Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ISTORIA MULTIMILENARA CARE NE-A FOST FURATA



Unde au disparut stramosii nostri pe durata a peste o mie de ani?

„Insa nu putina mirare este la toti cati scriu de aceasta, nici la cati bine vor socoti de acesti romani cum s-au tinut si au statut pana astazi asa, pazindu-si si limba, si cum au putut si pot si pamanturile acestea locuiesc, care aceasta la putine limbi si neamuri se vede; si mai vartos atatea roduri de oameni straine si barbare peste dansii au dat si au stricat, carii peste altii asa dand nici numele, nici alt nimic nu se mai stie, nici nu se mai pomeneste de aceia.”
(N. Milescu Spatarul)

Sunt atatea argumente forte, care confirma paternitatea romanilor asupra acestor pamanturi din cele mai vechi timpuri, continuitatea poporului dac, a culturii dacice pe parcursul acestui mileniu de framantari pe batranul continent si finalizarea procesului de etnogeneza a poporului roman. Vom diviza argumentele in patru grupuri distincte: argumente de ordin politic, geografic, cultural si religios.

Argumente de ordin politic
Sa pornim de la momentul parasirii vechii Dacii de catre romani. Ce a ramas in Dacia dupa plecarea romanilor in a. 272 sub Aurelian? Parerile difera. Cea mai inradacinata opinie este aceea ca Dacia depopulata a fost completamente romanizata cu colonisti straini si dacii ramasi romanizati, ipoteza care nu suporta nici o critica. „Toti romanii retragandu-se la sud de Dunare in 272, Dacia a fost populata exclusiv cu germanici si cu slavi, dar in mod razlet, asa incat maghiarii ar fi prima populatie sedentara in acest teritoriu”, declara mai multi avocati ai ungurilor gen D. Darrell. Ca sa vezi miracol. A fost marele popor dac cu o istorie multimilenara si nu mai e. A disparut, asa, fara urme ca sa elibereze locul ungurilor si slavilor. Este lipsita totalmente de samburele ratiunii aceasta ipoteza. Un popor sedentar, cu indeletniciri agricole de milenii (lucru mentionat de numerosi istorici ai timpului), cu adanci radacini in pamantul stropit cu sangele stramosilor, nu putea sa paraseasca teritoriul Vechii Dacii, cu atat mai mult ca la nord-est se aflau fratii lor – dacii liberi, care constituiau peste 2/3 din toti dacii. Desigur, cu retragerea legiunilor romane, „…frumoasa alcatuire romana a Vechii Dacii se desface din toate incheieturile ei. Nu mai e ocrotire, nici carma, nici povata. Cetatile construite de romani se darapana, orasele se pustiesc; fruntasii, negutatorii, oamenii cu stare, pleaca cu administratia romana in Daciile noi. Ramane insa plugarul – talpa tarii, gloata de munca si de indurare, ramane poporul cel mult si stramtorat, pe care porunca imparatului nu-l priveste, pe care moartea nu-l mai inspaimanta. Saracul n-are unde sa plece”, spune reputatul scriitor si patriot A. Vlahuta.
Convins ca romanii sunt urmasi nu numai ai romanilor, ci si ai dacilor S.M. Girardin (un jurnalist francez, care a cunoscut foarte bine originile poporului roman) constata asemanari intre dacii de pe Columna lui Traian si taranii romani intalniti de el in calatoriile prin Romania: „Eu am vazut in campurile Valahiei si pe colinele Moldovei figurile, pe care le vazusem pe Columna lui Traian… Aceasta provincie indepartata, cucerita ultima de romani, a conservat cel mai mult urmele sederii lor”.
Desigur, este indiscutabil si faptul ca poporul roman in aceasta perioada plina de framantari si miscari de popoare, aflat in acest spatiu extrem de vulnerabil, a cunoscut anumite transformari, influente. Dar tot atat de indiscutabil este si faptul ca stramosii nostri au fost mult mai puternici din punct de vedere genetic decat hoardele nomade din est, ei, la randul lor, asimilandu-i pe multi nomazi din est.
„Din partea coloniei care a ramas in Dachia veche si din romanii dintre Crum trecuti peste Dunare s-au prasit apoi tot romanii cat sunt de-a stanga Dunarii, iara din partea coloniei carea s-a trecut Dunarea si s-au asezat in Dachia cea noua, asijderea si din romanii pre carii i-a adus Marele Constantin in Trachia, Machidonia si Thesalis, s-au prasit romanii, carii s-au numit dupa aceea cum vlahi, cum cuzo-vlahi, iara mai apoi comani, patinachite, mai pre urma munteni, moldoveni, mocani, ci oricum i-au numit sau se numesc acum, tot de o vita si porodita sunt adeca romani de sange”. (Gh. Sincai. Cronica Romanilor. Ed. Minerva, Bucuresti, 1978,p.36). Cum se leaga cu aceste fapte documentate culese din biblioteca Vaticanului ereziile lui Darrell precum ca „Dupa retragerea (romana) nu exista in regiune documente despre daci sau romani pentru un intreg mileniu”. Iata ca exista. Merita toata atentia si opinia marelui carturar N. Milescu Spatarul.

Argumente de ordin geografic „…Europa incepe de la muntii Rifiei (Caucaz – n.n) de la fluviul Tanais (Don - n.n.) si de la lacul Meotic (marea Azov – n.n.), care se afla spre rasarit… La rasarit se gaseste Alania, la Mijloc Dacia unde e si Gothia, apoi se afla Germania…” (Orosius. Autohtoni si migratori. Istoria din sec. IV si V). In sec. V, pana la venirea slavilor si cu mult inainte de venirea ungurilor, inca se stia de Dacia. Ea nu disparuse dupa plecarea Romanilor din Dacia Veche, cum incearca sa ne convinga unii de alde Darell. „Scitii de dincolo de Istru, pe care cei vechi ii numeau geti, iar cei de acum ii numesc goti”, spune Philostorgios (368-425) in „Istoria bisericeasca”. Cel mai argumentat si convingator in acest sens este chiar istoricul got Iordanes. „…despre care geti am aratat mai sus ca sunt goti” (Getica). „ …Cei vechi i-au numit mai mult geti decat goti, neam tare si foarte puternic, inalt prin statura corpurilor, ingrozitor prin felul armelor” spune Isidor din Sevilla (op. cit., p. 575). "Deprinderea statornica cu agricultura cere insa ca poporul roman sa fi avut in stapanirea sa un teritoriu, pe care s-o fi putut pune in aplicare. Cum sa se explice deci aceasta, daca el ar fi venit mai tarziu in tara sa, cand aceasta era acum ocupata de alte popoare, slavoni si unguri s.a., fara ca el s-o fi cucerit, pentru a putea deveni proprietar de pamant si agricultor”, demonstreaza destul de argumentat paternitatea poporului roman asupra acestui pamant stramosesc cunoscutul istoric Dm. Onciul. Scrieri istorice. Ed. Stiinta, 1968.

Savantii romani si straini au mai descoperit:
- in cea mai veche cronica turceasca, intitulata „Ogusnam”, adusa in actualitate de istoricul roman de nationalitate turca Ali Ekrem, tiparita in germana, franceza si rusa, se mentioneaza existenta, in anul 839, a unei tari a Romanilor la nord de Dunare, pana spre Nipru.
Se mai mentioneaza ca „Tara Romanilor” s-a confruntat cu cumanii (deci tara avea o armata si o administratie bine pusa la punct. Despre aceasta cronica istoricii si specialistii nostri nu au stiut ca exista! ;
- in Atlasul german din 1826, pe o harta care ilustreaza popoarele Europei din rasarit in anul 900 (la momentul venirii ungurilor!!!) se specifica „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se intindea din Panonia pana la Nipru. Totodata, se mentioneaza si existenta a cinci voievodate romanesti, adica a unor tarisoare locale;
- descoperirea scrisorii unui conducator hazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezulta existenta in Transilvania a „Tarii Ardil”, adica a tarii Ardealului, termen curat romanesc, aparut cu doua secole inainte de invazia triburilor migratoare razboinice ungare in Bazinul mijlociu al Dunarii. Descoperirea a fost facuta in Biblioteca nationala din Budapesta in lucrarea lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic si arheolog, care a pastorit peste zece ani in regiunea Balatonului, unde a facut cercetari arheologice, identificand urme materiale ale unor castele, biserici si cetati voievodale romanesti in sec. al X-lea.
Lucrarea a aparut in anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectiva nu a fost gasita in nici o biblioteca din Romania!;
- a fost descoperita cronica imparatului german Friederic al II-lea Barbarossa.
Pentru anul 1189 in ea se stipuleaza existenta unei tari romanesti numita „Walahia” intre Dunare si Muntii Carpati, condusa de un principe. Sunt descrise cu lux de amanunte granitele, iar principele tarii, intr-un dialog cu imparatul, si-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrarii „Cosmographie”, scrisa in limba romana cu alfabet geto-dac, de catre Aeticus Dunareanu, ilustru carturar si explorator roman din sec. al IV-lea.

Valeriu DULGHERU (Basarabia Literara)
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page