Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PREZENTUL CA O PUNTE DINSPRE TRECUT SPRE VIITOR



Nu pot sa nu fiu nostalgic atunci cand contemplu trecerea timpului si constat cum urma prezentului se pierde intr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat. si este tragic faptul ca nimic nu mai ramane din tot ce a fost, iar amintirile se proiecteaza virtual undeva in vecinatatea fantasticului amestecandu-se cu plasmuirile imaginatiei pana cand nu mai poti sa mai faci distinctia dintre ele. si de aceea, confuzia dureroasa dintre realitate si dorinta produce o suprapunere de planuri ce te impinge spre abisul pierderii constiintei de sine si a ceea ce esti cu adevarat.

De fapt, fiinta umana comporta o definitie dinamica, o transformare continua dinspre copil spre adult, iar dupa aceea spre zenit si apus de existenta, dincolo de care logica se opreste neputincioasa in a discerne un nou taram. Iar aceasta limitare a orizontului te determina sa te concentrezi strict pe ceea ce vezi, lucru ce iti induce o senzatie abisala pe masura ce marginea acestuia se apropie tot mai mult de tine, fara a putea sa eviti in vreun fel coliziunea finala, in urma careia nu poti distinge decat neantul.

Este trista conditia umana, cu accente dramatice progresand catre o tragedie pe care o traiesti in mod inevitabil pe drumul ce leaga trecutul de viitor, prezentul fiind doar o secventa scurta ce dispare de indata ce ai zarit-o. In acest sens, timpul este cel mai puternic agent corosiv al universului, transformand materia oriunde o gaseste in cuprinsul spatiului si simplificandu-i tot mai mult formula de compozitie pana la disparitia totala. Iar timpul este cel mai mare adversar al existentei tale efemere, un devorator al vietii si al oricarei exprimari a naturii in mijlocul careia traiesti.

Dar fara timp, nu am putea sa mai traim, derularea acestuia oferind aceasta calatorie prin existenta cu toata suita ei de bucurii si tristeti, impliniri si dezamagiri sau urcari si coborari abrupte. Timpul este cel mai mare creator de forme, el, cel care ulterior le si distruge intr-o placere masochista a eternei prefaceri, a renasterii a ceea ce a fost pentru a inlocui ceea ce este intr-un joc nesfarsit, ale carui reguli le intuim mereu fragmentar, dar niciodata in totalitatea lor.

Chiar si asa-zisele legi ale naturii, nu sunt altceva decat observatii mai mult sau mai putin indelungate ale actiunii timpului asupra materiei, ale acestei eroziuni continue dinspre forme mai complexe catre cele mai simple, pentru ca ulterior ordinea sa se inverseze, iar maestrul creator al devenirii sa nasca forme tot mai complicate, pana cand acestea ajung sa se prabuseasca sub propria lor greutate facand loc haosului si renasterii simplitatii. Asa se intampla si la nivel social, ba chiar istoric, prefacerile urmand traiectorii nebanuite, ondulatii in nisipul eternitatii din care provine si unde se intoarce timpul.

si propria ta persoana, supusa actiunii acestui factor distructiv si creator, se confrunta cu aceleasi conflicte pe care trecerea timpului le genereaza, cu contradictii parca anume facute pentru a produce o miscare continua, uneori spasmodica, alteori lina, catre un final, care la momentul prezent nu iti spune nimic precis. Copilul de ieri este strain de adolescentul de astazi, prefacerea fiind profunda, chiar dramatica in disjunctia pe care o realizeaza intre aceste doua etape ale vietii. Iar adolescentul de astazi va deveni un strain fata de adultul de maine, care va arunca la cos idealurile de o clipa ale unei perioade relativ scurte din viata, pentru a deveni fiinta pragmatica si dispusa la compromis din ratiuni de supravietuire de mai tarziu.

Iar adultul puternic si sigur pe sine va deveni in curand batranul sovaielnic si mereu bulversat de o lume ale carei reguli ne le poate intelege, traind in imaginatie acele vremuri „bune”, cand viata i se desfasura la picioare cu ispititoare oportunitati si nesfarsite alegeri. Ce diferenta de la o etapa la alta si ce schimbare tragica intre momentele vremelniciei conditiei noastre umane!

Am avut ocazia sa trec prin locuri pe care nu le mai revazusem de peste douazeci de ani, desi locuiam in acelasi mare oras Bucuresti. Senzatia revederii unor fragmente de realitate care candva imi erau familiare a fost puternica, ca si cum numai o saptamana trecuse din vremea cand treceam pe strazile aglomerate si pline de praf ale respectivului cartier. Dar totul nu era decat un joc al imaginatiei, fiindca deja „cochilia” a devenit goala, iar viata a disparut din acea felie de realitate, ramanand doar anumite elemente fizice degradabile mai greu sub actiunea timpului.

Acest joc al iluziei amintirilor ce refuza sa dispara, dar care genereaza impresii puternice chiar si in prezent, iti mentine pentru o vreme senzatia ca esti stapan pe situatie, ca poti face aproape tot ce iti doresti, ca mereu campul alegerilor se va deschide generos  inaintea ta. Dar realitatea este cu totul alta, fiindca fiecare pas facut pe axa timpului reprezinta in mod dureros o restrictionare tot mai accentuata, pana cand „inghetul final” pune capat unei alergari ce s-a intins pe mai multe decenii, foarte putine daca stai sa te gandesti cat reprezinta aceasta la scara derularii naturii.

Dar nu doresc sa am o nota pesimista, fiindca viitorul totusi exista dincolo de momentul prezentului, valentele sale nefiind totdeauna clar intelese, iar posibilitatile pe care le aduce neputand fi restrictionate pe deplin. Uneori anumite porti se inchid pentru a face loc altor usi sa se deschida, iar ceea ce a fost un exces de energie in clipele tineretii se poate converti in profunzime si patrundere in tainele existentei, undeva dincolo de suprafata spoita a prezentului. Iar in final, cine stie daca nu cumva stingerea existentei efemere nu este altceva decat trecerea printr-un portal spre ceva mult mai inalt, o devenire intr-o secventa a universului in care actiunea timpului isi pierde amprenta sa corosiva? Cine poate sti acest lucru? Greu de spus, dar intuitia te poate ajuta acolo unde logica isi descopera limitele ei.

Insa nu vreau sa sustin neconditionat demersul transcendent al religie sau filozofiei, fiindca nu am calitatea de a recomanda o anumita cale, acest lucru fiind supus propriei tale deveniri, care poate diferi substantial de cea pe care eu merg in clipa de fata. Dar in acelasi timp am intentia de a sublinia necesitatea cugetarii asupra naturii timpului, acest prieten si vrajmas, deopotriva, si detasarii de implicarea excesiva in materialitatea lumii in care traim. De multe ori, dorinta de a avea, de a detine tot felul de valori materiale, te poate bloca pe calea avansarii in ce priveste cunoasterea lumii in care traiesti. Sunt multe persoane care isi dedica aproape tot timpul efemeritatii lor acumularii obsesive de obiecte si mijloace, strangand provizii pentru sute de ani, lasand o amprenta grotesca in urma lor. Mai exista persoane ahtiate dupa putere, acaparand cu avaritie pozitii de raspundere, de unde sa comande peste ceilalti, care sa le ofere senzatia ca sunt un fel de semizei plasati mai presus de muritori. Jocul politic se bazeaza pe o astfel de dominatie iluzorie, ce sfarseste mai devreme sau mai tarziu in cadere si dezamagire.

Alteori, exista situatia cand tot scopul vietii este orientat catre satisfacerea diferitelor placeri costisitoare sau poftelor de tot felul, trecand dincolo de simpla, dar profunda, bucurie a vietii. si aici, puterea de a chefui se micsoreaza in timp, slabind fiinta umana si accentuand decaderea ei, ce se termina abrupt si fara sens in mod neasteptat.

si tocmai de aceea, atata vreme cat te afli pe puntea prezentului ce uneste trecutul de viitor, este util sa nu te atasezi de jocul iluziilor, ci sa privesti sansa vietii ca pe o experienta a cunoasterii si ca o trecere catre un orizont superior. Pornind de la aceasta imagine a calatorului printr-o lume mereu straina, poti sa ajungi sa te transformi impreuna cu timpul, sa sublimezi progresiv in structura sa, ce nu cunoaste atasament fata de ceea ce este, ci mereu fata de ceea ce va fi. Lasand in urma structuri nefinalizate si ruine ale unor monumente vesnic disparute, cel care calatoreste impreuna cu timpul, are satisfactia de a nu se lega mai mult decat este necesar de materialitatea lumii, putand astfel sa treaca la final prin portalul ce duce la nemurire, a carei existenta desi pare ilogica, totusi o simtim ca fiind adevarata in adancul fiintei noastra.

si cine stie? Poate fiinta umana nu este altceva decat un fragment de timp ce traverseaza spatiul si materia, asa cum cuantele de energie, sau fotonii, traverseaza nesfarsitele intinderi ale eternitatii. Daca asa stau lucrurile, atunci inseamna ca timpul este chiar structura fundamentala a fiintei noastre si undeva, prin intermediul sau, ne vom reintalni intr-un alt spatiu si sub un alt orizont mai generos decat cel al prezentului clipei de fata.

Octavian Lupu
Bucuresti
03.08.2012






Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page