Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Muntilor cu creasta rara, / Nu lasati straja sa piara!"...



     „Pe noi ne poarta o putere providentiala din tara in tara romaneasca si ne-a adus si aici, in Bucovina, si ne va purta si mai departe, in Ardeal, si in toate partile care au nevoie de noi, pana cand aceasta Dacie va fi spalata de strainism si sa spunem ca cerem dezrobirea noastra prin unirea cu Romania". (Pantelimon Halippa)
Scriem ca sa nu se uite!
Se apropie noiembrie. Si, pentru toti cei care mai simt romaneste, noiembrie inseamna... Bucovina.
„Glasul Bucovinei" - „organ de propaganda pentru unirea politica a romanilor de pretutindeni" - a fost primul ziar romanesc publicat la Cernauti, la 11-22 octombrie 1918, de profesorul Sextil Puscariu si alti patrioti bucovineni, inlocuind publicatia „Czernowitzer Zeitung". Editor si redactor responsabil era Dionisie Bejan. La 12 octombrie 1918 s-a convocat adunarea de constituire a ziarului „Renasterea" (cum s-a intentionat initial sa se numeasca). In cadrul adunarii s-a hotarat infiintarea ziarului, dar, la propunerea lui Vasile Bodnarescu, acesta se va numi, in final „Glasul Bucovinei". In primul numar al ziarului „Glasul Bucovinei" din 22 octombrie 1918, s-a publicat articolul „Ce vrem?", semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspiratiile tuturor romanilor aflati sub dominatia austriaca: „Vrem sa ramanem romani pe pamantul nostru stramosesc si sa ne ocarmuim singuri, precum o cer interesele noastre romanesti. Nu vrem sa cersim de la nimeni drepturile care ni se cuvin". Cotidianul „Glasul Bucovinei" a fost editat de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina in perioada 1918-1923. Publicatia era difuzata in Vechiul Regat, in Transilvania si in Basarabia.
Scriem ca sa nu se uite! tara noastra a intrat in Primul Razboi Mondial, in vara anului 1916, alaturi de Antanta (Franta, Imperiul Rus, Imperiul Britanic, Italia si SUA), urmarind realizarea „Romaniei dodoloate" prin unirea cu Vechiul Regat a Transilvaniei si Bucovinei, stravechi teritorii locuite de romani. Vis de aur, platit adesea cu jertfa de sange si viata de Neamul romanesc, mereu tradat, mereu furat, mereu „drumet in calea lupilor"...
Nu peste mult, in ziua de 7 noiembrie se vor implini 95 de ani de la izbucnirea, in 1917, in Rusia, a Marii Revolutii Socialiste din (25) Octombrie (pe stil vechi)/ 7 noiembrie (stil nou), eveniment (lovitura de stat ???) in urma caruia bolsevicii, condusi de Vladimir Ilici Lenin si „finantati de germani, preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), inlaturand guvernul republican democrat al lui Kerenski".
Cu sacii in caruta, guvernul rosu isi indeplineste angajamentele fata de germani si decide retragerea Rusiei din razboi, hotarare unilaterala ce va determina si incheierea campaniei romanesti. Romania era singura acum, inconjurata de dusmani. Consiliul de Coroana din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea razboiului cu Puterile Centrale. Numai ca, si acum, ca totdeauna, cei primiti cu bunavointa si asezati de noi in capul mesei ne-au tradat: imediat a doua zi, generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din Romania, a propus germanilor un armistitiu, implicandu-i si pe romani.
La 26 noiembrie / 9 decembrie 1917, Romania a fost silita, desi victorioasa pe front, sa incheie armistitiul cu Puterile Centrale.
In plina revolutie bolsevica, ruseasca, in Moldova noastra, debandada era in floare, unitatile militare ruse  loiale inca tarului fiind dezarmate si neutralizate de revolutionari. La 9 / 22 decembrie 1917, trupele romane intervin, pentru a linisti situatia. In replica, guvernul „condus de Lenin ordona,  la 3 decembrie 1917, arestarea reprezentantului roman la Petrograd, Constantin Diamandy, iar la 13 / 26 ianuarie 1918 ordona ruperea legaturilor diplomatice cu Romania".
„Cu acest prilej a fost confiscat Tezaurul Romaniei depus in 1917 in Rusia. O parte s-a reintors in tara, in 1935, o alta parte in 1956, insa cea mai mare parte a ramas in Rusia sovietica".
Practic, Pacea de la Brest-Litovsk, din 18 februarie / 3 martie 1918, intre Rusia sovietica si Puterile Centrale, precum si intrarea trupelor germane in Ucraina lasasera Romania total descoperita. Intre decembrie 1917 si mai 1918 au loc discutii pentru incheierea pacii intre Romania si Puterile Centrale, in cadrul carora ministrul de Externe al Austro-Ungariei, Ottokar Czemin, cu obraznicia arhicunoscuta, tipica imperialilor, cere, nici mai mult, nici mai putin, inlaturarea regelui Ferdinand!  La 25 ianuarie / 7 februarie 1918, Romania primeste un ultimatum din partea Puterilor Centrale, pentru incheierea pacii. Guvernul Ion I. C. Bratianu demisioneaza, se formeaza un nou guvern, condus de Alexandru Averescu, care va demisiona, la randu-i, urmat fiind de Cabinetul Alexandru Marghiloman.
Dupa preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918,  Romania este fortata sa semneze Tratatul de Pace de la Bucuresti cu Puterile Centrale. O rusine! Prin acest Tratat, tara noastra era fortata: „sa retrocedeze Dobrogea de sud (Cadrilaterul) si sa cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei, in timp ce restul regiunii, desi in proprietatea nominala a Romaniei, urma sa ramana sub controlul Puterilor Centrale; sa cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecatorilor Muntilor Carpati; sa concesioneze, pentru 90 de ani, Germaniei, toate exploatarile petroliere". Din fericire, Tratatul nu a fost ratificat de catre Parlamentul Romaniei, si nici nu a fost promulgat de catre Regele Ferdinand I. Ulterior, prin Tratatul de la Versailles, au fost declarate nule toate aceste sinistre prevederi, dispozitiile nu au intrat in vigoare decat timp de sase luni, iar in octombrie 1918 intelegerile au fost anulate de Guvernul Marghiloman, Romania reluand ostilitatile, cu ajutorul armatei franceze conduse de generalul Berthelot.
In ciuda impunerii pacii umilitoare de la Bucuresti din 1918, si a prezentei trupelor straine pe o mare parte a teritoriului national, Romania, redusa teritorial la Moldova, prin retragerea Armatei si autoritatilor, continua sa existe ca stat de sine statator. Prima provincie care s-a unit cu Patria-Mama a fost Basarabia, pe fondul dezmembrarii Imperiului Rus, odata cu proclamarea principiului autodeterminarii. In ianuarie 1918 si-a proclamat independenta Ucraina. Complet izolata, Republica Moldoveneasca si-a proclamat, la randul sau, la 4 februarie 1918, independenta. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Tarii, care cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor - 138 deputati - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotararea Basarabiei de a se uni cu Romania.
„Azi noi luptam pentru cauza noastra nationala, pentru trezirea intregului neam de la Nistru pana la Tisa. Ne batem pentru cauza neamului nostru, pentru idealul Unirii. Si aceasta clipa a sosit pentru intreg neamul de pretutindeni. Ieri, ideea Unirii s-a implinit in Basarabia, azi ea se implineste in Bucovina si maine se va implini  in Ardeal, asa ca vom avea fericirea sa avem o Romanie mare" (Ion Buzdugan, secretar al Sfatului Tarii).
„Desfasurarea primei conflagratii mondiale a adancit si criza de structura a regimului dualist austro-ungar si a impus rezolvarea situatiei provinciilor locuite de catre romani, si anume, Bucovina si Transilvania. Bucovina a fost teatru de razboi, numerosi tineri fiind inrolati in armata austro-ungara, ceea ce a agravat suferintele locuitorilor sai. Totodata, ea a constituit un subiect al planurilor Vienei in incercarea de reorganizare a Imperiului pe baze federale. Lupta nationala s-a radicalizat in provincie, in conditiile infrangerilor suferite de Puterile Centrale. Numerosi ostasi romani din fosta armata austro-ungara, cazuti prizonieri in Rusia, s-au inrolat in detasamentele de voluntari care sustineau lupta pentru unitate nationala. La 27 mai/8 iunie 1917 a sosit la Iasi primul detasament de voluntari transilvaneni si bucovineni. Situatia romanilor din Bucovina s-a inrautatit in toamna anului 1918, cand Austro-Ungaria, practic, se prabusise. Se vehicula teza anexarii de catre habsburgi, ca o ultima solutie de salvare, a Bucovinei la Galitia, in timp ce Ucraina ridica pretentii de stapanire asupra provinciei romanesti si ameninta cu interventia armata".
„Bucovina, plai cu flori,/ Unde sunt ai tai feciori?/ Au fost dusi in alta tara,/ Dar se-ntorc la primavara. (...) Muntilor cu creasta rara,/ Nu lasati straja sa piara!/ Daca piere straja voastra,/ A pierit si tara noastra". (Grigore Lese, „Cantec despre Bucovina")
Sextil Puscariu si Iancu Flondor convoca Adunarea reprezentantilor populatiei romanesti din provincie. Acum si aici s-a decis unirea Bucovinei cu teritoriile locuite de romani, din Austro-Ungaria.
„Congresul General al Bucovinei intrunit azi, joi in 15/28 noiembrie 1918 in sala sinodala din Cernauti, considera ca: de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut pururea parte din Moldova, care in jurul ei s-a inchegat ca stat; ca in cuprinsul hotarelor acestei tari se gaseste vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele domnesti de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; ca fiii acestei tari, umar la umar cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori au aparat de-a lungul secolelor fiinta neamului lor impotriva tuturor incalcarilor din afara si a cotropirei pagane; ca in 1774 prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgilor; ca 144 de ani poporul bucovinean a indurat suferintele unei ocarmuiri straine, care ii nesocotea drepturile nationale si care prin strambatati si persecutii cauta sa-si instraineze firea si sa-l invrajbeasca cu celelalte neamuri cu cari el voieste sa traiasca ca frate; ca in scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate campurile de bataie din Europa sub steag strain pentru mentinerea, slava si marirea asupritorilor lor si ca ei drept rasplata aveau sa indure micsorarea drepturilor mostenite, isgonirea limbei lor din viata publica, din scoala si chiar din biserica; ca in acelasi timp poporul bastinas a fost impiedicat sistematic de a se folosi de bogatiile si izvoarele de castig ale acestei tari, si despoiat in mare parte de vechea sa mostenire; dara ca cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nadejdea ca ceasul mantuirii, asteptat cu atata dor si suferinta va sosi, si ca mostenirea lor strabuna, taiata prin granite nelegiuite, se va reintregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Stefan, si ca au nutrit vecinic credinta ca marele vis al neamului se va infaptui prin unirea tuturor tarilor romane dintre Nistru si Tisa intr-un stat national unitar; constata ca ceasul acesta mare a sunat!
Astazi, cand dupa sfortari si jertfe uriase din partea Romaniei si a puternicilor si nobililor ei aliati s-a intronat in lume principiile de drept si umanitate pentru toate neamurile si cand in urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungara s-a zguduit din temeliile ei si s-a prabusit, si toate neamurile incatusate in cuprinsul ei si-au castigat dreptul de libera hotarare de sine, cel dintaiu gand al Bucovinei desrobite se indreapta catre regatul Romaniei, de care intotdeauna am legat nadejdea desrobirii noastre.
   Drept aceea
   Noi,
   Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
   in numele Suveranitatii nationale,
   Hotaram:
   Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei".
A urmat ce era firesc sa se intample: Unirea cea mare! Adunarea nationala de la Alba-Iulia a avut loc la 18 noiembrie / 1 Decembrie 1918. Ea a reunit peste 1.228 delegati alesi si peste 100.000 de oameni veniti din toate colturile Transilvaniei pentru a consfinti, in mod liber de orice constrangere, hotararea de unire cu Patria-Mama. Adunarea a fost deschisa de Gheorghe Pop de Basesti. Intr-o atmosfera de puternic entuziasm popular, prin glasul lui Vasile Goldis, Marea Adunare Nationala a proclamat unirea „acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania".
„Nu-i nicaierea pe pamant,/ Nici omenie mai frumoasa, / Nici ceruri nu-s, nici munti nu sunt, / Ca-n Bucovina mea de-acasa.// Aici si cerul pare-un sat, / Precum in orice sat e cerul, / Aici e, parca, mai curat / si mai puternic adevarul. // Si de la Dorna-n Campulung / si de la Putna la Suceava / Atatea ceruri ne ajung / Ca parca ne-mbracam cu slava. // Acest stravechi pamant de frati / Cu lacrimi l-a platit lumina / Oricate tari ai sa strabati / Nu-i nicaieri ca-n Bucovina. // Aicea fiecare an / Cu brazi ne-mpodobeste pragul, / Pe cand Vitoria Lipan/ Reintra-n basme cu Baltagul". (Adrian Paunescu, „Cantec pentru Bucovina")

Scriem ca sa nu se uite ! Scriem ca sa se stie, acum, si-n viitorime. Se apropie noiembrie... Iar noiembrie inseamna Bucovina, splendida tara a Fagilor si a ctitoriilor Maritului Domn al Moldovei, Stefan cel Sfant.

MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page