Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Scrisoare catre Mos Craciun…


      La revolutia din decembrie 1989 eram un copil, ceea ce inseamna ca cei sapte ani de-acasa i-am petrecut  in comunism iar educatia primita avea curand sa devina anacronica... Daca tot am deschis cutia cu amintiri ascunsa  intr-un ungher tainic al meu, am rascolit pana la cea mai veche pelicula intiparita in memorie: aveam aproape doi ani, era in preajma Craciunului, ca si acum, stateam in patut intr-o camera modesta inchiriata. Tata era plecat in armata, iar la mama venise in vizita bunica ei, adica strabunica mea, Dumnezeu s-o odihneasca, si atunci s-a petrecut ceva. In incapere era o oglinda mare, impodobita cu ghirlande din hartie colorata, care nu stiu in ce imprejurari s-a spart si  s-a transformat in cioburi mai mici si mai mari. Ca la vechile placi de picup zgariate de ac, aceasta intamplare mi-a marcat memoria atat de selectiva incat privind in urma, uneori, cel mai adesea, ma mir cat de putine lucruri pastreaza omul din evenimentele trecute, care la timpul respectiv i se par capitale, il framanta si nu-i dau pace… Toate trec atat de repede…celulele se imbolnavesc, mor iar organismul imbatraneste si timpul scurs devine istorie… Am mai spus asta si cu alta ocazie, cel mai mult regret nu, nu ireversibilitatea timpului, ci pierderea inocentei, faptul ca odata ce inaintam in varsta uitam sa ne bucuram si sa ne miram de cee ce odinioara ne fascina si ne alina…
Asa cum zicea Amos Oz in romanul "Sotul meu, Michael”, "ma agat de amintiri si de cuvinte, cum te-ai prinde de o bara, cand te gasesti la inaltime…” Amintirile pe care le pastrez din perioada ultimilor ani ai comunismului in Romania coincid cu perioada copilariei mele, asadar nu au cum sa fie altfel decat frumoase. Cozile interminabile la care stateam pentru a lua portia lunara de ulei, poeziile patriotice pe care trebuia sa le invat pe derost, defilarile la care eram obligat sa merg si sa aduc osanale mamei iubitoare si intaiului tovaras al tarii, cravata rosie de pionier brodata pe margini cu tricolorul si prinsa-ntr-un inel transparent de plastic, desenele animate cu Mihaela la care ma uitam duminicile la televizorul alb negru cu lampi, toate acestea nu aveau cum sa mi se para, atunci, decat firesti… parintii, bunicii mei, toti ceilalti oameni maturi aveau propriile motive de nemultumire, pe care insa astazi le minimalizeaza si chiar le-ar accepta bucurosi pentru celelalte avantaje ale sistemului care acum au disparut. Daca ar fi fost sa realizez ca si scriitorul Orhan Pamuk un muzeu al inocentei, din copilaria mea as fi pastrat o sticla de lapte, o sticla verde de sifon acoperita cu plasa, cartela de paine, telefonul fix cu disc, picup-ul cu radio, lampile PCL ale televiorului alb negru, poate chiar intreg televizorul Venus, de ce nu, caciula ruseasca de iepure cu urechi prinse cu ata deasupra capului, pe care o uram pentru ca era prea grea pentru mine, cutia aceea rotunda, transparenta cu bomboanele acelea micute si colorate ”cip”, clasorul cu timbre… iar din decembrie 1989 cartusele gasite pe jos iesite din pustile soldatilor sau ale teroristilor invizibili, care-au lasat schilodite numeroase familii, fara tati, fara frati, fara copii, fara mame, eroi ce s-au jertfit zadarnic pentru evolutie…
Este stiut faptul ca niciun sistem politic nu este perfect, dar ceea ce traiesc acum romanii in propria tara este departe de idealul pentru care sutele de oameni despre care vorbeam ceva mai sus s-au sacrificat pe altarul patriei. Saracie, nedreptate, coruptie, supunere (nu cred ca gresesc sa spun aproape totala) in fata organismelor internationale, gen FMI, ori Banca Mondiala… Anormalitatea a ajuns sa fie peste tot institutionalizata si nu se intrevede la orizont nicio schimbare. Nu poporul i-a ucis de Craciun pe sotii Ceausescu, ci cei ce se temeau de ei, insa poporul a savurat momentul si s-a bucurat, poate de-asta este acum blestemat sa se chinuie si determinat sa se caiasca…
Copiii din ziua de azi nu mai au ceea ce eu am spus c-as fi expus in muzeul inocentei, au facebook, au tablete, au ebook-uri, nu-l mai asteapta pe Mos Gerila, ci pe Mos Craciun, dar ce-I mai grav este ca nu mai au nici respect, nici copilarie si nici viitor. Dupa ce ies de pe bancile scolii, daca nu pleaca in alte tari, risca sa se plafoneze si sa traiasca mai putin decat decent, asta pentru ca politicienii vorbesc si iar vorbesc si tot vorbesc si nu fac nimic concret pentru aceasta tara si frumoasa si bogata in resurse naturale si cu potential uman imens… doar promit…
Daca ar fi sa-I scriu mosului i-as cere doar atat: sa nu uite ca-n topul increderii populatiei aceste tari se afla nu presedintele, nu premierul, nu parlamentul, nu justitia, nu medicii, nu politistii, nu politicienii, nu dascalii cu teze de doctorat plagiate, ci el, Mos Craciun, urmat de Zana Maseluta, barza care aduce copii pe lume si de pestisorul de aur…

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page