Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DISPRETUL FATA DE EDUCATIE ÎNSEAMNA DISPRET FATA DE VIITOR


„Azi nu voi merge la scoala”, mi-am spus in acea dimineata de sfarsit de mai, ferm hotarat sa imi continui obiceiul de a nu mai frecventa orele de clasa primara. Nu era prima oara cand procedam in felul acesta si in mare masura ma apropiasem de pragul periculos al abandonului scolar din cauza absentelor nemotivate acumulate pe tot parcursul ultimului an de invatamant. Eram in clasa a treia, dar nu avem dorinta de a mai absolvi vreodata etapele puse inaintea mea de un sistem educational care nu ma motiva in nici un fel sa merg mai departe.

Si nu era vorba de lipsa de interes din partea mea. Dimpotriva, intotdeauna am fost atras de cunoasterea lucrurilor de valoare si de impartasirea cunostintelor dobandite prin experienta si invatare. Imi placea foarte mult istoria, fiindca reuseam sa retraiesc etape impresionante din istoria umanitatii si imi oferea sansa de a intui principii de valoare din derularea diferitelor evenimente marcante consemnate de-a lungul veacurilor. De asemenea, matematica mi se parea interesanta prin formalismul abstract ce iti permitea sa exprimi exact realitatea imediata in modele ce ulterior se constituiau ca un fundament pentru alte discipline „exacte” in genul fizicii sau chimiei.

Dar atmosfera din salile de clasa, maniera brutala si lipsita de simpatie manifestata de catre multe cadre didactice, grosolania si violenta dintre elevi, gastile de cartier care te urmareau cand ieseai de la scoala pentru a-ti cere bani sau pentru a te bate pur si simplu de placere, erau tot atatia factori care ma indepartau progresiv, dar sigur, de portile unitatii de invatamant. Si nu in ultimul rand, ideologizarea excesiva a procesului educational si obligativitatea participarii la activitati de „slavire a iubitului conducator” imi induceau un sentiment de respingere si de dispret profund fata de materiile de invatamant. Oricum, perspectiva de a accede prin invatatura nu era deloc clara, fiindca posturile si privilegiile erau acordate pe criterii de relatii, fiind conditionate de subordonarea obedienta fata de un sistem corupt si lipsit de umanitate.

Acesta era mediul scolar in care am crescut si am fost educat, optiunea de abandon fiind in cele din urma depasita doar de ratiunea pragmatica a evitarii variantei mult mai dure a excluderii din cauza lipsei diplomei de absolvire a etapelor obligatorii de pregatire educationala. Insa in mod fundamental am stiut un singur lucru si anume ca scoala nu avea nimic de-a face cu pregatirea reala pentru viata, iar rezultatele obtinute contau prea putin pentru incadrarea ulterioara in societatea „multilateral dezvoltata”.

De aceea, m-am bucurat foarte mult cand „noua oranduire” a apus in decembrie 1989, fara sa ma gandesc in vreun fel ca multe dintre problemele cu care ma confruntasem aveau sa se repete mai mult sau mai putin similar. Astfel, intr-o anumita ocazie am putut sa ma adresez mai multor tineri cu prilejul unei tabere organizate intr-o regiune pitoreasca din judetul Hunedoara. In acel timp lucram intr-o unitate de cercetare in care avusesem sansa de a fi angajat in urma unui concurs foarte dur, imediat dupa absolvirea facultatii.

Era un timp in care credeam intr-o maniera pe care acum o consider naiva, ca Romania va renaste gratie energiilor descatusate ale natiunii si mai ales ale tinerei generatii. Idealismul meu plin de speranta ignora tarele educationale ale generatiilor crescute in perioada comunista, cand in mod deliberat dispretul pentru o educatie autentica a fost injectat mai mult sau mai putin subtil chiar prin sistemul scolar pe care dorisem sa il abandonez atunci cand eram mic.

In timp ce vorbeam acelor tineri despre sansa de a se fi nascut intr-o perioada de libertate, despre perspectivele ce se deschideau inaintea lor si despre increderea pe care o aveam in potentialul pe care il aveau, atentia mi-a fost atrasa de un fel de murmur pe care l-am auzit la inceputul si la sfarsitul prezentarii mele. Dupa ce am incheiat, am intrebat pe unul dintre prietenii mei, despre ce vorbeau acei copii si adolescenti atunci cand am fost prezentat si ce au spus ulterior.

Ceea ce mi-a marturisit acel prieten m-a determinat sa raman inmarmurit. Astfel, mi-a spus ca imediat dupa ce am fost prezentat, mai bine zis de indata ce s-a facut cunoscuta profesia mea de cercetator, s-a auzit un murmur in genul „Ce este aceasta? Cercetarea inseamna cultura si noi nu vrem cultura, pe noi nu ne intereseaza asa ceva!”. Practic, fusesem perceput ca un intrus, ca o persoana care nu merita atentie si nici interes pentru ceea ce spuneam. Ei bine, acesti tineri nu doreau decat sa se distreze, sa rada si sa se joace, avand un dispret profund fata de tot ceea ce se putea eticheta sub titlul „educatie” sau „cultura”.

Acest lucru m-a determinat sa imi aduc aminte de colegii mei din diferitele unitati de invatamant, care in mare majoritate considerau a fi lipsite de interes disciplinele cu care luau contact, asteptand cu dor „marea eliberare” de sub obligativitatea de a studia si de a invata. Nu intamplator, mi-a fost aproape imposibil sa am prieteni cu care sa discut chestiunile „serioase” ale vietii, tocmai fiindca eram taxat ca un „tocilar” sau ca un „geniu pustiu”, care obisnuia sa citeasca mult in loc sa piarda timpul jucandu-se in jurul blocului sau intrand in fel de fel de aventuri amoroase mai tarziu.

Intr-o alta ocazie am putut discuta cu mai multi parinti, care imi spuneau ca nu mai reusesc sa ofere o motivatie clara copiilor pentru a continua sa invete, fiindca oricum acest lucru nu avea sa le foloseasca prea mult in viata. Dorinta de distractie si cea de a face bani erau singurele care ii mai motivau, dar in mod inerent ii indepartau de studiu si de aprofundarea cunostintelor furnizate prin sistemul educational.

Si atunci  mi-am dat seama de al treilea „vector” al dezinteresului pentru educatie rezultat in urma expunerii necontrolate la mijloace de informare in genul televizorului si al calculatorului, la emisiuni mondene de proasta calitate, ce promoveaza „subcultura” prostului gust, badaraniei si etalarii grosolane a averilor stranse in mod necinstit sau prin ignorarea valorilor morale fundamentale. Prin intermediul unor astfel de programe, tinerii ajung sa inteleaga faptul ca tot ce se invata este lipsit de sens, fiindca in final succesul in viata este asigurat prin alte mijloace si nu prin invatare, cultura si un efort sustinut de o educatie continua.

Intr-o societate orientata spre castig prin orice mijloace, educatia si cultura pot deveni obstacole majore, fiindca ele te determina moral sa nu accepti orice fel de conditii care iti sunt impuse. Si tocmai datorita tarelor educationale, atat elitele societatii, cat si masele, ajung intr-un cerc vicios al dispretului pentru valoare, care mai devreme sau mai tarziu conduce la decadere si prabusire, aceasta fiind cauza majora a problemelor de natura economica ale lumii contemporane.

Simpla, dar nemasurata dorinta de castig, indiferent de mijloace, se afla in spatele sistemului speculativ care a ademenit masele largi printr-o indatorare excesiva. Lipsa de educatie si de bun simt a completat dezastruos acest scenariu prin faptul ca nimeni nu s-a gandit cat de periculoasa este indatorarea pe termen lung, desi in istoria recenta au existat astfel de experimente nefericite, iar o cunoastere temeinica ar fi condus la impiedicarea repetarii lor.

In zadar se muta banii dintr-o parte in alta a lumii, iar fonduri de „salvare” a natiunilor indatorate excesiv sunt injectate in economii mai mult sau mai putin falite, fiindca lipsa de educatie si-a aratat roadele printr-un consumism iresponsabil, care a alterat rezervele viitoare pentru cel putin o generatie de acum inainte. Daca ar fi existat un adevarat respect pentru educatie, atat elitele, cat si masele, ar fi putut face fata cu succes tentatiei de a consuma astazi banul ce va fi castigat maine, iar societatea ar fi cunoscut o dezvoltare durabila conducand la un real progres.

Dispretul pentru o autentica educatie se afla la originea relelor cu care ne confruntam, iar roadele nefericite le culegem in fiecare clipa, rezultatul fiind amar si dureros. Iar din nefericire, in loc sa se investeasca in sistemul educational pentru pregatirea tot mai profesionista a tinerei generatii, se cauta dimpotriva sacrificarea lui din ratiuni de costuri financiare ce nu mai pot fi sustinute in conditiile deturnarii investitiilor catre alte destinatii mai mult sau mai putin „exotice”.

Iar inainte de a incheia aceste randuri, gandul ma poarta catre generatiile de tineri talentati ce se afla in momentul de fata pe bancile scolii, viitorii adulti care ar putea sa aduca progres si iesirea din criza pentru societatea si lumea in care traim. Nu vreau sa cred ca acesti tineri vor ingrosa randurile somerilor din tara sau al romanilor plecati la munca de jos din strainatate, in timp ce Romania se afunda iremediabil in datorii tot mai mari, iar contractia economica distruge iremediabil orice sansa de redresare pentru urmatorii zeci de ani.

Mai mult decat oricand, in acest timp de criza, investitia in educatie reprezinta una dintre metodele cele mai eficiente de iesire din situatia generata de lipsa de pregatire a societatii, ce a facut-o vulnerabila in fata speculei financiare si a tentatiei de castig iresponsabil, ignorandu-se legile stricte ce guverneaza economia si lumea naturala in care traim. Si tocmai de aceea, printr-o educatie adecvata se va putea realiza saltul de constiinta care va transforma criza prezenta intr-o oportunitate neasteptata de trecere la un nou nivel de dezvoltare a umanitatii.


Octavian Lupu
Bucuresti
06.06.2012

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page