Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ATENTIE, "DEMOCRATIE" ROMANEASCA!


Luni, 15 octombrie a.c., s-au desfasurat la Alba Iulia festivitatile prilejuite de implinirea a 90 de ani de la incoronarea regelui Ferdinand Intregitorul, ca rege al Romaniei Mari. Frumoasa si inegalabila realizare, ce succes istoric al acelei generatii, care, prin lupta darza si sacrificii enorme, a reusit sa aduca sub acelasi sceptru intreaga suflare a provinciilor romanesti: Basarabia si Bucovina, Maramuresul si Dobrogea, Transilvania si Banatul, alaturi de Moldova si Tara Romaneasca. Romania, devenita astfel dodoloata, a crescut mai ceva ca voinicul din poveste, sporindu-si considerabil suprafata si populatia, de la 137.203 kmp si 7,9 milioane de locuitori in Vechiul Regat, la 294.244 kmp si 16,5 milioane de locuitori.
Romanii se intreaba probabil, de ce incoronarea s-a intamplat abia la 4 ani (15 octombrie 1922), de la infaptuirea reala a unirii, Transilvania incheind acest proces la 1 Decembrie 1918.
Cei patru ani au insemnat o perioada extrem de grea si de intensa in care Noua Romanie a trebuit sa-si regleze oficial relatiile internationale, dar si sa realizeze acea reconstructie interioara prin omogenizarea legislatiei si institutionala a tuturor zonelor tarii, in parte venite de sub tutela altor state cu forme si structuri de organizare a societatii total diferite de ale noastre. Un lucru ce trebuie reliefat si care poate fi considerat un adevarat miracol este extraordinarul avant economic si social al Romaniei in noua sa formula. Nu stim exact daca forma de guvernamant, adica regalitatea sau "regasirea surorilor", ori si una si alta, la care se adauga calitatea clasei politice au fost factorii dinamizatori, dar cert este ca Romania dintre cele doua razboaie mondiale si-a castigat un prestigiu pe care am dori sa-l reeditam cu tot dinadinsul, dar din pacate fara sperante... Leul romanesc a ajuns o moneda mai puternica decat dolarul, tara devenise "granarul Europei”, iar datorita avantului economic si prosperitatii instalate mai purta apelativul de America Europei. A nu se uita faptul ca, la finele celui de– Al Doilea Razboi Mondial, Romania mai avea in vistieria sa 42 de vagoane de aur, echivalentul a 420 de tone, fata de 102 tone cat gestioneaza in prezent Banca Nationala.
Evolutia ulterioara a evenimentelor a facut ca monarhia sa dispara din multe tari europene, inclusiv din Romania.
Cel mai vechi sistem politic de conducere a societatii a cedat presiunii comuniste, iar dupa disparitia acesteia, in cursul anului 1989 nicio tara fosta socialista, dar cu traditii monarhice n-a mai revenit la forma initiala de guvernare, preferand democratia parlamentara. Nici noi, romanii, n-am facut exceptie de la aceasta regula.
Evident, lumea a evoluat si odata cu ea si monarhia ca institutie si ca mod de exercitare a puterii.
Monarhia absoluta cu care ne-am obisnuit noi din istorie, in care regele sau imparatul isi exercitau puterea in mod discretionar, a disparut si in locul ei a aparut monarhia constitutionala in care toate structurile statului au aceeasi compozitie ca in orice democratie (guvern, parlament, alegeri), cu exceptia faptului ca locul presedintelui este tinut de regele ereditar. Mai mult chiar, prerogativele lui sunt atat de mici, incat functia lui reprezentativa este mai mult simbolica. Insa apolitic si impartial in conflictele dintre partide, el joaca un rol foarte important in gasirea celor mai bune cai de negociere in formarea guvernelor, sustinerea interesului national fiind obligatia sa suprema.
Asadar, in ciuda imaginii sale de institutie invechita, monarhia ca institutie are avantaje importante in fata Presedintiei. Este vorba in primul rand de respectul mostenit al poporului fata de monarhie, ceea ce face din rege o tinta mai putin importanta si vulnerabila decat presedintele si Presedintia.
Caracterul ereditar al monarhiilor constitutionale permite acestora concentrarea pe teme si obiective politice pe termen lung, fapt greu de realizat in democratiile parlamentare cand, de cele mai multe ori, presedintii sunt schimbati odata cu partidele din care acestia au provenit.
Schimbarile din patru in patru ani pe scena politica reduc interesul alesilor de la toate nivelurile pentru politici de lunga durata, ei orientandu-se in cel mai bun caz pe proiecte pe termen scurt care sa le aduca profituri imediate. Dovada ca lucrurile stau asa este faptul ca monarhiile constitutionale au cea mai mare stabilitate economica si politica si cel mai inalt nivel de trai si de civilizatie.
Pentru a ne convinge este suficient sa rostim numele Marii Britanii, Olandei, Belgiei, Suediei si Norvegiei, Danemarcei si chiar al Spaniei, ca sa nu mai vorbim de Monaco, toate conduse de suverani. Cu toate aceste argumente nu putem spune ca exista la nivel planetar un curent de revenire la monarhii.
Lumea civilizata s-a obisnuit cu mascarada din jurul Presedintiei, care ofera cetateanului o felie mai mare de circ, ca in Romania spre exemplu, numai ca alegatorul s-ar putea ca in cele din urma sa-si schimbe orientarea in disperare de cauza.
Situatia este perfect valabila la noi, unde, in decursul celor doua decenii, si mai ales in ultimii ani, cand conflictele pe marginea guvernarii au ajuns la paroxism, i-au facut pe romani sa priveasca cu alti ochi monarhia, de la respingere neconditionata la toleranta si apoi la acceptare si respect. Credem ca acestui fapt i se datoreaza atat sarbatorirea de care aminteam mai devreme, cat si alte manifestari anterioare organizate, cum ar fi discursul regelui in fata camerelor reunite ale Parlamentului cu prilejul zilei sale de nastere, mediatizarea pozitiva a unor actiuni desfasurate de Casa regala a Romaniei, aducerea in prim-planul natiunii a posibililor mostenitori ai tronului etc.
Ceea ce se intampla astazi pe scena politica romaneasca, mutatiile tot mai puternice din constiinta oamenilor, ar trebui sa-i puna serios pe ganduri pe actorii nostri politici din varful ierarhiei, care ar putea nu numai sa-si piarda pozitiile dobandite ticluite anume pe gustul si interesul lor, ci sa compromita definitiv democratia parlamentara ca forma moderna si majoritara de conducere a societatii.
Lipsa de respect a politicienilor,           in primul rand fata de institutiile democratiei parlamentare, dar si fata de ocupantii fotoliilor acestora, si avem in vedere, in primul rand, Presedintia si presedintele, cat si comportamentul deviant, dus pana la vulgaritate, al acestuia, sunt suficiente argumente care ar putea convinge cetateanul de faptul ca relele ce ne coplesesc, imperfectiunea si ineficienta nu vin de la oameni, ci de la sistem care, daca timp de peste 20 de ani nu s-a autoreglat, inseamna ca el trebuie schimbat, monarhia constitutionala fiind varianta tocmai la indemana.
De altfel, forand adanc in istoria poporului roman, constatam ca Romania a fost condusa aproape 2000 de ani de monarhi, fie ca ei s-au numit regi autohtoni (Burebista si Decebal), voievozi (Gelu, Glad sau Menumorut), domnitori (Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.), apoi de dinastia adoptata a Hohenzollernilor (Carol-Ferdinand-Mihai), comunismul fiind forma de guvernamant ce a intrerupt acest indelung parcurs istoric.
Asa cum foarte multi romani regreta comunismul, nu pentru ca ar fi trait foarte bine in el, ci pentru ca acum se traieste mult mai prost, tot asa, referindu-ne la sistemul politic de guvernare, si satui de atata coruptie, mizerie si balacareala, de lupte intestine, cu jigniri nemasurate si atacuri sub centura, scenarii compromitatoare masluite etc., ar putea spune intr-o buna zi, din nou "da", monarhiei, ca singura solutie salvatoare a natiunii din ghearele haosului si neputintei.
Personal, am fost un adept convins al democratiei parlamentare, de sorginte franceza.
Vazand insa cum stau lucrurile astazi pe scena politica romaneasca, am convingerea ca, fara o mana de fier, o comanda unica si pe termen lung, Romania nu-si va reveni din haosul instalat.
De aceea inclin sa cred, si ca mine sunt tot mai multi, ca in cele din urma doar monarhia ar salva Romania, daca unei dictaturi de tip antonescian nu-i este ingaduit.
Asadar, atentie democratie damboviteana!

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page