Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

EFECTUL PUSTIITOR AL SUBURBIEI EXTINSE LA NIVEL NATIONAL



Zilele trecute am avut ocazia sa ascult din nou una dintre formatiile mele preferate, mai precis Pet Shop Boys, piesa fiind „Suburbia”. Ascultand mai atent versurile, mi-am dat seama ca ele exprimau actualitatea de care eram inconjurat si prin urmare, am cautat pe Internet lyrics-ul, sau textul, respectivului cantec. De abia am citit cateva propozitii si am izbucnit involuntar in ras, fiindca se potriveau de minune cu delirul in care evolueaza Romania, precum si intreg spatiul romanesc fie el real sau virtual.

Voi reda refrenul intr-o traducere aproximativa, invitandu-i pe amatori sa caute intreg textul pentru a extinde imaginea oferita de „suburbia” din toate timpurile: „Hai sa facem o plimbare, sa alergam impreuna cu cainii (vagabonzi) in aceasta seara / In Suburbia / Nu te poti ascunde, ci doar sa alergi cu cainii diseara / In Suburbia” („Let's take a ride, and run with the dogs tonight / In Suburbia / You can't hide, run with the dogs tonight / In Suburbia”). Iar introducerea este realizata de imaginea unui om pierdut in mijlocul unui bulevard, cainii alergand nebuneste pe strada, iar copiii urland in stil „suburban” si impingand neglijent pe trecatorii care aveau curajul sa se avante prin astfel de locuri.

Astfel, tocmai cand nu mai stiam ce „metafora” sa mai utilizez pentru a ilustra realitatile dureroase ale tarii noastre, intalnirea peste timp cu aceasta melodie mi-a oferit ocazia de a reflecta mai profund asupra tintei spre care se indreapta cu toata forta societatea romaneasca. De fapt, balciul mediatic si politic la care asistam de peste sapte ani, nu reprezinta altceva decat apropierea de apogeul declinului pe care spatiul romanesc l-a urmat o data cu venirea comunismului si accentuat in perioada ce a trecut din decembrie 1989. Intr-un fel sau altul, ne indreptam catre „vortexul”, sau centrul, unui ciclon care bantuie Romania distrugand tot ce intalneste in cale si lasand munti de gunoaie in urma sa, nimicind fara discriminare totul.

De fapt, „suburbia” este ceea ce a ajuns sa defineasca aproape fiecare oras al Romaniei, inclusiv capitala, prin amestecul ametitor de planuri urbanistice dintre cele mai contradictorii, distrugandu-se identitatea locurilor sub furia buldozerelor proletare. Insa ceea ce s-a intamplat cu cladirile reflecta in mica parte ceea ce s-a produs in structura interioara a celor care compun populatia acestei tari. Suburbia a ajuns sa iasa din zona ei de actiune – in trecut i se spunea mahala – si a ajuns sa se extinda catre centrul localitatilor, devenind dominanta prin cultura prostului gust, a scuipatului pe strada, a grosolaniei si marlaniei, urcand toate palierele sociale prin inversarea valorilor si promovarea unor persoane necorespunzatoare in diferitele functii de raspundere.

Oricat de mult am ignora mizeria de afara, este doar o chestiune de timp pana cand ea va ajunge in cele din urma in mijlocul casei, fara sa mai putem face fata avalansei de gunoaie ce impregneaza atmosfera, solul, practic intregul spatiu fizic si spiritual. Oricat de mult am dori sa ne ocupam strict doar de noi insine, invazia barbara a „suburbiei” nu ne va lasa in pace, fiindca ne place sau nu, inca traim in aceasta tara, iar emigrarea nu poate fi o solutie pentru toti.

In urma cu cativa ani am avut ocazia sa calatoresc impreuna cu niste turisti polonezi, veniti in vizita in Romania cu dorinta de a petrece mai multe zile in Muntii Retezat. Drumul cu trenul de la Bucuresti pana la Petrosani, care de regula dureaza cam sapte ore, mi-a oferit suficient spatiu pentru a discuta si schimba impresii despre Romania, respectiv Polonia, pe care in particular o admir foarte mult. Eram bucuros ca puteam primi informatii la prima mana despre evolutia societatii poloneze, mult mai avansata in ce priveste evolutia catre civilizatie si capitalism decat Romania.

Dupa mai multe ore de conversatie, unul dintre turisti, de profesie inginer naval, mi-a spus ca a mai fost in Romania si a putut sa viziteze Muntii Fagaras. In acest sens, a avut cuvinte de admiratie fata de peisajele pe care le-a putut vedea, incluzand si impresii placute despre oamenii pe care i-a intalnit. Toate bune si frumoase, pana cand a ajuns la un „detaliu” mai putin placut. De fapt, totul s-a intamplat cand a dorit sa faca o baie in mijlocul unui parau de munte, ocazie cu care a constatat ca erau atat de multe gunoaie deversate in apa sau aruncate pe mal, incat si-a dat seama ca nu era tocmai cea mai buna idee. Mai mult, a observat ca nenumarate erau locurile in care zaceau aruncate resturi menajere, mai precis pe marginea drumurilor, pe langa garduri sau chiar in piete, fapt care l-a pus serios pe ganduri.

In final, mi-a spus ca a remarcat faptul ca aceasta aruncare neglijenta a resturilor se repeta in toate localitatile prin care trecea, si de aceea m-a intrebat la modul cel mai direct: „Te rog sa imi explici, cum este posibil ca oameni atat de amabili si de cumsecade cum sunt romanii, sa fie atat de neglijenti cand este vorba de mediul in care traiesc, aruncand unde apuca resturile si gunoaiele? Am nevoie sa inteleg acest lucru, fiindca asa ceva nu am mai vazut nicaieri pe unde am calatorit in lume!”. Aceasta contradictie semnalata atat in mediul rural, cat si in cel urban, l-a frapat in cel mai inalt grad.

Nu am putut sa ii ofer un raspuns clar, fiindca incercand sa scuz, sau macar sa justific, astfel de practici, ajungeam sa ma contrazic dupa cateva fraze. Mi-a parut insa bine ca nu a reusit sa distinga limbajul vulgar, plin de injuraturi, al romanilor, sau badarania si brutalitatea ce se manifesta la toate nivele sociale. Intr-un mod ironic, tocmai cand incercam sa „dreg” situatia, trenul a trecut pe langa un rau mai mare, iar nesuferitele gunoaie au putut fi distinse de la mare distanta si pentru mult timp, acest lucru determinandu-ma sa ma simt rusinat si neputincios.

A doua zi m-am reintalnit intr-una din pietele din Petrosani si mi-a spus zambind ca de un sfert de ora cauta un cos de gunoi si nu il gaseste. Initial m-am gandit sa ii sugerez sa scape de resturile menajere pe unde poate, eventual printr-un tufis, dar m-am abtinut. In schimb, mi-a spus ca nu se va da batut nici daca isi pierde o jumatate de zi, fiindca pur si simplu nu poate arunca plasa de resturi decat la cosul de gunoi. I se parea un act barbar si strigator la cer sa procedezi altfel, fiind un afront adus naturii si societatii, deopotriva.

Nu ne-am mai intalnit dupa aceea, dar m-am bucurat ca nu a trebuit sa fiu martor la „cunoasterea” cainilor vagabonzi ce alergau nestingherit dupa lasarea intunericului sau a altor forme de agresiune suburbana. Insa pot spune ca de atunci inainte niciodata nu am mai aruncat gunoiul decat la cos, indiferent cat de mare sau mic era obiectul in cauza, iar cat priveste alte „apucaturi” preluate din cultura „suburbana” in care am crescut sau culese din mediile „grobiene” pe care le-am traversat, nu pot spune decat ca le-am abandonat, fiind atent la exemplul pe care eu insumi il ofer altora.

In momentul de fata exista prea putin interes pentru educatie, iar tinerii sunt lasati sa creasca la intamplare fara a avea modele demne de urmat din partea adultilor. Mai mult, la varsta la care ar trebui sa fie integrati in activitatea economica, oferta de locuri de munca este foarte redusa, determinand intrarea in somaj a unei forte de productie de inalta clasa. Cine poate, „fuge” peste granita, urmand indemnul anumitor politicieni de a nu cauta sa se implice in ceea ce se intampla in tara. Dar daca lucrurile vor continua asa, Romania se va impotmoli intr-o Suburbie cenusie, care in cele din urma se va transforma intr-un maidan mizerabil. Nu trebuie ca acest proces sa fie lasat sa isi urmeze cursul, ci trebuie lansate noi eforturi de „civilizare” si de „urbanizare” adevarata a tarii.

Trebuie recastigata identitatea personala, comunitara si nationala. La fel cum suntem structurati noi, oamenii, si localitatile au propria lor identitate, aceasta fiind expresia colectivitatilor umane care le dau viata. De aceea, „Suburbia” trebuie alungata oriunde o intalnim, iar educatia autentica trebuie sa se manifeste din nou la toate nivelele. Nu este o rusine sa inveti, chiar daca varsta este inaintata, dar este lipsita de scuze nepasarea in fata raului si inertia in a merge pe o cale ce se dovedeste a fi gresita. Romania trebuie sa renasca din propriile ei ruine si impreuna cu ea trebuie sa iesim din Suburbia in care barbaria ne-a aruncat in ultimele sase decenii! Daca nu facem acest lucru, atunci Suburbia va inghiti pentru totdeauna, asemenea unui desert pustiitor, orice sansa de redresare a natiunii romane. Am speranta ca nu se va intampla asa ceva!

Octavian Lupu
Bucuresti
06.08.2012


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page