Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

TAINA SCRISULUI – SCRIU PRECUM RESPIR...



Prin scris lucrurile capata un alt sens. Emitatorul si receptorul descopera o relatie speciala peste vremi si dincolo de acestea. Scrisul sculpteaza in istorie ramanand dovada trecerii noastre pe acest pamant. In cuvant se regasesc toate trairile noastre, toate binecuvantarile, viata calatoare pe aripi de cer. Scrisul inseamna educatie, cultura, regasirea identitatii nationale, puterea de netagaduit a cuvantului, care era de la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
Scriu pentru ca simt ca asta mi-e menirea. Pentru ca asa ma simt bine, pentru ca prin cuvant imi redescopar trairile, pentru ca litera este parte din mine. Scrisul a venit de la sine si a ramas in casa mea. Pentru cat timp, vom vedea. Eu m-as bucura sa ramana alaturi de mine pentru eternitatea sufletului.
Nu stiu cat datorez locului unde m-am nascut. Pentru ca m-am nascut din intamplare la Timisoara. Bistritenii mergeau la munca in Banat pentru un trai mai bun. Acum pentru acelasi trai pleaca in Spania sau Italia, si vedem ce se intampla acolo. E trist ca romanul nu-si gaseste deocamdata locul acasa. Tin minte ca la Revolutia din ’89 eram la Timisoara paziti de soldati. Locul care m-a format: satul Dumbravita, bunicii mei daruindu-mi chiar luna de pe cer. Acolo, intre tarani am invatat ce inseamna respectul, credinta si bunul simt. Sunt poreclit de colegi jurnalistul cu bun simt. Poate ca e nevoie si de asa ceva. Intotdeauna mi-a placut sa las loc de buna ziua pe unde am trecut. Pentru diugani am reusit sa realizez trei editii ale sarbatorii satului si chiar o nunta traditionala, dupa 30 de ani. Cu dorul tarinei transilvane in suflet de roman, mi-am dedicat mare parte din timp etnografiei si folclorului intr-un timp in care colegii de generatie se arata atrasi de valorile culturii strainilor. M-am nascut la 10 iulie 1979, si cred ca am facut deja acel tur de forta prin care viata insasi l-a pus fata in fata cu propriul destin. Am constientizat ca am puterea de a discerne binele de rau si de a alege apele de uscat, finalizand proiecte generoase. Lucrez la cotidianul „Rasunetul” din anul 2002, iar din 2011 sunt director editorial, avand acel soi de prietenie care face casa buna cu cititorul, cu oamenii dornici sa descopere intr-un jurnalist si valoarea umana, nu doar talentul ca manuitor de „pix” pe hartia de scris.
 Din anul 2008 sunt membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti si membru al Ligii Scriitorilor din Romania, presedinte al Filialei Bistrita-Nasaud. Fac parte din Societatea Scriitorilor din Bistrita-Nasaud, unde sunt secretar, si Societatea Scriitorilor Bistriteni.
In palmaresul de ziarist apar primele premii importante, cum ar fi cel pentru Jurnalism Cultural pentru Municipiul Bistrita. Asa am adunat  in paginile unei carti primele interviuri jurnalistice. Sunt, de fapt, dialoguri culturale, documente autentice ale trecerii prin scena folclorului si prin viata a unor eroi care duc prin insasi destinul lor, viitorul cantecului nostru romanesc: „Confesiuni” (Editura Arcade, 2004), fiind lucrarea cu care am debutat editorial, unde valorific date biografice, stari de spirit si nuante umane din intalnirile cu cele mai importante vedete de folclor din intreaga tara, incepand de la Sofia Vicoveanca, Nicoleta Voica, Angela Moldovan, Benone Sinulescu, Valeria Peter Predescu la cei mai tineri si talentati solisti.
Cititorii stiu ceea ce trebuie despre mine, daca mi-au urmarit cartile. Poate, mai mult decat ar trebui sunt prezent in scrierile mele, implicat, mai ales in jurnalele cu tenta sociala. Apoi, cred ca o parte dintre cititori m-au descoperit si in cei 10 ani de presa culturala. Cititorii sunt sigur ca stiu ca sunt un om de-al lor, un luptator pentru spiritul romanesc.
Prima valoare in care cred este mama. Icoana de pret, sufletul care mi-a daruit viata. Apoi cred, cu aceeasi tarie, in Dumnezeu. El este cel care ne da putere, ne da nadejde, ne da cuvant. Credinta ma va insoti toata viata deoarece mi-a fost adanc increstata in suflet de catre tana Ana, acasa la Diug, unde nu era zi fara rugaciune si duminica fara biserica. De acolo au inceput sa fie sadite valorile in sufletul meu. Apoi mai cred in frumusetea omului, in cultura adevarata, cea autentica, in reperele identitatii noastre de oameni neaosi, de popor ales.
Scriu dincolo de timp. Zi si noapte, acasa sau la birou. Scrisul meu se imparte intre doua iubiri: ziarul si cartea. In ziar incerc sa aduc in fata cititorilor evenimentele literare, trairile si implinirile oamenilor de cultura, iar in carti pun trairile mele, conturate intr-o poveste pentru fiecare. Scriu pentru a ma elibera, pentru a ma destinde, pentru a spune ceea ce ma framanta, sau a impartasi bucuriile mele. Putine si frumoase.
Cititorii mei fideli sunt cei care iubesc lucrurile pozitive. Nu voi soca niciodata prin cartile mele. Nu sunt de acord cu cuvintele vulgare, oricat de laudate si premiate sunt acestea. Nu sunt de acord cu pornografia care este ridicata la rang de arta in zilele noastre. Oricat am dori sa ne impartasim trairile, a vorbi doar in clisee pe care le auzi la usa cortului mi se pare ridicol. Cred ca cititorii mei sunt la fel ca mine, oameni carora le place sa vada lucruri faine, pozitive. Ne-am saturat de urat, de sacrificarea cuvintelor mandre ale limbii.
 Cred prea putin in prieteniile dintre scriitori. Este un mediu, care la fel ca al artistilor, este unul al concurentei. Desi personal cred ca ar trebui sa ne bucuram unul pentru altul. Pentru mine cartea primita de la un coleg este ca o sarbatoare. Cred ca exista prietenii doar pe interes, cred ca putini sunt cei care isi intind o mana sincera unul altuia. Nu prea cred in critica, putini sunt cei care promoveaza dezinteresat. Este destul de greu sa patrunzi intr-o lume a scriitorilor. Sunt orgoliosi, dar dincolo de asta sunt spirite novatoare.
Nu stiu care va fi cartea de capetenie. Intotdeauna ai impresia ca proaspatul volum iesit de sub tipar este cel mai bun. Pana cand, creatia te indeamna iar la munca. Si iar, si iar. Depinde ce ai de spus in scrierile tale si cat ai de spus. Cartea de capatai, o vor hotari care este, cititorii.
Mai important decat orice grupare literara este felul in care fiecare in parte creeaza literatura. Felul in care jongleaza cu litera pentru infaptuirea operei. Sunt indivizi prezenti in varii grupari literare, care nu au nici o legatura, in esenta, cu scrisul. Aparentele insa ii includ in categoria scriitorilor. Relatiile functioneaza si in aceasta breasla, la fel ca in toate domeniile. Nu se poate, odata ajuns la pensie, din plictis, sa scrii o carte de amintiri si sa fi inclus cu magna cum laude in toate gruparile. Exista si cealalta latura. Sa scrii atat de bine, incat amintirile tale inserate pe coala, sa devina bestseller. Si atunci depasesti pe cel care scrie de o viata, dar o face foarte prost, sau desi o face foarte bine, nu a fost promovat asa cum trebuie.
Nu stiu cat de bune sunt cartile mele. Personal dupa ce imi finalizez planul vreau mai mult de la mine. Insa stiu ca de fiecare data am venit cu inovatii in cea ce priveste lansarea. Prima carte „Confesiuni”, care aduna interviuri cu cei mai mari interpreti de folclor din tara, a fost lansata pe scena, avand ca invitat special alaturi de artistii din zona, pe Laura Lavric din Moldova. „Cartea diuganilor” a adus la Bistrita, intr-o crama, specificul satului natal, de la colaci, la placinte cu branza, slanina, carnati si ceapa. Nu putea lipsi tuica. A fost prezent si preotul meu, la care ma spovedeam in fiecare an, Benedict Valean, pe care, din pacate, anul acesta l-am condus pe ultimul drum. Am avut un moment de nunta oferit de generatia de aur a folclorului nostru: Valeria Peter Predescu, Cornelia Ardelean Archiudean si Petre Petruse. Si, cel mai important lucru, toti ziaristii au fost imbracati in costume populare. Apoi a venit „Generatia in blugi”, care ne-a adunat in jurul unui foc de tabara, ascultand muzica folk, cu un pahar de vin si gustand frigarui. Peste cateva zile iese de sub tipar volumul „Chip de inger”, dedicat copiilor de la Asezamantul Sfantul Iosif din Odorheiu Secuiesc. O mana de romani care incearca sa pastreze intacta limba noastra, in ciuda piedicilor. Citind manuscrisul, sora Emilia, directorul asezamantului mi-a scris: „Exista oameni care dau cu bucurie si rasplata lor este bucuria. Prin ei Dumnezeu vorbeste si zambeste inspre pamant. Dumneavoastra sunteti unul dinte acesti oameni si ma bucur ca existati”. As fii fericit sa fiu un mesager al Lui Dumnezeu.
Mass-media imi aduce satisfactii si experienta. Am terminat initial un postliceal de informatica, apoi Facultatea de Litere. Eu am optat sa ma indrept spre presa. Nu stiu daca as avea rabdare cu copiii. Cu toate ca uneori nu mai am rabdare nici in presa. Visez sa ma indrept spre cercetarea traditiilor. In acest sens fac si un masterat in etnologie. Da, mi-ar placea sa aflu mai multe despre taranul roman, lucruri pe care sa le arhivez pentru generatiile urmatoare. Avem traditii cu care putem sa ne falim intregii lumi. Ar trebui sa ingenunchiem in fata taranului. Ma deranjeaza cand unii se adreseaza, dorind sa jigneasca pe cineva, cu „mai tarane”. Asa nu vor jigni, ci vor innobila. Imi place presa. Poate acest lucru se simte si din articolele mele, si din emisiuni. Vreau sa daruiesc cat pot eu de mult. Si de asta uneori simt ca sunt epuizat. Dar imi revin repede. Cand simt ca nu mai pot... citesc „Paraclisul Maicii Domnului”. Si imi revin. Fecioara Maria m-a ocrotit de mic.
 Bistrita si Nasaudul sunt parte integranta a culturii romanesti, fara de care identitatea noastra ar fi stirbita. Sa ne gandim la Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului modern, George Cosbuc-poetul taranimii, Andrei Muresanu, a carui versuri rasuna in Imnul National, academicienii, dar si martirii care au devenit sfinti: Tanase Todoran de la Salva sau Pahomie de la Gledin. Din Bistrita a pornit prima antologie tradusa in 6 limbi a scriitorilor romani, care a facut inconjorul Europei prin intermediul Centrului Cultural Municipal.
Bistritenii au fost cei care au expus artizanat pe Parlamentul European in momentul in care am fost primiti in Uniune, si tot ei au sustinut un amplu program artistic prin intermediul Societatii de Concerte.
Ar trebui sa porneasca de la noi o campanie intensa de promovare a scriitorilor. Mai intai a marilor clasici, care nu vor putea fi egalati niciodata de straini, apoi a scriitorilor contemporani. Avem atatea talente, se scrie mult in tara, fara sprijin insa. Este trist ca drumul de la scriitor la cititor este ingreunat de sistem. Ministerul Culturii nu se prea implica in proiecte de revigorare a lecturii, editurile nu te mai promoveaza la targuri. Iti dau tirajul in brate si trebuie sa te descurci tu. Cand vom avea programe de promovare a scrisului vom fi oameni fericiti. Pana atunci ne pierdem in anonimatul provincial.
Am pus accentul pe proza jurnalistica, mai putin abordata la Bistrita, insa bine receptata de critica de specialitate din capitala. Nu am uitat de cartile de etnologie, cu care merg in paralel. Sunt un tip al contrariilor, iubesc presa, de care nu m-as desparti, iubesc atat creionul si izul cernelii, dar si sticla. Lucrez asadar si in presa scrisa, dar si in televiziune. Iubesc traditiile carora le descopar mereu noi valente, si mai presus de toate iubesc litera. O zi fara scris e o zi neinsemnata in calendarul sufletului meu. Scriu precum respir, precum iubesc florile de vara, precum astept dragostea in pragul inimii.
 
Menut MAXIMINIAN
Bistrita-Nasaud
6 august 2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page