Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

De vorba cu poeta Adela-Adriana Moscu (Pennsylvania) despre o lume ca o inspiratie fara sfarsit

De vorba cu poeta Adela-Adriana Moscu (Pennsylvania) despre o lume ca o inspiratie fara sfarsit

(Continuare din numarul precedent)

  - In "Podul indestructibil" faci urmatoarea afirmatie: "Intentia mea nu e limitata/in a inalta cu o zestre a limbajului poetic elevat".

- Daca imi aduc bine aminte titlul acelei creatii era PODUL SPERANTEI. Da, idea este sa invit oamenii la o existenta mai sanatoasa, nu doar sa creez un sunet frumos pentru a delecta doar de dragul sunetului unui cuvant sau a scrie doar o metafora ce creeaza o imagine frumoasa. Daca cineva, dupa ce imi citeste una din creatiile scrise, va avea inspiratia sa respecte mai mult, sa devina mai romantic, sa ajute un copil in suferinta, sa isi aduca aminte de parinti si sa le ofere iertarea si ajutorul, sa faca un gest pentru a crea Pace in lume, atunci voi simti o imensa placere si satisfactie.

 - Ti-ai format deja un stil al tau, elevat, inconfundabil, care a reusit sa depaseasca anumite limitari?

- Nu-mi dau seama daca ceea ce scriu are un stil anume... nici nu ma gandesc la acest lucru atunci cand scriu. Uneori ma incearca o frustrare lingvistica in ambele limbi dar, cu fiecare cuvant, invat, pentru a putea scrie mai complex si corect. Uneori incerc sa-mi traduc creatiile in diverse limbi si pentru ca nu intotdeauna reusesc o traducere impecabila, apelez la ajutor.

 - Ai o imagine cheie, o metafora care ar descrie in cateva cuvinte poezia ta, care ti-ar defini stilul?

- O pasare alba – poate un porumbel.... "white dove".

Am multe imagini. Se schimba mereu. Probabil este o metamorfoza continua... Este evident ca ceea ce am scris acum treizeci de ani are o anumita esenta dar, cu trecerea timpului, nuantele se schimba, precum parul si pielea. Probabil sunt scriitoarea fara un stil aparte, probabil sunt, pur si simplu, femeia ce scrie cu pasiune. Frazele se nasc si devin independente, sculptandu-si imprevizibila forma, apoi ajung acolo unde trebuie, cand trebuie si la cine trebuie.

 - Descrie-ne procesul aparitiei unui poem. Preferi sa fii singura atunci cand scrii sau sa asculti muzica? Petreci un anumit timp pentru a rescrie un vers sau iti iese din prima?

- Uneori, ma trezesc auzindu-mi soaptele si simt ca trebuie scrise imediat. Pe orice: hartie, oglinda, palme etc. Ideile vin mereu, indiferent daca sunt singura sau inconjurata de oameni, liniste, muzica, murmur de izvor sau simfonia pasarelelor din spatele casei, unde-mi place sa stau pe terasa inconjurata de flori. Uneori iau idei si sugestii din dialoguri cotidiene si le notez repede pe orice imi vine la indemana.

 - Cum procedezi pentru a ajunge de la o foaie de hartie alba la un poem finalizat? Cand si cum iti dai seama ca un poem e finalizat sau consideri ca un poem nu e niciodata cu adevarat incheiat?

- Creionul trebuie sa fie cu mine mereu:). Cred ca prima idee si primul suflu a unei creatii este foarte puternic si important. Cand editez sau editez prea mult cred ca devine o alta poezie si uneori calitatea este diminuata. Cred ca fiecare creatie are valoarea si importanta acelui minut cand a fost creata. Unele poeme raman neterminate. Alte poeme devin prea lucrate. Si in pictura poate fi o experienta similara. Daca tot corectezi o panza isi pierde din farmecul original, putand chiar deveni a lucrare caraghioasa. Cateodata sunt framantata de o poezie... la un moment dat sau intr-un anumit vers nu suna bine, oricat incerc sa o retusez, apoi o las deoparte. Unele le-am rupt. Am fost sfatuita sa nu mai distrug nici o creatie. Acum le pastrez pe toate.

 - In "Dor din nou dor" am remarcat o intrebare – "ce rugaciune imi va fi auzita"? Faptul ca scrii reprezinta o rugaciune ce ti-a fost auzita?

- Interesanta intrebare... Da, cred ca da..... Mereu am dorit si m-am rugat sa devin capabila de a avea o contributie benefica pentru omenire, de a reprezenta o diferenta remarcabila in societate. Ar fi frumos si sper ca ceea ce scriu si impartasesc lumii sa atinga sufletele, sa schimbe vietile in mai bine. 

- Ai fost incurajata de cei din jur sa scrii sau se poate vorbi mai degraba de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii?

- Increderea in Dumnezeu este mai presus de orice. Este cel mai pretios dar ivit in drumul meu. Multe persoane m-au incurajat sa scriu, sa cant... n-am ascultat. Mai bine zis n-am ascultat cand ar fi fost mai bine.. Uneori am urmat sfaturile tarziu, mult prea tarziu. Prima prietena din SUA, Kathy, a fost prima persoana care m-a incurajat sa public, inca din anul 1977. In anul 1979, profesorul de psihologie, Dr. Mathew Erdelyi, m-a incurajat sa scriu. In anul 2003 trei prietene romance din Lancaster au insistat sa public. Ele mi-au fost de un sprijin poetic minunat: Mihaela Olteanu Alexe, Elena Bibire Damian si Viorica Stoica Trihena. Multi cititori sperau sa-mi vada poeziile intr-o carte. De data asta i-am ascultat. Inca simt ca mai am ceva de spus, de daruit...

 - In ce masura sentimentele pe care le exprimi in poezie reprezinta diferitele fatete ale personalitatii tale, sa spunem ca femeie, ca iubita, ca mama, ca romanca?

- Interbarile tale acopera surprinzator de multe fatete ale poetei din mine! Oare voi mai putea pastra vreun mister despre creatiile mele? In mare masura, sentimentele exprimate in poezie ma reprezinta pe mine in totalitatea existentei iar uneori este rezultatul imaginatiei. Alteori, reprezint nuantele si deznadejdile celor ce nu pot fi auziti sau cititi.

 - Dintre poemele pe care le-ai scris pana in prezent, exista unul preferat?

- Uneori, imi simt creatiile artistice precum proprii prunci. Tot ce am scris, tot ce am creat reprezinta un aspect extrem de important pentru mine, simbolic pentru acel moment al creatiei. La fel de important este si faptul ca a existat aceasta dorinta intensa de a-mi impartasi gandurile, pasiunile. Imi vine sa cred ca ar fi greu sa alegi copilasul preferat, nu-i asa? As spune chiar imposibil.

 - Ce anume te-a ajutat sa te concentrezi pe scris? Au existat si momente cand ai fi vrut sa abandonezi?

- Toate intrebarile tale ma inspira la raspunsuri atat de complexe! Fiecare din ele ar putea da nastere unui intreg capitol de carte. Nu, nu-mi place sa ma opresc in mijlocul drumului. Zabovesc intr-un loc datorita relativitatii in forma de exprimare, de creare. Imi schimb telul de la un proiect artistic la altul din curiozitate si pasiune dar si (intr-o mare masura) datorita necesitatii imprejurarilor. Sunt momente in viata cand ma pot concentra numai pe o anumita poteca artistica. De exemplu, cand mi-am rupt glezna, nu am mai putut dansa pentru un timp. De asemenea, o vreme inchisa imi infraneaza mobilitatea si gratia. Cand corzile vocale mi-au fost afectate, nu am mai cantat. Cand am fost afectata de distonia cervicala, nu am mai lucrat in domeniul psihologiei si am hotarat reprofilarea, scriind povestiri scurte, cu scop terapeutic, in loc sa lucrez direct cu pacientii.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page