Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Este probabil ca tensiunile politice din România sa predomine înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie (Reuters)


Bucuresti, 22 aug /Agerpres/- Curtea Constitutionala a Romaniei a invalidat marti referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, zadarnicind astfel o incercare a guvernului de stanga de a-l indeparta de la putere pe principalul sau opozant politic, cu numai cateva luni inainte de alegerile parlamentare, relateaza agentia Reuters.
La doua decenii de la inlaturarea dictatorului comunist Nicolae Ceausescu, batalia dintre Basescu si primul ministru Victor Ponta ar putea sa ia amploare in lunile urmatoare in acesta tara, care este una dintre cele mai sarace din UE si careia creditorii internationali ii cer masuri severe de austeritate, mai comenteaza Reuters.
Asa cum era de asteptat, Curtea a decis invalidarea referendumului din data de 29 iulie intrucat prezenta la urne s-a situat sub pragul de 50%.
Criza a blocat guvernarea, a devalorizat moneda nationala pana la recorduri istorice luna trecuta si a starnit mania Uniunii Europene, care l-a acuzat pe Ponta ca submineaza statul de drept si ca ii intimideaza pe judecatori intr-o tara indelung criticata pentru coruptie si pentru slaba aplicare a legii. Ea a mai scos la lumina si bazele institutionale fragile din Romania, o problema majora in fostele state comuniste intrate in UE, cum s-a vazut la inceputul acestui an si in cazul Ungariei, al carei prim-ministru Viktor Orban s-a confruntat cu UE pe tema modificarii unor reguli constitutionale.
Desi decizia Curtii inlatura riscul unor noi alegeri si al unei contestari venite din partea UE fata de demiterea presedintelui, tensiunile politice vor continua pana la alegerile parlamentare din luna noiembrie, care vor fi castigate cel mai probabil de USL, coalitia premierului Ponta, dar Basescu este cel care va desemna primul ministru.
'Supravietuirea politica a lui Basescu sugereaza ca tensiunile cu prim-ministrul Victor Ponta vor continua, existand posibilitatea unei noi escaladari catre sfarsitul acestui an', considera Otilia Simkova, analist la Eurasia Group. Romania trebuie sa se concentreze pe masurile de austeritate pentru a beneficia in continuare de acordul stand-by in valoare de 5 miliarde de euro incheiat cu FMI. 'Permanenta tensiune politica si viitoarele alegeri nu favorizeaza elaborarea unor politici coerente, mai ales in ceea ce priveste respectarea tintelor precise din acordul cu UE si FMI', adauga Simkova.
Analistii afirma ca aceasta confruntare reflecta o lupta intensa pentru controlul puterii si al sistemului de justitie, intr-o tara cu o coruptie extinsa si unde 19 membri din coalitia parlamentara a premierului Ponta sunt investigati, mai scrie Reuters.
Ponta, in varsta de 39 de ani, a fost numit prim-ministru in urma cu trei luni, devenind cel mai tanar premier din Europa. El l-a acuzat pe Basescu ca blocheaza politicile guvernamentale si ca a inceput o vanatoare de vrajitoare impotriva politicienilor rivali.
La referendumul de pe data de 29 iulie, 88% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat pentru demiterea lui Basescu, dar prezenta la vot a fost de numai 46%, reaminteste Reuters in finalul comentariului.AGERPRES
ID: 2764989; Data: 2012-08-22 17:49:56; Redactori: suz/suz
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page