Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

COMPLETARE TRISTA LA UN JURNAL DIN 1949 ; CRITICA DE DIRECTIE A LAMURIRII SI DUMIRIRII (2)


In memoria  generatiei de confrati mai mari, cea a lui  Mihu Dragomir,  Dimitrie Stelaru, Neculai Tautu, George Dan,Tudor Musatescu, Geo Dumitrescu, Radu Boureanu, Ghita Dinu, Lucian Grigoresccu, Ion Vlad, Spiru Chintila, Petru Dumitriu, Gellu Naum, Laurentiu Fulga, Sasa Pana, Radu Tudoran, Alexandru Balaci, Mati Aslan, Eugen Schileru, Nicolae Margeanu, Nicolae Crisan, Nicolae Jianu, Mircea Marc, de la care am apucat sa invat ceva din lupta cu poncifele vremii.

In contextul respectiv, cum orice studiu aprofundat este bine venit neofitilor, am avut norocul sa studiem temeinic acel capitol de Istorie a Literaturii Universale deloc de neglijat, care este Literatura Rusa; si chiar sa citim de la generatia mai noua de monstri sacri ai Premiilor Stalin, primele carti; nu cele conformiste, pentru care fusesera laureati, ci acelea simple, chinuite, mai putin puse in circulatie, cu care se afirmasera la tinerete, atunci cand isi trageau seva din acea adevarata literatura mai veche sau din indraznelile moderniste ale secolului care incepuse cu aripi spre inovatie, nonconformism, avangardism, suprarealism si libertinaj de expresie cata vreme ideile revolutionare mai palpitau sincer sub apasarea dictaturii care-l facea pe Maiacovski sa se sinucida strigand „nu trageti, tovarasi!”...
In ceea ce priveste, insa, reflectarea actualitatii entuziasmului muncitoresc al creatiei, ii vedeam cum se incanta, manifestandu-si fericirea declarativa in fata criticilor-dirigenti, pe cei mai vocali din generatiile dinaintea noastra, precum Mihail Cruceanu care lua notite la invatamantul de partid despre ce facuse el personal in conducerea primului Comitet Central comunist, Zaharia Stancu dispus sinucigas sa-si renege intreaga opera de pana atunci numai pentru a fi sustinut de partid, Barbu Lazareanu, Dumitru Corbea, G. Talaz, Stefan Tita, Artur Maria Arsene, Alexandru Jar, Gaal Gabor, printul Scarlat Callimachi si neamtul Anton Breintenhoffer fructificand serviciile facute miscarilor de stanga, iar Demostene Botez, N. Dunareanu, Mihail Sevastos, Otilia Cazimir si cei din familie, cele facute personal lui Sadoveanu;  apoi, deosebit de activi Marcel Breslasu, Cicerone Teodorescu, Geo Bogza, Maria Banus, Aurel Baranga, Eusebiu Camilar, Camil Baltazar, Eugen Jebeleanu, Dan Desliu, Nina Cassian, Petru Vintila, Veronica Porumbacu, Ben.Corlaciu, Ieronim Serbu, Sanda Movila, Lucia Demetrius, Tiberiu Vornic etc, dintre care am cunoscut mai bine un Radu Boureanu derutat ca o pasare ce nu stie de ce trilul ei e considerat formalist, un Geo Dumitrescu facand concesii in publicistica, dar preferand sa se sinucida ca poet decat sa puna vreun accent conformist asupra versului, un Petru Dumitriu care practica concesiile cu o boierie prin care sfida si aceasta critica despre care vorbim, isi cerea si privilegiile, un Virgil Teodorescu ce transforma suprarealist absurdul in elogii sau elogiile in absurd, Sasa Pana si Constantin Nisipeanu care mimau transformarea in critica sociala a frumusetilor pe care generatia lor le atinsese prin dicteu automat, Mihu Dragomir sperand sa se salveze prin rafinamentul culturii, A.E Baconski, tot inclinand spre anumite rafinamente dar compensandu-le de-a dreptul cu gogomanii poetice si, bine inteles, malefic animat de  teribilul instinct al parvenirii prin transee absconse si canale subterane, Mihai Beniuc cu sireata mandrie rurala ca e superior tuturor fiindca stie „sapte limbi si ruseste”. Acestia, plus exemplul de mai inainte al lui Sadoveanu si Cezar Petrescu, precum si al unora mai prosti, care se aratau dispusi la linguseli, dar nu stiau s-o faca la nivelul maestrilor, plus ridicolul demodat cu care iesea din cand in cand la rampa setos de aplauze Victor Eftimiu, plus o intreaga maculatura a „dumiritismului” in care taranii lamuriti de activisti se dumireau, sau a „ciocanarismului” in care muncitorii impinsi de activisti faceau tot ce nu facuse burghezia, sau a eroismului dintr-o ilegalitate inexistenta, asupra eroilor carora se lasa apoi tacerea, dovedindu-se agenti provocatori - brosuri cu nuvelete sau evocari scrise de George Demetru-Pan, Serban Nedelcu, Petre Iosif, Savin Bratu, Ion Istrati, Maria Rovan, Stefan Mihaileanu, Aurel Mihale, Stefan Gheorghiu, erau principalul exemplu de prostituare pentru noi fiindca, adolescenti impatimiti fiind, le citiseram celor mai importanti opera sau debuturile. Ei apucasera sa publice volume mai ca lumea, chiar si cei mai tineri definindu-si cat de cat personalitatea in anii razboiului sau, cat mai fusesera lupte democratice, dupa. Iar acum faceau targul poetului famelic cu ciolanul care se reimpartea prin nationalizare, blindandu-si cu lozinci si mici gaselnite poetice care sa placa politrucilor diriguitori, cate un pasaj de literatura autentica prin care, deseori  riscau sa fie scarmanati si trimisi la reabilitante munci de jos. Imi amintesc in acest sens de niste sedinte lungi, intunecate, in care se exorcizau asemenea pasaje cu autor cu tot, dupa care, opera bine pieptanata aparand, omul era reabilitat obtinand vreun premiu de stat clasa a treia. Clasa intaia si a doua era rezervata „coniferilor”, cum am mai povestit ca le spunea Chisinevski batranilor corifei ai literaturii noastre pentru care, pactul cu diavolul insemna pactul chiar cu el; ca si scriitorilor consacrati din generatia matura. Consacrati si prin opera literara si prin colaborationismul dus pe fata, fara rusinea de a omagia, a lingusi, a-si stalci opera cu prostioare propagandistice si a se bate cu pumnul in piept. Am demonstrat candva aceasta numai prin publicarea titlurilor la moda atunci, de la critic-dramaticele „Razboiul lui Ion Saracu” si „Mitrea Cocor” care se dusesera fortat sa elibereze Basarabia, la romantic –demagogicele- amenintatoarele „Otel si paine”, „La cea mai inalta tensiune”,„Oameni si carbuni”, „Goarnele inimii”, „Tie-ti vorbesc America” etc. etc... la imnicele „Lumina vine de la rasarit”, „Lui Stalin, Stalin, slava-i cantam”, „An viu noua sute saptesprezece” etc. etc. etc...
Dar noi, care atunci deschideam ochii in literatura, nu aveam nici o sansa daca nu eram bine blindati cu lozincile vremii, daca nu faceam declaratii de atasament fata de partidul clasei muncitoare si, mai ales, fata de mareata uniune sovietica. Noii critici aparuti ne urmareau cu atentie si in ce publicam si in ce dadeam la publicat, fiind sau de-a dreptul niste politruci, fie constienti ei insisi de faptul ca nu pupa sa publice ceva daca nu analizeaza literatura conform „liniei partidului”. Si, cum linia partidului era ingusta, ne subtiam si noi ca sa facem fata acestei ingustimi, poate chiar fara sa ne dam seama ca o asemenea critica de directie ne omogeniza ca-ntr-un malaxor facand din personalitatile literare in devenire o masa literara ca o personalitate unica inaltand imnuri sau, cel mult, ascunzandu-se intr-un realism critic sablonard pana la a nu mai recunoaste nimic bun in toata omenirea de pana la Lenin, ba chiar si la acela cu rezerva de a nu fi laudat mai mult decat geniul succesorului sau.
Critica de directie a acelor vechi carturari impatimiti estetic de preferintele pentru ceea ce se chemasera candva curentele literare spre care ii indemnau pe scriitori, devenea o critica de doua directii: fie cea ingusta, a publicarii unor poncife care multumeau la partid (sau, macar, nu nemultumeau), fie a cenzurii pe care ti-o impunea tot criticul, abilitat prin functii editoriale. Mai tarziu, cand aparatul de represiune s-a perfectionat cu servicii specializate de urmarire a ceea ce, in general, se cheama opinia publica, incluzand printre factorii ei de cinste cuvantul tiparit, s-a ajuns chiar la o critica de trei directii, a treia ducand spre drumul infundat al secretelor securitatii pe care oameni specializati in critica literara o informau cu analize periodice a ceea ce se mai practica in fitilele esopice de pe fata, sau in unele incercari de underground literar. Si astfel, la fel cum, sub ochii unor specialisti se faceau catre conducerea de partid raportarile periodice ale supravegherii productiei si mediului tehnico-muncitoresc, birocraticele raportari analitice a diverselor fenomene culturale sau din viata intelectuala, capatau girul unei informari avizate  din punctul de vedere al criticii de specialitate.
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page