Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Sa ne inchinam rugbyului

Momentul hotarator al unei divizionare, A (sau chiar B) din campionatul nostru este aceasta perioada in care nu stii daca va fi cald sau frig. Intotdeauna planurile depind de numarul gradelor Celsius. De cele mai multe ori, aceste grade sunt putin mai jos de zero, dar se intampla ca ele sa depaseasca temperatura de zero grade. Anul acesta, deschiderea a fost pusa sub semnul intrebarii. Simpaticii nostri meteorologi au oscilat deseori in pronosticuri, pentru ca, pana la urma, sa ne dam seama ca Voltaire a avut dreptate. El a spus cu secole in urma ca daca meteorologii tot gresesc copios, singura lui posibilitate de a stapani timpul probabil este sa rastoarne totul si sa spuna ca adevarul este undeva foarte relativ, asa cum s-a intamplat si zilele trecute, cand la Bucuresti era un soare de primavara, iar in nord, pe la Putna, viscolul inunda soselele nationale.

In fine, apropo de vreme frumoasa si vreme urata, am avut bucuria de a urmari meciul de rugby Irlanda - Franta la televiziune. Toata lumea, inclusiv antrenorul Frantei, domnul Skrella, era convinsa ca Franta va castiga cu 20 de puncte avans. Aceasta declaratie m-a determinat sa fiu foarte atent la meciul cu Irlanda. Si asa, pe nepusa masa, am ajuns in situatia de a-i vedea pe irlandezi conducand cu 9-0. Am regretat foarte mult ca aceasta diferenta de scor, care s-a pastrat pana in finalul partidei, n-a putut sa reziste. Pana la urma, irlandezii au pierdut cu o diferenta de un punct, adica asa cum e mai rau pentru cardiacii din tribune.

Rugbyul este un sport de care ne aducem aminte, din pacate, o data sau de doua ori pe an. E un sport care merita toata admiratia noastra. Pentru ceea ce se intampla in teren si chiar pentru ceea ce se intampla in tribuna. Rar ne e dat ca cele intamplate in tribuna sa nu fie anticipate de privirile spectatorilor, foarte bine documentati, as spune chiar eruditi ai jocului cu balonul oval.

Asa a fost si meciul de sambata trecuta. Fara sa ma inscriu in grupul celor care cunosc tainele rugbyului, va marturisesc ca am fost suporterul Irlandei, cu gandul ascuns de a intoarce pronosticurile. Dar, spre final, imi dadeam seama ca Franta va veni peste, chiar in ultimul minut, sau si in minutele de prelungire, pentru ca nu se putea altfel. Condusi cu 9-0, francezii au revenit in tromba si au sufocat obosita echipa a irlandezilor. A fost dureros sa conduci tot meciul, minus un minut, si sa te trezesti invins. Regulamentul este, din acest punct de vedere, aproape cinic, pentru ca totul se intoarce intr-o secunda, mai ales ca esti la discretia unei lovituri de penalitate.

Raman la parerea ca rugbyul este un sport care nu seamana cu nimic in galeria clasica a sporturilor. La rugby, totul e posibil. Intr-un cuvint, nu se stie niciodata.

I-am urmarit, bineinteles, mai mult pe irlandezi. Din aceeasi dorinta de a se produce surpriza. Dar nu s-a putut. Daca meciul ar fi trebuit sa fie prelungit cu zece minute, Franta ar fi putut invinge la scor. Dar bine ca nu a fost asa.

Ceea ce m-a incantat in aceasta partida a fost cultura evidenta a publicului. Cultura si nu numai cultura. Publicul irlandez e mai cult decat cel francez - ma gandesc desigur la sportul in sine. Publicul irlandez are o detasare greu de acceptat in lumea noastra continentala. O singura consolare: va veni ea si Cupa Mondiala, la care se vor prezenta califarii numiti Noua Zeelanda, Australia sau Africa de Sud. Iar atunci, altele vor fi datele problemei. Noi, ca spectatori, am crescut cu celebrul Lomu, acea forta a naturii care parea sa spulbere tot ce intalneste in cale. Dar echilibrul nascut din legile rugbyului ne-a facut sa-l vedem curand pe Lomu intr-un carucior medical. E adevarat, aceasta forta a naturii care se numeste Lomu a revenit pe teren foarte curand, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si asta mi-a intarit ideea ca emisfera de la Ecuator in jos apartine rugbyului, asa cum si iarna apartine nordului.

A fost un meci interesant acest Irlanda - Franta. N-a fost un meci extraordinar, dar ne-a amintit ca legile rugbyului sunt implacabile. Irlandezii au cedat greu, cocosii s-au impiedicat deseori, parca pentru a cinsti ziua de gratie a oamenilor in tricouri verzi. Imi aduc aminte de o vorba a lui Bebe Manoileanu, fost rugbyst si mai ales antrenor. El mi-a descoperit lumea rugbyului, o lume inchisa, imposibil de placat: "Pentru ca sa intelegi rugbyul - sustinea Manoileanu - trebuie sa fii unul de-al lor". Ce inseamna sa fii unul de-al lor? Inseamna sa fii la o masa in Franta, alaturi de Barri John, ora sa fie avansata, mult dupa miezul noptii, si sa-l auzi pe Barri John spunandu-i nevestei care asculta povestile nemuritoare ale rugbyului: "Asculta, femeie, e cam tarziu. Cred ca e bine sa te duci acasa. Noi o sa ramanem, pentru ca avem de povestit multe".

Asta inseamna sa fii unul de-al lor. Acum 20 de ani, cand Phill Bennet isi potrivea mingea pentru a suta spre H-ul advers, tremuram de emotie. Dar Phill Bennet, ca si Gareth Edwards, ca si Williams erau demult vedetele acelei perioade. Era vremea tarii Galilor, care reusea sa-i invinga pe toti adversarii, si chiar pe faimosii "sudisti" ai rugbyului, din care avea sa se nasca Lomu, care in vremea aceea avea doar 5-6 ani.

Rugbyul s-a nascut din sciziunea cu fotbalul. A fost momentul cel mai de pret in evolutia acestui sport in care jucatorii fac abstractie de faptul ca ploaia nemiloasa a facut ca verdele irlandez sa se transforme intr-un albastru plin de gratie.

Ioan Chirila

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page