Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SENSUL VIETII ESTE ÎN TAINA SFINTEI CRUCI



Preot Aurel Sas, Las Vegas

„Si zicea (Iisus) catre toti: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie.” (Luca 9, 23)
„Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1, 18)
„M-am rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine. Si viata de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine.” (Gal. 2, 20)


(Continuare din editia precedenta)

Crucea preotiei la calugarul de a fi mort fata de lume si viu pentru Hristos (Gal. 2, 20), petrecandu-si toata viata mai mult in iubire si rugaciune pentru altii. Monahul a ales aceasta cruce sa se poata dedica mai mult slujirii lui Dumnezeu si manuirii sale, prin rugaciune in Hristos. Pentru aceasta trebuie sa-si rastigneasca toate ispitele, prin lepadarea de sine, in fiecare zi, ca sa traiasca iubirea de Dumnezeu si de aproapele in rugaciunile care le face.
Crucea preotiei la preotul casatorit in slujirea Bisericii este tot o cruce grea si cu o mare responsabilitate in misiunea slujirii mantuirii sufletesti a omului. Pe langa grija fata de Biserica lui Hristos ca si comunitate, purtand grija de oaia cea pierduta (Luca 15, 3-6), preotul trebuie sa mai aiba grija de familia sa cu copii. Trebuie sa se apropie de slujirea Sf. Slujbe cu respecatarea Sf. Canoane ale Bisericii. Crucea preotului de a se lasa rastignit din partea credinciosilor, pentru diferite intelegeri gresite este o directie a slujirii foarte grea. Vrednici sunt cei care iau crucea preotiei. Fiecare trebuie sa lucreze cu talantul ce l-a primit de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30), intru sustinerea vietii si mantuirea lui in Hristos Iisus. Crucile in viata umana fiind de ordinul miilor, ne oprim aici cu exemplele, considerandu-le suficiente sa intelegem sensul vietii in Taina Sf. Cruci, atat fata de viata aceasta cat si pentru Viata Vesnica.

Reflectii asupra Crucii omului
Daca viata lui Iisus a fost Crucea sau Crucea a fost viata lui Iisus, se cuvine sa vedem ce este viata omului? Nimic mai mult si nimic mai putin, nu poate fi, decat ca la Iisus – viata omului este tot crucea sau crucea este viata omului. Dar, precum lui Iisus, Crucea I-a adus bucuria Invierii, dupa Scriptura: „Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 2), tot asa si omului ducerea crucii ii va aduce bucuria mantuirii.
In cuvintele Scripturii: „… pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea (Iisus), n-a tinut seama de ocara ei…”, trebuie sa stim ca bucuria Domnului Iisus, pentru care a suferit ocara crucii si nu a tinut cont de ea, a fost bucuria salvarii si invierii omenirii in Invierea Lui, cea de a treia zi (1 Cor. 15, 4), cat si a slavei si Inaltarii cu sederea „… de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 2). Astfel, si omul trebuie sa priveasca nu numai la suferinta crucii lui, ci si la bucuria ce-i sta inainte a fericirii familiei lui, a aproapelui pe care il ajuta si a mantuirii.
Cheia purtarii crucii este privirea inainte: „Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei…” (Evrei 12, 2), care alaturi de credinta, rugaciune si iubire, aduce de la Milostivul Dumnezeu toate binecuvantarile purtarii crucii personale, spre rasplata mantuirii. In alta ordine de idei, sa nu uitam, caci crucea omului este si urmarea pacatelor si greselilor lui de viata, dar Domnul Iisus era fara de pacat, dupa Scriptura: „ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat” (Evrei 4, 15), suferind Crucea pentru pacatele noastre, cu bucuria invierii noastre din moartea pacatelor.
Alaturi de acestea, suferinta crucii ii va aduce omului bucuria salvarii, iar incoronarea mortii va fi bucuria invierii, spre Viata Vesnica. Dar crucea in viata omului nu trebuie privita si inteleasa numai ca suferinta, ci mai mult ca o iubire sfanta pentru o cauza, cu credinta in bucuria si incoronarea Crucii cu invierea si Viata Vesnica.
Smerenia sub povara Crucii nu trebuie sa o luam ca o coborare, ci ca o adevarata inaltare la vreme ca sa nu cadem. In acest scop inalt, iata, ce ne reveleaza Scriptura: „Ci pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o (pe Cruce), astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om” (Evrei 2, 9), ca omul sa guste viata.
O alta revelatie calauzitoare este: „La inceput a fost Cuvantul, Dumnezeu si Cuvantul Trup S-a facut, si cerul si pamantul s-au Zidit, si lumea s-a nascut si omul pe toate in Chipul Crucii le-a unit, cantand: Aleluia!” (Acatistul Sf. Cruci, Condacul 3). Fiul lui Dumnezeu ne-a lasat Chipul Crucii, ca pe o adeverire a credintei, ca un indicator al sperantei si un dar al iubirii de Dumnezeu si de semeni. Omul, prin caderea parintilor neamului omenesc, a pierdut drumul spre Vesnicie. Dar prin venirea Celui Fagaduit – Mesia, Hristos Iisus – El ne-a deschis, din iubire, iarasi drumul la Vesnicie, prin Cruce.
Diavolul, care prin sarpe a inselat pe Eva si Adam, a vrut sa impiedice si venirea Mantuitorului, astfel: „A vrut „sarpele pacatului” sa opreasca intruparea divina si s-a grabit sa se „urce” pe Pomul Crucii, dar in adancul intunericului a cazut” (Acat. Sf. Cruci, Icosul 5). Dar nu a putut si, astfel, Salvatorul a venit: „Cu chipul Crucii pe umeri ai venit Fiul lui Dumnezeu si „sarpele” repede a cazut si iarasi lumea a vazut si a cantat cu glas mare: Aleluia (Acat. Sf. Cruci, Condacul 6). De atunci, fiinta umana se imbraca: „Cu Chipul Crucii Tale, Doamne Iisus Hristoase, ne imbracam ca si cu o haina Dumnezeiasca in cantarea: Aleluia (Acat. Sf. Cruci, Condacul 8).
Daca privim cu atentie la pozitia in care Dumnezeu a creat pe om, vom vedea in el Chipul Crucii, unde linia verticala a crucii, exprimata prin coloana vertebrala, ii arata omului sa indrepte iubirea, rugaciunea si toate ale sale, spre Creatorul sau – Dumnezeu – iar linia orizontala, exprimata prin umeri si maini, ii arata credinciosului lucrarea mantuitoare, prin credinta cu iubire si rugaciune de fiecarea zi, ce prin elasticitatea mainilor si a trupului sau, este chemat sa le inchine toate lui Dumnezeu, de la Care vine: „Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de Sus este, pogorandu-se de la Parintele luminilor…” (Iacov 1, 17).
Astfel, sa aducem si noi oamenii, de la o margine a pamantului la cealalta, din adancul inimilor multumire Creatorului, prin Scriptura, care zice: „Te voi lauda (Doamne), ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrurile Tale si sufletul meu le cunoaste foarte. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai facut intru ascuns, nici fiinta mea pe care ai urzit-o ca in cele mai de jos ale pamantului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor savarsi si nici una din ele nu va fi nescrisa” (Psalm 138, 14-16).
Astfel, credinciosii trebuie sa inteleaga ca ducerea crucii inseamna imbracarea in toata armatura lui Dumnezeu, cum descopera Scripturile: „Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare. Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-va cu platosa dreptatii, toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu. Faceti in toata vremea, in Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri…” (Efes. 6, 13-18).
Dumnezeu” (Evrei 12, 2). Astfel, si omul trebuie sa priveasca nu numai la suferinta crucii lui, ci si la bucuria ce-i sta inainte a fericirii familiei lui, a aproapelui pe care il ajuta si a mantuirii.
Cheia purtarii crucii este privirea inainte: „Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei…” (Evrei 12, 2), care alaturi de credinta, rugaciune si iubire, aduce de la Milostivul Dumnezeu toate binecuvantarile purtarii crucii personale, spre rasplata mantuirii. In alta ordine de idei, sa nu uitam, caci crucea omului este si urmarea pacatelor si greselilor lui de viata, dar Domnul Iisus era fara de pacat, dupa Scriptura: „ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat” (Evrei 4, 15), suferind Crucea pentru pacatele noastre, cu bucuria invierii noastre din moartea pacatelor.
Alaturi de acestea, suferinta crucii ii va aduce omului bucuria salvarii, iar incoronarea mortii va fi bucuria invierii, spre Viata Vesnica. Dar crucea in viata omului nu trebuie privita si inteleasa numai ca suferinta, ci mai mult ca o iubire sfanta pentru o cauza, cu credinta in bucuria si incoronarea Crucii cu invierea si Viata Vesnica.
Smerenia sub povara Crucii nu trebuie sa o luam ca o coborare, ci ca o adevarata inaltare la vreme ca sa nu cadem. In acest scop inalt, iata, ce ne reveleaza Scriptura: „Ci pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o (pe Cruce), astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om” (Evrei 2, 9), ca omul sa guste viata.
O alta revelatie calauzitoare este: „La inceput a fost Cuvantul, Dumnezeu si Cuvantul Trup S-a facut, si cerul si pamantul s-au Zidit, si lumea s-a nascut si omul pe toate in Chipul Crucii le-a unit, cantand: Aleluia!” (Acatistul Sf. Cruci, Condacul 3). Fiul lui Dumnezeu ne-a lasat Chipul Crucii, ca pe o adeverire a credintei, ca un indicator al sperantei si un dar al iubirii de Dumnezeu si de semeni. Omul, prin caderea parintilor neamului omenesc, a pierdut drumul spre Vesnicie. Dar prin venirea Celui Fagaduit – Mesia, Hristos Iisus – El ne-a deschis, din iubire, iarasi drumul la Vesnicie, prin Cruce.
Diavolul, care prin sarpe a inselat pe Eva si Adam, a vrut sa impiedice si venirea Mantuitorului, astfel: „A vrut „sarpele pacatului” sa opreasca intruparea divina si s-a grabit sa se „urce” pe Pomul Crucii, dar in adancul intunericului a cazut” (Acat. Sf. Cruci, Icosul 5). Dar nu a putut si, astfel, Salvatorul a venit: „Cu chipul Crucii pe umeri ai venit Fiul lui Dumnezeu si „sarpele” repede a cazut si iarasi lumea a vazut si a cantat cu glas mare: Aleluia (Acat. Sf. Cruci, Condacul 6). De atunci, fiinta umana se imbraca: „Cu Chipul Crucii Tale, Doamne Iisus Hristoase, ne imbracam ca si cu o haina Dumnezeiasca in cantarea: Aleluia (Acat. Sf. Cruci, Condacul 8).
Daca privim cu atentie la pozitia in care Dumnezeu a creat pe om, vom vedea in el Chipul Crucii, unde linia verticala a crucii, exprimata prin coloana vertebrala, ii arata omului sa indrepte iubirea, rugaciunea si toate ale sale, spre Creatorul sau – Dumnezeu – iar linia orizontala, exprimata prin umeri si maini, ii arata credinciosului lucrarea mantuitoare, prin credinta cu iubire si rugaciune de fiecarea zi, ce prin elasticitatea mainilor si a trupului sau, este chemat sa le inchine toate lui Dumnezeu, de la Care vine: „Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de Sus este, pogorandu-se de la Parintele luminilor…” (Iacov 1, 17).
Astfel, sa aducem si noi oamenii, de la o margine a pamantului la cealalta, din adancul inimilor multumire Creatorului, prin Scriptura, care zice: „Te voi lauda (Doamne), ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrurile Tale si sufletul meu le cunoaste foarte. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai facut intru ascuns, nici fiinta mea pe care ai urzit-o ca in cele mai de jos ale pamantului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor savarsi si nici una din ele nu va fi nescrisa” (Psalm 138, 14-16).
Astfel, credinciosii trebuie sa inteleaga ca ducerea crucii inseamna imbracarea in toata armatura lui Dumnezeu, cum descopera Scripturile: „Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare. Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-va cu platosa dreptatii, toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu. Faceti in toata vremea, in Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri…” (Efes. 6, 13-18).
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page