Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PRETUL VÂNZARII



"... Treizeci de arginti!"     Matei 26, 15

"Camasa lui Hristos" a facut de mult inconjurul lumii.  Mai putin romantata si mai mult profetica "Spada destinului" e gata s-o ajunga din urma. Greu de presupus ca bucata de panza pentru care ostasii romani au tras la sorti ar mai fi pe undeva, dar spada lui Gaius Cassius cu care a fost strapuns pe cruce corpul Mantuitorului pentru a I se declara moartea, poate fi foarte bine cea expusa in faimosul muzeu Habsburgic din Viena. Sute de mii de oameni au pelerinat s-o vada. Pe curand probabil o carte ce se va numi "CEI TREIZECI DE ARGINTI", pretul VANZARII MANTUITORULUI.
Personal nu cred in puterea miraculoasa a panzei fara cusatura sub care Domnul Isus urca dealul suferintelor spre rastignire, desi la drept vorbind mi-ar fi draga aceasta camasa, si cu atat mai putin cred in lancea romana, de data aceasta ca o reprezentare a despotismului si dictaturii impinsa pana la nebunie. Dar ca ele sunt motive de pus pe ganduri, este cert. N-as vrea deloc sa tulbur piosenia celor sinceri, dar nu cred in tonele de aschii vandute ca fiind din crucea lui Hristos si care ar fi suficiente pentru crucile celui mai mare cimitir de pe lume, cred insa in IMPARTIREA CRUCII ca simbol, fiecarui om si cu destula rascumparare pentru oricine vrea.
Unde sunt cei treizeci de arginti? Cu siguranta sunt pe undeva. Unde sunt numismatii care sa-i caute? S-ar apuca de o treaba foarte incurcata.
Greu de presupus ca vreunul din preotii mari ar fi scos din buzunar cei treizeci de arginti si i-a dat lui Iuda ca pret al tradarii. Cei bogati sunt de obicei foarte zgarciti, asa ca este rezonabil sa gandim ca ei au luat banii din vistieria Templului, bani veniti dinspre public cu destinatia de a se intoarce in forma binecuvantarilor spirituale din nou catre public. Cei treizeci de arginti au luat insa alt drum, pentru totdeauna alt drum.  
Pentru nu mai mult de cateva zile ei au poposit in buzunarele lui Iuda. I-o fi amestecat el cu altii pe care ii mai avea? Nu cred, pentruca Biblia zice ca in criza constiintei sale, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a aruncat in templu in fata preotilor adunati sa-L condamne la moarte pe Hristos, apoi s-a dus de s-a spanzurat. Surprinsi, preotilor li s-a facut frica, mai mult o frica superstitioasa decat una sfanta si au hotarat sa nu mai puna monezile in vistierie. Au chemat probabil un aprod sa adune argintii de pe jos si au cumparat cu ei tarina olarului, un loc pentru ingroparea strainilor, pana azi "tarina sangelui". Ce a facut olarul, proprietarul tarinii cu cele treizeci de piese de argint? Poate le-a folosit ca pe oricare altele si atunci imposibil de detectat vreuna din ele, sau poate i-a fost teama si lui sa le atinga si le-a ingropat in propria-i tarina si zac acolo in cimitirul strainilor ca pret al sangelui ce se scurge in pamant. N-as vrea sa nenorocesc vreun arheolog ispitindu-l sa caute cele treizeci de monezi acolo unde crucile celor instrainati sunt mai rare sau poate mai dese, dar pentru rascolirea mintilor, lucrul acesta este cel putin tot atat de veridic si interesant ca si celelalte care au aprins peste veacuri imaginatia ganditorilor.
Rauri de monezi de aur si de argint au curs pe toate drumurile pamantului, dar niciunele atat de blestemate ca cele treizeci pe care Domnul Isus a fost vandut, a fost cumparat, pretul unui sclav, ultimul pret acceptat oficial pentru cel mai de pe urma rob.
Ceea ce s-a petrecut atunci ramane in timp, pentru cat va mai fi timp, INTRUCHIPAREA TRADARII.
Vorbeau cei treizeci de arginti in timp ce erau numarati catre Iuda. Unul cate unul isi tipa disperarea trecand din vistieria templului, inainte de rastignire, prin sangele rastignirii, prin pustiul tradarii mai negru decat valea mortii, dispretuiti daca am putea povesti despre ei personificandu-i. Treizeci de tipete. Apoi au tacut. Ceea ce auzim noi azi sunt tipetele lor de-atunci.
Cazand din propria-i spanzurare, pe jumatate mancat de caini, trupul lui Iuda a fost ingropat la repezeala pentru a se evita privelistea aceasta sinistra.  Unde? Unde in alta parte decat in tarina olarului devenita peste noapte cimitirul oricui, care primea si fara ceremonii deosebite pe cei muriti pe neasteptate. Langa cei treizeci de arginti ingropati si ei in graba ca bani ai diavolului? Poate. Un fel de razbunare ca a incercat sa se descotoroseasca de ei? Poate. Dar mai sigur, din pricina ca sensurile comune au in cele din urma acelasi loc si oricum, nu-l putem DEZLIPI pe Iuda de ei la figurat.  De ce am incerca la propriu?
Nu ne place Iuda! Despre bani insa mi-e rusine sa intreb caci mi-e teama de raspuns, cu toate ca Biblia ii numeste "radacina tuturor relelor", poporul le spune "ochiul dracului", iar unii mai vantura si chestiunea ca pe hartia de un dolar este un ochi.
Avem si noi prin buzunare sau prin conturi niste arginti. Poate nu multi.  Poate nici de cumparat o tarina. S-ar putea insa ca ei sa semene cu cei treizeci. Nu este o acuzatie, nici macar o insinuare la adresa cuiva, ci o avertizare. In fel si chip Hristos poate fi vandut si de noi. Pentru cativa arginti mai uitam de El, mai ocolim unele adevaruri, mai evitam unele sacrificii, mai ne facem ca n-am inteles exact cum trebuie sa-L urmam pe El, mai credem ca suntem ucenicii Lui chiar daca nenorocitele monezi ne dau de gol.  Argintii se mai pot numi cariera, prestigiu, publicitate, ierarhie, pentru care ni se cere "renuntarea" la Hristos, adica un termen mai modern al tradarii. In constiinta insa, procesul e acelasi.
"Cei treizeci de arginti", cam dur pentru un titlu de carte in biblioteca sufletului nostru, si totusi sa nu lipseasca. E timpul ei. Una dintre cele mai mari lectii pentru noi.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page