Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

- DESPRE UNELE SENSIBILITATI DEMOCRATICE -



Vorbeam despre copii care, in loc sa se puna cu burta pe carte sa toceasca doctrinele politice si sa-si gaseasca una in care sa exceleze, cum cu demnitate se practica in normala dorinta de ascensiune a fiecarei familii, in loc de un Harward greu si stralucitor, se duc la un curs seral de doua saptamani cu tot cu week-end si pauzele de fast-food, cum face fiecare colegiu american pentru comis-voiajorii care vor sa se recileze. Iar apoi, revenind la patria pe care ar avea-o de diriguit, considera averea sau influenta  parinteasca drept un abonament la locurile parlamentare. Dar, napastuindu-i pe acesti bieti copii neajutorati, am neglijat treaba cu secretarele tot mai ajutorate, a carei frecventa in candidaturile actuale o depaseste pe cealalta.
Desigur, ea poate fi de inteles, mai ales din partea  unora care n-au facut inca copii de varsta electorala, la fel cum era de inteles la stabii-tovarasi-ciocanari, pusi in functii in care reprezentau puterea clasei muncitoare, dar semnau ca primarul documente dactilografiate de ele care, oricum, aveau mai multa carte si mai mult sex-appeal. Ca, daca nu le promovau ei, le promovau tovarasii de deasupra lor care dadeau cu nasul pe acolo. Si, sa te fi ferit Dumnezeu de una ca asta, daca mai ajungea s-o placa si coana Leana si-o alegea printre cei ce innoiau CC-ul, la fel cum Domnul Blaga zice c-a innoit listele de candidaturi!...
    Ma gandeam ca lucrurile stau cam la fel, mai demult, cand am vazut ca secretarul general al unui partid de guvernamant a promovat la sefia unei agentii nationale (unde salariul era cat sase de ministru, dar nu conta asta pentru ca se invarteau acolo bani mult mai grei) o tinerica din propriul sau fief electoral, careia i-a luat si apartament in Bucuresti. Pe care, cand penalmente nu a mai avut cum s-o sustina, a pierdut-o; fata luandu-si zborul spre America, pesemne cu tot  cu sumele fabuloase pe care nu le-a mai varsat, cum se spera, la trezoreria partidului... Asa ma gandeam; dar apoi, mi-am zis ca nu-i la fel. Ca PCR-ul avea bani cacalau prin dictatura si lua fara sa eludeze legea de atunci; dar pe respectivul domn suporter de june ministeriabile, l-am vazut pur si simplu plangand la televizor ca sa-si sublinieze indignarea ca presa isi permite sa-l controleze. Cu aceleasi lacrimi cu care plangea Sechelariu cand nu l-au mai votat cei cu care-si facea ziua daruindu-le in parc zeci de mii de mici cu fanfara, plus un stadion cu numele lui generos, spre nemurire, pe frontispiciu.
    Noua campanie, insa, punand mai acut problema „primenirii de cadre”, impune fiecarui partid, firesc si traditional, gasirea de tineri care sa duca doctrina mai departe. Iar cand doctrina o constituie plocoanele, tunurile si traficul de influenta, cine ti-o pot cunoaste mai bine decat cei care ti-au fost apropiati si, poate, chiar au straduit sa deprinda de la tine ideologia tuturor metehnelor politice? Iar aici, pe primul loc sta intimitatea secretarelor sau, sub forma lor androgina, a democratiei interne fara deosebire de sex, soferii. Cam asta deducem despre intarirea doctrinei prin primenirea cadrelor: Atunci cand magnificii din partid vor sa nu fie sentimentali si subiectivi considerand autismul progeniturilor drept aptitudini politice, ei vin principial si dau aceasta sansa celor pe care i-au verificat in serviciul lor a fi descurcareti. Si, in acest mod, doctrina de partid e pe maini bune.
    Lasand acum gluma la o parte, chiar ne intrebam (in contextul vehementelor lupte de idei de genul „sa-mi mobilez apartament ca Udrea, sau sa strang bani de campanie ca Trasculescu?!?” pe care le-a provocat actuala campanie electorala), cum arata esichierul acestor doctrine de partid pe care poate conta, in perfectionarea ei, democratia?
    Precizez de la inceput ca scopul acestor randuri este strict de a inventaria ce posibilitati avem, fara a vorbi de certitudinile sau incertitudinile pe care ni le da aplicarea doctrinelor respective; adica doar de a constata ce cai avem deschise si care ne sunt obturate complet.
    Din fericire, macar titulaturile o spun, doua magistrale ale politicilor de traditie europeana, cea liberala si cea social-democrata, sunt marcate. Din nefericire, la doua directii ale politicilor cu traditie romaneasca – cea nationala si cea taraneasca, marcajul bajbaie sau a disparut. Din fericire, s-a depasit perioada ambitiilor mici disparand formatiile care incurca penibilul cu modestia de aspiratii aducand sforaieli ineficiente in discursul politic. Din nefericire, aceasta radicalizare vine si in urma concentrarii pe ciolan cu corolarul dezinteresului pentru doctrina, ceea ce face sa lipseasca acele partide mici, de dizidenta de la linii magistral-doctrinare sau, deseori, numai de conflicte in leadership, ale caror vocalize pun in evidenta anumite aspecte reale ale doctrinelor majore, ajuta la perfectionarea lor, la definirea lor in actualitate,.
       Pentru cei obisnuiti a sictiri importanta doctrinara, folosind exemplul american (dinspre care, in documente recente, se constata tot mai multa aplecare spre genul, modul si tipul de politici europene) nu mai dau exemplele clasice ale fuziunilor celor de o culoare politica in multe momente de importanta nationala sau chiar provocandu-le si alimentandu-le pe acestea cu actiune mobilizatoare din punct de vedere patriotic si civic, ci doar amanuntul recent, postdecembrist, cand miscarea liberala s-a scindat in mai multe formatiuni, cand „aripa tanara” s-a rupt de cei care incercau sa faca politicale bancare cu PDSR-ul, cand intregul liberalism juca doar rol secundar in Conventia Democratica si totul parea faramitat. Ei bine, cred ca nu gresesc afirmand ca rolul pe care l-ar putea juca PNL astazi, daca-si va lua mai in serios decat acum rolul de a reprezenta dreapta traditionala si democratica romaneasca, este important tocmai pentru ca vorbim de un partid calit in confruntari dintre fractiuni doctrinare care, pana la urma, si-au inteles sansa majora de refuzionare, intarind astfel liberalismul de fond. Prin ce? Tocmai prin dovada  unor convulsii de interior care s-au dovedit si benefic-democratice si benefice democratismului ca model pentru politica romaneasca, oricat de palide ar fi, din nefericire, rezonantele pe care ea le poate avea din acest punct de vedere intr-o societate alungata spre absenteism.
    Dupa cum, ne place sau nu ne place, trebuie sa recunoastem ca, fara a fi grozav de popular, trezind si riposte si ranchune, PSD este si astazi cel mai bine organizat si, in special, cel mai omogenizat partid din Romania, avand, pe masura sa, si cadre si potential politico-administrativ; si chiar un electorat stabil, ceea ce este cel mai important... De cand asta? Exact de cand s-a desprins de elementele superficiale sau aventuriste care au migrat spre partide ce bajbaiau catre o doctrina ambigua. In acest mod, chiar si in opozitie cand s-a aflat, ca si in starea de semiopozitie in care se afla acuma, PSD, cu electoratul sau consecvent este cel care creaza stabilitatea politica. Bine inteles, in masura in care este posibil la noi, cu exagerari de pretentii si cutume clientelare destul de dure,  ramase negativ in opinia publica de pe vremea cand, la putere fiind, nu era intotdeauna strain de tentative spre partidul unic. Dar, indiferent de cate rezerve am avea, el este partidul la care se poate vorbi, cat de cat pozitiv despre asigurarea unei asemenea stabilitati. Care se dovedeste a fi pentru tara o nevoie inexorabila in contextul de tembelism si coruptie fatisa, de conflictualitate vesnica subminand rezolvarea unor elementare nevoi cetatenesti, care au caracterizat ultimele guvernari! Alimentate uneori de Presedintia cu incercarile ei de a se impune, alteori de datoria externa cu indatoririle impuse de ea.
 Lipseste insa, din acest esichier al culorilor politice care se afirma doctrinar pe continentul nostru si nu numai, o a treia optiune majora, din nefericire tocmai cea care, in istoria postbelica a tarilor europene libere a adus de multe ori echilibrul si stabilitatea. Indulcind cumva centrismul practicist si rece care se realiza din aliantele guvernamentale ale social-democratiei cu liberalismul, atunci cand prima era prioritara la putere dar nu avea o majoritate asigurata, democratia crestina a adus mai multa grija pentru om ca persoana fizica si spirituala; l-a redat pe acesta ideii de solidaritate, mai ales in fata raului; a adus si condus ideile populare spre guvernarea nevoilor si le-a ridicat din populism; a dezvoltat mult temeiurile pentru cooperarea internationala, atenuand astfel conflictele... Studiind cele mai importante momente ale dezvoltarii tarilor Europei occidentale in ultima jumatate de veac, ale redresarii si consolidarii lor politico-economice, cu calm finaciar, ne exacerband din credite sau debite obligatii de alta natura, in plan de respect interstatal si echilibru social intern, vom constata ca ele apartin unor guvernari in care democratia crestina a girat cabinetul sau a facut aliante cu liberalii.
Or, noua lipsindu-ne complet o asemenea parghie care sa reprezinte centrul si traditia in adevaratul inteles al cuvantului - ba, mai mult decat atat as indrazni sa spun: Sa reprezinte vointa europeana de a nu mai permite extremisme ceea ce, trebuie sa recunoastem ca e temeiul echilibrului social in contemporaneitate - ne sunt inca departe asemenea posibilitati. Cu atat mai departe, cu cat suntem mai lipsiti de o asemenea directie in interiorul pluralismului nostru politic.
Dar, despre democratia crestina, care trebuie sa fie si populara si nationala si garant al liberalismului initiativei personale antipaternaliste si promotor al unei protectii sociale neinhibante pentru initiativa care realizeaza si se consolideaza prin autoraspundere, intr-un articol viitor.
Pe care-l voi scrie cu marele regret ca, in vicisitudinile unei democratii declarative pana la demagogie, noi n-am avut pana acum parte de asa ceva; si cu teama ca, mutandu-ne politica de cafenea la televizor, nu facem decat sa demonstram ca inca nu am gasit calea.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page