Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„DEPROGRAMAREA” CONDITIEI DRAMATICE DE SPECTATOR AL PROPRIEI VIETI


De multe ori am senzatia ca sunt doar un simplu spectator al propriei sale vieti, un fel de martor tacut in fata unor evenimente asupra carora nu am niciun fel de control. Alteori simt ca privesc ceea ce mi se intampla asemenea unei persoane careia i s-a impus doar sa se uite la jocul pe care altii il fac cu propriul sau destin, incapabile sa influenteze ceea ce se intampla in derularea rundelor succesive ale confruntarii dintre echipe mediocru alcatuite, ce isi urmaresc interesul personal si nimic mai mult. Desi astfel de descrieri sunt revoltatoare chiar prin simpla lor mentionare, totusi ele redau destul de bine conditia nefericita a celor care au avut nesansa de a se naste si trai in societati nedemocratice, din acest punct de vedere comunismul fiind un bun exemplu. De fapt, intr-un astfel de sistem social profund injust, individul nu dispunea decat de un set extrem de redus de libertati fundamentale, cenzura functionand la toate palierele de organizare.

Este adevarat ca avantajul major al unor astfel de oranduiri era acela de a permite concentrarea maxima a resurselor unei natiuni in mana unui grup restrans de persoane facand posibila initierea asa numitelor „lucrari faraonice”, mai mult sau mai putin utile functional, insa emblematice in preaslavirea marilor conducatori. Astfel de realitati neafaste au putut fi observate si in spatiul romanesc in special in perioada „sistematizarii” oraselor tarii, schimbarii arhitecturii urbanistice a capitalei sau in realizarea marilor constructii socialiste, care ulterior s-au dovedit a fi niste proiecte lipsite de continut. Cu toate acestea, scopul a fost atins, mai precis acela de a imprima in mentalul colectiv proiectia paranoica a unei ideologii manipulative si toxice pentru toti cei expusi influentei acesteia.

De fapt, nocivitatea mentalitatilor si obiceiurilor deprinse in perioada „Epocii de aur” se poate observa chiar si in prezent prin deruta continua a societatii romanesti, incapabile sa isi identifice clar reperele in raport cu care sa se dezvolte. Prin distrugerea sistematica a creativitatii si initiativei personale, prin deformarea notiunilor fundamentale privind adevarul, binele si frumosul, precum si prin generarea unor categorii sociale dependente economic si ideologic de regimul totalitar, sansele redresarii democratice ale Romaniei au fost reduse intr-o masura semnificativa, iar rulajul generatiilor s-a dovedit a fi insuficient pentru inlaturarea umbrelor plasate de catre vechii conducatori in constiinta colectivitatii din care suntem condamnati sa facem parte.

si tocmai de aceea, chiar si cele mai bune eforturi de relansare a societatii romanesti au avut un final lamentabil neputand sa aduca o schimbare pozitiva a realitatilor de zi cu zi. Mai mult decat atat, criza sociala prelungita a accentuat nenumaratele drame individuale ale unor generatii ce nu isi mai regasesc menirea, fapt distructiv in modelarea tineretului ce a avut nesansa de a se naste in aceasta tara. In plus, spiritul de imbogatire prin orice mijloace, chiar calcand in picioare semenii, a agravat lipsa simtamantului de apartenenta la o comunitate si a deteriorat constiinta ca facem parte dintr-o natiune. In consecinta, aproape fiecare tanar a ajuns sa isi doreasca sa plece, ba chiar sa fuga, din Romania, sa evadeze din „lagarul” lipsei de perspectiva si al somajului perpetuu. In realitate, desprinderea de comunism nu se va putea realiza decat prin promovarea valorilor autentice si prin demararea marilor proiecte cu adevarat benefice pentru intreaga colectivitate, lucru ce presupune respectarea normelor onestitatii, abnegatiei si onoarei, care au fost afectate in cel mai inalt grad in oranduirea trecuta.

Criza prezenta a societatii romanesti presupune o reconstructie materiala si morala fara de care tara noastra se va prabusi ireversibil anulandu-se tot ceea ce s-a realizat in ultimii doua sute de ani. Dezinteresul si diletantismul pun mereu in primejdie existenta noastra ca natiune, iar conditia de spectatori in care am fost „programati” de catre vechiul regim ne condamna la o distrugere sigura intr-un timp relativ scurt. Nu trebuie sa ne jucam cu ocaziile pe care istoria ni le ofera, fiindca intr-o lume aflata mereu in schimbare oportunitatile prezentului nu se vor mai regasi in viitor. De fapt, in acest efort al supravietuirii pe care fiecare dintre noi trebuie sa il depuna, ratarea ocaziilor se plateste scump.

Daca ne vom uita in jurul nostru, vom observa ca fiecare tara cauta sub o forma sau alta sa isi intareasca structurile reducand dezbinarile interne la minimum. In fata crizei prezente a capitalismului mondial, disensiunile de orice fel ne slabesc tot mai mult generand vulnerabilitati tot mai dificil de remediat. Faptul ca am fost obisnuiti sa fim doar niste spectatori pasivi in timp ce altii ne hotarau destinul ne-a condus la aceasta optica a neimplicarii asteptand mereu ceea ce se hotaraste „de sus”. Aceasta mentalitate nefasta se regaseste in mai toate organizatiile si institutiile de stat sau private, fapt ce nu permite descatusarea energiilor latente ale societatii, precum si ale indivizilor ce o compun.

De aici decurge si acel straniu simtamant de neputinta, care paralizeaza pana si gandirea in gasirea de solutii autentice. Nu pot sa uit imaginea oraselor imbatranite ale Romaniei populate de pensionari dependenti de un sistem de stat falit, ce isi traiesc ultimele decade ale vietii alaturi de copii lasati in tara de parinti aflati la munca in strainatate si de someri fara numar, disperati de faptul ca nu isi mai pot plati ratele la banca sau nu mai au nicio perspectiva de reangajare fiind nevoiti mai devreme sau mai tarziu sa ia drumul „bejeniei”.

In mijlocul scandalului politic ce nu se mai termina, in care diferitele partide isi disputa resursele tot mai putine ale tarii, dincolo de zgomotul mediatic produs de emisiuni „formatoare” de opinie publica, se deruleaza realitatea cenusie si trista a unei natii ce nu a reusit sa se desprinda de scaunul de spectator al propriei vieti, care intr-o zi se va frange dureros pentru a nu mai ramane nimic in urma. Intr-un mod ironic imnul national se numeste „Desteapta-te romane”, dar fervoarea si zelul celor care l-au cantat pentru prima data in timpul Revolutiei de la 1848 din Transilvania a disparut de mult. Somnul si amorteala au pus din nou stapanire pe spatiul romanesc, iar mirajul unor lucruri iluzorii continua sa capteze atentia milioanelor de romani ce stau hipnotizati in fata canalelor media fara a intreprinde nimic concret  pentru a iesi din situatia nefasta in care se gasesc.

Fara descatusarea creativitatii si talentului autentic - aceste resurse bogate ce zac ingropate adanc in sufletul romanesc - nu va fi posibila redresarea tarii noastre de care, fie ca o iubim sau nu, depindem cu tot ceea ce suntem. Fara canalizarea pozitiva a energiei nestavilite a tinerei generatii nu se va putea opri caderea in abisul fara intoarcere al dezintegrarii morale si fizice a natiunii din care facem parte. Familia si natiunea nu ni le putem alege, ci ele sunt un „dat” al fiecarui om care intra in aceasta lume, iar datoria fata de ele este neconditionata, indiferent cat de bine sau de rau am fi tratati.

Trebuie abandonata aceasta mentalitate de a fugi din fata realitatii, de a ne tagadui fratii de familie si de limba abandonandu-ne in bratele seducatoare, dar totusi dispretuitoare si crude, ale strainatatii. Locul nostru este in aceasta tara frumoasa, bogata in resurse si primitoare, dar trebuie sa ne schimbam modul de a fi, sa iesim din conditia de spectatori ai vietii pe care o traim, sa ne investim talentul cu nadejde si credinta pentru generatia prezenta, precum si pentru cea viitoare. Egoismul consumist trebuie sa inceteze, iar cultura orientarii pe sine, articol de import ce are consecinte devastatoare, trebuie sa fie inlocuita de omenie, altruism si idealul renasterii ca indivizi si natiune.

In ceea ce ma priveste, am convingerea ca prezenta stare de lucruri poate fi schimbata, ca renasterea Romaniei este posibila, dar o reforma serioasa trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi. Conditia de spectatori trebuie inlocuita cu cea de actori, de participanti activi care nu mai permit ca altii sa le joace viata asa cum doresc. Aici este esenta democratiei, iar acest lucru poate fi vizibil in societatile mai avansate, fapt pentru care guvernele din aceste tari nu isi pot permite sa ia orice fel de masuri fara a fi imediat sanctionate public si fortate sa isi revizuiasca deciziile ce aduc atingere bunastarii natiunii.

Dictatura se impune brutal de simplu, insa democratia se invata pas cu pas, etapa cu etapa, progresand mereu. Despotismul nu necesita acordul maselor si impune domnia bunului plac a celor aflati in frunte, insa democratia presupune acord si consens social, conducand treptat la o societate in care sa avem loc cu totii si sa ne bucuram de viata pe care o avem de trait pe pamant. De aceea, dictatorii nu au nevoie de scoala multa, dar o conducere democratica presupune un sistem de educatie bine pus la punct si o integrare socio-economica bazata pe competenta a tinerilor ce ajung la varsta maturitatii.

In ciuda amintirilor dureroase din perioada comunista si a multiplelor nedreptati pe care a trebuit sa le indur, niciodata nu am reusit sa urasc aceasta tara sau sa ma abandonez conditiei de spectator pasiv. Dimpotriva, am crezut si am inca aceasta convingere ca destinul Romaniei poate fi altul, ca intr-o zi soarele isi va trimite razele sale si peste noi, ca putem deveni o natiune puternica si respectata in Europa si in lume. Dar un astfel de proiect are nevoie de actori, regizori si scenaristi care sa vina din randul milioanelor de spectatori ce asista pasiv la trecerea propriei vieti in asteptarea venirii neantului nimicitor. Aceasta programare trebuie sa inceteze, fiindca in adancul constiintei noastre setea de a trai este mult mai puternica decat orice falsa educatie am fi primit de-a lungul vietii, iar chemarea pe care o avem este de a face ca Romania sa renasca din propria ei cenusa, sa iasa din orizontul negru in care a fost aruncata de sortii nedrepti ai istoriei.

Octavian Lupu
Bucuresti
17.09.2012
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page