Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DORUL DE FANUS sau DESPRE MICIMEA ÎNALTEI PORTI



Un dor duios si adanc de Fanus ma macina din cand in cand, devenind chiar mai puternic decat dorul de tineretile noastre, facandu-ma sa-l doresc oricum, numai sa-l simt alaturi: Fie-n momentele de sclipitoare genialitate cand lamina ca nimeni altul aurul limbii romane pana la deplina lui valoare in carate, fie si-n sentimental-glumetele noastre relaxari de gen retro, adica din epoca anterioara manelelor cu mult metisaj de neamuri proaste, cand el isi permitea doar refrenul pur-sange tiganesc:

„Ce ne facem noi tiganii
Daca vine americanii?!”...


Si iata ca el raspunde dorului acestuia si-mi revine dinainte din cand in cand parafrazandu-se pe sine insusi. In acest mod, mai zilele trecute, cand cu sedinta CSAT pe care unii au parasit-o iar altii au imbogatit-o cu avioanele second-hand de la portughezi, m-am trezit cu el cantandu-mi pe aceeasi melodie nici mai mult nici mai putin decat:

„Mai Barosso, barosaneee,
Nu te da da milioaneee!”...


Da, imi canta, si se amuza si-mi arata cu degetul spre strada Grigore Mora din vecinatatea casei lui, unde ne-am nimerit la o receptie a Doamnei Karen Fogg, cred ca prima ambasadoare (sefa a Delegatiei, cum se numea), a Comisiei Europene la Bucuresti. Se cinstea printre altele, daca-mi aduc bine aminte, o finantare europeana pentru ridicarea culturii poporului roman, pe banii acestia o echipa de la BBC venind sa-i invete pe dramaturgii si regizorii romani cum se realizeaza „ Soap-Opera” – un  fel de manea altoita pe ceea ce este mai vulgar in telenovele. Experiment care, de fapt a si esuat ne avand, din fericire, succes la Teatrul National Radiofonic ai carui ascultatori romani fusesera cat de cat obisnuiti cu integrala Shakespeare.
Cum eu facusem candva o specializare la BBC, antamand apoi si unele coproductii, aveam ceva cunostinte printre celebrii realizatori de acolo, despre care am incercat sa discut cu membrii echipei venite sa „implementeze” generoasa finantare europeana. Dar acestia nu-i cunosteau pe amicii mei de mare profesie, nu lucrasera cu ei, nu-i vazusera pentru ca, in afara de faptul ca erau cam tinerei – adica asa, ca niste verisori, rude mai sarace ai Doamnei Ambasador – nici nu lucrau direct la BBC, ci erau „o firma partenera” care doar oferea BBC-ului produse din acestea de Soap-Opera. Cum ar fi la noi o firma capusa de la Oltchim. Ne-am lamurit atunci ca era vorba de o afacere de familie si - cu toate ca finantarea europeana acordata cu generozitate noua, romanilor, ca s-o incaseze conationalii ambasadoarei al carei Fanar se putea numi Soho; adica cei care se prezentau cam ilicit „echipa BBC” -  avea multe zerouri, mi-am dat seama impreuna cu Fane ca nu pupam noi nimic si ne-am retras intr-un colt unde - comanda lui englezeasca la barman: „double-double-double” - puteam benficia de whiski fara conversatia „colegilor” englezi. Pentru ca, mi-a spus Fanus intelept: In vreme ce fondurile propriu-zise erau doar pentru ei, whiskiul din cheltuielile de protocol nu mai mari de 2%, putea fi si pentru noi...
Poate ca la degetul lui indicativ spre strada Grigore Mora unde, in lucrativa perioada a tranzitiei fusese sediul Delegatiei Comisiei Europene, eu nu mi-as fi amintit tocmai acest amanunt, cand el imi canta parafraza cu „Barosso – barosane...”, ci mi-as fi putut aminti altele... De exemplu cum, in locul Doamnei Fogg cu proverbialul ei sofer, cam in perioada in care si alt ambasador venise in unisex cu sotia, a fost acreditat un subtil diplomat grec, in timpul misiunii de cativa ani a caruia, bancile grecesti au infiintat cel putin treizeci de filiale la noi, germinand tocmai acele institutii bancare care, dupa ce ne-au stors prin transferarea de fonduri, in ultimii ani ne-au accentuat criza molipsindu-ne-o cu falimentul lor. Iar, cand pe scaunul ocupat de acesta (vedeti, nu zic „sofa” ca la Inalta Poarta) a venit din nou un cetatean al Marii Britanii, vantul de la pupa s-a intors spre celebra afacere cu fregatele luate de la fier vechi cu pres ca de noi.
Dar vremurile acelea scuzabile ca „ tranzitie” au trecut, Inalta Poarta nu mai are beilic la noi, nici noi nu mai avem capuchehaie la ei, ci am capatat scaun stabil la masa rotunda a marilor decizii... Stabil in masura, bine-nteles, in care nu trag doi de el: Care sa se aseze si care sa ramana pe de margine!...
Deci, de bine de rau, suntem la masa deciziilor, nu mai avem in carca un reprezentant european care, ocult, sa reprezinte si interesele tarii lui metropolitane fata de bugetul nostru colonial, asa ca ne exprimam liber opinia intrand direct in dezbatere... Numai ca, spre a intra in dezbatere, trebuie sa ceri cuvantul de la cel care prezideaza. Si, cum „prezideaza”, ar putea rima cu „conditioneaza”, iata ca, intimplator, cu totul intamplator, aviatia noastra strategica isi reface viata ca intr-o a doua casatorie, cu aparatele ramase vadane de la armata portugheza. Armata in care, fara sa stiu ce grad a avut, bine-nteles ca si-a satisfacut stagiul militar Domnul Barosso, ca cetatean loial al statului sau... Stat caruia, dupa cum se vede, ii este si acum la fel de loial.
Din pricina aceasta, pesemne, cu dulcea amintire a melosului pur-sange tiganesc, raspunzand dorului meu, in visul de asnoapte Fanus imi canta:

„Mai Barosso, barosaneee,
Nu te da da milioanee,
Ca esti bisnisar ca noooiii
Si dai tepi cu euroi!

 Ca la noi procuratura
Lui Basescu ne ia gura;
Iar la voi, la PePeEeee,
Roman doar Basescu e!
 
Pai: ”Ce ne faceam noi tiganii
De venea americanii”,
Ne-ntrebam si noi ca prostii
Ca-i credeam pa ei de-ai nostri!
 
Dar venira-europenii
Facand caz ca-s de milenii;
Insa s-au manjit la laba,
Iar Euro nu-i de treaba!
 
Ca Euro avea rostu
Ca sa faca jocu nostru,
Jocul micilor patroni
Pa care i-asi dus cu Roni.

 Dar pe voi va-nteresa
Sa ne dati noua teapa:
Sa ne vindeti second-handul
Ca sa va pastrati voi brandul!

 Si asa mai Barossaneee,
Ai vandut la avioaneee,
Si lui Ponta si lui Base,
Doar Lisabonei sa-i iese!...­

 Mai Baroasse, barossaneee,
Nu te da da milioane,
Ca ne-ai vandut avioaneee,
Da nu ne tine da foameee!


       Dragul de Fanus!... Cred ca, intr-un asemenea vis, el imi canta ca sa ma amuze, ajutandu-ma sa ies din cosmarul acestei realitati europene.

Corneliu LEU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page