Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CABOTINUL SI MÂRLANUL



„Da-mi, Doamne, ce n-am gandit, sa ma mir ce m-a gasit!” – proverb romanesc
   
   Mi-am amintit de titlul unei carti citite in copilarie - adolescenta, care mi-a suscitat interesul. N-am retinut autorul, dar am retinut titlul: Cabotini si cabotine. Era scrisa pe la inceputul secolului trecut, dovada a existentei cabotinajului pe atunci, raspandit la francezi in special, de unde a si provenit denumirea, spun unii. O gasisem intr-o librarie si intreband librarul ce inseamna cabotin si despre ce este vorba in carte, acesta s-a eschivat sa-mi raspunda si asa cum sunt barbatii, mi-a raspuns cu o gluma: „Copila, nici in farmacii farmacistul nu cunoaste denumirilor tuturor medicamentelor”. Ajunsa acasa, ca orice copil cuminte si interesat, am deschis dictionarul lui Saineanu pe care-l aveau parintii in biblioteca. Aidoma dictionarului din zilele noastre, era mentionat cuvantul cabotinism, din frantuzescul cabotinage, insemnand atitudine, gest, apucatura de cabotin. Despre cuvantul cabotin, dictionarul mentioneaza si astazi ca este actorul mediocru care urmareste succese usoare prin mijloace facile; persoana care incearca sa se remarce printr-o comportare teatrala; in trecut, in Franta actorul ambulant se numea cabotin.
   De fapt ce este un cabotin? Un om caraghios dar de care nu se poate rade. El nu este un tip amuzant, el este stupid, ignorant, nu departe de unul cretin, si care pozeaza intr-o persoana „speciala”. Cand vorbeste, „spurca” locul, cum spune romanul, prin falsitate, minciuna. Cand materializeaza gandurile, produce ceea ce corespunde caracterului sau de cabotin, adica ceva dezgustator, lipsit de valoare autentica.
   Cabotinul pozeaza, „da cu gura”, vrand sa ademeneasca oamenii, dar pus in fata savarsirii unui gest serios - pus la incercare cum s-ar spune – da inapoi sau dispare, pur si simplu, din peisaj. Nu are simtul ridicolului, este doar orgolios. El vorbeste sau infaptuieste copiind tot ce este de prost gust, incercand sa insele simtul frumosului, adevarului.
   Cabotinajului, acestui curent mai vechi, dar adaptat intru totul zilelor noastre, i se spune kitsch. In dictionar il gasim ca termen folosit pentru a desemna arta de prost gust, pseudo-arta; reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect (carte, tablou, statuie, statueta, etc.) de proasta calitate. Raspandit azi si in lumea apuseana, defineste un fenomen ce s-a impus pe primul plan al discutiilor estetice – creatia de nivel scazut, arta de prost gust. Se spune ca termenul de fapt este german si a aparut cu un secol in urma, la München, in cercul pictorilor academisti, semnificand initial o schema, ceva ce nu era finisat. „Astazi el desemneaza pseudo-arta, arta comerciala, cea de un gust dubios.” Pentru lucruri deci, s-a gasit termenul corespunzator, dar pentru oameni? Pentru oameni a ramas acelasi termen de cabotin, el cabotinul desfasurandu-si, relevandu-si ineptiile intr-un mediu oarecare. Politica, de exemplu, e un mediu prolific pentru cabotinism. Dar nu numai politica!
   Avem astazi suficienti cabotini si cabotine, in toate domeniile. Prostia, nepriceperea, infantilismul, lipsa sentimentului patriotic, amoralitatea, imoralitatea, coruptia endemica la nivelul institutiilor statului si clasei politice, otravesc societatea. Unii dintre acesti cabotini, mai abili, stiu sa foloseasca naivitatea oamenilor din jurul lor, in interes personal. Creatorul unui Kitsch te inseala, te minte, prezentandu-ti vorbele sau faptele ca si cand ar fi valoroase. Si culmea este ca in loc sa capete locurile pe care le merita, undeva la periferia societatii, acestia sunt laudati, premiati, recompensati, trimisi in strainatate pentru a reprezenta cu persoana lor sau cu lucrarile lor, tara noastra.
   Iata aflam despre statuia de pe scarile Muzeului de Istorie: Imparatul Traian gol pusca, si cainele cu apendice, a sculptorului Vasile Gorduz, detinatorul atator premii pe timpul vietii. Multi se intreaba daca este modernism sau obscenitate. In loc sa fie amplasata undeva intr-un balci, ea a fost amplasata in plin centrul orasului Bucuresti. Va fi admirata? Cred, mai curand, ca oamenii vor spune ca este arta de prost gust - kitsch. Dar cati bani s-au investit pentru transpunerea in bronz a monumentului kitsch? Cu catva timp in urma am auzit de o alta opera a lui Vasile Gorduz care i-a ingrozit pe romanii din Montreal – Canada. Statuia a fost inaugurata in prezenta presedintelui tarii noastre in acel moment (2004) - Ion Iliescu, statuie ce il infatiseaza pe Mihai Eminescu ca pe un bolnav, imbracat intr-o camasa de noapte, ca si cum ar fi scapat dintr-un spital de nebuni. Este posibil sa ne batem joc de poetul national, de cultura si istoria noastra? Si nu o face un strain, ci un cetatean al tarii. Intr-atat ne-am ratacit sufletele incat am uitat ca tara e mai venerabila, mai sfanta decat chiar ne sunt parintii? Socrate spunea: „mai presus de tatal tau si mama ta si strabunii tai e patria”. Distorsionata mi se pare aprecierea acestor opere de arta, din cauza celor care le inaugureaza si care, cred ca habar nu au de arta adevarata si apleaca urechea la spusele unor oameni cu adevarat bolnavi de distorsiune, care le induc ganduri inacceptabile pentru constiinta axiologica, dar prin deghizare, relativizare capata sansa de a fi acceptate si declamate.
   Marlanul, fiindca si despre el mi-am propus sa scriu, este „o persoana care vadeste lipsa de educatie, cu apucaturi grosolane; badaran; mitocan; mojic”. Care ar fi diferenta intre cabotin si marlan? Fiindca asemanari sunt destule. Daca putem atribui cabotinului un fel de naivitate, fiind de multe ori inconstient de atitudinea sa, marlanul este omul constient de ceea ce face, poate fi si rau intentionat, jigneste aratandu-si superioritatea, are marlania „in sange” si o face in mod dezinvolt, cinic, lezand adversarul care uneori nu se poate apara din bun simt, buna crestere sau din respectul pe care il are si el, tot „in sange”. Duelul este inegal, sabiile sunt diferite!
   Scria cineva ca banii sunt benzina masinariei uriase care formeaza societatea umana de astazi. Este cu adevarat combustibilul dupa care alearga unii pentru a se asigura de „incalzire pentru  vesnicie”. Banul, obtinut astazi prin pozitia privilegiata in societate, ii determina pe unii a-si perverti caracterul. Daca l-au avut candva integru! Marlanii sunt cinici (cinism - despre care se mai spune ca este o forma degradata a ironiei), dispretuiesc principiile elementare ale moralei, sunt manati de o pofta aproape vicioasa a negarii, de dorinta de a demasca, a distorsiona, a lovi in punctele dureroase ale adversarului. Ei sunt maestri in a pacali lumea, „exista in ei ceva diabolic, un joc pervers al spiritului”, spunea Emil Cioran. Si ideea de perversiune ne duce cu gandul la unele practici obscure si murdare, la rautate sau chiar sadism, distorsiuni, tenebre, care nu ar trebui sa faca parte dintr-o viata normala, cu oameni normali.
   Arthur Schopenhauer  intr-o carte a sa, scria: „Se arata inteligent acela care cu prostii si nebunii nu sta de vorba. Dar multi vor spune ca dansatorul invitat la balul paraliticilor: Eu cu cine dansez?”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page