Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DESPRE UNELE SENSIBILITATI DEMOCRATICE



Rezulta astfel ca laminarea aspiratiilor de libertate ce ne caracterizeaza, de autocefalie in sensul larg, atat administrativ cat si spiritual pe care il are aceasta, s-a produs la noi prin experienta unui timp indelungat in care ne-am mentinut ca sedentaritate organizata obsteste. Sigur, nu suntem un caz unic, dar tocmai lucrul acesta trebuie inteles in contextul unor dorinte sincere de progres comun: Specificitatea care conduce oriunde la anumite trasaturi de psihologie nationala. Si cum, in cazul de fata este vorba de a noastra, avem dreptul, si chiar obligatia sa subliniem pentru altii, ca ea a fost mereu culivata pe directia libertatilor dinafara, de vreme ce a rezistat milenar sub „prelucrarea” permanenta la care ne supuneau trecatoarele semintii ce-si cautau propriile avantaje in defavoarea noastra.
Observatorul obiectiv al unui asemenea fenomen isi va da seama de modul cum navala unora produce rezistenta celorlalti, apasarea vasalitatii trezeste energii intru neatarnare, birurile puse de unii aduc revolta altora, monopolurile suprastatale produc reactia pietelor nationale, imperialismele conduc la razboaie iar dominatia politica la revolutii. Exista nuante pe care, in functie de asemenea infruntari, le capata intelegerea democratiei ca atare sau a conditiilor de existenta democratica pe plan national si international. Iar, in ceea ce ne priveste, da: avem o sensibilitate la ingerintele pe care, de prea multe ori si le-au manifestat altii in ceea ce ne priveste pe noi, destinul nostru si drumul pe care  oricine are dreptul sa si-l caute prin efort propriu si chibzuiala personala. Manuind fie armele rezistentei fie cele ale oprimarii, fiecare isi oteleste mijloacele de infruntare iar temperaturile inalte ale acestora au produs dintr-un punct de vedere sau altul, acea calire specifica a unor trasaturi existentiale de care, vrea nu vrea, ar trebui sa tina seama oricine! Iar in relatii care se pretind a fi democratice, putem spune ca ar trebui sa tinem seama oricare despre oricare, intelegand si respectand ceea ce s-a dezvoltat la unii intr-un timp sau in situatii care altora poate ca nu le-au fost cunoscute. Iar sensibilitatile specifice, pe cat mai mult se deosebesc, pe atat nu se pot comenta sau tocmi si tot pe atat trebuie mai respectate pentru a nu ofensa prin necunoastere. Acesta ar fi principiul civilizat de coexistenta, doar prin el se poate evita radicalizarea conflictelor, iar nerespectarea lui confirma intentii nedemocratice sau atacuri la adresa existentei democratice pe care are dreptul sa o pretinda omenirea. Mai ales din partea unor politicieni de nivel european!
Pe noi, asta ne-a invatat sa ne si aparam cand agresiunea avea aspecte vitale, sa si stim a convietui, cand coabitarea ne respecta cat de cat libertatile si proprietatea, sa ne indarjim in spiritualitatea noastra cand fundamentele ei erau atacate si sa deprindem de la altii ceea ce facusera ei mai bine devenind mai de folos si pentru noi. Iar, in ceea ce priveste discutia de fata, aceste baze de pornire stabilindu-se, putem trage unele concluzii privind tentativele de astazi al unui ajutor partizan dinafara pentru mentinerea in functie a Presedintelui, adancind oarecum elementele fata de care avem distanta de obiectivare a celor doua decenii care au trecut de la ajutorul tot partizan si tot dinafara, care i s-a dat Patriarhului intru mentinerea sa.
Pentru ca fenomenul cel mai vizibi, cel mai frumos si cel mai rascolitor, manifestandu-se cu adevarat spontan, concomitent, paralel si in nici un caz avand vreo legatura cu cei care „stimulau” mai degraba caracterul de lovitura de stat al evenimentelor din Decembrie 1989, a fost plecaciunea deschisa si elocventa a unui intreg popor fata de religia sa traditionala. La care se intorcea fatis in proportii de masa demonstrand, in ciuda oprimarii, a interdictiilor si a incerarilor de reeducare ateista, ca sufletul sau ii pastrase toate rezonantele de speranta crestina. Daca exista o latura a evenimentelor de atunci care sa ne permita sa credem ca a fost vorba si despre niste aspecte sincere, nemanipulate, cu adevarat revolutionare si cu adevarat aducatoare de mantuire pentru populatia oprimata atunci, categoric lucru ca este vorba de cea spirituala, pe plan spiritual manifestandu-se actul revolutionar al unui popor care arata ca nu putuse fi dezbatut din credinta Bisericii sale. Si putem spune ca in toate locurile unde cu naivitate se credea sincer in revolutie, aceasta se petrecea sub semnul alungarii antihristului cu crucea, a intensificarii actului liturgic si a manifestarii fatise a dragostei crestine fata de semeni. Indiferent de manipularile politice de la centru (sau centre!), poporul credea, se bucura deschis de libertatea pe care o capatase pentru a-si manifesta credinta, iar aceasta credinta se transforma in revolutie adevarata pentru sufletele care cautau adevarul. Mai era un pas doar pana cand starea de fapt ar fi ajuns cu adevarat la o revolutie, tocmai prin aceasta credinta care ar fi putut sa se aseze pe temeiurile de nezdruncinat ale moralei crestine; pana cand slujitorii bisericesti cei cu harul sufletului curat sa-si dea seama ca venise momentul propovaduirii acesteia cu toate valorile ei obsteste revigoratoare, iar societatea romaneasca ar fi pornit pe o alta cale a demnitatii ei, a harniciei si austeritatii crestine, a afirmarii binelui in viata cea de toate zilele.
Fapt pentru care indraznesc sa reiterez parerea ca decaderea morala din societatea noastra de astazi provine si din dezamagirea politica de atunci, cand flacara reintoarcerii noastre la Cele Divine era atat de puternica incat ar fi fost capabila sa arda multe naravuri urate ce ni le adusesera deceniile de sub antihrist. Da: dezamagire politica tocmai pe acel inalt plan spiritual care a schimbat complet raportul de forte, atragand celor avizati atentia ca soarta noastra se decide udeva in afara, indiferent de simtirile din interior. Iar cand acest „afara” era chiar mult hulita pentru noi mana a Kremlinului, atunci blazarea din dezamagirea sufletelor ce nu-si gasesc mantuirea e si mai mare!... Pentru ca simtirile din interiorul ortodoxiei noastre deveneau mandre de grava penitenta prin care batranul patriarh isi recunostea pacatul tragandu-i dupa el, intru imacularea ierahiei bisericesti si pe ceilalti care pacatuisera. Dar au ramas derutate, nemultumite, blazate, revenind la elementele formale ale ritului si legaturilor doar materiale cu Biserica, atunci cand acesta a fost ajutat sa se razgandeasca si s-a intors in scaun reasezandu-i mai temeinic si pe ceilalti cativa interesati sa-si spele pacatele nu cinstit, ci prin compromisuri de la adevarata traditie morala. Ba chiar ajungand a face o glorie din actele compromitatoare, nu doar procomuniste ci direct filosovietice, ale unei alte generatii care-i slujise inaintasului sau binecunoscut drept Patriarhul Rosu.
Iata cum, o interventie straina, in slujba unor interese straine a produs cel mai negativ ecou national decazandu-ne societatea intr-o imoralitate din care ne vom ridica tot mai greu. Trecand peste acel moment, sau vaduviti fiind de acel moment cand redresarea sufleteasca era dorinta tuturor, iar redresarea sufleteasca prin redaruirea spirituala in Biserica era calea spre care multi se indreptau, am ajuns o societate intoarsa la starea de oameni slabiti in a cultiva vreo doctrina cu tarie, indepartati de idealul moral, ca si de idealul social al unei  adevarate activari de initiativa nationala. Iar, fiindca am afirmat deja ca stare aceasta se agraveaza atunci cand vedem ca, iarasi si iarasi, destule dintre aspiratii ne sunt manipulate de forte ce depasesc vointa nationala umilind-o, atenuand-o si incercand sa o anihileze, nu ne ramane decat sa facem apel la memoria recenta a mobilizarii politice pe care au manifestat-o romanii la Referendum. Sa rugam interventiile straine sa se gandeasca la asta si sa-i obligam pe cei ce nu se sfiesc de ingerinte, sa inteleaga ca pot fi acuzati de acte dizolvante privind increderea romanului in democratie.
Pentru ca noua nu ne este indiferent, asa cum n-ar trebui sa-i fie niciunui european cu simtire democratica, faptul ca, in vara lui 2012, blazata democratie romaneasca, tot decazand prin absenteism si compromitatoare acceptare a coruptiei guvernamentale, a fost capabila de un reviriment. Poate mic, poate timid, dar in nici un caz nesemnificativ. Ea si-a manifestat dorinta de actiune si chiar vointa politica in mai multe medii si in etape succesive, iar interventiile unor lideri europeni, pe care mi-ar place sa-i cred doar dezinformati, n-au facut decat sa dezumfle micul balon de oxigen pe care noi ni l-am descoperit prin forte proprii. Tuturor acestora le recomand sa mediteze in responsabilitate la parabola cu politicile religioase provocand dezarmarea credintei, pe care le-am facut-o cunoscuta pentru cultura lor generala in materie de democratie reala. Adica acea democratie care cunoaste si respecta nuantele de conceptie existente intr-o obste mai mare sau mai mica, incercand sa le conjuge prin rezolvari pluraliste, si nu sa le favorizeze pe unele in detrimentul altora.
Eu am explicat toate acestea pentru prietenul meu care se ocupa de istoria Democratiei Crestine, dar nu cred ca poate exista politician adevarat propagator al acestei simtiri democratice, pentru care sa fie indiferent daca intr-o tara de  douazeci de milioane de locuitori, a saptea din Europa, valorile democratiei au succes sau n-au succes, sunt credibile sau nu sunt credibile, pot determina progres social sau, dimpotriva, pot indeparta populatia de interesul pentru slujirea lor. In paralel cu obligatiile noastre fata de democratia unei Uniuni politico-administrative din care facem parte, cred ca este momentul sa punem piciorul in prag pretinzand reciprocitatea acestor obligatii si refuzarea politicienilor care le incalca, indiferent de tara si interesele pe care ei le reprezinta.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page