Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CONFUZIA IDENTITATII REGIONALE SI LIPSA UNEI REALE CONSTIINTE EUROPENE



Ce reprezinta constiinta europeana? Greu de spus, sau mai bine zis, greu de precizat in lipsa unei reprezentari clare a ceea ce inseamna apartenenta la spatiul european. Daca ne referim la toti cei care locuiesc pe continentul numit Europa, atunci constiinta europeana s-ar aplica deopotriva la toate aceste persoane, asa cum a fi american presupune sa ai un domiciliu stabil si o cetatenie intr-un stat de pe continentul american.

In realitate, desi sunt multe persoane europene in ce priveste localizarea, constiinta apartenentei la un spatiu comun de cultura si civilizatie este mai mult decat fragmentara, avand chiar accente utopice. De fapt, putem vorbim de mai multe „subcontinente” desfasurate pe suprafata Europei, putandu-se vorbi despre diferitele „spatii” in genul celui germanic, francez, englez, sudic latin, balcanic etc. mai mult sau mai putin legate intre ele prin datini, traditii, sau mai grav, razboaie de cucerire si dominatie. Si de aceea, se poate vorbi despre constiinte de apartenenta la fiecare dintre aceste spatii avand mai mult sau mai putin accente contradictorii atunci cand se trece de la o zona la alta.

Cert este ca trecutul istoric nu s-a putut sterge in cele cateva decenii de cand s-a inceput constructia europeana contemporana, ca o alternativa la globalismul american, sovietic, iar ulterior asiatic in varianta japoneza, chineza sau indiana. De fapt, idealul Uniunii Europene a pornit din ratiuni pragmatice in conditiile in care fostii adversari au inteles ca efectele celor doua razboaie mondiale au condus la slabirea ireversibila a combatantilor din Europa si la pierderea suprematiei globale. Prin urmare, chiar daca sentimentele nu erau dintre cele mai placute, totusi s-a trecut la unificarea economiei dintre principalele tari europene si formarea uneia dintre cele mai mari piete de productie si consum din lume.

In ciuda unui imens cor de critici venite din interiorul tarilor europene sau de peste ocean, constructia a mers mai departe intr-un parteneriat ce parea ca va da rezultate si va permite mentinerea prosperitatii economica in perioada postcomunista. Dar asa cum spune proverbul ca „totul este pana la bani”, adevaratul test al coeziunii a fost cel al integrarii monetare prin folosirea unei monede unice numite „euro”. Cred ca nu a fost o fericire mai mare pentru adversarii din afara si din interiorul Uniunii Europene ca aceasta initiativa care a pus pe aceeasi linie state cu decalaje semnificative in ce priveste rata inflatiei si nivelul datoriei publice, politica fiecarui guvern fiind specifica si diferita de la o tara la alta.

A fost ca si cum ar fi fost cuplate in acelasi sistem energetic mai multe generatoare, fiecare avand o viteza de rotatie diferita, lucru imposibil tehnic in absenta sincronizarii prealabile a acestora. Tocmai de aceea, dupa perioada de euforie, ce a coincis mai mult sau mai putin fericit cu cea de specula financiara internationala, s-a constatat ca toata bunastarea din tarile hiperinflationiste s-a bazat pe o indatorare publica dusa pana la nivele ce nu puteau fi sustinute pe termen lung.

De aceea, de indata ce efectele crizei financiare a inceput sa loveasca Europa, au devenit clare consecintele cheltuielilor nesabuite, iar tarile care au permis acest lucru au fost primele afectate, existand speranta emisiei de masa monetara „euro” pentru acoperirea datoriilor publice. Acest mecanism folosit de catre toate statele lumii in conditiile detinerii unei monede nationale, nu a putut fi pus in aplicare din cauza tarilor cu o economie preponderent neinflationista in genul Germaniei sau Olandei, care nu au dorit sa devina solidare cu statele din sud, mari cheltuitoare de resurse. De aceea, s-a preferat mecanismul imprumutului in conditiile impunerii de restrictii privind cheltuielile de catre statele aflate in dificultate.

Bineinteles ca astfel s-a pus sub semnul intrebarii suveranitatea nationala, iar reactia initiala a fost cea de respingere a unei astfel de impuneri si de amestec in „afacerile interne”. Insa pe de alta parte, odata ce s-a intrat in acest sistem al folosirii monedei unice, a devenit evident faptul ca orice iesire nu se poate realiza decat prin faliment si haos economic, in acelasi timp mentinerea presupunand ajustari structurale duse pana la limita suportabilitatii sociale sau poate chiar dincolo de ea.

In absenta unei reale constiinte europene, interesul pentru criza profunda a statelor din sudul Europei a fost in mare parte discutat la nivel teoretic in tarile in care nivelul datoriei publice s-a mentinut la un nivel acceptabil in raport cu dezvoltarea economica. Si asa, inca o data fabula „greierului si a furnicii” s-a dovedit a fi realista, „furnica” nefiind dispusa sa ofere nimic din proviziile stranse in perioada de prosperitate unui „greier” care a cantat si s-a distrat toata vara. Prin urmare, „greierul” a fost condamnat sa sufere de foame si chiar sa moara inghetat, „furnica” putand sa se bucure nestingherita de proviziile stranse cu sarguinta.

Insa spre deosebire de fabula anterior amintita, o mare parte a prosperitatii „furnicii” s-a datorat cheltuielilor nesabuite ale „greierului”, care o data disparut va lua dupa el si consumul in baza caruia „furnica” aduna tot mai multa avutie. Realitatea este ca integrarea monetara a fost precedata de cea economica, astfel incat consumul din sudul Europei a permis dezvoltarea puternica a nordului, lucru pe care se pare ca l-au uitat cei care acum se cred marii beneficiari ai crizei. De peste doua decenii economiile tarilor europene au devenit tot mai dependente una de alta, fapt care nu permite decuplarea cu usurinta a unei parti fara sa sufere intregul sistem.

Tocmai din aceasta cauza, s-a evitat o actiune punitiva de la inceput, ba chiar s-au oferit tot felul de fonduri de salvare, care sa permita o plata esalonata a datoriilor, care in realitate erau imposibil de a mai fi achitate vreodata. In afara intoarcerii unei parti din banii furnizati in tarile creditoare si o intarziere a deznodamantului, altceva nu s-a putut obtine la un nivel semnificativ. De fapt, statele cu datorie ridicata au fost lasate sa se descurce mai mult sau mai putin singure in fata unui electorat care deodata s-a simtit mintit si lasat fara resursele prosperitatii cu care se obisnuise in ultimele decenii.

Dar acest lucru nu inseamna ca unirea tarilor europene intr-o singura structura economica si politica reprezinta o greseala. Dimpotriva, aceasta este solutia si provocarea istorica pentru toate natiunile sau popoarele care locuiesc in Europa, iar formarea unei constiinte europene reprezinta o necesitate de prim ordin. In masura in care acest lucru va aparea, atunci fenomenele „extreme” de consum excesiv sau de ajutorare conditionata vor disparea, facand loc unei reale cooperari regionale. Dar aparitia acestei constiinte nu poate fi rezultatul intamplarii, ci doar al unei educatii bine directionate, dublate de o realitate faptica in care imbinarea energiilor creative ale statelor europene va conduce la o prosperitate durabila.

In ceea ce ma priveste, am convingerea ca nu exista o alta alternativa pentru dezvoltarea Europei decat prin unirea natiunilor ce o compun intr-o structura unica, dinamica si creativa, care sa permita imbinarea armonioasa a specificului fiecarei tari membre. De asemenea, uniunea monetara „euro” nu este o greseala, ci reprezinta un pas firesc, care trebuie sa fie urmat de etape de consolidare a gestionarii colective a resurselor spatiului european. In ciuda scepticismului, aparent justificat, Europa este un continent mult prea mic pentru a permite faramitarea economica si sociala intre nenumaratele state care o compun. De aceea, integrarea reprezinta singura optiune viabila in ciuda resentimentelor si prejudecatilor care continua sa persiste.

O adevarata constiinta europeana, de apartenenta la acest spatiu social si cultural, reprezinta o constructie indrazneata, ce trebuie sa integreze specificul national si local, fara a-l distruge. Aici este loc pentru creativitate si cercetare, iar eforturile depuse in aceasta directie vor aduce rezultate benefice pentru intregul continent. De fapt, formarea unei astfel de constiinte ne va pregati pentru integrarea mult mai profunda la nivel mondial prin aparitia unei constiinte planetare, de apartenenta la rasa umana si la spatiul oferit de catre planeta Pamant.

Notiunea de om reprezinta mai mult decat cea de individ izolat care se lupta pentru supravietuire, avand in fata doar categoriile de prieteni si adversari. Dezvoltarea istorica ilustreaza un progres in ce priveste definirea fiintei umane, trecandu-se la constructii sociale tot mai indraznete si inglobandu-se arii tot mai intinse. Experimentand momente de haos si de stabilitate, de barbarie si de civilizatie, de anarhie, despotism si democratie, societatea umana a progresat spre forme tot mai complexe de dezvoltare conducand la un nivel de constiinta tot mai avansat.

De aceea, confuzia prezenta in ce priveste identitatea europeana va avea un sfarsit pe masura ce o reala constiinta regionala va lua locul egoismului individual sau national. Iar in momentele de criza, cei care au resurse ar trebui sa stie sa vina in ajutorul celor lipsiti de ele, fiindca altfel intregul sistem va ajunge sa fie pus in pericol. Ca de obicei, problema nu o reprezinta neaparat capitalismul, ci „capitalistii” care nu reusesc sa vada fiinta umana dincolo de balanta stricta a „profitului si a pierderilor”. Si de aceea, cred ca tarile aflate in dificultate economica ar merita o „a doua sansa” pentru o dezvoltare durabila, in loc sa fie executate „silit” sa plateasca datorii imposibil de achitat, chiar si de catre tarile bogate.

Intotdeauna exista mai multe variante de actiune, dar niciodata nu trebuie sacrificate fiintele umane sau popoare din ratiuni pur financiare, in conditiile in care modelul consumist a fost promovat de catre toti „actorii” din toate colturile lumii. Pentru o „vina” colectiva nu este normal sa plateasca doar o parte dintre cei implicati, iar ignorarea suferintei altora nu va face decat sa se extinda problemele prezente dincolo de frontierele sau granitele de orice fel. Constructia europeana trebuie sa continue, dar principiile ei trebuie sa fie adaptate pentru a permite definirea unei adevarate identitati europene. Aici se afla marea provocare pentru generatia prezenta, dar si singura solutie posibila pentru a merge mai departe deopotriva la nivel de individ si societate.

Octavian Lupu
Bucuresti
14.06.2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page