Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DIALOG CU PROF. UNIV. DR. CORNEL DURGHEU, ARTISTUL ALUNGAT DIN CETATE...

(Continuare din numarul precedent)

George ROCA: Fiind si profesor de desen, inseamna ca „va pricepeti" si la alte domenii ale artelor plastice. Pictati, desenati?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Evident. Cred ca am pictat in decursul a 45-50 de ani de activitate, sute de tablouri in ulei, acuarela sau pastel, tempera, carbune sau creion.

George ROCA: Vorbind despre activitate dumneavoastra artistica-plastica, este cunoscut faptul ca ati avut nenumarate expozitii. As dori cateva detalii! Aceste expozitii au fost organizate la nivel local, republican sau international? Ce lauri, glorie si onoare ati cules in urma acestora? Aveti lucrari care „au plecat definitiv" in strainatate?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Este firesc ca la o anumita varsta sa ai o anumita activitate expozitionala prodigioasa. Expozitii personale sau de grup, de o mai mare sau mai mica anvergura la saloanele locale, cateva expozitii personale, regionale sau nationale, in galerii sau muzee, dar si lucrari de sculptura si pictura prezente in cateva tari europene, asiatice si africane. Am cateva lucrari si pe pamantul American. Onoare, glorie, lauri?! E o placere sa stii ca operele tale innobileaza si infrumuseteaza spatii private sau ale unor institutii culturale, muzee, case de cultura, colectii etc. In tara am lucrari achizitionate de Muzeul Tarii Crisurilor, Muzeul National de Arta Cluj-Napoca, Muzeul de Arta Moderna Galati, Ministerul Tineretului, Ministerul Sanatatii – lucrari amplasate prin Policlinici, Spitale, scoli speciale s.a.m.d.

George ROCA: Am aflat ca ati batut lumea in lung si in lat, din satul Berechiu de unde v-ati nascut pana in Insula Hellgoland din Marea Nordulului, sau din Germania in Belgia, si din Italia in Statele Unite si Canada! Apropos de Canada, am aflat ca la Toronto ati tinut cateva conferinte, comunicari si prelegeri despre tehnica sculpturii in arta contemporana romaneasca. Despre ce este vorba?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Intrebarea d-voastra ma duce cu gandul la anii tineretii, cand unul sau altul dintre rudeniile sau prietenii mai varstnici, oarecum soptit, imi faceau „reprosuri" de ce nu le trimit o vedere frumoasa din Paris, Roma, New York sau din Grecia sau Egipt?! „M-am prins" imediat unde voiau sa ma duca cu gandul si cu fapta. Este interesant, cu toate ca „lumea" ma percepea ca pe un tip „de forta a aventurii", a descinderilor surpriza, „a descalecatului", dar eu niciodata nu mi-am pus serios problema plecarii, iesirii din tara, altfel decat liber si elegant. Am suportat cu stoicism si rabdare, rezervat dar si cu replici dure adesea, fata de oficialitatile vremii comuniste atunci cand era cazul. Am trait soarta de Om al pamantului batatorit de taran. Aveam convingerea ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba in bine si voi avea libertatea de a zbura spre lumea larga. Prioritar pentru mine a fost in tinerete grija fata de familie, de cei trei urmasi Cosmin, Serena si Calin. Astazi artisti plastici buni. Toti trei. Doi sculptori si o pictorita asezata liber in Toronto. Da! Copii buni...

Ajungand pe urmele fiicei mele Serena pe pamantul Americii de Nord – Canada, am avut ocazia de-a vizita locuri superbe, dar si de suflet („Campul Romanesc" de al Hamilton), Kingstone, Cascada Niagara, orasul Niagara, Ossaga Beach si alte multe asezaminte din partea de est a Canadei. Oricum mi-a ramas in memorie cel mai frumos oras vazut vreodata: oraselul Niagara. O curatenie nemaiintalnita! Frumos. Desigur Hamilton-ul, cu „Campul romanesc" a fost o surpriza deosebita, intalnind de sarbatoarea Sfintei Marii sute de romani la iarba verde, cu mititei, carnati, bere, ca acasa si desigur cu comportamentul specific al romanilor oriunde s-ar afla. Impresia si admiratia mea a fost legata de ceea ce a putut sa faca ROMANUL in tara straina.

Peregrinarile mele prin lume inca nu s-au implinit, nici profesional si nici documentar turistic. Profesional si institutional (ca Decan al Facultatii de Arte Vizuale), am stabilit prin studenti si cadrele didactice, relatii remarcabile cu institutii academice din Germania, Franta, Italia, Olanda, Belgia, Ungaria, SUA, sau Canada. Germania a ramas mai aproape sufletului meu pentru ca aici am descoperit cu vreo 10 ani in urma „Kunsttherapie", specializare inexistenta in Romania. Am imprumutat-o si am incercat prin cursurile si disciplinele impuse in cadrul Planurilor de invatamant academic si finalizate prin lucrari de licenta sa impun Ministerului Educatiei si Ministerului Muncii, specializarea amintita, fara nici un raspuns pana astazi. Disciplinele teoriei prin arta combinate cu disciplinele psiho-pedagogice si cele din domeniul artelor plastice: desenul, culoarea, forma, volumul, modelajul, sociologia artei, istoria artei, estetica s.a.m.d. si de ce nu? Muzica (meloterapia), era o baza clara de acceptare a acestei noi specializari in nomenclatorul de profesiuni.

In ceea ce priveste Canada, neastamparat ca de obicei, ajungand la fiica mea Serena, la sfarsitul lunii iulie 2008, dupa o mica perioada de aclimatizare si recuperare am dorit sa cunosc viata romanilor in Canada, nu numai din punct de vedere material ci si spiritual. Firesc, am dorit sa fac imi fac impresie reala despre viitorul fiicei mele si a ginerelui meu Florin pe meleagurile canado-americane. Si de ce nu, cu gandul spre viitorul mai indepartat, judecatile imi survolau oportunitatile de viata, la soarta celor ce vor mai veni – nepotii!

Contextul a fost favorabil in primul rand datorita generozitatii copiilor mei, dar si a bucuriei de a intalni in spatiile, locurile, bisericile frecventate de romani, in numar deosebit de mare de frati romani legati de pamantul stramosesc, de cei dragi ramasi acasa in Romania. Si astfel pe 13 septembrie 2008 am fost invitat la o intalnire si schimb de idei cu romanii din Toronto, in cadrul cenaclului „Nicapetre". Cenaclu organizat de ziarul „Observatorul" care il are in frunte pe distinsul domn, Ioan Puiu Popescu. O intalnire fericita dar si benefica. Omagiindu-l pe regretatul sculptor Nicapetre intalnirea mi-a prilejuit o traire spirituala deosebita atat prin schimbul de idei cat si prin vizitele la anumite institutii si spatii estetice. Nicapetre2, uriasa personalitate a sculpturii contemporane romanesti din diaspora! Au existat si cateva „impacte" politice placute generate de prezenta consulului Romaniei la Toronto domnul Dan Dragos. Tot acolo au ramas in amintirea mea cateva personalitati culturale remarcabile. Sper sa ii reintalnesc intr-o buna zi. Doresc sa realizez bustul in bronz a marelui sculptor Nicaetre pentru „Campul romanesc" de la Hamilton. Sunt impresionat si legat sufleteste de opera acestuia. El trebuie eternizat in spatiul spiritual innobilat de el, la „Campul romanesc".

George ROCA: Am auzit ca tot la Toronto, ati prezentat, impreuna cu fiica dumneavoastra Serena, o expozitie omagiala de desen si culoare...

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Prezenta in Toronto de aproape 3 ani, fiica mea Serena, pictor si doctor in Istoria Artei, o fata serioasa, talentata si harnica si-a inceput bine prezenta artistica in Canada deoarece avea deja precedente de la vecini, din New York si Chicago, dar totusi nu cu anvergura ei cunoscuta ca pictor si dascal. Randuielile de peste ocean sunt altfel... Lucrarile propuse initial pentru expozitia de la Cenaclul „Nicapetre", lucrari-omagiu dedicate marelui sculptor, s-au rezumat la cateva portrete in culoare si desen. Ar fi fost interesanta o abordare expresiva, conditionata de cele doua generatii. Dar poate asta se va intampla intr-o buna zi.

George ROCA: Sunteti initiatorului si presedintele Fundatiei culturale „Cetate Durgheu". Care sunt dezideratele acesteia? Ce reprezinta aceasta fundatie? De cine e finantata si ajutata? Mai faceti parte din alte foruri sau asociatii culturale, politice sau obstesti?

Prof. Univ. Dr. Cornel DURGHEU: Cred ca unul din lucrurile importante ale omului este integrarea sociala si comunitara. Dupa mine aceasta integrare (cred ca asa am fost educat in familie in contextul comunitatii satesti in care m-am nascut, crescut si format caracterul), este factorul esential in a putea oferi societatii careia ii apartii ceea ce ai cel mai bun pentru a pune oricand o caramida la constructia ambientala careia ii apartii. Desigur aici e nevoie sa fim concreti. In primul rand sa poti oferi, in al doilea rand sa ai ce oferi, in al treilea rand sa ai cui oferi, in al patrulea rand sa fii lasat sa oferi, iar in al cincilea rand sa fii ajutat sa oferi.

Cunoscand aceste inconveniente nu mi-a fost dificil sa incerc si sa pot sa dau sau sa construiesc cate ceva. Esential, problema este una si de predispozitie nativa, ajutat de educatie si de generozitatea sufleteasca. Astfel, dupa cum spunea un amic, dascal de prin orasul bihorean Vascau... „in decursul vietii tale pe unde ai muncit si trait, ai facut si lasat cate ceva in urma ta". Vorba romanului „omul sfinteste locul". In decursul vietii mele, acolo unde am muncit, ca dascal in mod special, dar si in domeniul culturii, am dorit sa las ceva in urma mea, un cerc de pictura sau de sculptura, o expozitie ocazionala sau permanenta, organizarea unor muzee etnofolclorice care sa puna in valoare portul sau obiectele de munca ale romanului, initieri in domeniul teatrului, sportului si nu in cele din urma in domeniul artelor vizuale, precum a fost nasterea Facultatii de Arte Vizuale din Oradea.

Fundatia culturala „Cetate Durgheu" poseda un statut si un scop lucrativ extrem de generos si benefic, in mod special pentru Facultatea de Arte Vizuale din Cetatea Medievala a Oradiei, prin dotarile sale materiale, mobilier, aparatura electronica si chiar excursii in tara si strainatate cu studentii pentru schimburi de experienta si specializare. Asa am ajuns a cunoaste si a aprofunda din Germania „Kunstterapia".

Din punct de vedere financiar fundatia nu a fost sprijinita aproape deloc. In schimb a fost ajutata prin mijloace practice de transport: Frigoexpres Oradea, de GIG Oradea, de Duracons Oradea de prietenii din Villingen, Germania si altii.

In contextul acestui evantai larg de munca, preocupari si relatii, era firesc sa apara si afilieri sau oportunitati institutionale. Am devenit pe parcursul timpului membru si vicepresedinte al ASLA (Academia de Stiinta, Literatura si Arta), membru si vicepresedinte al Institutului de Istorie Militara „Cavalerii de Clio", vicepresedinte al filialei Oradea a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, membru si vicepresedinte al Asociatiei Sportivilor Veterani din Oradea s.a.m.d.

Apropiindu-ma de ceea ce a determinat aparitia Fundatiei Culturale „Cetate Durgheu" as putea spune ca acest fapt s-a intamplat din cunoastere, din interes, intuitie, dar si abnegatie care a particularizat fapta. Prin statutul ei generos, a avut si are ca obiectiv central viata studentilor Facultatii de Arte Vizuale, a tinerilor artisti plastici si nu numai, dar in mod special soarta Cetatii Medievale din Oradea - cea mai mare Cetate Medievala de campie din centrul Europei. Este prima fundatie din Oradea – Bihor care a avut ca scop fundamental dezvoltarea constiintei civice si a interesului public cu privire la conservarea, restaurarea si repunerea in valoare a Monumentului Arhitectonic Emblematic al Oradiei; realizarea si sustinerea demersurilor locale, nationale si internationale in acest scop; igienizarea si restaurarea spatiilor din cetate destinate pentru atelierele de creatie; o sala uriasa de expozitii „Underground"; Cenaclul „Ut Pitura Poesis" (care a functionat cu mare succes cativa ani in spatiul cetatii); organizarea de vizite studentesti, de tabere de sculptura, pictura si schimburi culturale nationale si internationale; sustinerea unor activitati specifice ale institutiilor care promoveaza valorile culturale in scoli, facultati, colegii artistice; initierea, organizarea, sustinerea, sprijinirea si desfasurarea diferitelor actiuni si activitati cu caracter umanitar, social si filantropic de ajutorare si binefacere (militand pentru instituirea si acordarea unor ajutoare materiale pentru orfani, handicapati, bolnavi, batrani, saraci sau someri etc.); de atragerea si administrarea de donatii, de sponsorizari, organizarea de expozitii, diferite actiuni in domeniul artelor, de educatie morala, civica si sociala pentru favorizarea participarii la diferite manifestari interne si internationale a tinerilor talentati si capabili. Multe din aceste obiective s-au implinit in decursul anilor si pana astazi.

(Va urma)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page