Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"Suntem dependenti de miracol."

De vorba cu scriitoarea Carmen Firan, membra a PEN American Center si Poetry Society of America

Matematicieni renumiti din toate timpurile au impletit pasiunea pentru lumea cifrelor cu frumosul, filosofia si literatura. Aristotel, Pitagora, Blaise Pascal, Isaac Newton, Leonardo da Vinci, Leibniz, Evariste Galois, dar si marii autori ai secolului trecut, printre care se numara si poetul roman Ion Barbu, s-au raportat in creatiile lor la principiile si exactitatea stiintei. Carmen Firan, absolventa a Facultatii de Matematica de la Universitatea din Craiova, continua cu succes aceasta traditie. Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, cu o intensa activitate literara, aceasta ajunge in 1997 pe pamantul fagaduintei, in calitate de diplomat, director de programe la Centrul Cultural din New York. Calatoreste si sustine conferinte pe teme de beletristica, lecturi de poezie si proza si workshop-uri literare la universitati din Los Angeles, Boston, Bloomington, Phoenix, Washington, Philadelphia, Seattle, etc. Adiacent, Carmen Firan este primita in PEN American Center si Poetry Society of America. Scriitoarea participa ca si co-editor, la realizarea a trei antologii de versuri - Locul Nimanui (poezie americana contemporana), Nascut in Utopia (poezie romana moderna si contemporana) si Strain acasa (poezie americana contemporana). Cea mai recenta carte ce ii poarta semnatura, Words and Flesh, ocupa locul opt la bestsellers fiction, pe lista SDP. Opera sa apare in traducere in reviste, antologii sau in volum, in Statele Unite ale Americii, Franta, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Carmen Firan s-a nascut pe 29 noiembrie 1958 la Craiova si este casatorita din anul 2002, cu medicul si scriitorul Adrian Sangeorzan.

- Cum v-ati descoperit pasiunea pentru scris? Cand si unde ati debutat?

- Am scris de mica, din scoala elementara, primele poezii au aparut in antologiile de poezie realizate de copii Freamat si Muguri, scoase la Craiova. Stefan Augustin Doinas m-a prezentat intr-o emisiune TV dedicata tinerelor talente literare, am debutat apoi in revista Limba si literatura pentru elevi si mai tarziu in revista Ramuri. Fiind singura la parinti, am urmat traditia din Romania acelor timpuri, familia s-a ocupat mult de educatia mea, de la cinci ani aveam ore de franceza, pian, balet... pe multe le-am abandonat cu timpul, dar formatia acelor ani a insemnat mult in evolutia mea. Cu un tata profesor de literatura si o mama bibliotecara, am trait intre carti, citeam mult si ca orice copil care are tendinta mimetica, am inceput si eu sa scriu, poezii, basme, povestiri... scriam si in franceza, imi tineam si un jurnal. Scrisul era mai mult decat o pasiune, era o ocupatie zilnica, venita firesc. Cu timpul, pasiunile se schimba, insa in datorii, „chemarea” se transforma in misiuni, uneori, chinuitoare. Ajungi sa te simti vinovat daca nu scrii cat ia vrea...

- Sunteti membra a comitetului editorial al revistei internationale “Lettre Internationale” si editor asociat la revista “Interpoezia” din New York. Sunteti de asemenea, membra a PEN American Center and The Poetry Society of America. Ce obligatii implica o astfel de calitate?

- A fi membru intr-un consiliu editorial al unei reviste presupune nu doar afinitate si solidaritate cu profilul publicatiei, dar si sustinerea ei permanenta in recomandarea de autori noi, obtinerea unor permisiuni de traducere si publicare a autorilor straini, promovarea revistei in diverse cercuri si inlesnirea organizarii de evenimente literare in jurul autorilor si colaboratorilor ei.

A fi membru al PEN Center sau PSA presupune mai degraba a te bucura de anumite facilitati, de la promovarea propriilor carti, la participarea la evenimente literare colective, accesul la burse de traduceri etc. PEN Center militeaza pentru libertatea cuvantului in zone politice totalitare ori unde libertatea presei este limitata si rolul membrilor lui este de a sustine proteste ori de a crea proiecte de promovare pentru scriitori din zone defavorizate. Un timp, am facut parte din comitetul de primiri al PEN si am avut ocazia sa sustin scriitori si traducatori romani ori emigrati din alte tari ale Europei de Est, spre a deveni membri ai clubului scriitorilor profesionisti americani.

- Cum este sa fii scriitor si in acelasi timp traducator?

- Nu ma pot numi traducatoare, chiar daca am semnat singura ori impreuna cu traducatori experimentati traduceri din cativa poeti americani. Am coordonat si editat in schimb, cateva antologii de poezie contemporana, romana si americana. A fi traducator este o meserie in sine, care cere dedicatie totala, extrem de complicata de mare responsabilitate. Incerc acum sa fiu traductoarea propriilor mele poezii in engleza si descopar de fiecare data, ca rezultatul este o poezie noua, oarecum diferita de cea originala, ca exista tipuri de sensibiliate specifice fiecarei limbi si ca transpunerea, cat de fidela, produce o mutatie nuantata in interiorul unui univers lingvistic si cultural nou.

- „Trecerea noastra pe aici/nu e decat o repetitie/pentru Marea Calatorie” afirmati in “Sfarsitul lui Varanasi”. Cu alte cuvinte, ne aflam “in marea trecere” a lui Lucian Blaga. Avem de-a face in acest poem cu o confesiune mistica a lui Carmen Firan pe tema cautarii drumului spre Divinitate?

– Cautarea divinitatii, cum o numiti, ori a sensului trecerii noastre este o preocupare subconstienta si permanenta, chiar daca nu de cele mai multe ori explicita in scrierile mele, cum cred ca se intampla la foarte multi oameni care traiesc “constient”, incercand sa inteleaga de unde venim, rostul existentei si al devenirii, ce se vrea de la noi, unde ne ducem, cat e menire si cat fatalitate, cat e intamplare si cat calcul in aceasta trecere... In poezie, tema divinitatii e concentrata si voalata de metafore, dar si eroii prozelor mele sunt marcati de intalnirea cu divinitatea sub o forma sau alta, se confrunta cu provocarile obisnuite ale existentei, recunoscand, insa marea provocare care le ghideaza, simbolic, devenirea.

- Va propun sa ramanem tot in India. “India imi bantuia visele de mult, doar ca nu-ti amintesti intotdeauna visele, iar unele ti se dezvaluie doar cand esti suficient de copt. In tineretea mea din Romania, il invidiam pe Eliade pentru experientele lui esoterice indiene, ii citeam fascinata povestirile si incercam sa-mi imaginez acel spatiu al initierii spirituale unde eram convinsa ca nu voi ajunge niciodata.” (“India impotriva cuvintelor”). Ati reusit sa experimentati pe cont propriu “faza indiana” a lui Mircea Eliade? Care este concluzia la care ajungeti in “India impotriva cuvintelor”?

- In calatoria in India, facuta in toamna anului trecut, am invatat multe. In primul rand, mi-a fost reformulata ideea de timp, una dintre obsesiile mele inca de foarte tanara. Acolo, timpul nu trece, nu curge, ci este o entitate energetica imobila. Perceptia timpului ca dimensiune se supune matricei culturale, este diferita in functie de civilizatie, de mentalitate si de dominanta religioasa. Daca in America time is money, daca aici el are o latura galopanta, amestecand cu repeziciune prezentul in viitor, in India timpul ingheata, este static si greu, pastrand spatiul spiritual intact de mii de ani, putem vorbi mai degraba, de calitatea lui de pastra si a salva istoric si cultural traditii, credinte, un mod de viata instaurat, definind poate cel mai bine o alta idee puternica, eternitatea, in sensul continuitatii spirituale nealterate de evolutia iminenta a lumii. India este tocmai de aceea, un loc special, care se ridica impotriva cuvintelor obisnuite, impresiilor ori asteptarilor, greu de inteles pentru un occidental care va dori sa o decodifice prin structurile mentale si referintele lui culturale. Acolo, timpul s-a oprit, ai senzatia de exemplu, ca Varansiul, cel mai vechi oras locuit, alaturi de Roma si Ierusalim, este acelasi de mii de ani si va ramane acelasi inca alte mii. Inteleg de ce mari invatati, credinciosi, artisti, au dorit sa ajunga o data in viata, in India. Este locul unde natura si cerul sunt mai aproape, neinterferate de “facilitatea” civilizatiei care indepateaza de adevar si divinitate, tocmai in incercarea de a descifra misterul...

- Uneori, va intrebati - "Cat din viata aceasta sa fie sortita/sfiiciunii/de a ne arata intregi/intr-o oglinda de cenusa. (“Oglinda de cenusa”) sau doar va priviti “umbra intinsa arogant/in oglinzi mincinoase.” (“Geografii imaginare”). Intr-unul din poemele sale, Magda Isanos spunea: “De oglinzi ma mai tem si acum”, iar Hortensia Papadat-Bengescu a vorbit despre “Femeia in oglinda”. Carmen Firan se teme de oglinzi? Cum se vede scriitoarea Carmen Firan in oglinda criticilor?

– Daca ma tem de oglinda? Nu. Dar subiectul poate fi dezvoltat. Femeia in oglinda poate o fi o tema filosofica, dupa cum poate fi expediata in tentatii narcisiste. Totul e ca reflexia in oglinda sa nu fie un exercitiu de infatuare, ci incercarea unei reglari fine intre realitate si aspiratie.

Cat despre oglinda criticilor, marturisesc ca nu ma mai intereseaza. Cand eram tanara, eram sensibila la “ce se spune” sau la “ce scriu criticii”, lumea exterioara conta mai mult si eram preocupata de imagine, fara sa fiu prea sigura de mine. Nici acum nu sunt sigura, dar am ajuns la o stare de impacare (fara aroganta sau trufie), in sensul unei intelegeri acceptate, a unei stari de convietuire calma cu reusita si abandonul, cu limitele si neodihna de a le intelege, macar, daca pe unele nu le poti depasi.

- Si pentru ca tot a venit vorba de oglinzi, sa vorbim si despre oglinzile din proza semnata Carmen Firan. “Placerea conferintelor in fata oglinzii s-a transformat in ritual. Isi aducea paharul cu apa, tinea in mana un creion pe post de microfon, isi infasura la gat un fular lung sau o esarfa, isi dadea capul pe spate, isi dregea vocea si se lansa in discursuri. Se imagina in fata unei audiente numeroase si se straduia s-o epateze. Din cand in cand se oprea, se uita fix in oglinda ca si cum ar fixa ochii auditorilor si exclama simuland epuizarea: „Dar ce va spun eu toate astea?!“ sau „Nu stiu daca mai are rost sa continui, n-as vrea sa va obosesc sau sa abuzez de atentia dumneavoastra...“ Sorbea putina apa din pahar si cu figura tot mai plictisita isi continua peroratiile.” (“Vorbitorul”) Aceste randuri ne trimit cu gandul la absurdul lui Eugen Ionescu. Va rugam sa ne descrieti cum se impleteste comicul absurd cu tragicul, dar si cu insolitul cotidian in “Vorbitorul”?

– “Vorbitorul” este o nuvela pe care nu am publicat-o inca, in volum. O consider neterminata. Ii va veni odata timpul, probabil. Este o povestire satirica la adresa unui tip, tot mai raspandit, de impostor cu morga, inconfortabil in pielea lui, oportunist si cabotin, un histrion care traieste din imagine si din discursuri sforaitoare, un tip superficial care reuseste sa manipuleze prin cuvinte pretioase si pompoase auditoriul, sa-i seduca pe cei care nu-i pot controla divagatiile. Traim intr-o lume in care manipularea maselor prin cuvinte bine alese face legenda, de la politicieni la predicatori...

- Un alt mare om de teatru, regizorul Andrei Serban, va descria astfel: “Este o figura literara importanta, o voce puternica, creativa, poetica, plina de originalitate.” In ce masura a reusit Carmen Firan sa devina o initiatoare de forme noi in teatru? “Lumina din pod”, “Vis in acvariu”, ”Vanatoare imaginara”, “ Polen pe insula” – ce-ati spune sa revenim la oglinda, deci cum se reflecta realitatea in oglinda sociala a creatiilor dvs. anterior mentionate, avand in vedere ca dramaturgia este mymesis?

– Mi-a placut sa scriu teatru, chiar si in proza mea dialogul are un rol important, se pare ca am “instinctul replicii”, esential pentru creatia dramatica, dar din pacate nu am scris prea multe piese. In toamna acesta, sper sa am premiera piesei Lumina din pod la Teatrul National din Craiova, eveniment care ma poate stimula sa reiau teatrul in mod mai serios. Realitatea scrierilor mele este mereu fracturata de fantastic, asa dupa cum in existenta obisnuita simtim de multe ori, nevoia intervetiei miraculosului. Suntem dependenti de miracol, macar pentru a ne intretine iluziile, aspiratiile, partea plina a sticlei pe jumatate goale. Cat de seaca poate fi viata in absenta magicului... Cat despre Eugen Ionescu, dramaturg exceptional! El a produs combinatia perfecta intre oglinda realitatii intoarse si fantastic, farsa tragica, comedie satirica, suferinta, exaltare, disperarea de a trai rasturnata si recitita in cheia absurdului care le unifica si le absolva pe toate. Tocmai am scris o cronica dramatica la spectacolul Exit de King (Regele moare) care se joaca lunile acestea cu mare succes la New York pe Broadway, avandu-i pe Geoffrey Rush si Susan Sarandon in rolurile principale.

- Cum este dupa ce scrii pentru adulti sa creezi literatura pentru copii, cu alte cuvinte cat de repede “Poti sa fugi in papuci de turte dulci”?

- Am publicat patru carti de versuri pentru copii intre anii 1985 si 1989. Motivatiile sunt diferite. Odata, pentru ca in 1984 s-a nascut fiul meu, Razvan, eroul real al acelor poezii si tot in acel an, am primit interdictia de a mai publica din partea cenzurii, dupa volumul Imblanzitor de vieti furate aparut la Editua Albatros. In Romania acelor ani, cenzura devenise din vigilenta, absurda, vana orice fel de trimitere ori aluzie voita sau nu, reala sau nu, la dictatura si la cuplul de dictatori. Pana la revolutie nu am mai avut permisiunea sa public decat carti de copii..., dar a fost o experienta pe care nu o regret, un exercitiu proaspat, in care am descoperit ca poti face si dintr-o poezie pentru copii o scriere profunda, incarcata de sens... Cartile de copii publicate, in special Nopti senine pentru tine aparuta la Editura Ion Creanga in 1986, mi-au adus multa satisfactie si foarte multi cititori, volumul acesta s-a tiparit in 100.000 de exemplare, mi-a adus si un venit nesperat de mare pentru timpul acela, plus ca aveam bucuria sa intalnesc copii (si mame) care stiau poeziile mele pe dinafara.

- “Proprietarii de stele “ si “Capcana pentru ingeri” sunt scenarii de film realizate de Carmen Firan. Cat de usor sau cat de greu este sa alcatuiesti un scenariu in conditiile in care trebuie sa tii cont de faptul ca in prezent, filmul nu mai este neaparat arta, ci o industrie?

– Am scris mai multe scenarii de film, dar doar unul dintre ele, Proprietarii de stele, s-a materializat intr-o productie cinematografica, in regia lui Savel Stiopul, cu Dan Bitman si Luminita Anghel in rolurile principale. Din pacate, insa un film nereusit. Sa scrii un scenariu e frumos, ce se intampla dupa aceea, e alta poveste, ai foarte putin control ca autor si da, trebuie sa faci parte din aceasta industrie, de cele mai multe ori cu scopuri comerciale, lucru mai putin pasionant.

- Leonard Schwartz spunea despre dvs. ca sunteti “urbana, sofisticata, inteligenta.” Ce planuri de viitor are o astfel de scriitoare?

- De planuri n-am dus niciodata, lipsa. In fiecare zi imi mai vine o idee, dar multe raman doar la nivelul de aspiratie sau sunt amanate pentru mai tarziu..., un timp neclar si pentru mine. Nu imi pun mari sperante in viitor, dar incerc sa profit cat mai mult de prezentul fulgurant. Scriu acum la un roman, in toamna imi apare la prestigioasa editura Sheep Meadow Press o colectie de poezii alese, Rock and Dew, am in proiect o piesa de teatru, o carte noua de versuri in romana si un volum de povestiri.

- Pastrati legatura cu patria mama? Cand ati vizitat ultima data Romania?

- Ma duc in Romania in fiecare an, am parte din familie acolo, in plus, fie lansez o carte (ca in acest iunie, cand am avut prezentarea volumului de eseuri Miracole mici si mijlocii, la Targul de carte Bookfest) sau particip la Festivalul International de Literatura “Ovidiu”, de la Neptun. Anul acesta am fost chiar de doua ori, in luna aprilie am fost la Bucuresti cu Kerry Kennedy, presedinta Fundatiei Kennedy si autoarea volumului Spune adevarul puterii, publicat in varianta romana la Editura Curea Veche, volum de a carui editare m-am ocupat si in jurul caruia am sprijinit oraganizarea la Bucuresti, de colocvii pe tema drepturilor omului, o expozitie de fotografii a lui Eddie Adams si un spectacol de teatru cu piesa lui Ariel Dorfman. Continui sa public in Romania si sa scriu despre fenomenul cultural de acolo.

- Ce hobby-uri aveti? Cum va petreceti timpul liber?

– Imi place sa calatoresc, sa citesc si sa merg la spectacole, concerte, expozitii. Cred ca e cel mai frumos mod de a-ti petrece viata.

- In loc sa va invit sa le adresati un mesaj final cititiorilor nostri, va pun o intrebare in versuri, inspirata de poemul “Maslinul de piatra”. “Cum ar fi aratat Mantuitorul/daca ar fi ajuns batran?”

– La fel de nesigur si de fragil ca si noi. Dar ce e timpul, pentru Maslinul de piatra? Inca un cerc, inca un cer dintr-o infinitate de altele asemenea.

Doresc cititorilor dv. intelepciune, seninatate si rabdare, cu cele stiute sau misterioase. Exista, totusi, un talc al trecerii noastre...

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page