Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DEMOCRATIA CRESTINA CA GARANT EUROPEAN?



Vorbeam despre durerea, marea durere ca Popularii Europeni nu au avut taria, sau prezenta de spirit spre a impiedica mistificarea conceptului de democratie-crestina in Romania. Nu fiindca au inghitit hapul cu multe declaratii formale, fara sa le pese de demagogie; ci pentru ca nu a fost nimeni atent la asemenea pericole care poate ca marcheaza elemente de integrare formala si in alte tari din categoria noastra si, prin asta, conduc doctrina crestin democrata in derizoriu, asa cum se intampla la noi.
Constatand aceasta in realitatea noastra politica, poate ca avem dreptul sa ne intrebam daca nu cumva, si in alte tari asemanatoare noua nu s-a intamplat acelasi lucru, Popularii Europeni multumindu-se sa bifeze faptul ca exista vreo formatie care a preluat numele lor, sau s-a inscris formal in familia lor, dar ne interesandu-i faptul daca acestia sunt capabili sa se adreseze unui electorat care se va regasi in programele politice rezultate din doctrina democrat-crestina?... Pe fondul coruperii ideatice exercitate de bolsevici vreme de o jumatate de veac, e mai greu sa implantezi idei salvatoare ca in tarile care beneficiau de Planul Marshall.  Convingerea ca liderii de azi nu au impiedicat mistificarea conceptului de democratie-crestina in Romania, nu au avut inteligenta de a dezvolta cu noi aceasta politica de centru si, chiar daca n-au fost ei traseistii politici, s-au complacut ca punct de atractie pentru traseisti, ne face sa-i vedem ca pe niste oameni multumiti cu plata cotizatiei la casieria lor, respectarea indatoririlor financiare fata de organismele tarilor lor, eventuale cumparaturi din ceea ce scot aceste tari la second-hand si alte amanunte de supunere la administratia europeana, dar nu straduind pentru aprofundarea programelor politice. Iar, daca acest lucru s-a petrecut si in alte state care au avut traseul nostru european, atunci, ceva ce nu s-a discutat la Congresul PPE de la Bucuresti, nu e in ordine.
  Dar revin la situatia de la noi ca sa-mi pun intrebarea pe care nu stiu daca si-au pus-o ei: Oare nu ar fi existat si alte mijloace de propaganda sau de educatie politica a celor pe care ti-i doreai integrati?... Oare, in afara de atentia pe paragrafe de regulamente si recomandari tehnice, nu ar fi fost nevoie si de componenta unui exemplu de existenta civica din partea unui partid care a dovedit candva Europei ca a stiut sa-i trezeasca sentimentele care au condus  la ceea ce am putea numi faima doctrinei democrat-crestine si mandria pentru caracteristicile ei deosebit de europene, pentru politologia europeana pe care ei au stimulat-o spre ceea ce este mai popular si in doctrina si in practica de zi cu zi, dar si in morala traditionala la care omul mereu revine, oricat s-ar indeparta sau ar fi indepartat?
Foarte posibil sa avem astazi, printre asemenea lideri, mari specalisti in soarta monedei Euro; foarte posibil sa avem priceputi ai ingineriilor financiare in sensul bun al cuvantului, prin care Bundesbankul se consolideaza tocmai consolidand moneda Euro; foarte posibil ca fermitatea in privinta privatizarilor de la noi sa solicite mult intelectul politic al unora, iar indicele Dow Jones sa ne fie citat sau subliniat cu regularitate... Dar nici unul dintre aceste motive, nu scuza delasarea in ceea ce priveste indoctrinarea unora cu doctrina in care crezi. Indoctrinare, tot in sensul bun al cuvantului: Acela de a face cunoscuta si clarificata pentru o anumita categorie de electorat, macar, o idee politica ce-l poate reprezenta ca gandire sau ii poate reprezenta interesele; si a nu o lasa de izbelistea uitarii, a necunoasterii sau a preluarii formale, in mod aventurist si demagogic.
Si atunci, in loc sa gasesc scuze, ma intreb daca, preocupati, e drept, de destinul monedei Euro, ca si a altor trasaturi de integrare financiar-economica ( in avantaj general, sau chiar in avantajul predilect al tarilor pe care le reprezinta) acesti lideri buni tehnocrati de partid,  chiar nu au mai gasit vreme sau disponibilitate sa se intrebe cum de s-a prabusit un partid de mare speranta pentru Romania postdecembrista cum a fost PNTCD –ul, dupa ce se ridicase la modul cel mai atragator pentru electorat, devenind locomotiva unei intregi Conventiei Democratice?!... Chiar nu i-a interesat crahul doctrinei lor intr-o tara ca a noastra? Chiar s-au multumit sa rebifeze locul lui Ratiu si Coposu cu niste nume de rezonanta romaneasca care sa poata fi chemate la apel doar pentru a nu ramane spatiul descoperit?!... S-au putut ei trezi de abia dupa doisprezece ani de la primul mare esec, dar si atunci, nu pentru a revigora doctrina si raspandirea ei populara, ci numai pentru a da „sprijin tehnic” la modul abstract al metodelor sau viciilor de procedura, pentru nereusita unor guvernanti care se pretindeau de ai lor?... Oare analiza politica nu-i mai intereseaza pe acesti demni aplicatori de linie in celelalte politici europene?! Oare e o convingere ca asa merg lucrurile politice, sau o deriva politica la cei care ar trebui sa le duca inainte?! Destul de greu de raspuns la toate astea! Si, mai ales, intristator.
Din pacate, ajungem la concluzia ca Democratia Crestina e in deriva astazi tocmai pentru ca din aspiratiile ei pragmatic-umaniste, care se demonstrau realizabile numai prin extinderea democratismului, a repornit ideea de  „Democratie Europeana”  si tocmai pentru ca a devia de la preceptele acesteia, care s-au continuat din preceptele crestin-democrate, inseamna o decadere doctrinara, un regres penibil in monopolismul care a caracterizat liberalismele mai vechi pe care si le permiteau marile natiuni in numele dezvoltarii de civilizatie moderna.
Democratismul interstatal, ca si servirea prin democratie a intereselor minoritare in egala masura in care puterea nu dicteaza ci conlucreaza cu opozitia pentru realizarea unei oranduiri a drepturilor fiecarei persoane, fiecarei comunitati, fiecarei natiuni si fiecarui popor, ar trebui sa fie forma doctrinara noua, de intelegere postmodernista si neoconservatoare a actualitatilor sociale. Despre care trebuie sa se stie ca au depasit ca cerinte si dictatul monopolist al puterii si dictatul statistic al majoritatii, ajungand la superioritatea conceptului de drepturi ale persoanei umane si ale persoanei colective. Sa fie bine definite personalist toate comunitatile in drepturile lor egale indiferent de dimensiunile pe care le au ca numar, ca putere si ca influenta, in afara celor morale recunoscute unanim. In acest sens, cred eu ca De Gaulle, funciarmente ostil ideii de organizatie suprastatala, avea retineri mai mari decat Churchill si obstina in ideea stricta a unei fericite colaborari interguvernamentale pe teritoriul Europei.
Si, intr-o asemenea pledoarie, poate ca trebuie sa explicam faptul ca, pentru noi, romanii, Generalul Charles de Gaulle este cel care a organizat rezistenta si eliberarea tarii lui, conducand-o (patriotic si nu oricum) spre o Europa unita in pace si egalitate; in vreme ce Sir Winston Churchill, strateg mai rece, ramane din pacate si cel care i-a parafat lui Stalin puterea suprastatala asupra tarii noastre, el luandu-si la acel moment Grecia. Iar, daca democratia crestina va face compromisul de a inclina steagul intereselor afirmarii persoanei umane, lasandu-l conditionat de interesele unor grupuri mai restranse de persoane sau tari, atunci continutul de „Partid Popular” prin care aceste formatiuni au vrut sa-si  precizeze mai bine esenta si directiile practicarii unei democratii reale, va trebui sa fie preluat in doctrina altui partid care sa gaseasca forme mai consecvente pentru asigurarea perenitatii acestei idei. Deoarece este o idee mare, care nu are cum sa nu deranjeze oricare dintre interesele manifestate mai restrans, in numele unor grupuri mici, oricat de puternice ar fi ele.
Si inchei tot cu gandul ca pot sa par un desuet romantic repetand asta, dar eu cred ca, pe langa politicienii si guvernantii care reprezinta in organismele europene interesele, mai mari sau mai mici, ale tarilor lor de veche traditie, dirijand astfel cu pricepere dezideratele punctuale ale functionarii Uniunii si fiind multumiti cand gasesc in tarile mai noi clientela ascultatoare, Europa ar avea nevoie in momentul de fata de un suflu cum a fost cel adus de marii oameni politici proveniti din rezistenta ei impotriva extremismelor si capabili sa convinga popoarele, cetatenii in cautare de solutii, electoratele, de idealul democrat-crestin al unei Europe unite in egalitate. Si astept ca, din masa de politicieni respectabili si prezentabili care-si gasesc locul in traditionala poza de familie ce se face la reuniuni, sa mai rasara un Churchill, un Adenauer si-un De Gasperi straduind sa-l convinga si pe De Gaulle ca nu vor un organism suprastatal, ci o Europa democratica asa cum ii trebuie batranului continent...
Decembrie 2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page