Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERPELARE - Obiectul interpelarii: Reorganizarea frauduloasa a Politiei de Frontiera, nume, date, fapte



Asemenea altor structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, si Politia de Frontiera a cunoscut cea mai nefasta perioada sub ministrul PDL Constantin Traian Igas. In urma reorganizarii Politiei de Frontiera in baza Legii nr. 280/2011, au fost disponibilizati peste 1.500 de politisti de frontiera, majoritatea acestora fiind concediati abuziv, fara sa se tina cont de criteriile de pregatire, experienta si probitate profesionala. Au fost disponibilizati preponderent politisti de frontiera din sectorul operativ, care absolvisera scoala militara, aveau vechime in munca si erau cunoscuti drept profesionisti si onesti. Au fost mentinuti insa in functie numerosi politisti de frontiera angajati din sursa externa, care nu aveau pregatirea adecvata si nu s-au remarcat pe plan profesional, ba multi dintre ei aveau probleme de probitate, fiind cunoscuti drept complici ai contrabandistilor. In perioada 2005 – 2008 au fost angajati circa 10.000 de politisti de frontiera din sursa externa si, potrivit unor fosti colegi disponibilizati, mentinerea multora dintre acestia in functie se explica prin faptul ca la angajare le-au fost percepute sume de bani (5.000 euro pentru ofiteri, respectiv 3.000 euro pentru subofiteri) si s-a dorit sa se pastreze    tacerea.
   In urma reorganizarii Politiei de Frontiera au fost desfiintate cele 22 de inspectorate judetene si au fost infiintate 5 inspectorate teritoriale si Garda de Coasta. Au fost desfiintate, totodata, compartimente importante ale Politiei de Frontiera, cum ar fi Compartimentul pentru Infractionalitatea Transfrontaliera (CIT) sau Serviciul Cercetari Penale (SCP). Ce este mai grav, la conducerea celor 5 inspectorate teritoriale nou infiintate au fost numite, in urma unor examene cu caracter formal, persoane din anturajul si de teapa fostului ministru de interne Constantin Traian Igas, respectiv persoane fara o pregatire profesionala adecvata, contestate profesional si compromise moral.
Astfel, pentru ocuparea functiilor de sefi ai celor 5 inspectorate teritoriale si pentru Garda de Coasta au fost organizate, in data de 17 ianuarie 2012, examene cu candidati unici, fiind descurajata inscrierea mai multor candidati, prin  intimidarea potentialilor aspiranti mai competenti si onesti. Pentru candidatii unici au fost intocmite subiecte unice, respectiv o pagina cu 7 intrebari, dintre care niciuna nu viza noua lege de organizare sau modul in care vor conduce aceste structuri noi. In plus, candidatii unici au stiut subiectele dinainte si au venit cu fituici pregatite la simulacrul de examen pentru functiile respective, fituici care e posibil sa fi ramas la dosar. In data de 24 ianuarie 2012 au fost organizate examene cu candidati unici si pentru functiile de adjuncti ai sefilor de inspectorate teritoriale si Garzii de Coasta. Intrucat in prealabil au fost sesizate Presedintia si Ministerul Administratiei si Internelor si a fost atentionata conducerea Inspectoratului National al Politiei de Frontiera, la aceste examene nu s-a permis intrarea cu fituici, dar candidatii au fost instiintati asupra subiectelor, pe care le-au invatat pe de rost si le-au reprodus integral, conform inregistrarilor audio.
Dupa aceste examene formale si fraudate din 17 respectiv 24 ianuarie 2012, sefii si adjunctii inspectoratelor teritoriale ale Politiei de Frontiera si ai Garzii de Coasta au organizat concursuri sau examene formale si pentru functiile ierarhic subordonate, numind in majoritatea cazurilor subalterni obedienti si incompetenti. Astfel s-a ajuns ca Garda de Coasta sa fie condusa de vreo 5 fosti subofiteri de politie rutiera, ajunsi ofiteri pe cai obscure, in frunte cu directorul Radu Dumitru, fost agent de politie rutiera, ajuns ofiter, actualmente cu gradul de comisar sef, si apoi director al scolii de pregatire a personalului navigant, fara sa aiba anterior experienta in Politia de Frontiera, in marina sau de cadru didactic. Corpul National al Politistilor a sesizat o serie de nereguli, favoritisme si abuzuri la adresa directorului Radu Dumitru, din care o parte au fost constatate de o comisie de control.
Mai este de semnalat ca pentru functiile de sef a patru inspectorate teritoriale ale Politiei de Frontiera (Timisoara, Oradea, Giurgiu si Sighetu Marmatiei) cartile au fost facute de chestorul Ioan Handra, fost sef al Inspectoratului Judetean Arad al Politiei de Frontiera, actualmente sef al Inspectoratului Teritorial Timisoara al Politiei de Frontiera, fiind promovate persoane din anturajul fostului ministru de interne Constantin Traian Igas. Cunoscut ca apropiat al ministrului Igas, Ioan Handra a fost avansat chestor la propunerea acestuia, prin decretul presedintelui Traian Basescu nr. 1171 din 29 noiembrie 2010. Ex-ministrul Igas intentiona sa-l promoveze ulterior sef al Inspectoratului National al Politiei de Frontiera pe chestorul Handra, dar am dezvalui printr-o interpelare ca, in cursul anului 2002, a fost destituit din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Nadlac dupa ce autoritatile maghiare au semnalat autoritatilor romane ca a fost depistat pe tehnica ca fiind implicat in contrabanda cu tigari.
Pentru toate abuzurile, fraudele si alte nereguli prezentate in aceasta interpelare, vinovatii principali sunt fostul ministru al Administratiei si Internelor, Constantin Traian Igas, si seful Inspectoratului National al Politiei de Frontiera, chestorul Ioan Buda, care a fost rasplatit de puterea portocalie cu 3 stele in 5 ani, ultima primind-o dupa atat de trambitata reorganizare a Politiei de Frontiera, care s-a dovedit un mare fiasco.
In vederea revenirii la legalitate si normalitate, va solicit, domnule ministru, sa dispuneti verificarea atat a modului in care au fost realizate disponibilizarile in cadrul Politiei de Frontiera in anul 2011, cat si a modului in care au fost organizate examenele pentru ocuparea functiilor de conducere la nivelul inspectoratelor teritoriale ale Politiei de Frontiera si Garzii de Coasta, indeosebi sub aspectul respectarii conditiilor de pregatire, experienta si probitate profesionala, urmand sa-mi comunicati constatarile realizate si masurile dispuse.
            Solicit raspuns scris si verbal.
Senator, Valer Marian


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page