Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

TAROM IN THE GUINNESS BOOK OF RECORDS

FLIGHT: 7016 Q

CLUJ NAPOCA - VIENNA

TIME 09:20 DATE: 07 JULY 2009

 

Din 1990 revin anual in Romania mea, sau si a mea. La inceput cu masini inchiriate din Germania, in ultimii ani cu avionul la Timisoara sau Cluj Napoca. Daca in 1990, revenind dupa zece ani in tara, am plans de cum am gasit-o, acum sunt doar uimit si incerc sa inteleg. Locul blocurilor este luat de cartiere intregi de vile, Trabantul si Lada au fost inlocuite de BMW si Volvo, caminele culturale de biserici si domuri neoprotestante, uzinele si fabricile romanesti inlocuite de cele straine, padurile inlocuite de alunecari de teren, partidul unic de partide identice, Ceausescu de Basescu si Dumitru Dumnezeu de Patapievici. Scuza-ma Dumitre!

Anul acesta am fost bucuros sa vad data in folosinta noua aerogara clujeana. E o mare si incantatoare diferenta, e la parametri internationali fiindca si traficul este international. Cand am revenit pe aeroport, ca sa ma intorc in Canada, si plecarile se faceau tot din noul aeroport spatios, luminos, curat si civilizat deservit.

La scara avionului, un avion prea mic pentru un trafic atat de mare, ca de obicei se iau bagajele de mana si se pun in cargou fiindca spatiul pentru bagajele de mana de deasupra scaunelor este prea mic pentru multe din ele. Este o practica ce se foloseste si pe alte aeroporturi internationale cand avioanele sunt mai mici, iar aici la Cluj-Napoca devenise ceva obisnuit din anii trecuti. La urcare, lasi bagajul de mana la scara avionului, ti se da un tichet iar la sosire, la Vienna, il gasesti la scara cand cobori. Simplu si sigur!

Numai ca in 7 iulie 2009 nu a fost asa. La scara avionului cinci calatori au ramas socati: bagajele lor de mana nu au fost la scara avionului, au ramas pe pista aeroportului din Cluj-Napoca! Nu a mai fost loc in cargoul avionului explica senin, ca fapt divers un tovaras, angajatul TAROM-ului, care intotdeauna se agita, cu tot felul de treburi, la sosirea si plecarea acestui avion. Am fost incurcati, contrariati noi cei devalizati de tantalaii aia, de ardeleni, de la Cluj si am ramas incremeniti, dar tovarasul de la TAROM ne-a repezit sa ne urcam in autobus „...ca nu asteapta dupa voi!’’. O doamna intre doua varste care mergea in America la copii a inceput sa planga fiindca ea avea si pasaportul si biletul de avion in bagajul de mana, preluat la scara avionului la Cluj. De mila ei ne-a apucat si pe noi mila de noi insine, avand in bagajele de mana cele mai personale si trebuincioase obiecte de calatorie. Eu aveam in acel bagaj de mana, portofelul cu bani, actele canadiene printre care permisul de conducere si un MC cu un credit de 25.000 dollari canadieni, cheile de la casa. Material adunat pentru articole si o carte de perspectiva, plus doua aparate de fotografiat foarte scumpe, filme, digital cards, memory sticks.

Statusem peste doua luni in Romania si acum faceam un mic inventar si vazandu-ma numai in camasa si pantaloni, m-am agatat de tovarasul de la TAROM. I-am spus ce simteam in acel moment, in care eram ca aruncat din avion fara parasuta, desi imi dadeam seama ca nu el era de vina, ci tantalaii aia ardeleni ce deservesc pasagerii la Cluj. E drept, eram manios pa dragii mei de ardelenii, care probabil mi-ar fi spus "apai lasa, draga domnule, ca no hi foc", dar tovarasul de la TAROM imi era foarte antipatic din trecut, cand am mai avut de doua ori probleme cu bagajele mari, de data aceea ramase in urma mea la Viena din cauza lui, tot cu scuza "nu a mai fost loc in cargou". (Cu ce se tot umple cargoul avionului de nu e loc pentru bagajele calatorilor?)

Pana la plecarea avionului meu spre Toronto nu mai aveam timp de nimic si nici bani de un telefon (mobilul romanesc il lasasem in tara, cel canadian era in preerie) trebuia deja sa ma prezint la "gate" pentru imbarcare transoceanica. A fost un zbor de noua ore in care la claustrofobia tubului in care eram inchisi ermetic si legati de scaun, acum trebuia sa adaug si acest incident socant din care se declanseaza o serie intreaga de inconviniente. Au trebuit cateva ore sa ma linistesc digerand si acest impact, autorelaxandu-ma „pomenindu-i de bine" pe dragii mei de ardeleni de pe aeroportul din Cluj, care acum se pregatesc, uitandu-se de trei ore la ceas, de mars acasa, unde-i asteapta Veta sau Rozi cu palinca si varza ala Cluj cu multa smantana iar io n-am nici chei sa intru in casa cand ajung! Oare cum sa le multumesc? Stiu io: ca ardeleanu la necaz! Ei multumiti cu Veta sau cu Rozi, io inghit cu noduri lazane with tomatos (Solanum lycopersicum!) ca au devenit si austrecii cu masinile lor zburatoare niste amarati in plina globalizare si dau mancare si bautura proasta pasagerilor.

La aeroportul din Toronto au inceput „placerile si bucuriile". Din avion, prin coridoare fara de sfarsit, scari si escalatoare ajungi intr-o sala cat Domul Vaticanului unde vreo douazeci de ofiteri de frontiera au tot timpul sa te intrebe ce vor ei si sa verifice pe computerul „stie tot" din fata lor. Bun, trec in alt dom, unde-s vreo douazeci de benzi pentru bagajele cele mari. Am doua grele, pline de carti, imi trebuie un carucior, cost doi dolari. Eu nu am nici macar un cent. Ce dracu sa fac sa ma apuc sa cersesc, sa fur? Nu, ma duc la supervisor, in Canada peste tot e un supervisor si-i spun my problem: trebuie sa-mi iau bagajele si sa le duc in alta parte, la alta o banda rulanta destinata zborurilor interne, la Winnipeg si nu am bani. Ma asculta ma priveste, ma masoara, un supervisor canadian intotdeauna trebuie sa-si dea importanta masurandu-te, si-mi rezolva problema. Ii multumesc, imi zambeste si nu se abtine spunandu-mi ca e bine ca am avut bani sa merg in Europa. Funny! Zambesc si io si iar imi pomenesc in minte „ardelenii" mei dragi. Am depus bagajele cele mari si acum ma indrept spre telefon.

Pe ultima pagina a pasaportului am o lista cu telefoanele importante in caz de probleme in timpul calatoriilor. Prima e a ambasadei canadiene, apoi a avocatului, a familiei si-a unor colegi de nadejde. Chem cu „call colect’’ avocatul iar la intrebarea cine cheama zic Dumitru, asa ma stie si numai un Dumitru are client, restul sunt Demetrios si Dimitri. Imi raspunde prieteneste, asa-s avocatii prietenosi nevoie mare pe bani multi, ii spun toata povestea, ma intrerupe tot mirandu-se cu „Amazing, I can’t belive!’’ apoi imi explica step by step ce trebuie sa fac. La sosire, seara in Winnipeg, la Informatii, va fi un plic pentru mine cu un client card in contul sau cu care pot sa-mi platesc toate cheltuielile pana ce imi primesc bagajul de mana cu actele si cheile sa pot intra in casa. Mi-a explicat sa-mi iau un hotel de cinci stele, trei mese pe zi fiindca nu pot sa-mi folosesc bucataria, schimburi vestimentare necesare, sa umblu numai cu taximetre pentru ca nu ai carnet de sofer din cauza TAROM-ului, telefoane si faxuri cate sunt necesare. Trebuie sa merg neaparat la serviciul „lost and found" si sa dau toate datele despre bagajul de mana ramas la Cluj. Urgent sa-mi anulez „credit cards" si sa-l chem cand am nevoie. Cand totul se va sfarsi, notele de plata si onorarul sau are sa-l trimita la TAROM, ei stiu reglementarile internationale: doar sunt europeni acum!! Destept avocat, doar bunicii lui au plecat din Botosani...!

Avionul a intarziat o ora, era deja noapte la Winnipeg, la Cluj Napoca se crapa de ziua si-i pomensec pe clujnapocenii mei cei dragi. La Informatii, dupa ce m-am prezentat si prezentat pasaportul mi s-a dat, plicul de la avocat in care am gasit acel card special cu care ei, avocatii isi ajuta clientii la nevoie. Costa dar e salvator in asemenea situatii. Serviiciul lost and found" mai nou se numeste de bagaje intarziate, sa-si arate eficenta, functionarul era jovial, ce sa faca si el nu poate sa planga pentru fiecare pasager sosit fara bagaj, bagaje. Incurajeaza pe toti, dar in cazul meu a fost cu adevarat surprins: Niciodata pana acum, imi spune si tot repeta in timpul conversatiei, nu am avut un asemenea caz si sunt aici de aproape zece ani. Asta-i unic, poate fi trecut in Guinness Book! Funny!!!

Dupa aproape douazeci de ore de aeroporturi si avioane, ajunsasem si eu o umbra de pus in Guinness Book alaturi de dragii mei „ardeleni", care dorm zambind satisfacuti alaturi de Veta sau Rozi. Imi iau bagajele cele mari, la Winnipeg carucioarele de bagaje sunt inca „free" asa cum erau pe vremuri in toate aeroporturile internationale. I-au un taxi si cad in patul unui hotel de cinci stele pe care le vad cand verzi cand rosii, ii mai pomenesc inca odata pe dragii mei ardeleni si adorm nelinistit, visand bagaje zburand peste ocean si il caut cu privirea printre ele pe al meu. Nevazandu-l devin agitat in somn. Ma trezesc brusc, cand mi-am vazut si bagajul meu zburand, cazand in ocean si rechinii repezindu-se la el! Un cosmar care mi-a declansat o insomnie pe tot restul noptii…

A doua zi, ziua telefoanelor. Vorbesc cu Florin care-i si el in Ardealul lui natal, el vorbeste la Cluj cu domnul Octavian Fodor – ardelean de doua ori; odata pentru Octavian si odata pentru Fodor – care ii prezinta scuzele si ii da toate asigurarile. Dupa 48 de ore de neliniste, grija si cosmare dat de iubitii mei ardeleni imi primesc bagajul de mana. Desi nu era incuiat nu s-a miscat nimic din el, nu a cazut in ocean la rechini. Un prieten, care stie multe despre mine, mi-a spus in jargonul lui de universitar esti un atom marcat au vrut sa-ti controleze amanuntit bagajul! Hei, las-o-n balta, moarta. Doar am fost cinci in aceeasi situatie! El insista ca sunt naiv: ceilalti patru au fost de acoperire! Lasa fitilele mi-a fost destul, hai sa bem o palinca de pe Somes, superioara tuturor bauturilor concentrate din lume. Fiind bucurestean imi zice: De gustibus non disputandum, in timp ce deschidem sticla cu palinca…

Sanatate si noroc! Intai bem pentru noi, ardelenii, in frunte cu domnul Octavian Fodor de la aeroportul international Cluj Napoca!

Corneliu FLOREA

iulie 2009

Winnipeg – Canada

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page