Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MEZZOSOPRANA MIHAELA BINDER-UNGUREANU LA FESTIVALUL INTERNATIONAL DE OPERA, OPERETA SI BALET – BRASOV 2012

Corina KISS



Numele celebrei mezzosoprane Mihaela Ungureanu-Binder este deja cunoscut atat publicului international, cat si celui romanesc. A X-a editie jubiliara a avut-o ca invitata pe brasoveanca Mihaela Ungureanu-Binder care ne marturiseste ca „reantalnirea cu publicul din Romania este intotdeauna emotionanta”.

Corina KISS: Ce a insemnat pentru tine acest gen de spectacol – concert pe  scena de „acasa”?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: O mare bucurie! Doresc sa le multumesc brasovenilor si nu in ultimul rand domnului Ovidiu Mezei, cel care a facut o reusita din acest eveniment „Marea Gala – Concert” la Opera din Brasov. Desigur, pentru mine posibilitatea de a canta pentru prima data „acasa” pe scena acestui teatru a fost extrem de emotionanta. Oriunde este mai usor sa treci peste o aparitie scenica decat acasa, unde esti asteptat de prieteni, parinti, frati si de publicul care te stie de mic copil. Ei asteapta de la tine mai mult decat ai fost, doresc sa vada performanta si evolutia carierei tale.

Corina KISS: Esti plecata din Romania la mijlocul anilor ’90 la Opera de Stat din Viena unde ai facut o cariera valoroasa demna de respectat. Cum a fost prima colaborare cu orchestra Operei din Brasov care l-a avut la pupitrul dirijoral pe cel mai „longeviv” dirijor Dorel Munteanu?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Sunt sentimente care nu le putem descrie, deorece cuvantul e prea mic. Insa, nu pot trece peste calitatile maestrului Dorel Munteanu care a dovedit nu numai o ampla experienta dirijorala, ci si un rafinament si o delicatete uimitoare cu care lucreaza fiind mereu alaturi de interpretarea solistului. Orchestra a fost stimulata si a stiut sa se tina la inaltimea cerintelor creindu-se o energie magica intre orchestra, dirijor si solist.

Corina KISS: Ce amintiri te leaga de scena din Brasov?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Prin natura lucrurilor si prin felul in care a inceput cariera mea artistica a fost la 15 ani cand am urcat pentru prima data pe scena alaturi de Filarmonica din Brasov ca si pianista – concertista, avandu-l alaturi pe dirijorul I. Ionescu – Galati. Cu un an mai tarziu (la 16 ani) am fost prima eleva din istoria Liceului de Muzica din Brasov care am adus un premiu international la pian si anume din Llangollen, Tara Galilor – Anglia. Desigur, aceste evenimente au fost momente importante in viata mea si in formarea mea artistica. Vocea mea s-a dezvoltat incetul cu incetul in corul „Camerata Infatis” a profesorului Nicolae Bica, conturandu-se o voce cu armonice si o culoare deosebita, cu sunete grave care aratau inca din copilarie ca voi fi cu siguranta mezzosoprana.

Corina KISS: Ai fi urmat o cariera pianistica daca nu ai fi ascultat sfatul stralucitei mezzosoprane Marta Kessler - solista Filarmonicii din Bucuresti?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Daca o intrebati pe profesoara mea de pian de atunci,  Stela Dragulin o sa spuna cu certitudine: DA. Si ii inteleg alegerea! Eu eram „copilul minune” la vremea aceea, iar Stela Dragulin o tanara profesoara cu mari ambitii si foarte talentata pe plan pedagogic, o combinatie extraordinara intre elev si profesor. Insa eu, am fost cea care a ales “drumul” cantului, nstrumentul de neinlocuit pentru mine, deoarece vocea umana este cea care poate sa transmita cele mai rafinate culori si emotii. Ca si pianist trebuie sa te obisnuiesti sa fii de cele mai multe ori singur cu lumea muzicii adancit ore intregi in studiu pentru descoperirea si redescoperirea ei. Pe cand ca si cantaret dupa ce ti-ai invatat rolul esti direct in legatura cu universul muzicii. Repetitiile la scena si spectacolele iti dau posibilitatea sa descoperi mai repede frumosul si emotiile unice care nu se repeta niciodata. Acelasi rol cantat pe diferite scene ale lumii cu dirijori si orchestre diferite aduc mereu alte emotii, alte sentimente, alte trairi. Chiar dimensiunile scenelor, ideile diferite despre aceeasi arie a unui regizor nou, schimba total viziunea si parerea ta despre un rol. Acest lucru m-a fascinat de la inceput si m-a facut din tinerete sa-mi doresc acest drum. Curiozitatea de a deschide usa universului operei alaturi de o muzica care ramane mereu aceiasi, dar care e in acelasi timp mereu noua incarcata de emotii noi m-a atras din ce in ce mai mult.

Corina KISS: Despre profesoara Stela Dragulin s-au auzit lucruri controversate in ultimii ani, ai o parere personala?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Sigur ca am o parere personala care s-a conturat de-a lungul timpului, cunoscand-o pe profesoara Stela Dragulin de cand eram copil si in preajma careia mi-am devoltat avut „cariera” mea pianistica. Am cunoscut-o chiar de la inceputul carierei sale, ca tanara profesoara la Liceul de Muzica din Brasov. Toti tinerii aduc o energie, un puls nou cu ei, iar spiritul ambitios al doamnei Stela Dragulin era de a descoperii talente si de a le forma. Sigur, a face performante cu copiii nu este tocmai usor deoarece cere o mare disciplina, seriozitate si multe ore de lucru. Talentul e un manunchi de insusiri (pe care multi parinti nu le inteleg), iar Stela Dragulin a fost profesorul multirateral implicat in viata „micului artist”, aceasta insemnand nu numai ore de pian, ci si actiunea manageriala. Exista copii foarte talentati, dar fara acesti profesori care sa se implice si sa caute in launtrul copilului pentru a-l scoate la lumina, nu s-ar ajunge la performanta. Fara tenacitate, perseverenta, munca asidua si preocuparea de a forma dintr-un copil talentat un „mic artist” care sa stea pe o scena profesionista, nu s-ar vorbi astazi de varfuri. La Brasov, profesoara Stela Dragulin a pastorit si a crescut copiii care au dorit sa descopere muzica, mai cu seama pianul, cu pasiune si fiecare din aceste mici talente s-a dezvoltat dupa datele naturale care le-a avut. Unii au dorit performanta pianistica, altii si-au dezvoltat orizontul muzical in alte ramuri artistice unde baza pianului le-au fost de un ajutor major, sau cei care interior nu au putut tine pasul spre perfectiune si au ramas admiratorii de pe scaunul spectatorului. Intr-un cuvant Stela Dragulin este si a fost profesorul pe care ar trebui sa ni-l dorim daca vrem ceva serios si performant.

Corina KISS: Se spune ca orele de instrument si relatia cu profesorul trebuie sa fie o placere, nu o tensiune. Cum au decurs orele de instrument (pian si mai apoi canto) in perioada ta de formare?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Ca eleva la pian am fost mult mai docila si mai asculatoare, am acumulat ca un „burete” tot ce mi se spunea si imi placeau orele de pian, ma simteam in elementul meu. Doresc sa cred ca si profesoarele mele: Stela Dragulin si Cristina Georgescu, profesoara de la Liceul de Muzica din Bucuresti, au aceeasi parere. Nici una din profesoarele mele nu au fost altfel decat generoase cu mine conducandu-ma fara forta sau brutalitate spre succes! Pentru a face performata, nu inseamna intimidare psihica, ci generozitate din partea profesorului pentru a putea scoate un talent la lumina. La canto insa, lucrurile au stat altfel. M-am remarcat profesorilor datorita timbrului meu special cu dorinte si pretentii mari. Stiam ca am o baza muzicala solida datorita pianului si a scolii de muzica, dar nu am stiut ca posibilitatile tehnice de a-mi folosi vocea si de a transmite emotiile pe care le doream, nu erau la acelasi nivel. De aceea, cred ca am fost precum „un calut naravas si nerabdator” pe care profesorii trebuiau sa-l tina in frau sa nu-si rupa gatul. Toti acesti ani de facultate in care se impunea o formare cu multa munca, truda, lacrimi si deznadejdi nu au fost usori, insa le port respect si iubire profesorilor mei care si-au adus contributia: Marta Kessler, Iulia Buciuceanu, Gheorghe Rosu, Ana Manciulea si Lucia Stanescu.

Corina KISS: Crezi in fraza ca „performata cere sacrificii”?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Oh, da! Mari sacrificii! Cuvantul e scurt la figurat, dar amplu in realitate. Sacrificiile sunt din partea multora: a parintilor, a profesorului si a elevului. A face muzica intr-un mod profesionist, care sa reziste timpului, inseamna implicarea fizica si psihica din partea acestor trei parti. Trebuie sa marturisesc ca in copilarie nu am stiut ce inseamna „sarbatori”, cum am mai spus deja, studiul pianului cere un antrenament permanent si neintrerupt, dar mie mi-a facut placere acest ritm de viata, m-a invatat de mic copil ca pentru a ajunge „in varf” trebuie sa fii mereu disciplinat, iar atat parintii mei, cat si profesoarele mele de pian, Stela Dragulin si Cristina Georgescu, cereau profesionalism.

Corina KISS: Ce te-a legat in copilarie de cariera pianistica si ce te leaga acum de cea a cantului?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Faptul ca amandoua carierele le-am facut din ambitia mea intr-o atmosfera serioasa. Apoi, frumusetea si emotia pe care o poate da muzica: universul sunetelor in fata careia  toti suntem egali.

Corina KISS: Se stie ca aparitiile tale au fost pe scene renumite internationale si mai ales pe cele din Austria si Germania. Cum ai gasit schimbarea cu scena de „acasa”?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Trebuie sa dezvalui un secret: eu cant cu aceeasi daruire si placere pe orice scena din lume insa, cum spuneam, acasa e cel mai greu. Reintalnirea cu publicul din Romania e intotdeauna emotionanta. Emotiile sunt mult mai puternice si oamenii din public mult mai cunoscuti.

Corina KISS: Ultima ta colaborare cu Placido Domingo a fost tot intr-un astfel de Gala – Concert la Viena. Ce ne poti spune despre artistii brasoveni alaturi de care ai cantat acum?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Colaborarea mea cu Placido Domingo a fost de mai multe feluri si nu intr-o gala – concert, ci intr-un matineu de prezentare a unei premiere ce urma sa aibe loc la Opera de stat din Viena si apoi multe alte spectacole. Colegii mei brasoveni Carmen Oprisan si Dorin Mara sunt cantareti si artisti minunati, cu voci deosebite, care au strabatut scenele lumii datorita calitatilor si cu care am avut o deosebita placere sa ma reintalnesc pe scena de la Brasov. Trebuie sa amintesc ca, pe Dorin Mara il stiu decand eram elevi, el la fagot iar eu la pian in Brasov, iar pe Carmen Oprisan am cunoscut-o la Cluj cand ea era deja solista la Opera Romana, iar eu studenta. Inceputul meu ca solista la Opera din Cluj i se datoreaza intr-un fel, deoarece a trebuit sa cant rolul Printului Orlovsky din opereta Liliacul inlocuind-o pe Carmen. Cu acest spectacol a avut loc si primul meu turneu in Italia si prima mea iesire ca solista in strainatate impreuna cu Opera Romana din Cluj.

Corina KISS: Cariera ta de mare anvergura pe scenele mari din Europa si Asia au facut sa devii un nume de rezonanta atat in strainatate, cat si in Romania. Ce sfat poti sa dai tinerilor care sunt la inceput de drum?

Mihaela UNGUREANU-BINDER: Oh, greu de spus azi un sfat potrivit! In orice caz pe langa o pregatire buna care le va da siguranta si placere pe scena, le doresc noroc pe drumul cantului sa poata canta, ca si mine, pe scenele mari ale lumii si chiar acasa.

Corina KISS, Germania, 20 noiembrie 2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page