Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Seria Romaniana: Români Cu Care Ne Mândrim ; Convorbire cu Dr. Ion POPESCU, Parlamentul Ucrainei, Kiev: ROMÂNII DIN UCRAINA



Gabriel Teodor Gherasim

Motto: «De cand rusii te pradara/ N-avem soare, nici odihna/ Fara tine, n-avem tara/ Bucovina, Bucovina “ Ion Posteuca, roman Nord-Bucovinean deportat in Siberia la 13 ani.
Motto 2: « …Voi raspunde pe larg, si va rog, sa publicati integral acet raspuns, deoarece « m-ati provocat prin aceasta intrebare» sa lucrez trei saptamani la rand la materiale din arhiva mea personala si sa ajung la niste concluzii care intr-un asa anturaj inca nu au fost sistematizate! Doctor Ion Popescu


Gabriel Teodor Gherasim: Dr. Popescu, descrieti-ne prima confruntare dintre romanii bucovineni si armata sovietica, care s-a produs la 6 februarie 1941.

Dr. Ion Popescu: Atunci, cca. 150 persoane (dupa alte informatii – aproximativ 400-500) din satele din stanga Prutului, Mahala, Buda, Cotul-Ostritei si Boian, au incercat sa treaca granita in apropiere de satul Lunca. Acolo, insa, la cca. 600 metri de linia de demarcatie, in lunca Prutului, au fost intampinati cu focuri de mitraliera de granicerii sovietici si doar 56 dintre ei au reusit sa se salveze, 44 de participanti la aceasta actiune au fost arestati, dintre care 12 au fost condamnati la moarte, iar ceilalti 32 – la 10 ani de inchisoare .
Romanii bucovineni, basarabeni si herteni nu erau protejati nici in Romania, pentru ca majoritatea acestor refugiati au fost extradati mai tarziu autoritatilor sovietice, majoritatea fiind trimisi in lagarele din Siberia, Kazahstan si Asia Centrala.
Sistarea procesului de primire a petitiilor a provocat nemultumire in randul populatiei, deoarece multi oameni au considerat ca vor fi privati, spre deosebire de concetatenii lor mai norocosi, de dreptul de a se stramuta in Romania. Din aceasta cauza, la 26 martie 1941, la Storojinet s-au adunat mai multe sute de tarani din localitatile Ropcea, Cupca, Patrautii-de-Sus, Patrautii-de-Jos, Ciudei si din suburbiile centrului raional. Secretarul organizatiei raionale de partid a refuzat sa discute cu multimea adunata, specificand ca se asteapta sosirea din clipa in clipa a unui reprezentant al Kievului. Persoana respectiva era Vasile Luca, unul dintre militantii PCR, stabilit in 1940 in URSS si ales deputat in Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene din partea regiunii Cernauti, la alegerile din ianuarie 1941. Acesta a incercat «sa convinga» multimea «ca Romania practic nu exista ca stat» si ca bucovinenii ar avea numai de castigat de pe urma instaurarii puterii sovietice. Respingand si huiduind discursul acestui reprezentant al noii stapaniri, oamenii au decis, in urma unor deliberari, ca in ziua de 1 aprilie toti cei care doresc sa plece in Romania sa se intalneasca in Suceveni pentru a porni in mod organizat spre frontiera. Interesant este faptul ca si la adunarea din Patrautii-de-Jos, din 28 martie 1941, la care au participat circa 400 de tarani, organizatorul adunarii, Gheorghe Crasneanu, a amanat plecarea tot pentru 1 aprilie.
Si cea mai mare tragedie s-a produs anume la 1 aprilie 1941, cand aproximativ 2.000-3.000 de locuitori din satele de pe valea Siretului au incercat sa se refugieze in Romania.
Ei insa au fost opriti de granicerii sovietici in apropiere de satul Fantana-Alba, unde cca. 200 de oameni au fost impuscati, multi au fost raniti sau, mai tarziu, arestati si reprimati . Cei care n-au fost secerati de gloante, fiind numai raniti, au fost prinsi, legati de cozile cailor, tarti la gropile comune, sapate din timp, unde au fost omorati cu lovituri de harlete sau aruncati in ele de vii. Altii, dupa interogatoriile luate in beciurile NKVD-ului din Hliboca si dupa torturi infioratoare, au fost dusi in cimitirul evreiesc din acel orasel si aruncati intr-o groapa comuna, peste care s-a turnat si s-a stins var.
De asemenea la 1 aprilie, in jurul orei 19, un grup de circa 100 de locuitori ai satelor Carapciu, Iordanesti si Prisacareni au fost atacati langa granita, 24 dintre acestia fiind ucisi, iar alti 43 raniti.
Dupa consumarea evenimentelor si incheierea anchetei, un numar de 22 de persoane au fost deferite justitiei.
In conformitate cu concluziile dosarului penal nr. 12 969/1941, la 4 decembrie 1942, un tribunal militar sovietic a condamnat la moarte o persoana, alte 15 fiind pedepsite cu cate 10 ani de munca silnica in lagar, confiscarea avutului si deportare. Inca sase persoane au fost judecate in dosarul nr. 2 976/1941, fiind condamnate la cate 8 ani de lagar si confiscarea avutului. Potrivit legislatiei sovietice, familiile lor, impreuna cu restul participantilor marsului de la Fantana-Alba, urmau a fi deportate in Siberia si Kazahstan. In acest sens, in lunile aprilie-mai 1941, reprezentantii administratiei locale din raioanele Hliboca, Herta, Storojinet, Noua-Sulita si Vijnita au inceput sa intocmeasca listele respective.
In ajunul izbucnirii razboiului a mai avut loc un macel ingrozitor pe Costisa, in partea de est a satului Probotesti, nu departe de Herta.
Cea de a doua etapa a suprimarii elementului romanescdin actuala regiune Cernauti s-a desfasurat sub semnul deportarii a circa 13 mii de familii in Siberia, Kazahstanul de Nord si Republica Sovietica Autonoma Komi.
Aceste deportari oribile au avut loc intre 12 si 14 iunie 1941. Daca peste zece zile nu ar fi inceput razboiul, probabil ca o jumatate din populatia regiunii Cernauti ar fi fost deportata.
Pentru a urgenta solutionarea chestiunii «dusmanilor oranduirii socialiste», in primavara anului 1941, la Cernauti si in centrele raionale, au fost constituite niste organisme extrajudiciare, numite «troici». In urma hotararilor adoptate de acestea, in zilele de 9-14 iunie 1941, au fost arestate si deportate in regiunea Komi, din Rusia, 924 de persoane. Intreaga operatiune a fost pregatita din timp si realizata in baza Planului operativ referitor la conducerea operatimilor legate de ridicarea elementului antisovietic, care prevedea:
«La 11 iunie 1941, ora 20, a se efectua consfatuirea operativa a intregului aparat operativ din NKGB si NKVD, pe baza careia sa se lucreze directiva Statului Major de district.
Sa se instruiasca aparatul de agenti informatori in partile respective la descoperirea la timp a persoanelor, care au intentia de a executa acte teroriste, diversiuni, a fugi nelegal peste frontiera si a imprastia versiuni antisovietice printre locuitori.
In scopul de a impiedica posibilitatea unor asemenea incercari de trecere nelegala peste frontiera, tocmai in perioada pregatirii operative, precum si in timpul executarii acestora, sa se coordoneze activitatea cu comendaturile de graniceri de frontiera, orientand pe acestia asupra masurilor luate de RO din NKVD, in legatura cu deportarea elementului antisovietic.
La 12 iunie a.c. ora 19, in legatura cu RIK (Raionnyi Ispolnitelinyi Komitet) a efectua consfatuirea instructiva a comunistilor, repartizati pentru participarea la operatie, dupa care sa fie atasati grupelor operative.
La ora 1 noaptea agentii operativi, impreuna cu comunistii, alesi pe directii de catre RPK (Raionnyi Partiinyi Komitet – Comitetul raional de partid) sa soseasca la punctele, unde se vor efectua operatiile.
Aparatul operativ, la sosirea in sat, este obligat ca, pana la inceputul operatiei, sa stabileasca pe cai neoficiale situatia.
Daca expulzabilul este acasa, a stabili precis locul, cum este situata casa, departarea ei s.a., si numai dupa aceea, conform ordinelor, la ora 2 si jumatate noaptea, impreuna cu personalul intarit a se indrepta spre locuinta expulzabilului, calculand astfel, incat exact la ora 3 noaptea sa se inceapa operatia».
Soarta celor arestati au impartasit-o, la 13 iunie, si peste 5 mii de membri ai familiilor lor, categorisiti drept «sustinatori ai dusmanilor poporului», care au fost incarcati in vagoane pentru vite si deportati in Siberia si Kazahstan.
Dar impreuna cu acesti nenorociti au fost ridicati si oameni absolut nevinovati. Iata ce scrie Mihai Rohalschi din Ostrita-Mahala:
«La o saptamana dupa hramul bisericii noastre, in luna iunie a anului 1941, ne-am pomenit luati intre arme ca sa fim dusi, chipurile, la primarie… Tata, Constantin Rohalschi, era nascut in 1895, mama, Anghelina, era din 1897, fratele Victor — din 1923, eu — din 1927, iar sora Maria avea 11 ani… Toate familiile ridicate din Cotul Ostritei au fost urcate in carute si duse la primaria din Mahala, unde am avut impresia ca se afla intreaga suflare din comuna. De acolo, incarcati in camioane, am fost transportati la Sadagura, care era pe atunci centrul nostru raional. Bunica nu era cu noi, fiindca, vazand ca nu se tinea pe picioare si ca nici nu vorbea, cei de la primarie au poruncit sa fie lasata in sat si data in seama unei surori de-a tatei… Cele mai multe familii au fost ridicate din pricina unor membri ai lor, care, incercand in iarna anului 1941 sa treaca in Romania, au fost impuscati la Lunca, langa Herta. Familia noastra n-a fost inclusa in listele alcatuite la comendatura (lucrul acesta l-am aflat mai tarziu)… Noua conducere a satului avea pur si simplu ciuda pe tata, caci el fusese vreo cateva saptamani primar…
La gara din Sadagura am fost despartiti de tata, Rohalschi Constantin, care… a murit in 1943, luna ianuarie, intr-un lagar din Republica Komi. Atunci nu banuiam ca ne desparteam de el pentru totdeauna. Dupa ce l-au luat pe tata de langa noi, am fost urcati intr-un vagon de vite, in care se aflau barbati, femei, copii, fete si flacai… Drumul a fost lung si foarte greu. Prin gari, unde se oprea trenul, o data in zi ni se dadea mancare si apa. Primeam niste halbe, asa ca sa nu murim de foame. Apa, insa, nu ajungea la toti. Cosmarul acestui drum a durat cateva saptamani. In drum se intamplau de toate: unii batrani mureau, unele femei nasteau… Cand am ajuns la Omsk, in Siberia, toti erau sleiti de puteri. La Omsk, in gara, iarasi am fost selectati… Familiile mai tinere, fara copii, au fost trimise sa lucreze intr-o regiune mai nordica, iar celelalte au fost repartizate in partile Omskului. Noi am nimerit la o ferma dintr-un sovhoz din raionul Marianovka… In acea vara am dormit cu totii intr-un grajd de vitei, in care paduchii si plosnitele ne mancau de vii…. Cand a venit iarna, cateva familii au fost stramutate undeva mai la nord, iar sase familii, timp de sase ani, am ramas sa locuim in una si aceeasi incapere… Era timp de razboi, scoala nu functiona si eram nevoiti sa ne spetim mereu…. Erau geruri mari si fratele si-a racit picioarele. M-am dus sa lucrez in locul lui, la scos gunoiul din grajduri. ~n 1942, fratele, Victor, a fost luat intr-un lagar de munca… Cei ramasi acasa, in Bucovina, n-au stiut nimic despre noi pana la terminarea razboiului…
Am fugit din Siberia si in 1947 am ajuns in Bucovina, fara nici un fel de documente. Scapati dintr-o nevoie, am nimerit in alta — in Bucovina bantuia foametea mare, care a secerat mii si mii de vieti omenesti…

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page