Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DIALOG CU PROF. UNIV. DR. CORNEL DURGHEU, ARTISTUL ALUNGAT DIN CETATE...

George ROCA: Stimate domnule profesor ne cunoastem de-o viata, nici nu imi aduc aminte de unde si de cand... Dupa o pauza de peste treizeci de ani ne-am reintalnit cu bucurie in anul 2002 la cel de la XXVII-lea Congres al Academiei Romano-Americane tinut la Oradea. Detinand functia de decan al Facultatii de Arte ati organizat atunci, impreuna cu studentii dumneavoastra, o valoroasa expozitie de sculpura in foaierul Universitatii din Oradea, institutie de invatamant care gazduia prestigiosul eveniment international si al carei cadru universitar mai sunteti. Imaginea acelei minunate expozitii mi-a ramas pana azi in memorie, amintindu-mi ca, fiind foarte admirata de participanti, a devenit o tema permanenta de discutii pozitive in pauzele dintre sesiunile de dezbateri ale congresului cand ne relaxam in foaierul respectiv. Acesta a fost primul meu impact cu personalitatea artistului Cornel Durgheu! Puteti sa ne relatati cate ceva despre aceea expozitie care... innobila evenimentul?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Domnule George Roca, s-ar putea ca memoria sa ne joace oarecum feste. Fiind de aceeasi varsta, eu cred ca ne-am cunoscut de-a binelea si deseori ne-am intersectat pasii, la vremea adolescentei, pe strazile acoperite cu sticla ale orasului Oradea - pasajul Vulturul Negru sau soasu cum ii ziceau localnicii - sau pe renumitul si aristocraticul Corso, strada principala a urbei, pe acolo pe unde, de cum se lasau umbrele inserarii, lumea buna, si nu numai, iesea la promenada... Lume relaxata si nobila, pregatindu-se pe la orele 20:00 sa descinda elegant intr-unul din somptuoasele restaurante oradene Transilvania, Szedosz, sau la minunatele gradini de vara Crisul Repede, Pescarus, sau chiar sus pe deal la Ciuperca, locuri unde nu prea aveai acces daca nu erai „tras la patru ace", cravata, papion sau lavaliera. Era vremea cand jocurile de tot felul: biliard, rummy, poker etc, traditionale perioadei interbelice, faceau noptile orasului Oradea sa aminteasca de ambientalul parizian, barcelonian sau napolitan. Cred ca pe acolo, ne-am cunoscut. Iar frumoasa reintalnire din 2002 nu a facut altceva decat sa reimprospateze in memorie istoria amintirilor, ele devenind certitudine. O certitudine care iata, da startul unui chestionar interdisciplinar avand la baza expozitia de care aminteati: statui, proiecte de licenta, busturi monumentale (precum cel a lui Alexandru Roman – membru al grupului intemeietor al Academiei Romane la 1864, deputat in parlamentul de la Budapesta si mare patriot), picturi, lucrari de grafica s.a.m.d. Coordonarea realizarii lucrarilor de licenta si mai apoi expunerea lor in spatiu public a fost apanajul subsemnatului. Expozitia de arta plastica a fost organizata, omagiind momentul sarbatoresc al Congresului ARA. Asa se cuvenea si nu am facut altceva decat a lua initiativa si a pune totul la punct. De altfel eram cu o anumita responsabilitate si in comitetul organizator al evenimentului din partea Universitatii din Oradea.

George ROCA: Stiu ca sunteti profesor universitar, doctor in arte si ati urcat toate treptele in ierarhia invatamantului superior, ajugand dupa cum am mentionat mai sus pana la functia de decan al Facultatii de Arte si Design din cadrul Universitatii din Oradea. Care au fost inceputurile dumneavoastra ca dascal si cum ati ajuns la acest nivel prestigios de a conduce o facultate?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Raspunsul este simplu: trebuie sa ai profetia de undeva si apoi sa te apuci de treaba. Si cum toate au un inceput, asa s-a nascut si idea fiintarii la Oradea a unei Facultati de Arte Vizuale. Sarbatoririle lui Nicolae Jiga (Judeu) din 1969 si dezvelirea bustului sau in comuna natala Sinicolaul Roman a fost inceputul. Viata si munca patriotica a lui Nicolae Jiga, pentru fiii neamului, idealist fiind a devenit pentru mine un tel. L-am implinit. Inceputurile muncii de dascal au fost in zona natala in anul 1964, in satul Roit, odata cu „zburatul" de pe bancile liceului. Nu visasem niciodata sa fiu dascal. Eram un nonconformist in anii adolescentei – fire de artist. A doua zi de cum am ajuns dascal totul s-a schimbat. Aveam doar 18 ani pe atunci. Din acel punct a inceput un drum lung si anevoios, cu blocaje si greutati, greu de inteles astazi, pentru implinirea visului de sculptor. Admiteri indelungate pe la Institutele de arta din Bucuresti si apoi din Cluj-Napoca.

Intr-o zi visul mi s-a implinit, dar peripetiile prin periplul romanesc a continuat, culminand si finalizandu-se in ultimii 15 ani in cadrul Universitatii din Oradea unde am devenit promotorul, mentorul si managerul Facultatii de Arte Vizuale. Deci dascal, dar si ctitor. Totul a fost initiativa, munca, indrazneala, vis, credinta si lumina adanca. Astfel visul a devenit o realitate incontestabila in Oradea. Orasul avea de acum o scoala de Arta, de studii inalte. E putin cam romantic... dar acesta este adevarul. Doctor in Istorie (Istoria Artei), am devenit la varsta de 60 de ani. Conducator de doctorat l-am avut pe marele profesor si patriot Raoul Sorban. Totul este sa vrei, caci putinta este altceva.

George ROCA: Intentionat nu am inceput cu intrebare despre conditia si calitate dumeavoastra de creator de arta, de sculptor recunoscut atat pe plan local, national cat si peste hotare. De cand sculptati domnule Durgheu? Ce v-a determinat sa prevalati in aceasta arta? Cat de departe ati ajuns? Am aflat ca sunteti si membru al Uniunii Artistilor Pastici din Romania...

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Calitatea de creator in domeniul artelor plastice poate fi explicata prin truda, neliniste, prin multa munca slujita, este adevarat, asezonata cu nitel talent. El, talentul, mi s-a dezvaluit pe la varsta de 11-12 ani, acolo in satul natal, in scoala, in jocurile cu prietenii, sau prin desenele cu cai realizate de tatal meu, mare iubitor de animale si bun gospodar. Si in meseria aceasta totul are un inceput si o alchimie (chemarea). Chemarea poate fi si a strabunilor. Mentalul tau poate fi foarte bine stapanit de comanda istoriei pentru a face sculptura. Pentru a face sculptura buna, „ignorand" globalizarea. Timpul si vremurile din pacate, nu au fost intotdeauna generoase cu noi. Ce este frumos este ca am avut modele de urmat, din istoria culturala a civilizatiei romanesti si asta ne-a format gandul, stilul si expresia. Astfel unele impliniri au venit de la sine, dar nu fara mii de nopti nedormite, fara transpiratie. Si iata, am ajuns a realiza peste 20 de monumente de for public: in bronz, piatra, marmura, lemn si alte materiale precum „Monumentul Cepei de la Pericei"1. Marile personalitati istorice, culturale, stiintifice si artistice ale neamului romanesc au fost chezasia mea spre impliniri monumentale, dar si insemnatele momente istorice din jurul si interiorul Carpatilor.

George ROCA: Sculpturile dumneavoastra sunt apreciate de edilii orasului Oradea, fiind etalate in mai multe zone cunoscute ale urbei. Cate lucrari aveti expuse la Oradea, dar in alte parti ale tarii sau in strainatate? Care dintre acestea au fost cele mai apreciate si care v-au adus „cea mai mare glorie"?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Sunt destul de expansiv in activitatea mea de creatie si de dincolo de granitele tarii – Franta, Germania, Ungaria, Egipt, Grecia s.a.m.d. – prin lucrari de sculptura, in mod special de sculptura mica: portrete, compozitii, lucrari decorative, teme biblice, busturi etc, din bronz, marmura, lemn, ceramica sau tabla de cupru, lucrari de pictura, ulei sau acuarele, dar in mod special prin lucrari monumentale in tara: Oradea – Bihor, Sibiu, Salaj, prin cateva muzee de arta din Romania sau in diferite institutii culturale si nu numai. Iar daca am putea vorbi de „glorie" e greu de subliniat care lucrare monumentala ar putea fi determinanta inaltarii. Poate „Monumentul Martirilor Ciordas si Bolcas" de la Beius, sau „Monumentul lui Avram Iancu" de la Salonta, „Monumentul eroilor" de la Homorog, sau busturile monumentale ale lui Brancusi, Lucian Blaga, Horea, Alexandru Roman, Onisifor Ghibu sau „Monumentul Pompierilor" din Oradea?!

Cred ca importanta este abnegatia, munca, sentimentul datoriei implinite, starea emotionala care are la baza trairea national-patriotica care iti anima actiunea pentru un anume fel de sculptura. Restul este mai putin de subliniat. De ce? Pentru ca vin „bastarzii" care nu pot si nici nu stiu aprecia „micile sacrificii" in actul de creatie. Ce este important e faptul ca aceste „mici sacrificii" in timp devin repere. Si asta conteaza. Inseamna ca ai facut ceva pentru natia ta, pentru urmasii tai, pentru copiii tai, pentru cultura locului sau a spatiului spiritual caruia ii apartii. In Oradea am ridicat in jur de 10 lucrari monumentale, mai mici sau mai mari.

George ROCA: Arta monumentala este specialitatea dumneavoastra in domeniul sculpturii. Oricine stie ca nu este usor sa faci lucrari la nivel macro!

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: A face sculptura monumentala e o problema de predispozitie interioara, dar si de intelegere, de simtire a desfasurarii volumelor in structura spatiala propusa. Fie lucrarea propusa din elemente figurative, sau prefigurari volumetrice decorative. In ceea ce priveste lucrarile monumentale realizate in decursul anilor ele sunt peste 20. A fost o munca de Sisif.

George ROCA: In 1978 ati absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu" din Cluj-Napoca, specialitatea sculptura... si profesor de desen. Al cui discipol ati fost acolo? Cine v-a indrumat pasii spre profesionalism, spre cariera artistica? Care a fost lucrarea dumneavoastra de licenta?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Maestrul Victor Gaga de la Liceul de Arta din Timisoara, mai apoi distinsul sculptor Lowith Mark Egon, OM de o larga respiratie spirituala si culturala la institutul de Arta din Cluj. Ar putea avea acum 90 de ani. Il vizitam adesea la resedinta Domniei Sale de pe strada Biserica Ortodoxa nr. 3 din Cluj Napoca. In perioada studiilor universitare am cautat adesea sa ma apropiu de tematicile istorice, de personalitatile istorice sau pur si simplu pentru reprezentarea in sculpturile mele a oamenilor simpli: fie intelectuali, tarani sau muncitori, copii sau frumoase muze. Am finalizat studiile academice cu o lucrare in beton armat inalta de aproape 5 metri infatisandu-l pe Burebista, regele tracilor. Figura intreaga.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page