Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Tara, tara…



Mi-e dor de inocenta pierduta, imi lipseste increderea de altadata in mine si in toti ceilalti; fluturii din stomac si-au desfacut larg aripile albe si si-au luat zborul de multa vreme, poate pentru c-am imbatranit, poate pentru ca vremurile si oamenii s-au schimbat si odata cu ei si eu, sau poate pentru ca asa cum spunea si celebrul psiholog si farmacist francez, Emile Coue “...procesul de imbatranire nu se datoreaza anilor, ci ideii ca imbatranim, iar astfel exista oameni care sunt tineri la optzeci de ani si altii care sunt batrani la patruzeci...”
Cu toate acestea, pastelurile toamnei, albul iernii si culorile vii ale primaverii si verii se succed atat de repede incat nici nu-ti dai seama cand te trezesti batran: de la primul sarut pana la primul bulgare de pamant pe care-l vor arunca cu zgomot sec peste sicriul tau greu si trist nu este decat o clipita, o bataie din aripi, o fractiune de  idee, un maraton, un noian de amintiri... Nu ma tem de moarte decat atunci cand sunt intr-o librarie... Imi place sa citesc cartile asa cum imi place sa-mi beau cafeaua: incet, in tihna, fara graba, sa sorb cuvintele unele dupa altele, sa savurez pe indelete metaforele, sa ma imbat, la figurat, cu parfumul parabolelor si cu aroma ideilor, iar atunci cand vad rafturile pline cu sute sau mii de carti, fiecare cu povestea ei, fiecare cu frumusetea ei interioara si exterioara, ma gandesc ca n-o sa-mi ajunga timpul sa le citesc pe toate, ca n-o sa reusesc sa cuprind in mine atata cunoastere pe cat as vrea, pentru ca-ntr-o zi va trebui sa plec si atunci, asa cum am mai zis, mi se face frica de moarte.
Setea de cunoastere nu poate fi pusa intre limite, oricat ai bea, niciodata nu-ti este dat sa te saturi. Asta cred ca si este singura trasatura de caracter ce ne deosebeste de celalte animale de pe pamant… Suntem atat de atasati de lumea noastra materiala incat atunci cand un om moare este asemenea unui canin desprins cu clestele dintre ceilalti dinti de langa el: in urma lui ramane durerea si un loc gol... Mai mult din prisma asta ma inspaimanta moartea, pentru ca pricinuieste atata suferinta celor lasati in urma...
De cele mai multe ori atunci cand privesc un batran pe strada in mintea mea se porneste instantaneu un proces de gandire, un exercitiu prin care incerc sa-mi imaginez cum arata respectivul la adolescenta, in tinerete sau la maturitate, atunci cand visele neintinate erau proaspete in galantarele sufletului iar sperantele asteptau cu rabdare in port sa ancoreze navele destinului incarcate cu toate dorintele posibile transformate in bunatati concrete…Privind acel batran imi spun ca mai am timp, ca mai este mult pana sa ajung si eu ca el, iar altii sa ma priveasca si sa incerce sa ma imagineze copilandru, dar clipitele se aduna repede in secunde, secundele devin minute, minutele se transforma in zile, zilele se grupeaza in saptamani, saptamanile se aduna in luni, lunile in ani, anii in decenii, apoi in secole si asa mai departe…iar daca nu lasi ceva concret in urma ta, cu timpul n-o sa fii decat un nume sters pe o cruce de lemn macinata de carii si atat… Nu oricine poate destepta insa in el geniul creator pe care ni l-a daruit Dumnezeu atunci cand a suflat asupra lutului modelat dupa chipul si infatisarea Sa, insa nici bucuria de-a sti ca esti parinte, apoi bunic, apoi strabunic nu este una de ignorat, pentru ca in cei vii, pana in clipa in care mor si ei si poveste se va repeta cu cei care vin dupa ei, traiesc laolalta toti strabunii din varful arborelui genealogic pana in radacinile lui cele mai adanc infipte in pamantul natal. Am sa-l dau ca exemplu pe Sifakas din romanul Libertate sau moarte scris de Nikos Kazantzakis, un batran simplu caruia-i radea sufletul de bucurie vazandu-si curtea plina de copii, nepoti si stranepoti… Am revenit iar la carti si prin cateva citate am explic de ce.
Andrei Plesu – ”cartile sunt felul oamenilor de-a avea aripi asemenea ingerilor”; Barbara Tuhman – ”cartile sunt carausii civilizatiei. Fara carti, istoria e muta, literatura nu are glas, stiinta paralizata, iar gandirea si meditatia suspendate”; James Russell Lowell – ”cartile sunt albinele care duc polenul de la o minte la alta”; Susan Montag –”cartile sunt mici si nostime fragmente portabile de gandire”; Thomas Carlyle – ”ceea ce devenim depinde in mare masura de ceea ce citim dupa ce toti profesorii au terminat cu noi. Cea mai mare universitate este o colectie de carti”…
Tinerilor li se reproseaza faptul ca nu mai citesc, preferand sa-si petreaca timpul in fata calculatorului. Fara insa a ma transforma in avocatul poporului, atunci cand intru intr-o librarie ma mai tem de ceva si anume sa caut pe coperta a IV-a pretul de vanzare, care de cele mai multe ori este, mare atentie, in comparatie cu puterea de cumparare a romanilor de rand, exorbitant si asa se face ca intr-adevar numarul cititorilor scade.

Intr-o zi am avut curiozitatea si-am descarcat de situl Ministerului Finantelor Publice situatiile financiare anuale ale catorva zeci de agenti economici, librari si editori si am constatat cu ingrijorare faptul ca cei mai multi dintre ei, an dupa an, inregistreaza in contabilitate pierderi tot mai mari, indreptandu-se in ritmul acesta cu pasi mari spre prapastia falimentului.
Sunt de parere ca ar trebui intinsa o mana de ajutor, tuturor celor vizati. Cota redusa de TVA de 9% poate c-ar trebui eliminata iar initiativa de-a acorda cadrelor didactice vouchere in valoare de echivalentul in lei a 100 de euro pentru achizitionarea de carti poate c-ar trebui extinsa si asupra altora si chiar daca aparent statul ar pierde niste bani de la buget (desi contra acestor avantaje ar putea mari putin cota de impozitare a profitului, echilibrand balanta), ar castiga pe partea cealalta prin educarea si formarea tinerilor…
Fara a aduce elogii comunismului, copil fiind, imi amintesc de cozile interminabile ce se formau in fata librariilor atunci cand avea loc lansarea vreunui volum, ca in iarna anului 1987, de exemplu, cand pentru romanul "Marele cantec" semnat de Mihail Diaconescu si aparut la Editura Muzicala (carte pe care o pastrez si acum in biblioteca cu autograful autorului), sute de oameni luasera cu asalt si la propriu si la figurat libraria centrala din orasul meu natal. Unii, mai sceptici vor spune ca aceasta situatie se datora faptului ca pe vremea respectiva nu existau alte surse de petrecere a timpului liber. Nu-i contrazic, insa raportand pretul cartii la salariul mediu de atunci si extrapoland in prezent si actualizand chiar si cu indicele inflatiei, cartea (superba, din punctul meu de vedere) ar fi trebui sa coste numai cativa lei, numarati pe degetele unei singure maini, nicidecum de pana la 30 de ori mai mult, cum se intampla in zilele noastre…
In copilarie, pentru ca tot am invocat ireversibilitatea timpului, era un  joc ce se chema tara, tara, vrem ostasi…
Clipitele se aduna repede in secunde, secundele devin minute, minutele se transforma in zile, zilele se grupeaza in saptamani, saptamanile se aduna in luni, lunile in ani si apoi anii zboara…
Astazi, haideti sa jucam, impreuna, pentru binele generatiilor ce vor veni, tara, tara, vrem sa citim…
Florentin Gurau
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page