Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

24 IANUARIE ZI NATIONALA - 154 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR


 
Se cuvine sa comemoram si sa pastram vie in minte si in sufletele noastre, Ziua de 24 Ianuarie 1859, Ziua Unirii Principatelor Romanesti,  eveniment de o exceptionala insemnatate si piatra de hotar a istoriei poporului roman.
Unirea cea mica din 1859, apoi Unirea cea mare din Decembrie 1918, sunt evenimente, oaze de lumina, in lunga si zbuciumata noastra istorie care ar trebui sa ne umple sufletele de bucurie si sa ne intareasca sentimentul de mandrie ca apartinem neamului romanesc.
Nu este in intentia mea de a relata desfasurarea tuturor evenimentelor care au condus si au facut posibila Unirea Munteniei cu Moldova, provincii romanesti suferind deopotriva jugul turcesc si rusesc, aflate deseori in conflict una cu alta.
Nu putem totusi sa nu consemnam cateva aspecte demne de a fi reamintite, spre lauda stramosilor nostri care au stiut sa fie la inaltimea vremurilor si au facut tot ce le-a stat in putinta pentru propasirea patriei lor, Romania.
As mentiona mai intai faptul, cred, deosebit de important, ca romanii luminati ai secolului al 19-lea, in ciuda tuturor vitregiilor si-au formulat un ideal national comun si statornic pentru infaptuirea carora au luptat cu darjenie si rabdare pana l-au realizat.
Unirea era visul lor deoarece stiau, sau mai degraba simteau ca "suntem acelasi popor" avand aceeasi limba, religie si istorie, aceleasi temeri si aceleasi sperante, aceleasi trebuinte de indestulat, aceleasi hotare de pazit, aceleasi dureri de trecut, acelasi viitor de asigurat,... cum a spus-o, pentru intreaga tara, M Kogalniceanu.
Trebuie subliniata de asemeni abilitatea politica de care au dat dovada cei ce s-au aflat in fruntea luptei pentru unire. Se stie ca prin Tratatul de Pace de la Paris, incheiat dupa Razboiul Crimeii, Martie 1856, puterile europene, interesate in stapanirea Gurilor Dunarii, neputand ajunge la o intelegere, au hotarat infiintarea cunoscutelor divanuri ad-hoc care sa exprime dorintele principatelor romanesti, urmand ca hotararea definitiva privind soarta acestora sa fie luata, de aceleasi puteri, printr-o alta conventie si care au avut loc doi ani mai tarziu, tot la Paris, August 1858.
Aceasta conventie, la insistentele Turciei, Austriei si Angliei, stipula mai degraba realizarea unei uniuni vamale si administrative decat o unire propriu-zisa asa cum o cereau divanurile ad-hoc. Fiecare principat urma sa aiba in continuare domnitorul si guvernul propriu.
In aceasta situatie, alegerea aceluiasi domnitor, in ambele principate a fost singura modalitate prin care s-a putut impaca textul conventiei de la Paris cu dorinta intregirii tarii.
Alegerea aceluiasi domnitor, in persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza, personaj politic putin cunoscut in Moldova si aproape necunoscut in Muntenia, in defavoarea multor candidati cu indreptatite pretentii la domnie, a fost un act intelept,  compromis politic care a dejucat planurile celor care se opuneau unirii si care erau multi si puternici.
Alegerea colonelului Cuza s-a dovedit a fi de bun augur, noul domn indreptatind din plin sperantele puse in el, de intreaga natiune si exprimate magistral tot de M. Kogalniceanu in discursul pe care i l-a inchinat dupa alegere:
 "Prin inaltarea ta, pe tronul lui Stefan cel Mare  s-a inaltat insasi nationalitatea romana...
Alegandu-te pe tine domn in tara noastra, noi am vroit sa aratam lumii aceea ce toata tara doreste: la legi noua, om nou.
O, doamne! mare si frumoasa ti-este misiunea...
Fii dar omul epocei; fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul; fa ca legea sa fie tare; iar Tu; Maria Ta, ca Domn, fii bun si bland, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori si rai.
Nu uita ca, daca 50 de deputati te-am ales Domn, insa ai sa domnesti peste doua milioane de oameni. Fa dar, ca domnia ta sa fie cu totul de pace si dreptate; impaca patimile si urile dintre noi si reintrodu in mijlocul nostru stramoseasca fratie.
Fii simplu Maria Ta, fii bun, fii domn cetatean, urechea ta sa fie pururi deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire".
Nu cunosc o adresare mai frumoasa si mai inteleapta ca aceasta, alcatuita in limba romana, de aceea am si transcris o parte din ea.
Cei sapte ani ai domniei lui Al Ioan Cuza reprezinta una din cele mai fecunde perioade din istoria Romaniei. Cu un patriotism mai presus de orice elogiu, cu o daruire rar intalnita, Al Ioan Cuza a initiat si a patronat un vast program de reforme care au modificat structural aspectul societatii romanesti. Amintesc doar cateva: reforma electorala si reforma agrara, secularizarea averilor manastiresti, dezrobirea tiganilor, legea de organizare a instructiunii prin care invatamantul primar devenea obligatoriu si gratuit, infiintarea universitatilor din Iasi si Bucuresti etc. etc.
Prin tot ce a savarsit marele domn al Principatelor unite si-a onorat exemplar juramantul rostit in fata Camerei Elective din Bucuresti, care il proclamase si domn al Tarii Romanesti:
 "Jur in numele Prea Sfintei Treimi, ca voi pazi cu sfintenie drepturile si interesele Principatelor Unite; ca in toata domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toti si in toate si ca nu voi avea inaintea ochilor mei decat binele si fericirea natiei romane".
Dupa cei sapte ani de domnie a lui AL.I..Cuza, a urmat lunga si  rodnica domnie de 48 de ani a lui Carol  I, apoi domnia de 13 ani lui Ferdinand I Intregitorul si se parea ca Romania isi urma drumul ei firesc avand de cantat o partitura proprie in corul natiunilor europene.
N-a fost sa fie asa. A venit Al Doilea Razboi Mondial care a sfartecat din nou trupul tarii de-abia intregite. Apoi invazia sovietica si instaurarea dictaturii comuniste. Apoi asa-numita revolutie din Decembrie 1989, in care ne-am pus atatia sperante, urmata dupa instaurarea regimului neocomunist.
Apoi? Apoi nimic.
Astazi, in cea de-a 154-a aniversare a istoricului act ne gaseste imprastiati prin lume, cum neamul romanesc nu a fost niciodata.
Cine si-ar fi putut inchipui acum 80 de ani ca voi ajunge sa comemorez sarbatorile nationale pe tarmurile Pacificului sau Atlanticului.
Astazi, dupa  154 de ani de la unire, poporul nostru este mai dezbinat si mai dezorientat poate ca niciodata in trecut.
Nu-si gaseste nici rostul si nici calea. Vaduvita de adevarati patrioti si oameni politici, tara noastra, saracita si izolata, apeleaza umil la mila altora care nu vor s-o bage in seama. Au fost uitate cuvintele lui N. Balcescu care avertizau inca acum 150 de ani: "In zadar veti ingenunchia si va veti ruga pe la portile imparatilor, pe la usile ministrilor. Ei nu va vor da nimic, caci nu vor, nici pot".
-Diminuarea aproape pana la disparitie a sentimentului nostru national, una din gravele consecinte a epocii comuniste, dublata de ingrijoratoare penurie de caractere a facut posibila pierderea unei mari oportunitati istorice, aceea a reunificarii Basarabiei cu tara.
Unde sunt patriotii de altadata care, in conditii mult mai putin favorabile au realizat unirea din 1859 si pe cea din 1918?
- Unde sunt vremurile cand tinerii romani de pe ambele versante ale Carpatilor care studiau in strainatate se intorceau acasa si incercau, fiecare dupa puteri si posibilitati, o activitate  publica in vederea binelui comun?
Astazi fenomenul este invers. Tinerii invata in tara si nu stiu cum sa faca ca sa o poata parasi.
Nu stiu ce anume s-a intamplat cu noi, romanii, constatam ca pe nesimtite am pierdut sau ni s-a imputinat credinta in Dumnezeu, ni s-au golit sufletele si mintile de sentimente si idei nobile, ne-am pierdut aproape dragostea de patrie si de neam, ne-am dezvatat sa tinem capul sus si sa privim stelele, invatand in schimb sa ne uitam tot mai des si mai patimas la "vitelul de aur".
Nu gasesc o incheiere mai potrivita acestor modeste randuri decat tot un citat din opera neasemuitului om politic si vizionar M Kogalniceanu:
"In tot cazul bun sau rau, sa nu nadajduim insa, sa avem credinta in viitorul nostru. O natie asupra carora a trecut huni, geti, avari, vandali si alte atatea semintii streine, o natie care optsprezece veacuri, cu toate atacurile timpului, cu toate navalirile barbarilor, a rezistat si s-a tinut pana azi... nu este cu putinta sa fie osandita de catre providenta sa piara tocmai azi in secolul nationalitatilor".
 
Vasile Bechis
Neculai Popa


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page