Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Peste Cortina de fier, un dialog între Horia Stamatu si C-tin Noica




Motto: «Tot ce a fost realism socialist va disparea (…). Eminescu va putea fi publicat in intregime (…).Ceea ce exilatii si condamnatii au spus in opera lor va fi reluare si repovestire a trecutului, ceea ce inseamna posibilitate de a fi in viitor» (Vintila Horia, in “Cuvantul Romanesc”, mai 1989)
 
         Dupa citirea «gandului despre originalitatea civilizatiei romanesti » publicat de Noica in revista «Destin» scoasa la Madrid de Uscatescu, Horia Stamatu (1) - care in 1934 fusese premiat odata cu Constantin Noica, Emil Cioran si Eugen Ionescu de un juriu format din Mircea Eliade,  Mircea Vulcanescu, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, serban Cioculescu, Tudor Vianu si  Romulus Dianu -, scrie in Revista Scriitorilor Romani de la Muenchen despre «operatorul ontologic» noician, dand impresia celui mai normal dialog intre scriitori. Ca era o falsa impresie se vede din insasi comentariile lui Stamatu.
Impresionat ca si Constantin Noica de gandirea religioasa a celor doi mari universitari (profesorii Nae Ionescu si Mircea Vulcanescu) in preajma carora ambii s-au format, Horia Stamatu mediteaza la valentele religioase ale operatorului ontologic propus de Noica. Mai precis, Stamatu il readuce pe intru din mrejele filosofiei noiciene in locul de unde a fost preluat de filozoful inchis sase ani pentru delicte de opinie si apoi (pentru aceleasi motive) urmarit pana la moarte de paznicii sclaviei intelectuale din vremea materialismului obligatoriu.
Transfigurata de haloul de arhaicitate conferit de textul romanesc al Crezului din care provine, prepozitia intru a fost aleasa de traducatorii Sfintei Liturghii care n-au vrut sa se departeze de limbajul vorbit. Dar, fiindca transpunerea romaneasca ar fi sunat : «cred intr-unul Dumnezeu», care nu are darul de a sugera in subsidiar credinta crestina in Treimea care este Unu, ei ar fi recurs la o inovatie lingvistica: «Cred intru unul Dumnezeu», propunandu-l pe acest intru carturaresc.
Horia Stamatu  va observa ca expresia intru adevar preia din litera sacra a Crezului  prepozitia «intru» cu intreaga ei greutate conferita de context. De aici ar urma ca intelesul expresiei «intru adevar» nu se poate distanta cu totul de contextul sacru.
Cand in 1951 Constantin Amariutei si-a luat inima-n dinti si s-a dus sa-l viziteze pe Heidegger, el i-a vorbit filosofului retras intr-o cabana din munti despre gandirea religioasa a lui Mircea Vulcanescu si de intemnitarea acestuia de catre ocupantul sovietic al Romaniei de doua ori sfartecate: o data in 1940 si a doua oara in 1945, dupa Yalta. In termeni cat mai sugestivi, Amariutei i-a povestit acestuia despre Dimensiunea romaneasca a existentei, asa cum o schitase fostul sau profesor de etica in 1943-1944, zabovind asupra transcederii fenomenalitatii vremelnice pe care i-o sugerase lui Mircea Vulcanescu lumea vazuta ca o carte de semne ale intrepatrunderii lumii de aici cu lumea de dincolo. Tanarul doctorand de 28 de ani i-a mai relatat atunci si ipoteza lui Mircea Vulcanescu dupa care ab aevum (insemnand  in latina din eternitate) a dat in romaneste pe aevea, surprins sa-l vada pe Heidegger consemnand etimologia propusa (v.“Caiete de dor”, vol.I-III,  Ed. Jurnalul Literar, Bucuresti, 2000-2003) candva de filozoful roman  ce avea sa mai traiasca un singur an, schingiuit cum era in permanenta in inchisoarea din Aiud dupa intoarcerea din spitalul penitenciar Vacaresti (v.video Colocviu M. Vulcanescu, Tecuci, 20011, I. Vasiliu-Scraba despre moartea lui Mircea Vulcanescu http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ )
In paranteza fie spus, admiratia pe care i-o trezise la Freiburg inainte de 1944  profesorului Heidegger istetimea studentilor sai romani (Al. Dragomir, Octavian Vuia, Costache Oprisan, etc.) iesea la iveala ori de cate ori folosea substantivul «die Lateiner» atunci cand la seminarele speciale cerea parerea doctoranzilor romani. Or, de-a lungul unui deceniu si jumatate avusese de multe ori ocazia sa-i cunoasca pe fostii studenti al lui Nae Ionescu de la Universitatea din Bucuresti sau ai lui D.D.Rosca si Lucian Blaga de la Universitatea din Cluj. E suficient sa ne gandim ca din primii sai ani de Freiburg venisera din Romania sa-l audieze pe Heidegger C-tin Floru (trimis chiar de Nae Ionescu) si D. C. Amzar cu care filosoful german va pastra o legatura durabila (v. Jurnalul berlinez, Ed. Romania Press, Buc., 2005). Dintre cei care ulterior au devenit personalitati marcante ale culturii noastre l-au mai audiat pe filosoful de la Freiburg: Stefan Teodorescu, Petre tutea, Petre Pandrea, N. Balca (autorul articolului «Interpretarea existentei omenesti in filosofia lui Heidegger”), Chirila Popovici, Virgil Bogdan, C-tin Noica si Vintila Horia. In decembrie 1942 Walter Biemel scria in rev. «Universul literar» ca “Heidegger cunoaste Romania din buna reputatie de a fi o tara a filosofilor, caci mereu ii vin de acolo studenti”. Din grupul ultimilor sai studenti, Alexandru Dragomir i-a tradus in romana eseul Was ist Metaphysik ? impreuna cu Walter Biemel. Aceasta prima traducere din anii patruzeci a fost publicata  de Virgil Ierunca la Paris  in 1956, la vremea cand deja mai aparusera doua variante de traducere romaneasca a unei lucrari heideggeriene, «Feldweg», transpusa in romaneste in 1951 de  C-tin Amariutei in paralel cu Stefan Teodorescu.
Inainte de indepartarea sa de la Universitate, Heidegger avusese prilejul sa-si faca o idee despre cultura romaneasca (2) citind cu interes revista «Saeculum» scoasa de L. Blaga intre 1943 si 1944 ce cuprindea rezumate in limba germana si, scris de Zevedei Barbu (secretarul de redactie), chiar un articol dedicat filozofiei heideggeriene. Peste cateva decenii (in “Revista Scriitorilor Romani”, Muenchen,1981), despre gandirea heideggeriana avea sa scrie si Horia Stamatu, cu ocazia traducerii  eseului Hoelderlin  si esenta poeziei (3), amplu comentat si adnotat.
Revenind la «operatorul ontologic» propus de C-tin Noica, Horia Stamatu observa pe buna dreptatre ca operatorul «intru» nu poate fi de sine statator, asa cum il decupase Constantin Noica in studiul intitulat Originalitatea civilizatiei romanesti (in “Destin”, vol. 24-25, Madrid, 1972, p.28-30) si in intreaga sa filozofie. Pentru ca «intru» cere cu necesitate sa fie ‘intru’ ceva anume. Lucru pe care l-a presupus desigur si filozoful de la Paltinis, silit permanent sa escamoteze orizontul religios al gandirii sale (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric intrupat de Mircea Eliade, in rev. “Conta”, Nr.10/2012, Piatra Neamt, p.126-131). Dupa Stamatu, subrezenia presupunerii lui Noica dupa care «ar fi posibil» ca originalitatea civilizatiei noastre sa stea in faptul de a fi creat si aplicat pe toate planurile ei prepozitia intru reiese din aplicarea acestei prepozitii la doctrina oficiala a regimului instituit la noi cu forta armatei sovietice de ocupatie.
Neputand purta un autentic dialog cu filosoful aflat in «temnita» in care se transformase intreaga tara cu granitele ei bine zavorate, Horia Stamatu schiteza totusi punctul sau de vedere asupra  sintezei particulare pe care o reprezinta cultura si civilizatia romaneasca.
Dar inainte de a prezenta pozitia sa in aceasta problema, el face remarca urmatoare: daca o civilizatie este intru «ceva» al altei civilizatii (in cazul de fata al civilizatiei comunismului sovietic), ea inceteaza de a mai fi «intru» acel ceva propriu prin care s-a definit ca o civilizatie anume, si urmeaza a dainui doar in cadrul speciei, fara nici o originalitate. La intrebarea «intru  ce» s-a definit civilizatia romaneasca, Horia Stamatu raspunde ca intru crestinism: Exact cum se interzicea a se spune in cultura romana pazita de ideologii comunisti, mercenari ai ocupantului sovietic. Din perspectiva istorica, Horia Stamatu observa cum civilizatia romaneasca a putut fi peste o mie de ani intru fundamentul ei spiritual oferit de acea proprie si neobisnuita unitate de limba si de spirit religios. Doar dupa tradarea de la Yalta (1945), originalitatea culturii romanesti de inspiratie religioasa a parut ca va putea fi anihilata odata cu impunerea fortata a acelui «intru dogmatica materialismului dialectic». Dar nu a fost asa. Ea nici n-a fost contrazisa, nici n-a disparut. Pur si simplu s-a retras in clandestinitatea in care circulau prin anii cinzeci sonetele compuse de Vasile Voiculescu inainte de a fi bagat in puscarie ca cel din urma delicvent, sau cum aveau sa circule poeziile scrise de exilati sau compuse in inchisoare de Radu Gyr, Nichifor Crainic si de multi alti poeti aflati fara de vina dupa gratii, poezii carora nici azi criticii oficiali din perioada comunista nu le-au facut loc in literatura romana de dupa 23 august 1944, plasandu-le intr-o categorie bine ingradita (v. lipsa scriitorilor din exil si a poeziilor din inchisori in «Istoria literaturii… » scoasa de Alex. Stefanescu in 2006). Chiar si refuzul Panoramei literaturii romane (Ed. Crater, Bucuresti, 1996) a lui Bazil Munteanu (neinclusa in manualele de liceu dupa 1990) ne pare a fi paradigmatic. Fiindca aceasta valoroasa lucrare, bine cunoscuta in Occident, cuprinzand multime de nume de scriitori marginalizati dupa 1945, precum si nume de scriitori martirizati prin puscariile atent supraveghiate de oamenii Kremlinului, a fost inca din 1945 ingropata odata cu decapitarea spirituala a Romaniei prin interzicerea capodoperelor de gand incluse in nesfarsitele liste de carti interzise de sovietici.
Dionisie Ghermani scria ca democratia la nivel mondial este o “iluzie intretinuta de oamenii de stat ai Vestului”. Acest istoric, devenit expert in tradarile vesticilor fata de principiile democratiei la scara internationala, n-a fost mirat sa constate in 1994 preferinta americanilor si a multor capitale europene pentru Moscova considerata de ei drept «factor  de ordine» in fosta arie sovietica (v. Dionisie Ghermani, Despre Democratie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p.82).  Intr-un astfel de context asa-zis democratic devine oarecum inteligibila ratiunea pentru care, dupa caderea comunismului in Romania si publicarea cartii lui Bazil Munteanu in traducere romaneasca, Panorama literaturii romane n-a reusit sa-i trezeasca pe criticii nostri din amorteala prea indelungatei lor "odihne" (apud. Noica) in George Calinescu.
Referitor la unitatea de limba romana, “neobisnuita in restul Occidentului” Horia Stamatu nu pierde ocazia de a consemna ca limba romana fortata a fi «intru materie, Marx, Lenin si razboi religios » este «mai chinuita ca in vremea cand Titu Maiorescu a dat alarma in Betia de cuvinte» si ca Statul roman, ca unitate de baza a civilizatiei romanesti, este «in curs de distrugere» (p. 145).   
De-a lungul timpului  trecut de la adoptarea crestinismului in limba latina de catre stramosii romanilor (sec. IV) s-a dovedit cu prisosinta ca pentru civilizatia romaneasca primordiale nu au fost formele religioase ci spiritul crestin. «Lipsa razboiului religios la Romani este cea mai importanta nota caracteristica a civilizatiei lor» subliniaza Horia Stamatu (v. Revista Scriitorilor Romani, nr. 11, 1972, p. 144).
In Romania, mai remarca el, razboiul religios a inceput sa se desfasoare in spatiul concentrational pazit de mercenarii ocupantului sovietic, cand Nichifor Crainic, fost profesor la facultatea de teologie din Chisinau, ca sa supravietuiasca regimului de exterminare, trebuia sa “marturiseasca superioritatea temnicerului fata de Dumnezeu, pentru ca temnicerul putea sa-i dea o lingura de supa in plus, pe cand Dumnezeu nu putea » (p. 145).
In opinia lui Stamatu, civilizatia romaneasca «s-a centrat mai mult in sacru decat in juridic» (p 145), ceea ce ar constitui o alta trasatura de originalitate a ei. Acest fapt, tinand de esente si nu de superficialitatea formalismelor juridice, “a influentat mult limba romaneasca” Iar aemenea centrare de tip “organic” s-a vazut din toleranta romanilor fata de alte credinte religioase, la ei neputandu-se nicicand intampla o noapte a Sfantului Bartolomeau. Numai fortata impunerea de dupa 1945 lui a fi «intru materie» a facut ca suprema originalitate a civilizatiei romanesti, adica excluderea razboiului religios, sa fie inlocuita prin contrariul ei: razboiul religios permanent. Razboi dus si astazi, daca  sa ne gandim la razboiul culturii romane oficiale dus impotriva ganditorului Horia Stamatu (1912-1989). Sau la rafuiala de ultima ora cu opera poetului bucovinean Vasile Posteuca, devenit in 1966 profesor la State College din Mancato, Minnesota, rafuiala in care, fara jena s-a folosit drept artilerie grea un fragment dintr-un articol «semnat» de Radu Gyr si publicat in «Glasul Patriei» inainte ca detinutul Radu Gyr sa fi fost eliberat din temnita (v. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar romanesc, Ed. Compania, Bucuresti, 2003, p. 581).
Semnificativ este si faptul ca dupa 1990 niciuna dintre editurile mari (care platesc din greu traducerile romanelor de duzina cu care umplu piata de carte) nu s-a repezit sa  traduca teza de doctorat in filozofie a lui Vasile Posteuca (1912-1972) despre experienta interioara in opera lui R. M. Rilke, carte esentiala pe care n-am citit-o si mi-ar placea s-o citesc. Ca sa nu mai amintesc de atatea alte scrieri ale exilatilor - inca nerecuperate de cultura romana post-decembrista -, avandu-i de autori pe Zevedei Barbu, Chirila L. Popovici, Stan M. Popescu, Alexandru Busuioceanu, Petru Iroaie, Dionisie Ghermani, Mircea Eliade, Vintila Horia, Stefan Teodorescu, Octavian Vuia, Nicolae Herescu, D. C. Amzar, G. Uscatescu, etc, lucrari care, cu asemenea autori, ar putea desigur reprezenta pentru cititorul roman contemporan exact hrana spirituala pe care o tot cauta si o gaseste atat de rar.
_____
Note:
1. Inainte de 1989, citind intr-o biblioteca occidentala volumul "Kairos" al lui Horia Stamatu mi-a parut extraordinar. Nu stiam nimic despre autor, dar poezia sa avea un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodata. M-a impresionat nespus. I-am citit apoi, la Biblioteca Academiei, contributiile din «Revista Scriitorilor Romani» aparuta la Muenchen si m-a cucerit din ce in ce mai mult. Tarziu de tot am aflat ca Virgil Ierunca (1920-2006) a regretat toata viata ca nu si-a oferit nicicand ragazul de a scrie o monografie  dedicata acestui emblematic scriitor al exilului romanesc. Despre Horia Stamatu am scris urmatoarele  texte: Isabela Vasiliu-Scraba, Hermeneutica folclorului romanesc la doi scriitori din exil : Horia Stamatu si Constantin Amariutei, in rev. « Viata Romaneasca », Anul XCIV, nr. 3-4, 1999, p.203-206 ; Horia Stamatu despre MIORITA, in rev. « Asachi » (Piatra Neamt), Anul XI, nr. 177, nov. 2003, p.7-8; Exilul parizian al poetului Horia Stamatu, in rev. “Origini” (Romanian roots), vol. VII, nr. 9-10 (75-76), 2003, p.14; vol. CONTEXTUALIZARI, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, p. 73-92, care se poate citi pe internet ; in volumul bilingv Deschiderea cerurilor intr-un mit platonic si in Miorita / The opening of the skies in a Platonic myth and in Mioritza ballad, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, p. 38-42;
2. Inainte de 1945 cultura romaneasca era bine reprezentata in capitala Germaniei prin Institutul Romano-German condus de prof. Sextil Puscariu. Aici a conferentiat C. Noica in anii patruzeci, aici s-a lansat in 1943 traducerea germana a istoriei literare scrisa (si completata) de Bazil Munteanu precum si Der mioritische Raum a lui Blaga, insotit de un articol de prezentare a filosofului roman «Lucian Blaga als Kulturphilosoph» publicat de Amzar intr-un saptamanal, pe 13 aug. 1944.
3. La cei 86 de ani cu putin inainte de moarte, Heidegger si-a rugat fiul sa-i citeasca la inmormantare din versurile lui Hoelderlin (v. Walter Biemel in vol. Martin Heidegger, Fiinta si timp, Ed. Jurnalul literar, Buc., 1993).
 
Autor: Isabela Vasiliu-Scraba

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page