cu Roma.

www.viorel-roman.ro                         Bremen la 20 februarie 2013


Benedict XVI – ratiune si credinta

Prelegerea Papei la Universitatea din Regensburg despre ratiune si credinta, una din temele sale preferate, a generat proteste in lumea islamica in legatura cu un citat din dialogul dintre imparatului bizantin Manuel II Paleologul si un persan in anul 1391. „Arata-mi ce a adus Mahomed nou – ii spune imparatul persanului - si vei vedea numai lucruri rele si inumane, el predica fidelilor propagarea credintei cu sabia.” Impunerea credintei cu forta n-are sens: „Lui Dumnezeu nu-i place sangele, actiunea fara ratiune ii displace. Credinta este un fruct al sufletului, nu al corpului. Cine vrea sa propage credinta, are nevoie de o vorba buna si o gandire sanatoasa, nu de forta si amenintare. Pentru a convinge, nu e nevoie de brat, nici de instrumente de batut sau altele de acest gen, prin care poate fi cineva amenintat cu moartea ...”

Pentru imparatul crescut in filozofia greaca, cine nu actioneaza rational, e de la sine inteles impotriva lui Dumnezeu. La musulmani Dumnezeu este transcendental in mod absolut, n-are obligatia rationalitatii. Daca vrea El, omul trebuie sa se inchine si idolilor. Aveam ca urmare doua perceptii a lui Dumnezeu. La traducerea din ebraica in greaca a Vechiului Testament – Septuaginta - era de la sine inteles ca la inceput a fost logosul. Dumnezeu actioneaza cu logosul, ceea ce este cuvant si ratiune in acelasi timp. Dupa Evanghelie la inceput a fost cuvantul / logosul si logosul, adica cuvantul este Dumnezeu. Sinteza intre credinta biblica ebraica si rationalitatea filozofiei grecesti nu este intamplatoare. Ea este esenta prelegerii papei.

Inca din evul mediu teologi au incercat disocierea sintezei dintre logosul grecilor si crestinism. Rezultatul a fost un Dumnezeu voluntarist, care nu mai era legat de logos, de ratiune si iubire, ci putea in atotputernicia sa actiona voluntarist, absolut liber. Cum il definesc musulmanii pe a tot puternicul Alah. Aceasta transcendenta si natura complet diferita a lui Dumnezeu mergea pana a nega inclinatia noastra pentru bine si ratiune, dupa chipul si asemanarea Lui. Biserica n-a renuntat insa niciodata la analogia dintre Dumnezeu si om, pastrand desigur proportiile dintre finit si infinit. Insasi slujba religioasa este o imbinare intre cuvantul lui Dumnezeu si ratiunea noastra. Sinteza dintre credinta biblica si filozofia greaca este determinanta pana in zilele noastre, iar daca mai adaugam la aceasta si mostenirea Romei avem in fata ce a ce numim noi azi Europa / Uniunea Europeana.

Elenizarea crestinismului, care era de la sine inteles imparatul grec, s-a confruntat si se confrunta neincetat cu incercari de a le disocia una de alta. Reforma germana din sec. 16 cu programul sola scriptura urmarea eliberarea credintei de corsetul filozofic. Metafizica parea reformatilor lui Luther un model strain, de imprumut, de care trebuia eliberata credinta originara, asa cum a fost in forma sa genuina, biblica. Rezultatul a fost inlocuirea Bisericii cu Templul si Casa de rugaciuni. Razboaie religioase.

Al doilea val de marginalizare a filozofiei grecesti de credinta are loc in sec. 19 si 20 in Europa. Totul pleaca de la Pascal. El face o deosebire intre Dumnezeul filozofilor si cel al lui Abraham, Isac si Iacob. Mai ales teologul Adolf von Harnack pleda pentru omul Hristos si mesajul sau simplu, adica tot ceea ce punea in umbra elenismul. Isus a pus accentul pe morala nu pe cult. El este initiatorul unei chemari morale pline de omenie, care-l elibereaza, asa credea von Harnack, pe omul modern de elementele filozofice si teologice si mai ales de credinta in Fiul lui Dumnezeu si in Trinitate.

Pentru von Harnack, ca pentru multi contemporani, teologia era istorie si stiinta, iar sinteza dintre platonism (cartesianism) si empirism, atat de populara in zilele noastre, intareste aceasta tendinta. stiinta se bazeaza pe rationalitatea matematica a materiei si pe experiment, care-i da certitudinea valabilitatii experimentului. Acest concept din stiintele naturii este aplicat insa cu aceiasi stringenta si istoriei, psihologiei, filozofie, sociologiei. Dumnezeu, credinta este lasata la o parte, ca o chestiune pre- sau chiar nestiintifica. In felul aceste este redusa si sfera stiintei si cea a ratiunii. Nihilismul.

Din incercarea de a trata teologia ca stiinta a rezultat un crestinism fragmentat si saracacios, cu rezultatul ca si omul, care se intreaba „de unde venim si incotro mergem?” ramane chircit. In ceea ce defineste stiinta ca ratiune, problemele legate de religie si etica devin subiective. Asa devine constiinta subiectiva si ultima instanta morala. Religia ca si etica pierd astfel forta colectiva, devin aleatori si periculoase pentru umanitate. Patologia religiei si ratiunii din vremea noasta este urmarea ingradirii ratiunii, careia chestiunile de credinta si morala i-au devenit straine.

Al treilea val de marginalizarea elenismului din crestinism a aparut in era globalizarii in care o multitudine de culturi intra in contact. In dialog cu alte culturi se afirma ca grecizarea crestinismului nu mai trebuie sa fie o conditie preliminara. Mesajul Noului Testament trebuie sa redevina mai simplu, eliberat de filozofia greaca, pentru a permite diferitelor culturi sa se defineasca din nou, si de la sine. Aceasta idee este falsa pentru ca Noul Testament a fost scris in greaca si poarta pecetea acestui spirit. Bine inteles ca nu toate culturile trebuie sa urmeze etapele devenirii Bisericii, dar interdependenta dintre credinta si ratiune este componenta indisolubila credintei.

Critica rationalitatii moderne nu trebuie sa fie inteleasa ca o incercare de a ne reintoarce la vremurile de dinainte de iluminism. Toata lumea este recunoscatoare pentru progresele pe care le-a facut omenirea in ultimele doua secole. In afara de asta, etica cercetatorului stiintific este patrunsa de respect fata de adevar si in felul acesta poarta in sine una din caracteristicile fundamentale ale crestinismului.

Ratiunii trebuie sa i se deschida noi perspective. O critica negativa nu-si are locul. Dar in ciuda bucuriei in fata atator noi posibilitati pe care si le-a cucerit omul, nu se poate trece cu vederea primejdiile care-l pasc. De aceea trebuie gasita o cale de reimpacare a credintei cu ratiunea. Teologia trebuie sa iasa din strunga disciplinelor sociale, umaniste si sa se concentreze asupra ratonalitatii credintei. Numai pe aceasta cale se poate realiza un dialog autentic al culturilor si religiilor.

In lumea occidental domina acum conceptia rationalitatii pozitiviste cu scoliile filozofice aferente. Dar tocmai aceasta pozitie lezeaza profund celelalte culturi religioase din lume si face un dialog imposibil. Marginalizarea dumnezeirii din universalitatea rationalitatii este perceputa in lumea neoccidentala ca o punerea la indoiala a ceea ce este mai pretios in credinta fiecaruia, si pretutindeni. Ratiunea surda la credinta, trimisa la subsol, e incapabila sa participe la un dialog al culturilor.

Dupa aceasta trecere in revista a tezelor expuse de Benedict XVI la Regensburg, unde a fost profesor, putem fi optimisti in ceea ce priveste dialogul, reunificarea bisericilor surori, romano-catolica si ortodoxa. Discutiile in acest sens dintre catolici si Patriarhatul slavilor orientali de la Belgrad, de unde a pornit in ultimul deceniu razboiul religios al slavilor de sud, este de bun augur si pentru toti romani.

Mare problema va fi apoi dialogul cu celelalte culturi religioase, mai ales cu islamul unde demersul papei nu este inca inteles, sau si mai grav, gresit perceput, dupa cum ne-au aratat manifestatiile de protest si chiar victimele din ultima luna. Constient de dificultatile armoniei intre credinta si ratiune, dialogului dintre teologi, filozofi si culturi religioase, papa a fost „profund mahnit” de felul cum a fost perceputa discursul sau de unii musulmani. Dar parca avand o premonitie a acesteia, in incheierea prelegerii sale, Benedict ne reaminteste de un moment al discutiilor dintre Socrate si Phaidon. Dupa ce a auzit atatea ideii filozofice indoielnice si false, Socrate ii spune: e de inteles daca cineva dupa ce a auzit atatea idei false, ramane pentru tot restul vietii sale cu o ura si dispret pentru toate discutiile in legatura cu a fi.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen / 2006-10-10



Traian - Benedict XVI

Anul acesta se sarbatoresc 1900 de ani de la caderea Sarmisegetuzei lui Decebal si venirea legiunilor Imparatului roman Traian in Dacia, actul de nastere a romanitatii la nord de Dunare. Vor gasi romanii cu acest prilej, in ceasul al 12-lea al reintegrarii lor in UE / Uniune Europeana - Sfantul Imperiului Roman de azi -, forta sa refaca si unitatea spirituala cu punctul de plecarea a istoriei si civilizatiei lor, cu Roma eterna?

     „Lagar”-ul comunist s-a prabusit pentru ca Decalogul lui Dumnezeu era scos din societate, relatia intre munca si salar disparuse, interdependenta dintre sexualitate si procreere era alterata. Dictatura proletarilor din rasaritul Europei se baza pe doctrina marxist-leninista si cu toate ca era o diferenta clara intre comunismul catolic din Polonia, ortodox din Romania, protestant din Germania, exista o aversiune comuna – „religia e opium pentru popor”. Catolicii au regasit calea spre UE, ortodocsi inca nu.
 
     Din anul 1989, tranzitia de la uniformitatea, mediocritatea comunista la libertatea si responsabilitatea individuala este mai dificila decat s-a presupus. In Germania sunt localitati in care jumatate din populatie e nebotezata, fostii comunisti cer salarii ca in vest, cu toate ca productivitatea muncii lor e numai 2/3. Transferul din vest spre est e de o mie de miliarde de euro si va continua pana in 2018, cand nu mai va fi nici un muncitor, care sa fie fost afectat de comunism. Intr-o societate, pentru a supravietui, o familie de doua persoane trebui sa aiba in medie 2,1 copii. In Germania ca si in Romania raportul actual e catastrofal, de numai 1,3! Vor dispare aceste neamuri?

      In cele doua state romanesti avem de a face cu aceleasi fenomene negative. In Moldova comunistii dau tonul, asa ca intre Prut si Nistru restabilirea normalitatii va dura. Mai ales ca Romania si Moldova nu se pot baza pe un transfer financiar din vest, iar erodarea raportului munca-salar e atat de grava ca milioane isi iau lumea in cap, fug si muncesc in vest, pentru a scapa de pacostea „la comun”, inca in vigoare pe meleagurile lor. In aceste conditii descresterea populatie e numai o „pierdere colaterala”? Se vor regenera moldo-valahii in tranzitie sau vor vegeta izolati, intr-o cultura ortodoxa de anonimat la periferia Europei, zilieri cu cativa euro / zi?
     
 Nemtii si romanii au pierdut Razboiul Mondial II si fenomenele de mai sus sunt rezultatul ocupatiei Armatei Rosii. Mai ales moldo-valahii sunt complet dezorientati. Interzicerea de catre comunisti a Bisericii Unite si reorientarea cu forta a 2000 de bisericii, inclusiv a unui milion si jumatate de greco-catolice din Transilvania, de la Roma spre Moscova, face dificila perceperea valorilor si normelor vesteuropene si implicit cooperarea si coordonarea activitatilor romano-occidentale. Iar faptul ca se saboteaza si azi Biserica Unita si dialogul cu Benedict XVI - primul Papa german de la Reforma, care cunoaste ca nimeni altul trauma postbelica a conationalilor lui si a romanilor -, are consecinte defavorabile in integrarea ortodocsilor in Europa.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen / 2006-03-14



Benedict XVI si Holocaustul evreilor

Alegerea surprinzatoare a unui Papa german, la 60 de ani de la ziua de nastere (20.4.) si apoi sinuciderea criminalului Adolf Hitler - organizatorul Holocaustului -, atrage involuntar atentia asupra destinului nemtilor si evreilor. Benedict XVI are misiunea de a depasi traumele sec. XX, de a construii o Europa Unita, de a reface unitatea crestina si mai ales prietenia unica, plina de mister dintre evrei si nemti, care au slujit Sfantul Imperiu, ca nimeni altii, si au contribuit la civilizarea lumii. Evreii sunt poporul ales a lui Dumnezeu, iar nemtii al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, care a durat o mie de ani, „Imperiul German” (II), 40 de ani, iar cel „national-socialist” (III), responsabil pentru uciderea evreilor, 12 ani. Statutul de popoare alese duce fara indoiala la explozii de energie creativa, imperiala si justifica pozitia lor unica la Roma, dar genereaza, nu de rare ori, o aversiune reciproca si a altor neamuri impotriva lor. Benedict XVI, cel mai mare filozof si teolog contemporan, a ridicat stacheta morala si intelectuala la un asemenea nivel ca si nemtii au nevoie de timp pana vor intelege si integra mesajul. Protestantii din „Land”-urile din est traumatizati de ocupatia rusa ortodoxo-comunista s-au refugiat in ateism, iar cei din nord sub presiunea anglo-americana in relativism, multiculturalitate si cultul Holocaustului. Muzeul Holocaustului din Washington, Berlin si in curand la Bucuresti, sunt sanctuare unde se comemoreaza incercarea de exterminare a evreilor. Cultul Holocaustului are un canon iudaico-protestant, care nu cunoaste iertarea pacatelor ca la crestini, iar pentru faptasi si urmasi lor nu va exista iertare, in vecii vecilor. Pentru a intelege „cultul”, protejat de legislatia multor tari si de curand si de Romania, sunt necesare cunostinte privind “regulile” dupa care se “construieste” religia si autonomia ei in raport cu societatea. si acest „cult” lupta pentru a castiga adepti, nu tolereaza “revizionismul”, are o “inchizitie” si ca in orice credinta, sensibilitatea fidelilor nu poate fi inteleasa decat de cei uniti de sacralizarea Holocaustului – izraelitii, protestantii si mai nou ortodocsi moldo-valahi. Curand acest cult se va practica si la Bucuresti, cu toate ca tranzitia de la vechia izolare inca nu s-a incheiat. Romanii nu sunt pregatiti de a dialoga cu Roma si a iesi in lume. Benedict XVI readuce in actualitate mostenirea si misiune istorica comuna a evreilor si crestinilor, necesitatea dialogului si reda mai ales protestantilor nemti si ortodocsilor moldo-valahi, traumatizati de razboaie mondiale pierdute, de suveranitatea limitata de dupa capitularea neconditionata si de lungi ocupatii militare cu ideologii anticrestine, credinta intr-un viitor comun mai bun in Europa Unita, in noul Sfant Imperiu Roman.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania / 2005-08-21



Benedict XVI – nomen est omen

Majoritatea germanilor s-au rupt de Roma prin Martin Luther, care a subminat Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana si Adolf Hitler, care a tarat Europa intr-un raz-boi mondial si a adus hoardele comuniste slave in inima Europa. La 20 aprilie 1945 el isi serba ziua de nastere in pragul sinuciderii sale si a germanilor. A urmat capitu-larea si primejdia lichidarii neamului, cum planuiau Josef Stalin si Henry Morgenthau, consilier al Presedintelui SUA. Dupa cinci secole, la 19 aprilie 2005 este ales din nou un papa german. Tot asa cum papa slav, Ioan Paul II i-a reabilitat pe slavii, care s-au dezis de marxism-leninism si s-au reintors la crestinism, tot asa Benedict XVI reface unitatea Germaniei, a acesteia cu Roma. Cardinalii au ales un neamt dupa un slav si pentru a reface prietenia acestor popoare. Ioan Paul II avea robustetea fizica, fasci-natia si generozitatea sufletului slav. Pe de alta parte nici un papa nu a publicat atat de mult, inainte de a fi ales urmas al Sfantului Petru, ca Benedict XVI. El este unul din marii filozofi si teologii ai timpului nostru, are disciplina, rationalitatea si puterea de munca germana, poate mai putin fascinatia mediatica, mistica inaintasului. Cu toate astea el a fost ales si pentru a garanta continuitatea. Nimeni nu cunoaste mai bine Biserica, problemele vremii, ca Benedict XVI, „un simplu muncitor in via Domnu-lui”, dupa cum s-a autocaracterizat. La 78 de ani nu e de asteptat un pontificat lung, dar el va veghia ca unitatea europeana sa nu fie tulburata de exerimente, care in trecut au pornit de la germani si azi de la musulmanii turci. Prea Fericitul Patriarh Teoctist (90) nu a paticipat personal la intronizarea papei, dar i-a adresat un mesaj plin de caldura in care pomeneste de vizita la Bucuresti a lui Ioan Paul II „cel Mare” si de „valoare de necontestat a dialogului dintre cele doua Biserici surori din Romania, Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica... si de nadejdea ca Sanctitatea Voas-tra, ca unul ce ati fost apropiat colaborator al sau (Ioan Paul II), veti pastra si sprijini acest dialog, intru implinirea dorintei noastre comune de realizare a unitatii depline a Bisericii.” Aceasta este conditia sine qua non a integrarii romanilor in Uniunea Euro-peana, care va avea loc formal, de jure, in 2007, dar cea reala, de facto, care va face aceasta aderare de durata si autentica, nu duplicitara ca cea greco-ortodoxa, cere o depasire a situatiei in care milioane de romani sunt „tolerati” numai la munca de jos, capsunari, sclavi pe plantatiile occidentale. Mari sperante se pun in Traian Basescu in depasirea acestui blocaj de comunicare, comuniune religioasa intre romani si Roma. Vor gasi Presedintele si Prea Fericitul Teoctist calea scoaterii romanilor din groapa milenara a mizeriei, coruptiei si nedreptatii? Papa ii va ajuta mai mult de cat predecesorii. Numele e program – nomen est omen - si pentru cel de al 264 papa. Benedict este patronul Europei.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania / 2005-04-24


Benedict XVI

Noul Papa va continua cursul Conciliului Vatican II, 1962-1965. Cariera cardinalului german Joseph Ratzinger incepe ca preot 1951; doi ani mai tarziu doctoratul; 1957, la 30 de ani, habilitarea, dupa care e prof. de dogmatica la Bonn, Münster, Tübingen, Regensburg; consilier al cardinalului Frings la Vatican II; 1977 arhiepiscop si cardinal in München; 1981 urmas al „marelui inchizitor”; 1986-92 presedinte al comisiei Constitutiei Apostolice „Fidei Depositum”. Benedict XVI e un mare teolog si filozof, care alaturi de Ioan Paul II, a contribuit la formularea documentelor recente ale Bisericii. Alegerea sa, dupa cea mai scurta conclava din istorie, este atat garantia continuarii cursului predecesorului sau, cat si a cristalizarii unor puncte de vedere traditionale, care vor da din nou siguranta crestinilor ajunsi in bataia vantului unei modernitatii indoielnice. In sec. trecut mitul „clasei” si „rasei” superioare au generat catastrofe. Divinizarea Revolutiei si Rasismul sunt depasite, dar au aparut noi mituri politice, mai subtile, pentru ca sunt mai putin clar definite si nu de rare ori amalgamate cu valori autentice. In cartea „Valori in vremuri de tranzitie. Sa facem fata cerintelor viitorului” aparuta in ed. Herder simultan cu alegerea sa, Benedict XVI precizeaza mituri noi: progresul, stiinta si libertatea. Progresul a devenit o norma in politica si in activitatea curenta. In ultimul secol s-au obtinut mari progrese in tehnica, medicina etc., dar ele incep sa pericliteze omul si natura. Cum poate fi pus progresul in slujba omului si nu invers? stiinta e rationala, dar exista o patologie a ei, atunci cand omul e in pericol sa-si piarda demnitatea. Ea poate devenii chiar inumana in experimente pe om, omul ca banca de organe etc. De aceea trebuie subordonata imperativelor morale. Libertatea a inceput sa fie anarhica, antiinstitutionala, idolatrica. Libertatea umana nu poate fi altceva decat libertatea dreptatii, a convietuirii intr-un respect reciproc, altfel devine o minciuna si duce la sclavie. Moralitatea rationala e mai presus de hotararile colective, nu invers. Nimanui nu-i este permis in vest a batjocorii evreii sau musulmanii, dar in numele aceleiasi libertatii nici normele crestine nu trebuie calcate in picioare sau improscate cu noroi. In centrul noului pontificat stau modernizarea Bisericii, refacerea unitatii crestine si dialogul cu celelalte credinte. Fundamentul acestora, a precizat primul Papa al sec. XXI in cartea sa pomenita mai sus, e vechi de cand lumea si acceptat de toti, cele 10 porunci nu-s proprietatea evreilor sau crestinilor, ci recta ratio, expresia rationala a unei morale universale. Ioan Paul II a invins colectivismul, a refacut Europa, a schimbat Polonia si fata lumii. Benedict XVI incepe lupta cu „dictatura relativismului”, va reface Germania, va da stabilitate Uniunii Europene si siguranta celor peste un miliard de crestini raspanditi pe toate continentele.

Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen / 2005-04-20

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page