Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

- DESPRE UNELE SENSIBILITATI DEMOCRATICE -



Fiindca toata literatura istorica si de specialitate despre stat caracterizeaza trasturile acestuia prin cine il stapaneste, exista in multe scrieri tendinta simplificarii definind democratia ca un stat stapanit de popor, in care prin popor se iau hotararile cele mai importante. Ceea ce este si iluzoriu si imposibil practic, ducand spre cealalta caracteristica: a reprezentativitatii. Din care rezulta faptul ca, da, in democratie s-ar putea sa conduca toti cetatenii dar, in ori ce caz, unii conduc mai mult decat altii. Forma reprezentativitatii nu e perfecta, criteriul statistic nu este deosebit de elocvent, nimeni altcineva decat nevoia de a se lua o decizie electorala, nu ne spune cu ce este mai reprezentativ cel cu 51% din voturi fata de cel cu 49%, ci doar cu cat. Si, atunci, adevarul este ca unii sunt mai langa putere decat altii. Ceea ce, iarasi, nu ar fi o problema de nerezolvat, daca n-ar intra in ecuatie si imponderabila psihologica a viciului uman inrait pe masura practicarii; in cazul de fata a setei de putere la unii dintre cei ajunsi mai aproape de ea. Iar, de aici, la concluzia ca, in democratia reala, cei ce isi doresc libertatea si egalitatea ii domina pe cei ce isi doresc puterea. Concluzie optimista pe de o parte, fiindca spune ca „ii domina”; dar si recunoscand cu cinism ca aceia care isi doresc marsav puterea vor mai avea viata lunga.
Lucru probat si prin reversul medaliei, care se distinge bine la unii lideri, dar si printre politicienii de rand. E vorba de cei care nu s-au preocupat sa faca ceva pentru cetateni dar, in aceste zile, se zbat ca prin alte mijloace, sau de la alti cetateni decat cei pe care nu i-au servit in legislatura trecuta, sa mai obtina un mandat. Ca si politicienii de varf consecventi in a-si aservi anumite institutii statale prin care sa-si asigure prelungirea puterii. Ceea ce nu inseamna altceva decat ca acesti oameni care isi doresc puterea, straduie din rasputeri sa-i domine ei pe cei ce isi doresc libertatea si egalitatea. Asistam astfel la modul cum, mafiot si pe ascuns, manipuland chiar organisme ale statului in care sunt influenti, procedeaza cei din jurul presedintelui gata de duca, dar si la modul direct, agresiv, lipsit de rusine fata de aspiratiile populare care nu se pot cuantifica in bani, al celor care, din pacate realist, apreciaza ca puterea reprezentativitatii politice depinde de averea lor si se poate cumpara pentru ei, pentru odraslele lor sau pentru clientela lor, indiferent de vreo calitate civica si sfidand orice aspect doctrinar.
Avem pana in prezent (unii etichetati chiar si prin justitie, altii cotati astfel in opinia publica), politicieni care si-au asigurat campania sau locul cu bani sustrasi, bani iliciti sau, cel putin spalati; avem politicieni care, pur si simplu si-au cumparat locul platind taxe de partid puse pe fata; avem politicieni care chiar si-au investit banii ca sa-si faca un partid, pe langa politicieni care nu s-ar fi afirmat daca n-ar fi acceptat sa faca partide cu bani castigati dubios, ale caror resurse tot le mai cauta justitia, precum ai lui Sorin Ovidiu Vantu; avem politicieni facuti cu banii si influentele lui tata, politicieni de zahar, de ulei sau de faina, toti fiind politicieni de sacosa; sau politicieni care cauta sa fie vazuti cu catuse pentru ca o parte din electorat e sensibila la acest semn electoral in care se regasesc prin prezent sau prin perspective etc. etc...
In aceasta situatie, convins ca si-a facut datoria platindu-si locul, nu ne mai mira ca alesul nu are nici o legatura de conlucrare cu alegatorii sai si nu considera a avea vreo datorie fata de ei ba, chiar mai mult decat atat, stiind ca nu are la ce sa se astepte bun din partea lor, la alegerile urmatoare se straduieste sa-si cumpere loc eligibil in alta parte, ceea ce-i arata convingerea ca doar la necunoscuti mai pot prinde promisiunile sale electorale. Pentru ca, ce alta explicatie poate avea afirmatia unor politicieni seriosi, cand isi lauda propriul partid ca vine aproape suta la suta cu candidaturi noi, decat recunoasterea ca au zbarcit-o cu cele vechi?!?... Nu este aceasta o cerere directa de ingaduinta de la electorat in sensul: „Votati-ne si de data asta, ca o sa fie mai bine”...?!
Lipsa de doctrina, care te obliga sa incerci sa castigi prin derutarea electoratului, se conjuga cu lipsa de realizari, care te face sa cauti alte circumscriptii, cu alti alegatori, doar, doar...  Subliniez asta, nu pentru ca m-ar interesa dezavantajul unor asemenea candidati, ci pentru ca este evident dezavantajul alegatorilor care, firesc, ar trebui sa aiba de ales in special intre oameni care, in diverse forme, i-au mai reprezentat si pe care i-au vazut la treaba si la rezultate civice. Dar, in mod deliberat, conditiile sunt puse in asa fel incat o asemenea bucurie sa nu se poata petrece. Sunt puse de cei care au facut pana acum legea electorala exact in sensul de a nu da vreo responsabilitate concreta nici parlamentarilor, nici consilierilor locali. Cu toate ca pretindem a organiza alegeri intr-un stat de drept, dreptul elementar al cetateanului de a cere ceva concret alesului sau, nu exista. Functiile parlamentarilor in teritoriu, ca si cele ale consilierilor, sunt expuse la modul general, singura repartizare de sarcina concreta fiind activitatea lor in comisii care se ocupa de probleme generale, la nivel macrosocial. Comunitatile mici, cum ar fi o strada sau un cartier nu au cui sa se adreseze, cad toate pe capul primariilor, iar doleanta individuala nu are alta cale decat ghiseul care, ne avand interes electoral te abordeaza birocratic, sau costisitoarea si taraganata justitie. In vreme ce mii de consilieri se ocupa doar de coterii pentru sau impotriva primarului si zeci de parlamentari tin birourile teritoriale degeaba. O arondare a responsabilitatii, pentru ca alesul sa poata fi tras la raspundere pe problemele concrete ale unui anume spatiu in care anumiti cetateni, identificandu-si locuirea, pot veni cu pretentii si solicitari concrete, nu exista; asa ca asistenta acordata de ales alegatorului este intr-un vag total, ca si relatia propriu zisa dintre reprezentant si reprezentat. Ca dovada ca nici nu-i pasa sa se lege de soarta alegatorilor si de-abia asteapta alegerile ca sa se mute in alta parte, pierzandu-si urma nefolositoare.
Din tot nomenclatorul demnitarilor, numai primarul, prin faptul ca este al respectivei localitati, are raspunderi precise in teritoriu. Pentru celelalte categorii nu conteaza decat sa ia cat mai repede votul si sa dispara, lasand cetateanul in ceata pe care Presedintele o proclama a fi stat de drept. Un fel de drept in care cetateanul, despre care se spune ca e cel mai dominant ca putere in stat, nu stie cui are dreptul sa se adreze cu pretentii, ci numai cui are dreptul sa-i plateasca taxele!... Nu cred ca, din punctul de vedere al unui stat de drept, in care legea are  prevederi precise privind relatiile sociale, este permis sa nu se precizeze in ce consta si cum functioneaza tocmai relatia de reprezentare, care este cheia functionarii democratiei prin delegarea de putere si, din acest motiv, nu cred ca putem vorbi la noi despre un stat de drept bine conturat. Daca suntem sinceri dorindu-l, nu putem omite aria teritoriala a reprezentarii si elementele prin care evaluam sau cunatificam fata de nevoile ei eficacitatea reprezentarii. Asa ca, dupa ce vom avea o lege privind traseismul partinic, va trebui sa avem si una privind traseismul electoral care sa prevada si modalitatile aprecierii specializarii teritoriale a candidaturilor, cu conotatii de orice natura, de la cele demografice la cele ale produsului realizat si ale nivelurilor de securitate alimentara, sanitara, a locurilor de munca, habitatului, folosintei bunului comun. Si chiar a respectarii democratice a legilor ca un aport adus direct statului de drept de catre cei alesi sa-l conduca.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page