Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ponta: Guvernul îsi mentine o pozitie ferma cu privire la incidentele legate de reînhumarea lui Nyiro Jozsef

Premierul Victor Ponta considera regretabile incidentele legate de problema reinhumarii ramasitelor lui Nyiro Jozsef pe teritoriul Romaniei si spune ca decizia Guvernului de a nu accepta aceasta solicitare se bazeaza pe faptul ca scriitorul maghiar a fost o persoana recunoscuta pentru pozitiile sale anti-romanesti, antisemite si pro-fasciste.

''Premierul Victor Ponta anunta ca Guvernul isi mentine o pozitie ferma cu privire la incidentele legate de problema inhumarii ramasitelor lui Nyiro Jozsef pe teritoriul Romaniei. Primul-ministru al Guvernului Romaniei, Victor Ponta, a constatat cu ingrijorare incidentele care au avut loc in ultimele zile, ca urmare a tentativei de inhumare pe teritoriul Romaniei a ramasitelor lui Nyiro Jozsef. Decizia Guvernului se bazeaza pe faptul ca Nyiro Jozsef a fost o persoana recunoscuta pentru pozitiile sale anti-romanesti, antisemite si pro-fasciste. De aceea, Guvernul Romaniei a considerat inacceptabila solicitarea referitoare la reinhumarea pe teritoriul Romaniei'', se arata intr-un comunicat al Biroului de presa al Guvernului transmis duminica AGERPRES.
 Premierul afirma, totodata, ca "Guvernul Romaniei sustine cu fermitate decizia Prefecturii Judetului Harghita, de a ataca in contencios administrativ adeverinta de inhumare a lui Nyiro Jozsef, apreciind si atitudinea primarului din Odorheiul Secuiesc", reiterand ca, la acest moment, orice demers in acest sens trebuie suspendat.
 
Guvernul Romaniei considera necesar sa aiba o pozitie echilibrata si europeana, ''chiar in fata unor actiuni vadite de provocare comise de formatiuni politice si extremiste angrenate in campania electorala pentru alegerile locale''. ''In acest context, credem ca este regretabila implicarea directa in aceasta actiune si in campania electorala a fortelor politice extremiste, a presedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover si a presedintelui partidului de extrema dreapta, Yobbik, domnul Gabor Vona'', se precizeaza in comunicatul Guvernului.
 
Victor Ponta apreciaza faptul ca o parte din initiatorii acestui demers au ales sa astepte decizia instantei, precum si atitudinea moderata a reprezentantilor UDMR, care ''nu s-au raliat unor actiuni extremiste, unor demersuri electorale nepotrivite, menite sa escaladeze in mod nefericit in dezbaterea publica''.
 
Primul-ministru a afirmat ca "autoritatile au dorit sa evite orice fel de incident intre partea romana si cea maghiara", pe marginea acestui subiect. Victor Ponta considera esentiala continuarea dialogului dintre autoritatile romane si cele maghiare, fara ca acesta sa fie afectat de incidentele din prezent. "Vom respecta in continuare drepturile minoritatilor in Romania si suntem ferm angajati pe aceasta directie care ajuta relatiile dintre tarile noastre. Dar aceasta nu inseamna ca vom tolera gesturi ale unor extremisti, facute doar in interes de campanie electorala. In fata unor acte cu caracter provocator si extremist, Guvernul Romaniei va avea o atitudine europeana, in spiritul legii si al Constitutiei Romaniei, un spirit pe care l-am avut mereu in ceea ce priveste promovarea drepturilor minoritatilor", a spus Ponta, potrivit comunicatului.
 Seful Executivului sustine, totodata, ca declaratiile facute in aceste zile de unii oficiali maghiari, printre care si presedintele Parlamentului Ungariei, "nu sunt in linia relatiei de buna-vecinatate dintre statul roman si cel maghiar", si ca va ridica aceasta problema la prima runda de discutii pe care o va avea cu omologul sau maghiar, Viktor Orban, la finalul saptamanii viitoare, la Bucuresti.
 
Presedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a criticat, dur, duminica, Executivul de la Bucuresti, sustinand ca ar fi impiedicat procesul de reinhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef.
 Ceremonia de reinhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef a fost anulata in ultimul moment, dupa ce Prefectura Harghita a atacat in instanta adeverinta de reinhumare. AGERPRES.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page