Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

GANDURI ...

Acum ai tot, pentru ca in clipa urmatoare sa ti se intample sa nu mai ai nimic din tot ce aveai inainte, ca si cum acel ceva nici n-ar fi existat vreodata. Asta este viata, asta este moartea, asta este cursul firesc si ireversibil pe care-l urmam toate fiintele vii de pe pamant. Intotdeauna am spus ca nu ma sperie moartea, pentru ca este inevitabila, ci durerea pricinuita de disparitie celor dragi si apropiati. Raman in urma doar amintiri, cateva fotografii in rama, poate cateva scrisori, lucruri si lucruri... ca si cum totul ar fi fost doar un vis scurt si frumos de-o noapte cu luna plina... si regrete, multe regrete ca nu am profitat la maximum de timpul trecut, regrete ca am lasat visul acela scurt si frumos de-o noapte cu luna plina sa fie umbrit de probleme si suparari... care acum, privind in urma ni se par atat de bizare si de stupide, incat dac-am putea da timpul inapoi nu le-am mai acorda nicio atentie, intensitatea trairii lor nu doar fiind minimalizata ci redusa absolut la zero.

Povestea unui sihastru care locuia intr-o chilie undeva in munti, in apropierea unei manastiri, mi-a dat de gandit. Desi era sarac, mai mult decat sarac, avand doar hainele de pe el si doua paturi, una pe care dormea si alta cu care se invelea si-si ducea existenta din mila calugarilor de la manastirea din zona, a ciobanilor care mai treceau din cand in cand cu oile in transhumanta si a celor catorva turisti care se aventurau prin acele locuri pustii dar de-un pitoresc nemaiintalnit, in fiecare dimineata dupa ce se trezea din somn, iesea afara din chilia sa, privea cerul si tipa cat putea de tare "Doamne, iti multumesc pentru ca sunt cel mai bogat decat un rege!" Tot auzindu-l tipand asa in fiecare dimineata, a fost intrebat, ironic, evident, de ce se crede atat de bogat? A raspuns ca se simte bogat pentru ca se simte liber si ca a reusit sa se detaseze de toate problemele inutile ce apasa chinuitor pe sufletul oamenilor, neconstientizand cat de ridicoli sunt. Cu alte cuvinte ajunsese la un echilibru perfect in starea lui de spirit, simtindu-se pe deplin fericit.

Am facut o scurta paranteza pentru a contura mai bine ideile mele. Nu sunt adeptul izolarii de lumea civilizata (intre noi fie voarba, oare cat de civilizata?!?), nu ma impotrivesc progresului si tehnicii moderne, dar ma mira comportamentul oamenilor. Nu joc rolul lupului moralist, sa afirm ca eu nu procedez asemeni celorlalti semeni ai mei, dar macar am momente in care ma analizez si-mi dau seama ce mult gresesc, in timp ce unii persista sa se adanceasca in durere si suferinta alimentandu-si singuri niste sentimente prostesti precum invidia, orgoliul, dorinta absurda de imbogatire...

Am amintit despre fericire si echilibrul perfect al persoanei cu propriul sau eu. Am sa fac o parabola si am sa va prezint altfel lucrurile...

In timpul unui accident, Globul s-a spart si particule de diferite marimi au inceput sa se iroseasca, cazand in toate partile si devenind impure, in contact cu praful si cu tot mediul extern Globului. Pentru a reface acel Glob, creatorul a decis sa faca oameni si in fiecare dintre ei sa puna un fragment din acel glob, pentru a-l purifica si a-l recupera: sufletul!

In functie de trairile, de emotiile avute si de faptele comise pe pamant, substanta Globului din trupul oamenilor se purifica sau din contra se deterioreaza mai rau. Cu cat substanta este mai pura, cu atat este mai usoara si cu atat, la momentul potrivit, ajunge mai sus, mult mai sus, ajungand astfel sa contribuie la refacerea Globului.

Dar oare cat de capabili sunt astazi oamenii sa se ingrijeasca de particica de Glob primita cadou? Intr-o zi, ascultand un preot care amintea oamenilor ca trebuie sa fie buni, ma intrebam de ce este atat de greu acest lucru?!? De ce suntem altfel decat asa cum ar trebui sa fim, pentru ca intr-un final... stiti prea bine ce se intampla... visul scurt si frumos de-o noapte cu luna plina se termina...

Un tamplar batran, ce astepta cu nerabdare pensionarea pentru a se ocupa de familia sa numeroasa, cu multi copii si nepoti, este rugat de catre patronul sau sa mai construiasca o ultima casa. Dupa multa munca de convigere din partea patronului, fie si din partea rusinii si a recunostintei. Ca doar lucrase o viata intreaga la acest patron accepta, numai ca nu mai era atent la calitatea materialelor folosite, nu mai angaja ucenici bine pregatiti profesional, nu mai era atent la detalii, urmarea doar sa termine cumva lucrarea incredintata. La final, cand patronul ii intinde zambind cheile de la casa si-i spune ca pentru el si familia sa numeroasa l-a pus sa ridice acea casa... s-a rusinat si s-a maniat teribil, spunandu-si ca dac-ar fi stiut acest lucru, altfel ar fi lucrat...

Asa si cu noi, cand vine momentul sa ne aflam in fata ADEVARULUI, regretam ca nu am procedat asa cum trebuia, asemeni tamplarului, pentru ca suntem pusi pe acest pamant sa avem grija de propria particica din Glob...

Florentin Gurau, Braila, Romania

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page