Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MEMORII * FILE DE JURNAL * CONFESIUNI, de LAZAR LADARIU



Toate trei, sub aceeasi semnatura., incredintate tiparului, deci puse in vitrina, la indemana cititorului judecator.
Un gest curajos din partea autorului, care, dupa parerea mea, isi asuma o serie de riscuri, atenuate, desigur, de notorietatea credibilitatii, sau de credibilitatea notorietatii dobandite la masa de scris vreme de peste jumatate de secol si incununata, de nenumarate ori, cu premii reflectand aprecierea publica unanima.
Ce fel de riscuri? Nu sub aspectul calitatii demersului literar, desigur, ci pentru ca unele „personaje” ale „iepocii” cuprinse intre file inca se mai fataie printre noi, in costume Armani ori parfumate cu Christian Dior, sau Lancome, ocrotite de trecerea vremii ce le prescrie hidoseniile proletcultiste,  clamandu-si acum „disidenta” antedecembrista si mai ales dieta lipsita de emanatia usturoiului la nivel oral. Nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase – altfel spus.
Asadar... Memorii, File de jurnal, Confesiuni. Sunt pagini de „literatura subiectiva” – cum ar spune Tudor Vianu -, cuprinzand adevaruri traite, necoafate, amintiri – unele duioase, altele revoltatoare - ale obsedantului deceniu, ale epocii ticalosilor si ticalosiilor, care, iata ca, din pacate, nu numai ca nu s-a incheiat in decembrie 1989, ci prolifereaza intr-o veselie si la parametri ce depasesc inchipuirea tinerilor furiosi - care eram noi pe atunci, lipsiti de locuinte, ca si cei de acum  - dar nu si de perspectiva, si care, dintr-un salariu, puteam cumpara o valiza de carti bune (pe care le si citeam!) si chiar si o haina, modesta - ce-i drept-, dar cu miros de ata noua, nu de naftalina, ori, punand ban pe ban, ne puteam permite o excursie pe aici, pe aproape, prin lagarul socialist.
Nu sunt o nostalgica, dar chiar daca as fi, nu vad ce-i rau in a contabiliza cu duiosie perechile de blugi tocite mai tarziu la Cenaclurile „Flacara”, ale lui Adrian Paunescu, ori chiar intalnirile scriitorilor targumureseni de la restaurantul hotelului „Grand”de altadata (si eu am prins cateva, venind la Targu-Mures in 1976), cand se disecau, la o sticla-doua de Cabernet, fie spectacolul abia incheiat de la Teatrul National, concertul de la Filarmonica, dar, mai ales, cele mai bune carti citite, pana in zori, de fiecare dintre noi. Caci atunci se citea pe rupte. si aveam si ce citi, fiindca se editau capodopere si ne inscriam pe liste, pentru a le cumpara de la Libraria dlui Oprea, astazi distrusa de mafia locala, ca si placa amplasasta pe zidul cladirii din buricul targului, ce nemurea trecerea prin aceasta urbe si  prin viata literara mureseana – de doi lei acum! – a genialului Romulus Guga.
    Cum spuneam, Lazar nu isi coafeaza, nu isi edulcoreaza scrierile, nici macar de teama „criticilor sai” (parafrazandu-l pe Eminescu, pastrand proprtiile, desigur) –, care unii au incercat sa-l distruga, altii l-au sicanat o viata intreaga, ne-au sicanat, de fapt (caci nici eu nu am fost, si nu sunt scutita, dar nu imi pasa!), si bine face. Macar in ceasul al 12-lea, adevarul trebuie spus. Dar nu isi da „poalele peste cap”, picanterii sa nu cautati, caci nu veti gasi, nu este acela, nu suntem aceia!
 Avem in fata o carte-document, apar nume, situatii, unele comice, altele grotesti, unele dezastruoase, altele sublime. Aproape fiecare episod poate deveni o carte, un scenariu de film, de teatru... Unora nu le va placea. Ei, si? El scrie ca sa nu se uiute. Noi scriem ca sa nu se uite! Ca sa stie si cei care vor veni dupa noi.
Si mai e ceva!
„Partea nepublicata a Memoriilor – cea mai dramatica, insa –  este viata noastra incepand cu nasterea, in noaptea de 21 decembrie 1989, sub gloante si in panica generala, a ziarului „Cuvantul liber”, prezentat, in direct,  lumii intregi, la TVRL, ale carei usi se zguduiau sub presiunea multimii, de catre medicul Ioan Sita si actorul Vlad Radescu (ziar aparut cand cuplul dictatorial inca nu fusese arestat). Gestul nostru gazetaresc de atunci, singuri in noapte, sub ninsoarea pura, martor ce ne racorea fruntile iesind din tipografia in care ne facusem datoria, este pare-se revendicat acum de altii - atunci ascunsi dupa perdea. Mai mult - nu stiu daca e adevarat (voi verifica!), se pare ca, in baza acestei minciuni sfruntate, exista asa-zisi colegi de breasla care au cerut si obtinut, nemeritat, Certificatul de revolutionar, cu drepturile aferente. Sa ne mai intrebam de unde au unii bani?”
Nu e locul si imi este prea sila sa abordez acest subiect aici, dar ii va veni randul. Documentele respective sunt la pastrare in loc sigur. Asa ca daca cineva mai are de gand sa ma fugareasca cu masina, sau sa-mi ameninte si sa-mi insulte familia la telefon ori direct, ii invit sa se potoleasca, fiindca eu pot riposta si altfel, nu numai vocal. Este adevarat, am afirmat, nu o data, ca „nu ma bat cu slugile”, dar, cand obrazul este de toval, nu mai iau floreta, ci biciul. Unii inteleg doar asa. Daca Lazar e prea domn si ardelean, eu sunt o munteanca apriga si, chiar daca sunt incorigibil romantica si am suflet de poet, traista nu mi-o pierd pe drum. «Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala». Amandoi suntem poeti, dar mai cu seama soldati. si nu ne speriem usor.” Daca nu v-a placut ce v-am citit pana aici, considerati ca este o ciorna din Memoriile... mele, care vor constitui un capitol substantial al cartii la care lucrez.
          Revenind la volumul lui Lazar Ladariu, despre care discutam, de data aceasta contributia mea a fost mai mica, jumatate din manuscris fiind cules de Ana Varo si Ana Meghiesan. Iata ca, spre deosebire de Mesterul Manole, autorul a folosit nu una, ci doua Ane si jumatate – daca socotim si a doua jumatate a prenumelui meu. Se dovedeste si acum ca, in constructia fiecarei scari catre Dumnezeu, exista macar un suspin de femeie. Eu cred ca fiecare carte este, trebuie sa fie o scara catre inalt. Slujinbd adevarul si oamenii, ne slujim Neamul si Credinta crestina. Iar scara aceasta, a lui Lazar, e inalta – consider eu -  si va invit sa va convingeti daca am, sau nu, dreptate.
MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page