Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ZBURARI cu Brancusi

 

PASAREA

Desi Brancusi spusese clar ca nu sculpteaza PASAREA ci ZBORUL, vazandu-si comentatorii spectatori incurcati in interpretare, face PASAREA de mai multe ori in alte sugerari de ZBOR, doar-doar vor abandona PASAREA si se vor ocupa de ZBOR. In nici o varianta nu se poate observa PASAREA in intelesul sa zboare si sa se intoarca de unde a zburat, de nimic sau de rutina. Ea pare a fi constienta ca e ratacita - chiar daca prin parisul lumii - si zboara sa nu mai vina inapoi. Zboara la cuibul ei permanent. La urma urmei un DOR de regasire in spatiul si timpul initial dar de data aceasta eternizat. Ceva in genul lui Milton - Paradisul Pierdut, Paradisul Redobandit.

PASAREA lui Brancusi nu este una care nu stie unde zboara si mai ales incotro zboara. Ea zboara de AICI. Aceasta stim si noi. Dar UNDE? Numai ea stie sigur. Ea nu va ajunge decat ACOLO. Ea nu zboara incert si spre neunde. De dragul zborului doar, ar zbura pe-aici primprejur. Poate nici macar artistul nu-i spune unde sa zboare. E facuta libera sa zboare unde vrea ea, dar in acelasi timp ea vrea sa zboare NUMAI ACOLO.

Ca insemnatati mari, de capatai sunt in PASAREA lui, se inteleg intr-o clipa de privit. Carola Walker chiar daca s-a ferit sa-i zica lume cereasca i-a zis totusi lume suprapamanteasca. Daca PASAREA arata o "stralucire de soare ce poate sa fie indurata de ochi", nu inseamna ca este o umbra nespus de luminoasa din care Scriptura zice despre divinitate: o lumina de care nu te poti apropia? Vasile Nicolescu se rasfata in imagini despre ea, abur de stea, concomitent cu sacre cenusi.

PASAREA, este incordata in zborul ei incat in ultimele variante nici o sugerare de aripi, ci pur si simplu sageata cu neputinta de a mai fi oprita. Maestrul ii confera exigente de netrecut, legitatea exigentei. Poetul Ion Vinea vorbeste despre ea ca din Scriptura folosind termeni ca rastignire, sfant, catapeteasma. Pasarea il urmareste pe artist cu zborul ei, un mare numar de ani - poate toata viata, de aceea revine obsesiv la ea.

Maiastra are pantec si un pic de gusa terminata cu un cioc lataret, dovada ca de la pasare s-a pornit cu zborul. Tanara pasare, ne aminteste de flacaruia aparuta la aprinderea candelei cu lumina mai mult din interior, de parca o joaca intre a fi luminata si a lumina. Mai departe, pasarea, lumina si zborul se indogatesc parca spre aceeasi reprezentare. In varianta Pasarea galbena, zborul este mai subliniat, lumina se face de aur, incepe sa se inalte, pentru ca in Pasarea in spatiu, forma de sageata a luminii sa se smulga din candela mai intai putin arcuit ca intr-o dureroasa despartire, iar apoi aproape neobservat de arcuit si doar din punctul de unde se desprinde.

Asa dar, de la maiastra din basmul romanesc pe care il propun multi in legatura cu aceasta opera brancusiana si pana la rachetele moderne care ar fi chipurile stranepoatele ei, (precum submarinul ar fi fost nascut de tehnicieni din stilizarea delfinului), trecand prin ridicarea in aer a primului aparat de zbor al lui Traian Vuia la Paris in 1906 sau Pasarea de foc a lui Stravinski prezentata tot la Paris 1910, - sa se tot cumpaneasca despre PASARE. Prin prisma cumintenei insa, caracteristica de baza a lui Brancusi, semnificatiile scripturistice raman totusi cele mai autentice. Zbor, lumina, rezolvare, invesnicire, universalitate. Si pentru ca la propriu, din lumea de pe pamant nu se poate ajunge la cea din cer decat zburand, ramane de inteles in ce fel zburatul devine modalitatea si la figurat a fenomenului, desigur, intelegere infinit mai importanta. In ultima instanta - de ce nu -, zburarea din viata temporara pe sfarsite, spre viata reala fara de sfarsit - caci altfel VIATA n-ar mai avea nici un sens - si desigur nu in sensul mitologic al maiastrei, nici in cel tehnic secular.

BROASCA TESTOASA ZBURATOARE

Brancusi nu se joaca. El se opreste la fiinta cea mai lipita de pamant. TESTOASA. Daca o poate face sa zboare, inseamna ca totul e posibil a fi cosmicizat, intrat in circuitul vietii universale. El intoarce testoasa pe toate partile, o priveste indelung si in sine, pentru a gasi o relatie intre umblarea ei inceata de acum si zborul ei repede si de neoprit de maine, de candva. Testoasa pare a fi condamnata la umblat numai? Carapacea ei nu-i permite sa vada si sa simta inaltul? Poate ea insasi e fericita cu umbletul ei si nu viseaza deloc la zbor? Poate ar vrea, dar e oprita de (prin) legile ei de traire? Poate exista o cale de a zbura cu carapace cu tot si Brancusi ii iese in intampinare? Aici intram iarasi in sensurile adanci ale artistului. Vrea el sa faca testoasa sa zboare din cand in cand doar ca o replica a umblatului ei? Se pare ca nu. Maestrul nu drege doar pentru a se strica iara, nu vindeca pentru a se imbolnavi mai tarziu, nu carpeste pentru a se rupe din nou, nu pune conditii, cand, cum, cat si nici de ce sa zboare, dar stie de ce. El creeaza ideea in stil. Vrea cineva sa spuna ca mai exista vreo opera de arta reprezentand broasca testoasa zburand? Cum se face ca acest om al pamantului cum se grabesc multi sa-l numeasca pe Brancusi, isi petrece anii vietii facand sa zboare in simbol - simbolul fiind realitatea in devenire - tot ce este imprejurul sau, pana si testoasa? Pentru ca artistul zboara deja in sinele-si, creaza zborul pentru rest.

Mitologia - oricat ne-ar fi de draga - nu poate fi luata in serios chiar daca cea dinspre China ar spune ca broasca duce pe carapacea ei pamantul cu oameni cu tot. Si daca eventual ar zbura, s-ar descotorosi mai intai de pamant si de ce este pe el, lasandu-l sa cada in abisul cel mare?

Mitul tehnologic da buzna si el. Ca pasarea sa zboare si sa nasca racheta din ce in ce mai zburatoare este o relatie imediata. Ca broasca sa zboare e mult mai sofisticat filozofic, dar mai ispititor. Privirea inainte la ce va naste testoasa zburatoare e mai indrazneata profetizand "farfuria" zburatoare, un fel de este, nu este, nu se stie daca este dar visandu-se a fi. Oricum, comparatia indeamna. Carapacea - o farfurie - ceva aripi care se atrofiaza in timp si lumea se mira gandindu-se la tehnica doar si negandindu-se la Scriptura, la descatusarea ca definitie.

Dar sa revenim pe drumuri mai bune.

Nici o pretentie de a sti ce se petrece in lumea instinctuala a vietuitoarelor, daca truda de a purta carapacea este compensata de linistea ca existenta e aparata de aceasta, doar ca artistul, din perspectiva lui, ar vrea ca broasca sa zboare si nu sa se tarasca. Adica toate vietuitoarele sa zboare? Artistului ii este neplacuta incatusarea sub orice forma si pornind de la simtul sau ca broasca ar fi incatusata in carapacea ei, ii aplica antidotul, adica zborul: ideatic el are dreptate. E scripturistic. Nu doar omul sa fie invesnicit, ci intreaga existenta, intreaga fire restaurata, descatusata de neputinta, limitare, frica, moarte. Simt de geniu. Legea zborului sa fie aplicata ca un factor comun, etern.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page