Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PARISUL – SINTEZA A ISTORIEI MEDIEVALE, MODERNE SI CONTEMPORANE



Privesc de pe fereastra panorama unica a Parisului. Multimea cladirilor de epoca te asalteaza la fiecare colt de strada si oriunde mergi ai impresia prezentei mai multor veacuri in acelasi spatiu fizic. Este ca si cum ai fi transportat cumva in vremea romantismului tarziu si a epocii "imperiale", cand prezenta politica si culturala a Frantei domina intreaga Europa. Aceasta nostalgie a unui trecut impresionant si-a lasat amprenta asupra arhitecturii cladirilor si a planurilor urbanistice care au modelat vechea cetate a Parisului intr-o metropola moderna, devenita etalon pentru multe alte orase ale lumii. Si tocmai de aceea, o calatorie in Paris reprezinta de fiecare data ocazia de a observa detalii noi ale acestui "muzeu viu", constituit din partea sa istorica, insa la fel de vie de parca ar fi fost construita recent.

In ceea ce ma priveste, am fost dintotdeauna un admirator al istoriei Frantei, al acestui spatiu de sinteza a culturilor celtice, romane si germanice. Este cu totul tulburator fenomenul unirii acestor popoare atat de diferite, ba chiar ostile, in generarea specificului francez, care a preluat creativ tendintele lor valoroase generand o cultura unica mai tarziu. Si de aceea, cred ca intr-un fel sau altul in acest spatiu de cultura si civilizatie a existat sansa deosebita de imbinare a darzeniei celtice, cu ordinea romana si cu spiritul de libertate specific triburilor germanice, lucru care peste veacuri a dat rod in definirea conceptelor de democratie si de drepturi ale omului.

Revenind la aspectul exterior al Parisului, pe de o parte privind arhitectura cladirilor, vei observa prezenta numeroaselor "relicve" de inspiratie medievala, devenite repere unice pentru Paris in genul catedralelor Notre-Dame si Sacre-Coeur, precum si a nenumaratelor bazilici amintind de profunzimea evlaviei catolice a francezilor in acele timpuri. Insa in mod surprinzator, in majoritatea locurilor publice si in intersectiile marilor bulevarde vei fi intampinat de numeroase monumente comemorand perioada republicana si ecourile Marii Revolutii, ce a schimbat decisiv cursul istoriei intregii lumi.

Imi aduc aminte de perioada adolescentei, cand obisnuiam sa citesc zi si noapte carti sau documente despre aceasta Revolutie surprinzatoare si unica. Rostirea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cea mai de seama recunoastere a valorii umane din toate timpurile, s-a "impregnat" pentru totdeauna in atmosfera Parisului, chiar daca acest lucru se descopera doar celor care au avut curiozitatea sa studieze ceva din istoria moderna a Frantei. De fapt, as putea spune ca fiecare perioada istorica si-a pus amprenta ei specifica, asemenea depunerii strat peste strat a diferitelor epoci, vizibile cand explorezi un sit arheologic. Sectiunea medievala, gloria regalitatii, urmata de Revolutie si perioada napoleoniana, se amesteca si se disting intr-o maniera fermecatoare. La acestea se adauga perioada "imperiala" a lui Napoleon al III-lea, epoca interbelica, pentru ca in final sa apara figura inconfundabila a arhitectului erei postbelice, adica a generalului Charles de Gaulle.

Tocmai de aceea, recomand familiarizarea, chiar si sumara, cu aceste perioade din istoria Frantei inainte de a vizita Parisul, fiindca atmosfera locurilor publice, a parcurilor, monumentelor si a muzeelor de tot felul poate fi perceputa numai daca vei avea acea capacitate de a rezona la impresiile felurite ce s-au adaugat in timp asupra acestora. Iar aceasta inzestrare se dobandeste doar atunci cand nu te marginesti sa bifezi vizitarea diferitelor obiective turistice marcate pe hartile puse cu generozitate la dispozitie la aeroport sau la hotel, ci numai atunci cand vei avea notiunile de baza, as spune alfabetul, intelegerii fenomenului de sinteza ce s-a produs in aceasta inima a Frantei, izvor de inspiratie pentru atat de multe generatii de artisti si de oameni care au promovat adevarata cultura in toate epocile recente.

In cazul meu, primul contact direct cu marea metropola s-a realizat prin intermediul unei plimbari „kilometrice”, avand curiozitatea de a gusta atmosfera incarcata de vreme a marilor bulevarde si a parcurilor publice, despre care se vorbea in cadrul lectiilor de limba franceza, pe care o profesoara cu un mare talent mi le-a intiparit pentru totdeauna in memorie. Prin urmare, am pornit la pas din Place de la Clichy catre Arcul de Triumf privind uimit arhitectura de epoca ce imi trezea mereu amintirea centrului mutilat al Bucurestiului.

Abia acum intelegeam de ce capitala Romaniei fusese numita „Micul Paris”, un nume avand o conotatie tragica dupa dezastrul comunist care a bantuit tara noastra timp de peste patruzeci de ani. Contempland armonia urbanistica a Parisului retraiam primele impresii cu privire la Bucuresti, cand eram profund impresionat de nenumaratele ghirlande si ornamente dispuse pe cladiri pline de istorie, avand un farmec cu totul aparte. Venind din Brasov, unde in afara de centrul istoric construit de catre sasi in evul mediu, mai totul poarta pecetea blocurilor comuniste, intrarea in contact cu stilul urbanistic francez m-a marcat profund atunci cand am pasit in Bucuresti.

Insa de data aceasta, in chiar inima Parisului, acel sentiment devenea coplesitor si evocator de trairi deosebit de profunde. Practic, regaseam identitatea Bucurestiului, oras in care locuiesc de peste douazeci si ani, dar caruia nu reuseam in nici un fel sa ii disting chipul dincolo de mutilarea cu blocuri diforme si abandonul in mizerie a cladirilor si bulevardelor sale croite in perioada de renastere a Romaniei. De fapt, cred ca pentru un roman, aceasta este experienta cea mai profunda pe care o poate avea in Paris, precum si in Franta, de a descoperi identitatea pierduta a capitalei si a unei tari care a prosperat ori de cate ori s-a inspirat din modelul francez.

Cat despre mine, nu pot spune ca sunt neaparat francofil, dar pot afirma ca am ajuns sa intuiesc cu acest prilej o conexiune pierduta, ce se cere redescoperita, un filon plin de inspiratie, ce se cere explorat. De aceea, la fiecare suta de metri ma asezam pe una dintre nenumaratele banci dispuse pe benzi pietonale ale strazilor si priveam timp de mai multe minute tot ce era in jurul meu, cautand sa surprind cat mai multe impresii si sentimente. Intr-un mod straniu, nu ma simteam deloc strain in acest mare oras, ci dimpotriva, senzatia de „deja-vu” ma urmarea continuu.

Ma asteptam sa revad persoane din generatiile trecute, acei oameni despre care citisem atat de multe lucruri si pe care i-am admirat intr-un mod cu totul deosebit, oameni de stiinta, scriitori, artisti de renume sau politicieni care au schimbat fata lumii. Cate ceva a ramas in urma lor, dar bineinteles, este asemenea unei cochilii frumoase lasata in urma de o epoca umanista ce a disparut in negura secolului trecut si a razboaielor mondiale ce au macinat fata Europei. Dar pret de cateva clipe, spectrele placute ale acelor timpuri au revenit printr-o stare de reverie creativa, benefica atunci cand cauti „timpul pierdut”.

As putea spune, folosind termeni deja cunoscuti, ca mergeam de mai multe ore pe strazi ce semanau cu bulevardul Elisabeta, fiind insa mult mai mari si avand inca aerul fermecator de epoca. Cu cladiri bine intretinute de proprietari care sunt constienti de valoarea patrimoniului pe care il detin, transportarea in alt ev devenea o chestiune destul de simpla, daca stiai sa ignori detaliile prezentului. Si poate aici este un alt aspect al farmecului inegalabil al Parisului, mai precis acea capacitate de a te purta peste timp in vremea „optimismului progresist”, cand se parea ca o era de pace avea sa se deschida pentru intreaga umanitate. Acea asteptare plina de bucurie inca mai freamata prin intermediul bulevardelor, strazilor, cladirilor, monumentelor si pietelor ce impanzesc frumoasa capitala a Frantei.

Privind in jur, nu ma mai mira sursa de inspiratie pe care au avut-o marii romancieri ai secolului al XIX-lea si modul profund umanist in care au scris. De fapt, acest umanism cu lumini si umbre, expus fara ocolisuri, dar si cu farmec, este imprimat pe fiecare lucru pe care il privesti in Paris. Intr-un joc al imaginatiei in care te lasi de bunavoie, ai impresia ca istoria este la fel de vie ca in trecut, ca esti in mijlocul acelui veac al inocentei moderne, ca sentimentul profund, iubirea autentica si sacrificiul pentru umanitate nu sunt idealuri intangibile, ci lucruri profund de reale.

Chiar daca am mers mai multe ore pana sa ajung la Arcul de Triumf, totusi efortul a fost rasplatit pe deplin, fiindca o data ajuns acolo am descoperit renumitul bulevard Champs-Elysees, pe care marsaluiau multimi de turisti veniti sa vada aceasta bijuterie urbana. Avand o latime mai mare decat toate artele de circulatie pe care le-am vazut vreodata, cred ca ar fi incaput de patru ori bulevardul Magheru, Champs-Elysees te cucereste prin cladirile care flancheaza ambele laturi, ce isi etaleaza modern oferta prin magazine felurite, deschise pana tarziu in miez de noapte.

Cantecul lui Joe Dassin despre Champs-Elysees descrie foarte bine atmosfera acestui loc la orice ora din zi si din noapte, un ecou ce te urmareste pana la Place de la Concorde, unde obeliscul egiptean inca mai aminteste de perioada de glorie a campaniilor lui Napoleon Bonaparte. In acel loc, la portile Gradinii Tuileries ai impresia ca revezi secole de istorie intr-un fel de secventa inversa, trecand progresiv de la istoria contemporana, la cea moderna, pentru ca in final sa revezi ceva din splendoarea regalitatii aproape de apusul ei definitiv.

Si cred ca intr-un fel sau altul, conservarea acestui trecut intr-o maniera uneori etajata, alteori succesiva, a generat de-a lungul timpului nostalgia pariziana, care invaluie pe oricine trece, chiar si pret de cateva ore, prin marea metropola a Frantei. Tocmai de aceea, voi incerca intr-o suita de articole sa surprind cate ceva din ipostazele sub care se prezinta acest oras multicolor calatorului nu tocmai grabit sa surprinda sufletul, patimile, aspiratiile, dar si durerile nenumaratelor generatii ce s-au succedat prin acest loc incarcat de istorie.

Asa cum am precizat la inceput, exista o sinteza interesanta in urbanistica si viata Parisului, care ar putea foarte bine sa ne serveasca drept exemplu in efortul de redobandire a identitatii pierdute pentru Bucuresti si pentru Romania. Nu orice model are sanse de reusita, asa cum nu orice transfuzie de sange este posibila, fiind necesara o compatibilitate intre cele doua parti puse intr-o legatura transformatoare. Desi plin de indoieli cu privire la posibilitatea redobandirii demnitatii pierdute pentru noi ca natiune, totusi in contact cu specificul francez am avut intuitia unei posibile conexiuni salvatoare. Este un punct de vedere personal, dar cred ca doar atunci cand Bucurestiul va redeveni un Mic Paris, atmosfera cenusie ce il invaluie va fi definitiv indepartata. Suna idealist? Este posibil, dar totusi nu vad alta alternativa, cel putin pentru prezent.

Octavian Lupu
Bucuresti
18.04.2012

http://www.hot-map.com/paris

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page