Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SFÂRSITUL LUMII ÎNTRE MIT SI REALITATE



Nu trebuie sa surprinda pe nimeni gandul sfarsitului aceste lumi in conditiile in care tot mai multe argumente se acumuleaza dramatic structurand o viziune nu tocmai optimista cu privire la viitor. Dar nici nu este cazul sa alunecam spre pesimism ca urmare a zvonurilor raspandite de catre multi „profeti” de ocazie sau jurnalisti dornici de un material senzational. In plus, majoritatea productiilor cinematografice sau de televiziune continua sa exploateze o astfel de tematica din dorinta de a oferi „senzatii tari” celor care au devenit dependenti de televizor. De aceea, abordarea temei sfarsitului civilizatiei prezente comporta o paleta larga, extremele fiind cel mai usor de urmat, iar deformarea subiectului conducand mai devreme sau mai tarziu la banalizarea gravitatii sale.

NUMARATOAREA INVERSA A FOST MEREU DE ACTUALITATE
Inca din primele secole ale ciclului istoric in care se incadreaza si scurta noastra viata, subiectul finalului a fost mereu de actualitate. Exprimarea cea mai concreta a acestei tendinte se poate urmari la toate popoarele lumii, „numaratoarea inversa” avand la baza diferite calcule derivate din observarea deplasarii astrelor pe bolta cereasca. Daca am fi trait intr-o perioada de la inceputul istoriei, atunci cu siguranta ca privind spre cer am fi avut senzatia ca observam un imens orologiu cosmic, care sub o forma sau alta imprima anumite ritmuri realitatilor terestre, similitudinea mergand uneori pana la sincronizarea si fuziunea dintre cer si pamant.
Traind intre aceste doua „planuri” ce se intersecteaza pe linia orizontului, omul a fost astfel martor al armoniei si contradictiei dintre cele doua, experimentand tensiunea celui prins la mijloc intre doua forte ce isi disputa suprematia. Insa de fiecare data cerul a avut atuul de necontestat al stapanirii timpului, pamantul trebuind sa se multumeasca doar cu o sectiune limitata si temporara a spatiului. De aceea, „numaratoarea inversa” a avut o influenta puternica asupra tuturor conceptiilor despre lume si viata de pe tot cuprinsul mapamondului, consecinta imediata fiind o profunda teama mistica in incercarea de prevenire a marii catastrofe, cand pamantul fie va fi inghitit de ape, fie va fi topit prin foc venit din cer, atunci cand marele orologiu cosmic va fi atins numarul deplin al ciclurilor astrale acordate razvratitei planete Pamant.

BLESTEMUL PAMANTULUI ESTE DATORAT RAUTATII OMULUI
Astfel se traduce interpretarea majora a mesajului religios incifrat sub felurite forme la diferitele popoare, acest lucru conducand inevitabil la cerintele judecatii, pedepsei si restabilirii ordinii. Mai precis, universul are o serie de legi imuabile care atunci cand sunt incalcate aduc dupa sine mania zeilor asupra celor care au nesocotit autoritatea cerului. Din aceasta cauza, introducerea unor ritualuri de „imbunare” a divinitatii a fost urmatorul pas logic in prevenirea „apocalipsei”, adica a sfarsitului lumii. De aceea, orice gen de practici religioase au drept scop final prevenirea, iar alteori inlaturarea, dizgratiei divine asupra unei anumite comunitati umane.
Tema „blestemului” poate fi cu usurinta pusa in evidenta chiar si la o analiza sumara a curentelor spirituale si filosofice, indiferent de zona geografica, conturand o preocupare constanta ce transcende veacurile. Rezolvarea este insa de fiecare diferita, antichitatea dand marturie despre jertfe sangeroase inlaturate doar prin trecerea la monoteism. In ce priveste evul mediu, ritualul si-a continuat evolutia sub o forma mai spiritualizata, cu accente puse pe „evlavia” personala. Cu toate acestea, constiinta umana niciodata nu s-a simtit la adapost fata de „stihiile” primordiale, fapt pentru care in cele din urma a trecut la elaborarea de tehnologii tot mai sofisticate cu scopul stapanirii naturii.

TEAMA PRIMORDIALA DISIMULATA IN SOCIETATEA MODERNA
Insa este greu de crezut ca in epoca moderna, si mai ales in zonele dezvoltate ale lumii, tema blestemului sa mai genereze un ecou semnificativ. Gratie dezvoltarii cunoasterii stiintifice si a tehnologiei, multe temeri „sacre” au fost demitizate si au primit o explicatie rationala. Cu toate acestea, tensiunea interioara in fata unui univers straniu si misterios a continuat sa evolueze generand angoasele si spasmele omului contemporan in fata unui „necunoscut” ce sta gata in orice clipa sa invadeze si sa distruga realizarile prezentului. Din aceasta frica ancestrala aducatoare de vinovatie, care a fost resortul intim al nevoii de religie, s-au nascut nevrozele, depresiile si complexele milioanelor de oameni ce populeaza regiunile prospere ale umanitatii.
Locul religiei a fost luat de cel al stiintei, iar confesarea la un duhovnic s-a transformat in consilierea de specialitate a unui psihoterapeut. Ritualul bisericesc a fost transformat in „cultul” mall-ului si al cumparaturilor mai mult sau mai putin extravagante, pentru ca la final mondenul si divertismentul sa detroneze cu usurinta orice interes spiritual apartinand etapelor „depasite” ale istoriei. Cu toate acestea, conditia umana nu s-a modificat in esenta ei, ci doar in ceea ce priveste aspectul ei exterior, mai bine ambalat decat in trecut, dar mai lipsit de rezistenta, data fiind cultura economiei de „consum”, ce nu produce marfuri de lunga durata.

DAR POATE EXISTA UN SFARSIT AL LUMII?
Orice lucru pe care il putem studia din jurul nostru are o anumita durata de existenta dictata de substantele din care este alcatuit si de utilitatea pe care ne-o ofera. Similar, lumea in care traim are si ea o durata finita pe parcursul careia se deruleaza viata noastra. Prin urmare, istoria intregii umanitati este subsumata marilor „cicluri” universale, care confera o perioada de existenta universului, galaxiei si sistemului solar din care face parte planeta Pamant. Mai departe, exista un interval in care conditiile oferite de catre scoarta terestra permit manifestarea vietii, iar in final gazduirea rasei umane nu poate fi decat temporara pe acest fragment de „bolovan” cosmic ratacitor prin spatiul sideral.
Logic, va exista un sfarsit de lume, iar daca nu ni se va oferi sansa de a traversa un „portal” spre o alta sectiune a universului, atunci inseamna ca undeva in viitor umanitatea va inceta sa mai existe. In plus, la nivel individual, viata este extrem de scurta pe o durata ce atinge un maxim de mai multe decade, distributia ei fiind extrem de variabila la scara intregii populatii a lumii. Iar din acest punct apar alte intrebari legate de preexistenta si postexistenta fiintei umane, de posibilitatea „intruparii” sub alte forme dupa ce durata terestra a expirat. Intr-un fel sau altul, misterul persista la nivel personal si colectiv, insa extrapoland intelegem ca un final vine pentru fiecare dintre noi, precum si pentru intregul ansamblu social.

DISTRUGERE PRIN SCUFUNDARE, PRABUSIRE, ARDERE SAU EXPLOZIE?
Modalitatile practice de „lichidare” a continutului planetei Pamant variaza de la scufundarea biblica sau atlanta, la prabusirea in „fantana abisului”, la „raderea” prin foc stelar si la explozia finala ce spulbera intregul ecosistem terestru. Care este diferenta dintre aceste metode? Mai intai, scufundarea a reprezentat o metoda barbara si lenta de extinctie, aplicabila unor populatii traind liber prin munti, paduri si pe campii, adica unor comunitatii umane incapabile sa rezolve „tehnologic” aceasta provocare prin construirea de ambarcatiuni care sa le ajute sa supravietuiasca. De aceea, tiparul apelor ce se revarsa pe pamant reprezenta pentru omul din antichitate cel mai grozav lucru ce se putea intampla.
Tema prabusirii in fantana abisului comporta o nuanta mai elaborata, mai intai fiindca termenul in sine este mult mai abstract si mai greu de imaginat. Este ca si cum lumea ar sta deasupra unui imens gol, o caverna al carei tavan risca sa se prabuseasca la orice miscare telurica mai puternica. O astfel de temere releva o societate sedentara, concentrata in mari centre urbane cu cladiri mai mult sau mai putin fragile fata de miscarile scoartei terestre.
„Arderea” reprezinta un procedeu mai rapid si mai eficient, constand in trecerea sub un „suvoi de foc” a intregii suprafete planetare. Viziunea este oarecum inspirata din imaginea vulcanilor ce arunca vertical jerbe incandescente de lava, care dupa aceea se revarsa pe pamant sub forma unor scurgeri piroclastice devastatoare. Cu siguranta ca aceasta abordare releva o maniera terifianta de a pedepsi umanitatea pentru incalcarea codului „cosmic” al non-violentei, precum si pentru nerespectarea legilor universale ale constiintei morale. Pentru oamenii antichitatii tarzii si evului mediu, o astfel de temere a „prabusirii” firmamentului stelar si revarsarii energiei telurice primordiale a reprezentat mereu o provocare la care nu aveau cum sa faca fata, disperarea fiind o consecinta sigura.
Insa pentru omul modern, „calit” in razboaie mondiale pustiitoare, explozia se pare ca este cea mai preferata prin spulberarea intr-o singura clipa a tot ceea ce exista. Metoda este mai putin „barbara”, suferinta fiind eliminata prin scurtimea duratei, dar in acelasi timp aceasta viziune este tributara fragilitatii tehnologiilor de care dispunem, care intr-o singura clipa pot ceda facand sa dispara totul. In realitate, tema „exploziei” exprima o vulnerabilitate extrema, care se poate manifesta neasteptat si letal, fara a oferi o a doua sansa. Fiindca din potop se mai poate scapa, prabusirea poate sa nu fie totala, focul stelar mai poate oferi cateva locuri de rezistenta prin ascunderea „sub munti”, dar explozia spulbera totul si daca este atomica, atunci nu exista scapare cumuland intr-una singura toate celelalte „procedee” de curatare si selectie a rasei umane.

DAR CHIAR NU EXISTA NICIO SANSA PENTRU OMENIRE?
Deschiderea omului contemporan catre cunoasterea stiintifica si spre zamislirea diferitelor tehnologii este in mod surprinzator proportionala cu ignoranta pe care o manifesta in abordarea temelor fundamentale ale existentei, care in trecut a condus la aparitia religiei si filozofiei. Traind la timpul prezent, devenit „rob” al masinariilor pe care si le-a construit, omul zilelor noastre este in acelasi timp cumplit de vulnerabil cand vine vorba de angoasele temerilor primordiale ce apar in relatia directa cu un univers misterios, calauzit de legi necunoscute, care solicita compensarea prin „pedeapsa” a incalcarii acestora.
Deja am inceput sa culegem primele „roade” ale ignorarii naturii prin fenomene meteorologice extreme si tot mai stranii. Suprapopularea, dublata si de un consum exagerat al combustibililor fosili, va genera o criza energetica fara precedent in urmatoarele decade, pe masura ce rezervele se micsoreaza rapid, dar cerintele cresc exponential din partea tuturor natiunilor lumii. Acesti trei „vectori” sunt prin ei insisi generatori de „apocalipsa”, aducand tema sfarsitului lumii in actualitate, mai intai in gluma, dar ulterior in serios. Dincolo de calcule ezoterice, mai mult sau mai putin relevante, realitatile zilei reclama o atentie sporita, fiindca ele pot fi cu adevarat semne ale „sfarsitului”.
Sansele de supravietuire ale unei civilizatii sunt dependente de eforturile depuse pentru corectarea deficientelor sale, mai precis prin armonizarea cu legile naturii, controlul numarului de indivizi si consumul rational, ba chiar minimal, al resurselor. Daca astfel de masuri ar fi luate in considerare, atunci logic vorbind, tema „sfarsitului” ar fi amanata sau poate chiar indepartata din dreptul umanitatii. In ce ma priveste, nu stiu daca intoarcerea la religie ar fi solutia cea mai buna, fiindca roadele acesteia din timpul antichitatii si evului mediu nu o recomanda in vreun fel, insa manifestarea unei constiinte superioare, care sa conduca la respect fata de natura si semeni, ar fi o necesitate de prim rang pentru ca „jocul” cosmic al umanitatii sa continue.
Daca vom invata sa contemplam cu atentie si respect universul din jurul nostru, daca vom sti sa ne apropiem unii fata de altii si daca ne vom limita consumul la strictul necesar, atunci porti nebanuite se vor deschide inaintea noastra. Poate aceasta este lectia principala pe care trebuie sa o invatam in aceasta viata. Poate tocmai de aceea am aparut in aceasta lume ca specie si indivizi, fapt care contureaza un sens frumos si ascendent fiintei umane. Iar daca la finalul insusirii acestei lectii vom avea si revelatia descoperii Autorului a tot ceea ce exista, atunci inseamna ca experienta noastra a devenit deplina si astfel, poate, ne vom reintalni intr-o alta sectiune a universului dupa ce durata evolutiei noastre terestre se va fi incheiat.
Octavian Lupu
Bucuresti
09.11.2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page