Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Harghita: Adeverinta de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef a fost anulata de tribunal

Adeverinta de reinhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, emisa de Primaria Odorheiu Secuiesc, a fost anulata, miercuri, de Tribunalul Harghita, dupa ce Prefectura a atacat documentul in contencios administrativ. Purtatorul de cuvant al Tribunalului Harghita, Kardalus Erika, a declarat ca 'a fost admisa actiunea Prefecturii, s-a anulat actul administrativ emis de Primaria Odorheiu Secuiesc, iar hotararea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare'. La sfarsitul lunii mai, Prefectura Harghita a solicitat Tribunalului Harghita anularea adeverintei de inhumare a lui Nyiro Jozsef, pe motiv ca documentul nu a fost eliberat potrivit prevederilor legale. Prefectul Harghitei, Augusta Cristina Urzica, a declarat, atunci, ca adeverinta de reinhumare, solicitata de Frater Oliver Balazs, cetatean al statului ungar, ofiterul starii civile a facut referire la un act care nu are legatura cu certificatul de deces a lui Nyiro Jozsef. 'S-a facute referire, in adeverinta de inhumare, la un act, 218 din 2012, care nu are nicio legatura cu certificatul de deces al defunctului, care s-a inregistrat cu numarul 642 din 1953 si este eliberat de compartimentul de stare civila si pastrat la Sectia 3 din Madrid', a explicat prefectul Harghitei. Aceasta a spus ca adeverinta ar fi conferit legalitate actului de inhumare a defunctului de catre preotul paroh, daca pe ea scria: 'adeverim prin prezenta, la 25.05.2012, ca in actul nr 642 din 1953 s-a inregistrat decesul lui Nyiro Jozsef, decedat pe 16 oct 1953'. Dupa ce Prefectura Harghita a atacat in contencios administrativ acest document, a fost anulata reinhumarea ascriitorului maghiar, acuzat ca a avut o atitudine antisemita si ca a colaborat cu un regim fascist, iar la Odorheiu Secuiesc s-a desfasurat doar o ceremonie de comemorare. Intentia autoritatilor de la Budapesta de a organiza o ceremonie de reinhumare in Romania a scriitorului maghiar a starnit profunda nemultumire a organizatiilor civile a romanilor din Transilvania, care au subliniat ca 'Nyiro Jozsef s-a pus in slujba propagandei promovata de Hitler si Horthy, iar demersul de reinhumare a acestuia in Romania este un act imoral care lezeaza demnitatea societatii romanesti, inclusiv a cetatenilor de etnie maghiara de buna credinta'. De asemenea, au luat pozitie fata de acest eveniment mai multi politicieni, inclusiv premierul Romaniei, Victor Ponta, iar Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania si-a exprimat ''indignarea si imensa amaraciune'' fata de vestea inhumarii scriitorului maghiar Nyiro Jozsef in Romania. Evenimentul s-a desfasurat sub patronajul presedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, care a fost prezent la ceremonia de comemorare de la Odorheiu Secuiesc si a acuzat 'comportamentul neprietenos, necivilizat si barbar al noului Guvern roman de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni acasa, in pamantul natal'. Acestea declaratii au atras criticile dure ale oficialilor romani, premierul Victor Ponta afirmand atunci ca nu este exclus ca presedintele Parlamentului Ungariei sa fie declarat 'persona non grata'. Evenimentul de la Odorheiu Secuiesc a avut si ample ecouri internationale. Presedintele Knessetului, Reuven Rivlin, a anulat o invitatie in Israel adresata presedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, dupa ce acesta a participat comemorarea scriitorului ungar Nyiro Jozsef in Romania. De asemenea, laureatul Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel a inapoiat Ungariei Ordinul pentru Merit in grad de Mare Cruce, pe care l-a primit in 2004. Potrivit informatiilor prezentate de Ministerul Afacerilor Externe, Nyiro Jozsef s-a nascut in 1889, la Jimbor, in judetul Brasov (centru), si a decedat in 1953, la Madrid, in Spania, unde a fost inhumat pana de curand. Potrivit sursei citate, in perioada interbelica a lucrat ca jurnalist la mai multe publicatii de limba maghiara din Transilvania (regiunea de centru-vest) si a publicat mai multe nuvele. In 1941, dupa anexarea Transilvaniei de Nord de catre Ungaria, a fost invitat in calitate de deputat ardelean in Parlamentul de la Budapesta si s-a mutat in capitala ungara. A fost redactor-sef la doua ziare de extrema dreapta - "Magyar Ero" si "Magyar Unnep". Dupa lovitura de stat din 15 octombrie 1944 si-a continuat activitatea in Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislatie antisemita. In aceasta calitate, Nyiro Jozsef a sustinut activitatea guvernului fascist al lui Szalasi Ferenc. In 1940 i-a fost acordata distinctia "Coroana Corvin", infiintata de catre Miklos Horthy. AGERPRES
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page