Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Fotbal - Liga Campionilor: Galatasaray - CFR Cluj 1-1



CFR Cluj a terminat la egalitate cu formatia turca Galatasaray Istanbul, 1-1 (1-0), marti seara, pe stadionul ''Ali Sami Yen'', intr-un meci din cadrul Grupei H a Ligii Campionilor la fotbal.
Fara Sougou, CFR a reusit sa smulga un punct important, dupa un meci foarte dificil, in care a deschis scorul gratie autogolului semnat de camerunezul Dany Nounkeu (19), cu contributia lui Pantelis Kapetanos, Galata egaland spre final, prin Burak Yilmaz (77). CFR a jucat mai mult de o ora in 10 oameni, dupa eliminarea uruguayanului Aguirregaray (28), si a scapat cu bine si de penalty-ul executat de Felipe Melo si aparat de Felgueiras (35).
Pe o ploaie torentiala si un teren foarte greu, CFR a inceput excelent meciul si a avut doua ocazii in primele trei minute, prin Bastos: mai intai brazilianul a reluat alaturi centrarea lui Camora (2), dupa care a tras din intoarcere pe langa tinta (3).
CFR a dat lovitura in min. 19, la o actiune purtata de Camora, care a centrat in careu, Kapetanos a reluat spre poarta, iar mingea s-a dus in plasa din fundasul Nounkeu.
Galata a avut o posesie covarsitoare, a atacat continuu, dar steril poarta lui Felgueiras, fara a-si crea totusi ocazii clare de gol. Piccolo l-a umplut de sange pe Elmander (22), cu o lovitura de cot nesesizata de arbitru, dar suedezul si-a platit apoi datoria, din nou fara ca Tagliavento sa observe.
Un moment delicat s-a petrecut in min. 28, cand Aguirregaray a primit al doilea cartonas galben si a lasat campioana Romaniei in 10 oameni. Felgueiras a respins foarte bine un sut al lui Hamit (29), dupa care CFR a fost sanctionata apoi cu penalty in min. 34, pentru hent la Sepsi, dar portarul Felgueiras a aparat sutul lui Felipe Melo.
''Cim Bom'' a reusit un forcing in debutul reprizei secunde, dar sutul lui Selçuk Inan a fost prins de Felgueiras (47), Riera a tras pe langa poarta (50), iar Umut Bulut nu a putut relua din fata portii (51).
Galatasaray a abuzat de centrari in careul campioanei Romaniei, dar fundasii lui Ioan Andone s-au achitat bine de sarcini. In avanposturi, data inferioritatea numerica a ardelenilor, Kapetanos si Bastos au fost prea izolati si nu au reusit sa finalizeze vreuna dintre oportunitatile create, cel mai serios adversar fiind chiar terenul greu.
Echipa lui Terim a mai avut ocazii destul de bune prin Burak Yilmaz (58), care a alunecat in careu, si prin Selçuk Inan (76), sut prins de Felgueiras. Galatasaray a restabilit egalitatea in min. 77, prin Burak Yilmaz, cu capul, in urma centrarii lui Amrabat.
Galata a mai avut o ocazie buna in min. 84, cand a avut o lovitura libera de la 18 metri, dar Selçuk Inan a trimis peste poarta. Ultima ocazie a gazdelor a fost un sut in plasa laterala (gol turcesc!), al lui Burak Yilmaz, in min. 90+1.
CFR si Galatasaray se vor intalni din nou in urmatoarea etapa a grupelor, pe Cluj-Napoca, pe 7 noiembrie. Felipe Melo va fi suspendat pentru acel meci. AGERPRES
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page