Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Între NIMIC si TOT



"Trebuie ca El sa CREASCA, iar eu sa ma MICSOREZ".  (Ioan 3, 30)

Aceasta ar trebui sa fie experienta unui crestin adevarat.
De obicei omul isi incepe viata de dincoace de copilarie strangand o documentatie de mandrie si vanitate de care ii va fi mai tarziu din ce in ce mai greu sa se descotoroseasca. La un moment dat incepe sa-si faca statistica meritelor lui si nu-i este rusine nici chiar sa o dea publicitatii. "Iata cine sunt! Iata cate stiu! Iata cat de multe am! Iata cate binefaceri am facut!" etc. Un fel de CARD al DESERTACIUNII. Culmea nebuniei, pe acestea nu le prezinta doar oamenilor, ci chiar si lui Dumnezeu. Va amintiti de acel fariseu care zicea in rugaciunea lui: "Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele".  Luca 18, 11-12
Cam asa soseste omul la prima sa intalnire cu Domnul Isus, pomadat in fel si chip, plin de toate "decoratiile", semetindu-se a "nelafel" cu ceilalti si incepandu-si expunerea despre el insusi. Domnul se uita la el cu nesfarsita iubire si mila, nu-l intrerupe, il lasa sa spuna tot, apoi ii arata fruntea Sa sangerand sub cununa de spini, mainile si picioarele Sale pironite pe cruce; Fiul cerului n-are cu ce sa se laude in fata acestei fapturi impodobite cu toate nimicurile pamantului; Fiul cerului arata prea dispretuit si neinteresant ca sa atraga atentia omului. Priveste insa la ingamfarea lui cu blandete si compatimire divina. Asa se consuma momentul cosmic.  Marele NIMIC - omul, fata in fata cu Marele RASTIGNIT - Isus. In aceasta scena, sunt doua lucruri vitale pe care omul nu le stie: cat e el de mic si cat e Isus de mare. Nici nu le-ar putea intelege deodata. Aici, solutia "cresterii" si "micsorarii" este singura. Ferice de cel care in fata CRUCIFICARII, spune: "Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". Si aceasta nu pentru ca Isus ar avea nevoie sa mai creasca si nici fiindca omul ar mai avea unde sa se mai micsoreze, ci pentru intelegerea lucrurilor prin experienta de viata crestina, pentru ca viata crestinului are referire directa la Domnul Isus Hristos. Crestinul autentic se masoara in marimile harului, se cantareste in cumpenele dreptatii divine, se pozitioneaza in raport de locul Domnului Isus in preocuparile sale. El este atat cat Isus este in inima lui si nu mai mult, nici mai putin.
Imaginea este minunata. Isus, aflat pe o treapta mai sus in viata mea, inseamna ca eu am coborat o treapta pe scara propriei mele mandrii. Pana unde sa creasca El? Pana unde sa ma micsorez eu? Pentru a defini pana unde sa ma micsorez eu, pot sa spun: pana la nimic.  Desi vorbirea este figurata, ea are un efect real.  Intelegand din ce in ce mai mult cat de bun este Isus, in aceeasi masura descopar cat de rau sunt eu.  Intelegerea aceasta imi face bine la propriu, caci se transforma in dragoste pentru El, in ascultare, in inchinare si arunc epoletii mei de general al desertaciunilor si al prapaditelor pretentii. Cand am ramas in haina cea simpla si aspra de soldat inseamna ca ma apropii de punctul zero.
Ce inseamna punctul zero in experienta spirituala a cuiva? Inseamna ca orice pretentie omeneasca a fost aruncata la gunoi. Inseamna ca te arati lui Isus, asa cum esti, fara vreun merit. Inseamna ca te-ai predat Lui cu toata munitia ta de justificari si vanitati. Inseamna ca ai sfaramat sarcofagul mandriei tale, nu mai de pret decat odaia unei mumii. Inseamna "NASTEREA DIN NOU", singura situatie in care Isus poate lucra pentru tine invierea si viata.
Suntem ispititi sa calculam si sa spunem cat suntem de mari, de buni, unde suntem de sus, capcane ale acestui sfarsit de istorie. Avem nevoie de "punctul zero", de cunoasterea nimicniciei noastre si de recunoasterea ei in fata lui Dumnezeu dupa care oricat de multe am face, oricat de sus am fi, sa purtam amprenta meritelor lui Isus, sa avem semnul rastignirii Sale pentru noi. Mantuirea noastra este asa de mare ca nu mai avem ce sa numaram si sa cantarim noi in favoarea noastra. Este si penibil si imposibil sa ne inchipuim ca la judecata de pe urma ne vom prezenta cu statistica meritelor noastre cerand in numele ei dreptul la viata vesnica. De fapt cei care experimenteaza de-adevarat punctul lor zero, din dragoste pentru Mantuitorul lor vor avea viata plina de fapte bune, dar atat de mult nu se vor vedea pe ei in ele, incat le vor uita pe toate.  Cand la portile cerului Isus le va zice: "veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti imparatia pentru ca..." si le va aduce aminte de faptele lor bune, ei vor ramane surprinsi: "Cand Doamne, am facut noi toate acestea?" Dimpotriva, cei care n-au experimentat punctul zero al vanitatii lor se vor prezenta cu pretentii: "Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in numele Tau? N-am scos noi draci in numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in numele Tau?" Matei 7, 22. Acestia nu le-au uitat.  Evanghelizari, minuni, vindecari, de care lumea zilelor noastre e plina, dar poarta ele amprenta cerului?
Nu ca sa ne umileasca asteapta Isus numaratoarea inversa a meritelor noastre catre punctul zero, ci ca sa ne poata inalta ca fiinte noi pe cea mai mare inaltime a universului, la tronul Sau. Prima treapta a inaltarii omului este la Cruce, acolo unde a fost ultima treapta a coborarii Sale, caci mai inainte de "trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez", a fost ca El a trebuit sa Se micsoreze ca noi sa crestem.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page