Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Un român a ajuns multi-milionar în Elvetia pentru ca "a stiut sa se organizeze"



"Sandu Ionescu este cel mai prosper om de afaceri din generatia mea – imi spune cu admiratie Dumitru Sinu, la o ceasca de cafea pe terasa hotelului sau din Phoenix, Arizona. Locuieste in Elvetia si este multi milionar. I-a placut sa munceasca si a stiut cum sa se organizeze dupa ce a prins cheag". Ii priveam mimica in momentul in care a inceput sa-mi vorbeasca despre Sandu Ionescu si am citit in ochii lui aprecierea pe care o avea fata de omul si businessman-ul Ionescu. Nea Mitica l-a cunoscut pe Sandu Ionescu in Iugoslavia. Era din Constanta si nu se codea sa munceasca, era deosebit de harnic. "Imi amintesc cum in Iugoslavia eram mai multi care incarcam un vagon, printre care si Sandu Ionescu. Vazand lentoarea cu care se misca la munca o seama dintre noi, le-a spus celorlalti, fara sa se sfiasca: Plecati, mai, ca voi numa’ ne incurcati!
Ramaseseram doar trei: Sandu Ionescu, Mihai Pop si eu, si noi am incarcat mai departe vagonul.” Drumurile lor s-au intersectat dupa aceea in Italia si mai apoi, la Paris. In Franta a urmat cursurile universitare si a absolvit Facultatea de Silvicultura. Universitatea unde isi facea studiile Ionescu, la Nancy, ii avea la acea vreme ca studenti si pe Eugen Stefanescu si Tiberiu Cunia, alti doi romani, intelectuali elitisti cu care nea Mitica a avut o relatie de prietenie deosebita. Parisul a fost pentru Sandu Ionescu, la fel ca si pentru alti emigranti romani, locul in care a invatat, si spun asta nu numai din punctul de vedere al licentierii lui in silvicultura, ci prin prisma formarii lui ca viitor om de afaceri: mintea-i mergea, harnic era, agilitatea nu-i lipsea, de curaj, nici nu se pune problema ca i-ar fi prisosit, asa ca avea toate prerogativele pentru a deveni un adevarat businessman.

Rutina dintr-un birou parizian combustibilul unei noi afaceri

La Paris, Sandu Ionescu avea un loc de munca intr-un birou, dar nu in domeniul in care isi terminase studiile. Munca de birou i se parea fada, nu simtea ca i se potriveste deloc. Intr-o buna zi s-a hotarat sa renunte la acest gen de munca si a facut-o intr-un mod inedit, care a constituit ulterior piatra de temelie pentru prima lui afacere proprie: a mers la birou imbracat intr-o salopeta, cu o galeata si o perie, hotarat sa spele geamurile cladirii in care era sediul societatii la care lucra.  Cand seful lui l-a vazut l-a intrebat mirat: Pai cum te-ai deghizat asa? Dar el chiar nu se deghizase, simtise el ca munca de rutina din birou nu se potriveste cu zelul pe care-l avea, si i-a raspuns ferm si fara nici cea mai mica urma de inhibitie: Nu m-am deghizat, acesta sunt eu! Ieri am fost deghizat, aici la birou. Eu de azi inainte o sa spal geamuri". Cladirea in care lucrase avea sapte etaje. Simtindu-se stapan pe situatie, cu fermitate a inceput sa negocieze cu fostul sau sef si i-a facut o oferta de lucru pentru a curata geamurile cladirii: Uite, acesta este pretul meu pentru spalarea geamurilor acestei cladiri. Daca doresti, ti le spal pe toate. Daca nu, nu e nicio problema, plec mai departe! Si astfel, Sandu Ionescu isi incepe prima afacere, spaland geamurile cladirii pe frontispiciul careia era scris Trocadero.

Prosperitate = munca + seriozitate + rigurozitate

Era o afacere foarte buna, investitia era minima si profitul bunicel. A contractat incet, incet, lucrari si la alte institutii, a achizitionat echipamente profesionale si afacerea lui Sandu Ionescu a luat amploare. Avea contracte cu cladiri de birouri, scoli si alte institutii la care facea curatenie de la A la Z si isi castigase deja un segment important de clienti, care-i apreciau  seriozitatea si calitatea muncii, si, nu in ultimul rand, apreciau omul. Adusese 22 de femei din Portugalia sa lucreze pentru el. Si nea Mitica venise din Canada, sa lucreze o perioada pentru Sandu Ionescu, in Franta.
Spala podelele la cateva scoli si treaba mergea foarte bine.
"Sandu avea de lucru apoi la niste apartamente de lux. Trebuiau lacuite. Eu aveam trei prieteni nemti, in Canada. I-am sunat si le-am spus ca le-am gasit de lucru la Paris. Si-au lasat lucrul in Canada si au venit la Paris. Prietenii mei din Franta spuneau: Cata incredere au avut in tine nemtii astia! Sa-si lase job-urile din Canada si sa vina aici pe vorba ta?!  Pai, astia-s prietenii mei, le-am spus eu" - povesteste nea Mitica. "L-am iubit pe Sandu mai mult ca pe toti, pentru ca el era ca tata – spunea Dumitru Sinu –. Tatal meu, cand isi platea muncitorii, baga mana in buzunar si cat scotea, atata le dadea. Ii platea foarte bine. Asa era si Sandu Ionescu".  Dupa ce terminau lucrul le dadea masina si mergeau in vacanta. "Am fost si in Italia, la Salvatore, un prieten de-al meu, impreuna cu nemtii. Am facut toata Italia. Cat timp am lucrat la el ne-a dat bani sa mergem in Spania, sa vizitam Grecia…". Ramasese cu multe amintiri placute nea Mitica si invatase o sumedenie de lucruri de la Sandu Ionescu, care i-au fost de folos mai tarziu, cand el insusi avea sa detina propria-i afacere.  
Cand insa business-ul luase mare amploare si a ajuns sa faca foarte multi bani, fiscul din Franta s-a pus pe urmele lui, deoarece nu prea platea impozit pe profit. Nimeni nu se astepta ca o persoana sa faca atatia bani cu acest gen de afacere, de aceea, nu l-au impozitat la inceput.

Daca stii sa te organizezi, poti castiga oriunde

Avand o sotie elvetianca, Sandu Ionescu paraseste Franta si se stabileste definitiv in Elvetia. Dar nu se opreste din a munci si a se dezvolta, continuand afacerile si pe pamant elvetian. "Era baiat destept, avea acea scanteie care i se aprindea in minte si-l ajuta sa-si gaseasca repede drumul de urmat”, imi spune nea Mitica. In Elvetia, Sandu Ionescu detine mai multe afaceri prospere.  
Are patru baieti si o fata.  Fiecaruia le-a dat cate un milion de dolari. Fiica lui Sandu Ionescu este proprietara celui mai elegant restaurant din capitala Elvetiei. S-a casatorit cu un italian care este bucatar. Copiii mostenesc  sau dobandesc pe parcurs indemanarea parintilor in manuirea si conducerea afacerilor, daca sunt educati in acest spirit. Si copiii prosperului om de afaceri nu s-au culcat pe laurii rezultatelor parintelui lor, ci au inceput, fiecare, sa-si organizeze viata, pornind insa de la un capital consistent pus la dispozitie de catre Sandu Ionescu. Cati copii aflati in situatia lor nu sunt la fel de norocosi ca ei, insa fie ca nu au vana de afaceristi, fie ca pur si simplu duc o viata de lux, multumindu-se cu ceea ce au facut parintii lor! Nu oricine se naste cu spiritul afacerilor in sange!

Prietenia invinge timpul

"Imi pare rau ca nu l-am vizitat niciodata in Elvetia – isi exprima regretul Dumitru Sinu. Cand am plecat din SUA si am locuit la Saint Gervais, eram foarte aproape de orasul in care se locuia el, in Elvetia. Dar nu ne-am dus sa-l vizitam. Am tot amanat si am zis: Las’ ca mergem saptamana viitoare... si tot asa, pana ne-am intors in America... El nu stia ca noi suntem in Saint Gervais, cu siguranta ca ar fi venit la noi!"  In urma cu sapte ani, Sandu Ionescu l-a vizitat pe nea Mitica, aici, la Phoenix, Arizona. Au petrecut zile frumoase impreuna, au vizitat orasul si imprejurimile, au povestit nesfarsite ore, parcurgand cu drag amintirile trecutului lor comun, si-au impartasit gandurile, bucurandu-se din plin unul de prezenta celuilalt. Au abordat toate subiectele posibile, pentru ca amandoi detin un bagaj de cunostinte care-i onoreaza, o cultura generala solida. "Sandu e un om cult – afirma nea Mitica -. Vorbeste bine franceza si germana si se descurca in engleza. In plus, el a stiut sa se organizeze. Mare lucru e sa nu pierzi vremea, sa inveti tot timpul cate ceva, sa cunosti cat mai multe limbi straine. Descurcatul acesta e un mare lucru! Trebuie sa stii sa te axezi pe ceea ce e folositor si sa ai si putin noroc!".
Iata cum gandeste Dumitru Sinu la cei 85 de ani ai sai, dandu-mi de aceasta data exemplul unuia dintre prietenii sai apropiati. Afirmatiile sale sunt bazate, cu certitudine, pe propria experienta de viata, in primul rand, dar si pe cea a cunoscutilor sai, de la care si el a invatat in permanenta cate ceva. Mi-ar fi foarte greu sa-l intreb pe Dumitru Sinu pe care dintre prietenii sai il considera cel mai bun. Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atata placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare in parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna. 63 de ani de exil inseamna mult pentru un emigrant: invataminte trase din propriile intamplari de viata, evaluarea fiecarui individ cu mare atentie si selectarea adevaratilor prieteni, inseamna sa stii, sa vrei si sa poti sa intinzi o mana de ajutor atunci cand cel de langa tine are nevoie si asta pentru a putea primi la randul tau, pentru ca niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de maine. Dumitru Sinu a reusit sa se-ncadreze in rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a calit si l-a intarit si in care a reusit sa se inconjoare de foarte multi oameni care si-au dobandit in fata sa, statutul de PRIETEN.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page