Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Plagiatul – sport de performanta la români?!



Al. Stanciulescu-Barda

De cativa ani buni auziti mereu de cazuri de plagiat. Se discuta la televizor, la radio, puteti citi in ziare pe primele pagini, pe internet etc.  Nume sonore ale unor oameni din  cele mai inalte institutii ale statului sunt puse in legatura cu un astfel de pacat. Unii sunt dati afara din serviciu, altora li se retrag titlurile stiintifice si academice, despre altii nu se mai vorbeste nimic dupa cateva zile de mare zarva. Nu voi da astfel de nume, fiindca numai justitia este in masura sa stabileasca, daca cineva este cu adevarat vinovat sau nu. Asadar, vom discuta despre pacat, respectiv despre infractiune, ci nu despre pacatosi sau infractori propriu-zisi.

Pentru unii dintre Dumneavoastra lucrurile sunt clare, pentru altii sunt invaluite in ceata. Nu v-ati intalnit cu acest cuvant decat in ultimii ani, mai ales dupa Revolutie. Pentru ca sa spunem lucrurilor pe nume, precizez ca plagiatul in vobirea omului de rand se traduce prin hotie, prin furt. Despre un astfel de narav nu mai e nevoie sa va spun eu ce este. ?tie fiecare dintre Dumneavoastra. Oricare ati furat in viata un strugure, un mar, o para, o cireasa sau altceva din  bunatatile pamantului. Nu v-ati putut abtine cand ati trecut pe un drum, pe o poteca si v-ati astamparat setea si pofta cu o fructa oarecare, chiar daca aceasta era in proprietatea unui alt consatean. Vi s-a parut intotdeauna ca, desi e un pacat, nu e chiar atat de mare, atat de grav. Cu toate acestea, multi dintre cei ce se afla pe pat de moarte, in anii grei ai batranetii, isi scotocesc constiinta si amintirile si incearca sa se debaraseze de o greutate imensa care ii apasa: furtul unui mar din gradina vecinului in anii tineretii sau ai copilariei…!

Incerc sa cred, ca nu sunt printre Dumneavoastra dintre cei care au patruns noaptea in casa semenilor lor, nu au batut, nu au torturat si nu au ucis pe altii pentru a le smulge banii sau bijuteriile sau altceva. Incerc sa cred, ca nu sunt printre Dumneavoastra dintre cei care au falsificat acte si au furat case, pamanturi si alte bunuri sau drepturi ale semenilor; incerc sa cred ca nu sunt printre Dumneavoastra dintre cei care au depus juramant stramb in instanta si nici nu s-au folosit de martori mincinosi pentru a smulge fratilor, sau rudelor, sau semenilor cine stie ce bunuri. Fereasca Dumnezeu sa avem asa ceva in parohia noastra!

Hotia sau furtul este interzis  de Insusi Dumnezeu prin porunca a opta a Decalogului: ,,Sa nu furi!” Nu se face nici un fel de comentariu, nu se fac nuantari. ,,Sa nu furi!”, asa cum spune ,,Sa nu ucizi!” si cu asta a spus totul. Noi am nuantat pacatul, facandu-l mai usor sau mai grav, in functie de tot felul de imprejurari. Hotia a fost prezenta intotdeauna printre naravurile multor popoare si persoane. Au fost perioade in care ea a devenit politica de stat  in unele locuri si s-au furat miseleste regiuni sau chiar tari intregi de la altii, uneori trecandu-i pe adevaratii stapani prin foc si prin sabie, ducandu-i in robie, deportandu-i in masa, ori ucigandu-i, pur si simplu. Au fost inselati politicieni creduli si prosti de altii mai versati si mai smecheri si s-au furat  unor tari bogatiile solului si ale subsolului, pe care Dumnezeu le daduse ca zestre localnicilor, ca sa se hraneasca din ele ei si stranepotii stranepotilor lor. S-au furat multe si de toate, in toate timpurile si in toate locurile!

Intre timp, cuvantul propriu-zis de ,,hotie” sau ,,furt” a inceput sa deranjeze, sa jigneasca pe cei in cauza. Atunci i-au schimbat numele, dar pacatul/infractiunea a ramas aceeasi. Bunaoara, cand bunul furat a fost produsul mintii celuilalt, hotia a fost numita plagiat. Imaginati-va ca cineva dintre Dumneavoastra copiaza o poezie a lui Eminescu si o… semneaza cu propriul sau nume, batandu-se apoi in piept in fata celorlalti ca el a compus-o, ca este poezia lui, ca el este poetul. Despre  adevaratul autor, respectiv Eminescu, ,,poetul” de ocazie nu sufla nici un cuvant. Eventual, da o lista cu poetii care au reusit sa mai scrie poezii la fel de bune ca ,,a lui” de-a lungul timpului si, undeva, in coada listei, il trece si pe Eminescu. Altii fura ideile dintr-un articol, dintr-un studiu, dintr-o carte, pe care le imbraca, asa cum imbraca o papusa, cu alte haine, adica inlocuieste cuvintele, spunand acelasi lucru. Spre exemplu, daca despre Gheorghe se spune intr-un articol ca este mincinos, eu, cel care plagiez articolul respectiv, spun ca Gheorghe ,,vehiculeaza adevarul”, ,,jongleaza cu cuvintele”, ceea ce e, de fapt, acelasi lucru.
Plagiatul incepe din scoala. Inca de timpuriu, multi elevi isi fac un titlu de glorie din a copia la teze, la lucrari, de la colegi, din carti sau caiete. In ultimii ani copiaza de pe internet. Este mult mai practic, mai usor si nici nu mai muncesc sa scrie cu manuta lor. Ating doua butoane, ,,copy” si ,,past” si textul, care poate fi o carte de sute de pagini, trece din buzunarul semenului in propriul buzunar. Munca noului ,,autor” este aceea de a semna ,,opera”. Multi profesori sunt multumiti ca elevii lor fac lucrari bune, iau note bune, ei insisi sunt cotati ca profesori merituosi. Parintii sunt mandri de copiii lor, fiindca au note mari. Se ajunge la examene importante, capacitate, bacalaureat, admitere, licenta, masterat, doctorat, repartitie etc. Daca se inaspreste supravegherea, protesteaza toata lumea: elevi, profesori, parinti. ,,-Auzi, domnule, sa streseze copiii, sa nu-i lase si pe ei sa se inspire!” Profesorii supraveghetori incep sa aiba orbul gainilor, se intrerupe curentul in scoala si camerele de luat vederi nu mai functioneaza, se transmit biletele  scrise marunt-marunt cu subiectele rezolvate, se folosesc telefoanele si alte aparate foarte sofisticate. Mai nou, se implanteaza cip-uri in urechi, adica niste aparate foarte mici, prin care i ,,se sopteste” concurentului ce trebuie sa spuna sau sa scrie de  la zeci de kilometri. Se fura apoi articole, studii, carti, pentru care adevaratii autori au muncit din greu multi ani de zile. Hotii le preiau in cateva clipe si le semneaza. Autorii adevarati sunt de cele mai multe ori marginalizati, trimisi sa pazeasca oile(sau caprele!), in timp ce hotii, daca mai beneficiaza de rude la Ierusalim, rugatori la Athos si argati in parlament, se catara pana la varful piramidei sociale.
Daca hotii-plagiatori sunt prinsi, sunt nitel balacariti, retrogradati de ochii lumii pentru cateva luni, dupa care sunt propulsati mult mai sus, ca sa poata recupera, sarmanii, pierderile suferite! In felul lor sunt niste adevarati ,,campioni”. Sunt ,,campioni” intr-un sport de proportii, pe care toti il aratam cu degetul, il criticam, il dezaprobam, dar  vedem dintr-o zi in alta ca tot mai multi il practica tot intr-o veselie.
 Cel mai dureros este cand vezi tocmai statuile imense ca se prabusesc, fiindca aveau picioare de lut. Copiii si tinerii au nevoie de modele, ba chiar varstnicii. Te uiti, in mod firesc, la cei mai de sus, la cei mai din varf si afli la un moment dat ca aceia nu erau, de fapt, decat niste hoti! Pardon, niste plagiatori!
Sursa: Natiunea

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page