Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ultima carte despre întuneric, întâia carte despre lumina?




Volumul "Ultima carte despre intuneric", publicat in 2012 de editura Ortoepia din Deva, este semnat de Bianca Dan, o autoare care foloseste un ton dur, percutant. Ovidiu Vasilescu mentioneaza in generoasa prefata ca a citit aceasta carte cu aceeasi religiozitate cu care i-a citit pe Georg Trakl si Edgar Allan Poe.
Nota introductiva a autoarei o gasim, oarecum, nefolositoare ("Si intunericul din noi viseaza", pag. 11), un poet nefiind obligat sa-si explice intentiile si nici sa deconspire tainele creatiei sale. Poezia vorbeste de la sine, nu este problema poetului cine reuseste sau nu sa inteleaga mesajul liric.
Inca de la inceputul volumului suntem martorii unui jurnal personal cu tristeti si angoase provocate de lipsa unui personaj despre care autoarea spune, fara a practica lamentatia: „as bea otrava / doar sa te vad ca respiri” (pag. 13). Ostentativ, folosind bisturiul talentului sau („poezia se simte ca lama unui bisturiu pe corzile vocale”, pag. 59), aceasta taie cu pofta din carnea vie a intunericului si extrage otrava unor versuri care par, uneori, cinematografice. Un pic de horror, un pic de Frankenstein (pag. 24), un pic de razbunare si sadism intr-un univers poetic ca o „orgie apocaliptica din care se vor naste tsunami” (pag. 79). Autoarea spune clar: "am vrut sa scriu ceva hard / dar mi s-au aburit ochelarii /... / unica tortura pe care mi-o permit esti tu" (pag. 26). O dedublare intunecata a personalitatii cu scopul de a tortura realitatea si, in acelasi timp, de a suporta tortura realitatii, acceptand consecintele nefaste ale unor fapte si alegeri care dor, dar care nu subjuga. Se transforma pur si simplu in arta.
Ce ii lipseste Biancai Dan, daca am vrea sa ne inspiram pozitiv din versurile sale? Poate explozia dragostei, acea trambulina de la intuneric la stralucire, de la agonie la extaz, de la pacate originare (pag. 78) la mantuire. In expozeul ei despre intuneric, autoarea pare a fi descumpanita de "arta privitului in gol" (pag. 34), unde "iubirea e rezultatul incert al unei posibile ecuatii", nimic mai mult. Nu se intrevede speranta, pana si ingerii, la care ar trebui sa se roage, sunt doar "cai de povara" (pag. 35). Insa poezia, chiar si in acest stadiu pesimist, obsesiv, are rolul ei. Face din suferinta si despartire niste stari (concepte) mai tolerabile. „Inchipuie-ti o lume in care nu se scriu poezii” (pag. 36), ne avertizeaza poeta care subzista ca o „cenusa in urna imbratisarii”, din pricina unui personaj pe care nu-l mai iubeste (pag. 38), ea iubind doar „psihoza care imbraca diverse forme” (pag. 41), „asistand la funeraliile propriilor cuvinte” (pag. 44).
Si ce mai ramane dintr-o fiinta ravasita de amintirea iubirii, dupa „singurul desert pe care-l traverseaza spre Mecca”? (pag. 50). Doar o „fata de paie” (pag. 56), mama ei culegandu-i „toate frunzele din par, tot ce-a ramas dupa furtuna”. Poeta se intoarce in inima mamei sale, „ca-ntr-un lan de porumb din care au zburat toate pasarile”. Frumoasa si sensibila intoarcerea la copilarie si valorile familiale, chiar daca iubirea a lasat un gol „ca un ecou in groapa Marianelor” (pag. 89) sau „ca un sarcofag in care vietuieste noaptea” (pag. 68), un sarcofag plin de „unelte de scris” (pag. 73).
   Nici moartea nu lipseste din acest volum, imbracand diferite nuante si personificari,  definitiile despre ea avand, deseori, valori aforistice. Este invitata la un „blind-date”, fiind „jumatatea mea” (pag. 19). Este „un interludiu universal / o pista de unde ne luam zborul / involuntar” (pag. 37) sau „o mixtura ieftina pe care o bei / atunci cand vrei sa te vindeci de dragoste” (pag. 63). „Are un limbaj bifurcat” (pag. 81), devine „o rutina” (pag. 92) sau „o incizie  / facuta pe intuneric de un calugar orb” (pag. 42) si „ma ajuta sa trec strada / intr-un desen animat pentru oameni de paie” (pag. 74). O moarte care, chiar daca „ma acuza de plagiat” (pag. 75), „o exersez zi de zi” (pag. 96) ca pe un „fluviu risipit in albia trupului” (pag. 103).
La sfarsitul volumului, autoarea grupeaza 15 poeme in proza despre intuneric, mai ample, mai meditative, amintindu-ne de pesimisul lui Cioran si Nietzsche sau de cugetarile Anei Blandiana. „Privesc”, „sunt” si „esti” sunt epicentrele cutremurului sentimental din primele trei poeme, cutremur care o transforma pe poeta intr-un profund filozof, fenomen rar intalnit in lirica feminina contemporana, unde se mizeaza mai mult pe natura si eros. Chiar daca femeia care iubeste „sufera de un deficit de atentie, care se manifesta atunci cand ploua prea incet sau ori de cate ori vibratiile tale ajung sa-mi darame peretii, ”, chiar daca „a imbatranit si dragostea, uitata in cosul cu rufe murdare” (pag.109), poeta nu sufera de acelasi trist tratament din partea celor care pretuiesc cu adevarat arta si valorile umane. Entuziasmul lui Ovidiu Vasilescu din prefata si indemnul lui „Ionut Copil” din postfata sunt pe deplin justificate: „Scrie Bianca Dan, scrie, ca scrii bine.”  

Ionut Caragea
7 februarie 2013, Oradea

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page